Decizia nr. 948/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1968/2015 a Tribunalului Maramureș

Activul utilizat făcea parte din lista activelor disponibile pentru vânzare (potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 346/2004);

Activul se afla în proprietatea privată a statului și administrarea RADEF;

Activul era (și este și în prezent) deținut și exploatat de reclamantă;

Activul face parte din patrimoniul unei regii autonome la care statul este unic acționar.

Activul "CINEMATOGRAFUL C.", nu a intrat în domeniul public al Municipiului Baia Mare ca efect al legii, așa cum a susținut acesta, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1, alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011, "pentru sălile și grădinile de spectacol, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "B.", începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativ teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "B.", astfel cum prevăd dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare", activul cinematograf C. fiind menționat la poziția 88. Instanța în mod corect a constatat că "din interpretarea coroborata a dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008 cu art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011 și art. 7 lit. e) și art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, rezultă că nu a operat trecerea de drept a activului în proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale locale în lipsa protocolului asumat de consiliile locale prin hotărâre". Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că trecerea nu a operat de drept în condițiile art. II pct. I din Legea nr. 303/2008 de la data de 30 decembrie 2008, pârâta dispunând de activ, Consiliul de Administrație aprobând la data de 28 aprilie 2010 lista activelor disponibile și implicit vânzarea imobilului în speță, publicând lista activelor disponibile și comunicând societății reclamante la data de 14 mai 2010 că activul figurează în lista activelor disponibile. Ulterior pronunțării hotărârii în primă instanță, sentință executorie dar nedefinitivă, reclamanta și-a continuat demersul de cumpărare a activului, sens în care s-a întocmit procesul-verbal de negociere a clauzelor contractuale privind vânzarea activului "Cinematograf C. din Baia Mare" nr. 4810 din 10 iulie 2012, prin care s-a stabilit că prețul de vânzare va fi de 331.500 EURO. Urmare a acestei convenții, s-a încheiat cu B. "Promisiunea de vânzare cumpărare" autentificată sub nr. x din 19 iulie 2012. Motivul pentru care nu s-a întocmit contract definitiv de vânzare - cumpărare este consemnat în Hotărârea Consiliului de Administrație al B., și anume faptul că "procedura de publicitate imobiliară nu a fost încă îndeplinită de către B.", precum și faptul că deoarece "sentința nr. 17947/2011 nu este irevocabilă, în contractul de vânzare cumpărare se va stipula faptul că regia își va exercita căile de atac până la finalizare". Acest contract a fost prelungit printr-un antecontract de vânzare - cumpărare, întocmit la 5 decembrie 2012, prin care s-a stipulat o prelungire până la data de 1 iulie 2013 a termenului până la care promitenta cumpărătoare se obliga să își finalizeze documentația cadastrală în vederea înscrierii în CF a imobilului. Între timp, întrucât imobilul Cinematograful C. nu era înscris în cartea funciară, pe cheltuiala reclamantei au început demersurile de elaborarea documentației cadastrale, iar după finalizarea procesului, adică după data de 15 ianuarie 2014, la care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Municipiului Baia Mare, reclamanta a dorit să finalizeze vânzarea - cumpărarea și înscrierea dreptului de proprietate, având în vedere că achitase prețul contractual în sumă de 331.500 EURO. După pronunțarea deciziei de către Înalta Curte de Casație și Justiție, primarul municipiului Baia Mare a inițiat forme proprii de intabularea Cinematografului C., folosindu-se de documentația cadastrală, depusă de recurentă. Primarul Municipiului Baia Mare a inițiat, în cursul lunii noiembrie a anului 2013, un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care s-a hotărât trecerea în domeniul public al Municipiului Baia Mare a imobilului Cinematograf C., și aprobarea întocmirii unei documentații cadastrale în acest sens. În momentul în care a aflat de existența acestei hotărâri de Consiliu Local, cu nr. x din 2013 recurenta a promovat o acțiune în contencios administrativ, litigiul formând obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Maramureș, proces în prezent suspendat. De asemenea, deși în 16 ianuarie 2014 s-a afișat pe site-ul scj.ro decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauza dosar nr. x/2010, data de la care soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție devenise publică, în 20 ianuarie 2014, aceeași UAT Municipiul Baia Mare introduce la Curtea de Apel Cluj o cerere de chemare în judecată împotriva B., prin care solicită ca instanța să oblige pârâta la încheierea unui protocol privind predarea imobilului Cinematograf C., conform dispozițiilor Legii nr. 303/2008. Recurenta a intervenit în această cauză, invocând dreptul de proprietate dobândit prin efectul litigiului descris mai sus și al Promisiunilor de vânzare - cumpărare indicate. Cauza s-a înregistrat sub nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj, și acest litigiu fiind în prezent suspendat, până la soluționarea prezentului litigiu, ce reprezintă cererea de intervenție, disjunsă, formulată de recurentă. Astfel fiind, litigiul vizează obligarea pârâtei B. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional și în consecință Municipiul Baia Mare prin Primar, nu avea calitate să invoce prescripția așa cum în mod nelegal a reținut curtea de apel. Reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Baia Mare la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în forma autentică deoarece, antecontractul de vânzare - cumpărare era încheiat cu RADEF, și de asemenea, pentru că sentința civilă nr. 17947/2011 pronunțată la 17 octombrie 2011, de Tribunalul București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010 dispune cu privire la obligativitatea RADEF de a încheia contractul de vânzare - cumpărare. Referitor la incidența prescripției dreptului la acțiune prevăzut de dispozițiile art. 1669 alin. (2) din Noul C. civ. (noul C. civ.) recurenta susține că prescripția dreptului la acțiune în termenul de 6 luni stipulată în cuprinsul dispozițiilor art. 1669 alin. (2) noul C. civ. trebuie interpretată în contextul general al reglementărilor conținute în Cartea a VI-a din noul C. civ., ce reprezintă sediul materiei prescripției extinctive, a decăderilor și a calculului termenelor. Potrivit art. 2512 noul C. civ., "prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună credință". Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că "organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu". Mai mult, alin. (3) precizează că "dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ - teritoriale". Rezultă de aici că UAT BAIA MARE nu avea îndreptățirea legală de a invoca excepția de prescripție, fapt pentru care admiterea ei apare ca fiind inadmisibilă și nelegală. De asemenea, prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj, în cadrul căruia UAT BAIA MARE solicita instanței obligarea RADEF la predarea cinematografului C., RADEF exprima aceeași poziție procesuală prin care confirma vânzarea imobilului către reclamantă și aceasta constituie alt act întreruptiv de prescripție. Curtea de apel a ignorat aceste argumente ca și cum nu ar fi fost invocate, confundând, părțile procesuale și oferind o motivare complet neconvingătoare și bazate pe o premisă falsă. În ultimul rând, reiterează reclamanta teza expusă și în motivele de apel, conform căreia termenul de prescripție prevăzut de art. 1669 noul C. civ. nici măcar nu a început să curgă, întrucât contractul de vânzare - cumpărare în forma autentică nu putea fi încheiat motivat de carențele cadastrale ale proprietății ce formează obiectul promisiunii de vânzare - cumpărare, precum și de procedura pendinte dintre părți. Astfel, potrivit textului de lege citat, "dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat", însă față de cele expuse referitoare la cronologia faptelor și actelor juridice intervenite în speță rezultă că acest termen nu s-a împlinit, mai mult, el nu a început să curgă. Reiese din înscrisurile dosarului faptul că între părți s-a purtat litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului București. Acest litigiu, în care era pus în discuție dreptul de proprietate asupra cinematografului, s-a finalizat prin hotărâre irevocabilă abia la data de 15 ianuarie 2014. Recurenta și RADEF au ținut cont de aceasta împrejurare atunci când au întocmit Promisiunea de vânzare - cumpărare și actul adițional, părțile chiar au stipulat clauze cu privire la exercitarea tuturor căilor de atac împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. Prin urmare, data la care trebuia, și putea fi încheiat contractul, nu poate fi decât o dată ulterioară zilei de 15 ianuarie 2014, în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului declarat în cauză. Pe de altă parte, din cauza atitudinii UAT Baia Mare, descrisă mai sus, RADEF nu a putut să își finalizeze demersul de înscriere a dreptului său de proprietate în CF, ceea ce a determinat din nou imposibilitatea prezentării părților la notar în vederea finalizării tranzacției, cu toate că recurenta a achitat integral prețul vânzării. Și în privința acestor chestiuni instanța de apel omite a se pronunța, și în consecință recurenta solicită a fi cenzurată decizia apelată, prin decizia asupra prezentului recurs. O altă critică a recurentei se referă la insuficienta motivare a sentinței tribunalului, pe care curtea de apel nu a analizat-o, în sensul că UAT Baia Mare a invocat pe lângă excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepțiile referitoare la autoritatea de lucru judecat, excepția lipsei de interes a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Baia Mare, la ultima excepție UAT Baia Mare a renunțat dar instanța de fond nu a luat act de această renunțare. Această critică a recurentei nu necesită a fi analizată ca motiv de recurs, deoarece numai partea care a invocat aceste excepții are calitatea procesuală de a formula motiv de recurs în cazul în care nu i s-au analizat aceste cereri și nicidecum partea adversă. Intimatul Municipiul Baia Mare a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susținând, în esență, că în calitatea de proprietar al imobilului are calitate procesuală și capacitate juridică de pârât în cauză și în consecință în mod legal a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care tribunalul și curtea au admis-o și în consecință au respins acțiunea. Intimatul Statul Român prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj - Napoca - reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului față de Statul Român și menținerea deciziei care este legală și temeinică, cu precizarea că, așa cum s-a reținut în sentință și decizie, nu are calitatea procesuală pasivă. În cauză s-a întocmit, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul este admisibil. Prin încheierea din 16 noiembrie 2016 s-a dispus comunicarea raportului și în consecință recurenta a formulat un punct de vedere solicitând acordarea unui termen în ședință publică, iar intimatul Municipiul Baia Mare a formulat un punct de vedere, susținând, în esență, că la data de 19 iulie 2012 când s-a încheiat Promisiunea de vânzare - cumpărare autentificată la notar, promitentul vânzător nu mai avea dreptul de administrare asupra imobilului întrucât în temeiul art. II pct. 1 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 32/2005 imobilul a intrat în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale - Municipiul Baia Mare. Astfel fiind, conchide intimatul Municipiul Baia Mare RADEF nu mai avea dreptul să vândă imobilul. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de obiectul recursului și anume incidența dispozițiilor din Noul C. civ. (noul C. civ.) referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, constată următoarele: Între intimata RADEF și recurenta S.C. A. S.R.L. s-a încheiat o promisiune de vânzare - cumpărare, autentificată la nr. x din 19 iulie 2012 la BNP E., având ca obiect activul Cinematograful C. situat în municipiul Baia Mare, str. x, cu prețul de 331.500 Euro. Părțile au convenit ca prețul să se achite astfel: - 66.300 Euro cu titlu de avans, până la data de 25 iulie 2012, urmând ca restul de 265.200 Euro să se achite la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare, dar nu mai târziu de data de 16 august 2012. La data de 5 decembrie 2012 părțile au încheiat un act adițional, autentificat la nr. 4596 la BNP F. convenind ca restul de preț în cuantum de 265.200 Euro să se achite în baza facturii fiscale nr. x PJ din 5 decembrie 2012, în termen de 15 zile socotit de la data emiterii facturii. De asemenea, în actul adițional părțile au inserat și clauza potrivit căreia obligațiile contractuale asumate de intimata B. cu privire la obligația intabulării în cartea funciară a imobilului se translatează către S.C. A. S.R.L.; pe cale de consecință, aceasta din urmă se obliga ca, până la data de cel târziu 01.07.2013, să efectueze demersurile necesare pentru intabularea imobilului în cartea funciară. În ipoteza în care aceste demersuri nu sunt finalizate până la termenul de 01.07.2013, iar promitent - cumpărătoarei S.C. A. S.R.L. i se va părea necesar și oportun, procedura judiciară pentru înscrierea imobilului în cartea funciară o va asocia acțiunii în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, ceea ce va avea ca efect și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în baza sentinței obținute, în favoarea S.C. A. S.R.L. Ca urmare a celor prevăzute la punctul precedent, B. nu mai are obligația de a efectua demersuri pentru intabularea imobilului în cartea funciară. Întrucât contractul de vânzare - cumpărare nu s-a încheiat, la data de 19 iunie 2014 recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat acțiunea având ca obiect admiterea cererii de intervenție, principală, atât în principiu, cât și pe fond, în sensul că a solicitat instanței de judecată să constate că prin promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare și actul adițional la această promisiune, autentificat prin încheiere de autentificare nr. 4596 din data de 5 decembrie 2012, la Birou Notar Public "F.", intervenită între persoana juridică care avea dreptul de administrare în sens public, al dreptului administrativ, al imobilului din litigiu, clădire cu destinația cinematograf și teren aferent intervenientul principal, adică recurenta, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, și să oblige pe pârâta B. să încheie contract de vânzare - cumpărare autentic, sau în caz contrar, să dispună pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, prin care să se constate că prin vânzare - cumpărare intervenientul principal a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu; să dispună intabularea în cartea funciară corespunzătoare imobilului în favoarea societății comerciale interveniente principale, obligând reclamanta să sisteze lucrările cadastrale de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea sa. Potrivit dispozițiilor art. 1669 alin. (1) Noul C. civ. (noul C. civ.) "Când una dintre părțile care au încheiat promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Aliniatul 2 al aceluiași articol stipulează în mod expres că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. În raport de dispozițiile legale precitate, rezultă fără putință de tăgadă, că în raport de data stabilită în actul adițional 01.07.2013, dată până la care recurenta trebuia să efectueze demersurile necesare înscrierii imobilului în cartea funciară, recurenta trebuia să introducă acțiunea înlăuntrul termenului de 6 luni, precitat, însă în cauză acțiunea s-a introdus la data de 19 iunie 2014, dată la care dreptul de a formula acțiune era prescris, cum în mod legal s-a reținut în sentința tribunalului și în decizia curții de apel. De asemenea, în același act adițional recurenta și intimata RADEF au inserat o clauză care stipulează expres că în situația în care demersurile de intabulare nu sunt finalizate până la termenul convenit, 01.07.2013 recurenta va formula o acțiune în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului. Această clauză trebuie interpretată în raport de dispozițiile precitate ale art. 1669 alin. (1) noul C. civ. în sensul că chiar și în situația în care demersurile legale referitoare la intabulare nu sunt finalizate până la 01.07.2013, recurenta urmează ca după această dată să introducă o acțiune în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, evident înlăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, adică până la data de 01.01.2014, însă acțiunea a fost introdusă abia la data de 19.06.2014, deci după împlinirea termenului de prescripție. Critica recurentei referitoare la faptul că unitatea administrativă teritorială Baia Mare (UAT Baia Mare) nu avea dreptul să invoce prescripția întemeiată pe dispozițiile art. 2512 alin. (3) noul C. civ., este nefondată deoarece, dimpotrivă acest aliniat stipulează expres că dispozițiile sale sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale teritoriale, adică exact cazul în speță, în care autoritatea administrativ teritorială a invocat prescripția. Susținerea recurentei că termenul de prescripție nu a început să curgă deoarece contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică nu s-a putut încheia "motivat de carențele cadastrale ale proprietății ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare" este nelegală deoarece după cum s-a arătat mai sus părțile au convenit ca recurenta să introducă acțiune începând cu data de 01.07.2013 indiferent de finalizarea demersurilor intabulării. Cu privire la întreruperea curgerii termenului de prescripție potrivit dispozițiilor art. 2537 și 1538 noul C. civ., ca urmare a faptului că RADEF a achiesat la acțiunea recurentei prin răspunsurile la interogatoriu precum și prin susținerile din întâmpinarea formulată de RADEF în calitate de pârâtă în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj, având ca obiect cererea UAT Baia Mare de obligare a pârâtei la predarea cinematografului, în sensul că RADEF confirma vânzarea imobilului Înalta Curte constată următoarele: - potrivit art. 2537 noul C. civ. prescripția se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. - dispozițiile art. 2538 noul C. civ. stipulează că recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită. În raport de dispozițiile legale precitate se constată că în speță Municipiul Baia Mare, cel în favoarea căruia curge prescripția, nu numai că nu a făcut un act de executare sau de recunoaștere a dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilului, ca urmare a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare invocată de recurentă, ba mai mult nici nu putea face un asemenea act deoarece nu era parte în convenția încheiată de recurentă cu RADEF, astfel încât și această critică este nefondată. Referitor la pretinsa recunoaștere a dreptului de proprietate al recurentei de către RADEF în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj având ca obiect cererea UAT Baia Mare de obligare a pârâtei la predarea cinematografului, Înalta Curte constată că recurenta nu precizează data la care, în opinia sa, s-ar împlini termenul de prescripție și nici data la care s-a făcut această recunoaștere, pentru a se putea verifica o eventuală incidență a întreruperii curgerii termenului de prescripție, astfel încât și aceste susțineri referitoare la întreruperea termenului de prescripție sunt nefondate. În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției ca urmare a răspunsurilor la interogatoriu formulat de recurentă în cauză, trebuie menționat faptul că interogatoriul este o probă care s-a administrat după introducerea acțiunii, adică după împlinirea termenului de prescripție și în consecință și această susținere privind întreruperea curgerii termenului de prescripție este nefondată și făcută pro cauza deoarece nu se putea întrerupe curgerea unui termen de prescripție, termen care se împlinise deja la data introducerii acțiunii care evident că este anterioară administrării probei cu interogatoriu. În fine critica referitoare la nemotivarea deciziei este, de asemenea, nefondată deoarece în considerente curtea de apel a precizat textele legale incidente referitoare la prescripție și a interpretat și explicat în mod legal aplicarea lor ceea ce denotă nelegalitatea criticii formulată de recurentă. În concluzie, motivele de recurs referitoare la incidența dispozițiilor legale cu privire la prescripție sunt nefondate și în consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ., urmează să se dispună respingerea recursului. În raport de soluția adoptată, și anume aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 1669 alin. (2) noul C. proc. civ. în speță, celelalte motive de recurs nu mai necesită a fi analizate.