ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3473/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3473/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2006

reclamanta SC B.S. SRL Iași cheamă în judecată pe pârâta RA D.E.F.R.F.

București solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că

îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru cumpărarea activului denumit

cinematograful C., inclusiv complexul cabinei de proiecție și două birouri,

situat în Iași, prin negociere directă și să oblige pe pârâtă la executarea în

natură a obligației, respectiv la încheierea contractului de vânzare - cumpărare

a activului menționat deținut de reclamantă în calitate de locatar, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

3772 din 19 martie 2007 – îndreptată prin încheierea din 17 aprilie 2007 –

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite acțiunea reclamantei și

obligă pe pârâtă să încheie contractul de vânzare - cumpărare cu reclamanta

pentru activul denumit cinematograful C., inclusiv complexul cabinei de

proiecție și două birouri, situat în Iași, conform contractului de închiriere din

8 septembrie 2003, cu 24 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei,

reținând, în acest sens, că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art.

12 și art. 14 din Legea nr. 346/2004, fiind o societate din categoria

IMM-urilor, care deține activul în baza contractului de închiriere din 8

septembrie 2005 și a efectuat investiții care depășesc 15% din valoarea

activului conform raportului de evaluare întocmit cu privire la starea

activului la data preluării, valoarea acestora fără investiții, valoarea

investițiilor și prețul de vânzare, pe baza căruia a adresat pârâtei la 13

iunie 2006 cererea de vânzare-cumpărare prin negociere directă, iar activul –

care face parte din patrimoniul pârâtei – este disponibil în sensul art. 12 din

legea menționată, fiind utilizat exclusiv de reclamantă.

Prin decizia comercială nr. 476

din 23 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

admite apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva sentinței instanței de fond

pe care o anulează și reține cauza spre rejudecare, constatând, în acest sens,

că încheierile de ședință de consemnare a dezbaterilor, ca și de amânare a

pronunțării, care fac parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt

litigiului, nu sunt semnate de judecător, așa cum prevăd – imperativ – dispozițiile

art. 147 C. proc. civ., fiind – deci – incidente dispozițiile art. 297 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 76

din 12 februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reținând că, deși

reclamanta deține activul - încadrat în categoria activelor incluse în procesul

de privatizare conform art. 2 din H.G. nr. 1874/2006 și înscris la poziția 191

din anexa 2 la menționatul act normativ – în baza contractului de închiriere din

8 septembrie 2003, fiind utilizator conform dispozițiilor aceluiași act

normativ, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 346/2004, evocate

de reclamantă, ci cele cuprinse în art. 67 din O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. nr.

1874/2006, acest din urmă act normativ fiind cel care reglementează etapele

privind vânzarea activelor către utilizatorii actuali care îndeplinesc

condițiile art. 14 capitolul 2 din anexa I, fără însă a stabili o obligație în

sarcina pârâtei de a vinde menționatul activ, ci doar o posibilitate, cu

precizarea că o astfel de vânzare s-ar putea realiza în urma negocierii directe

cu locatarii și cu respectarea metodologiei prevăzute de art. 15 – art. 20 din

actul normativ arătat, condiții constatate de instanță ca neîndeplinite în

cauză, lipsind consimțământul pârâtei pentru încheierea contractului de vânzare

- cumpărare a activului în litigiu.

Împotriva deciziilor de mai

sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a

deciziilor comerciale și, pe cale de consecință, menținerea sentinței instanței

de fond ca legală și temeinică.

În susținerea recursului

declarat împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007, recurenta - reclamantă

critică instanța de apel pentru nemotivarea în fapt și în drept a soluției de

admitere a excepției nulității sentinței apelate invocată din oficiu și pentru

greșita aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (2) și ale art. 105 alin. (2), art.

106 alin. (1) și art. 261 alin. (1) pct. 8 teza finală C. proc. civ., instanța

ignorând că lipsa semnăturii judecătorului pe încheierea de ședință prin care

s-a amânat pronunțarea nu a pricinuit nici unei părți vreo vătămare, cu atât

mai mult cu cât sentința a cărei anulare s-a dispus are o existență de sine

stătătoare și este semnată, numai lipsa încheierii de ședință în discuție, care

face parte integrantă din hotărâre, putând conduce la nulitate.

În fundamentarea recursului

promovat împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 recurenta - reclamantă

critică instanța de control judiciar pentru a fi pronunțat decizia recurată

fără a arăta motivele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției,

instanța limitându-se – cu o motivare contradictorie – doar la înșiruirea

prevederilor O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. 1874/2006, neanalizând capătul de

cerere privind îndeplinirea de către recurenta reclamantă a condițiilor

prevăzute de Legea nr. 346/2004 și nerăspunzând nici criticilor invocate de

aceasta prin întâmpinarea depusă la dosar; recurenta reproșează instanței de

apel și greșita aplicare a legii, întrucât a examinat cauza exclusiv prin

prisma dispozițiilor O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. nr. 1874/2006 și nu și a

dispozițiilor Legii nr. 346/2004, pe care le-a considerat neaplicabile în

cauză, deși vocația recurentei la solicitarea vânzării activului este

reglementată în art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, activul

făcând parte din cele reglementate de art. 13 din aceeași lege, acesta

aflându-se în patrimoniul intimatei pârâte la momentul înființării ei, potrivit

art. 6 din anexa nr. 3 la H.G. nr. 530/1991, instanța negându-i astfel dreptul

de a cumpăra activul, drept născut în temeiul Legii nr. 346/2004, și încălcând

totodată și principiul neretroactivității legii față de data promovării

acțiunii la 24 august 2006, anterior adoptării, la 21 decembrie 2006, a H.G. nr.

1874, și ignorând – în același timp – și faptul că recurenta îndeplinea chiar

și condițiile prevăzute de art. 14 și art. 16 din H.G. nr. 1874/2006,

dispoziții care, în fapt, reproduc procedura instituită de Legea nr. 346/2004.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata - pârâtă solicită respingerea recursului recurentei ca vădit

neîntemeiat și menținerea deciziei nr. 76/12 februarie 2008 a instanței de apel

recurată ca fiind temeinică și legală, activul în litigiu nefiind activ

disponibil, acesta nefiind înscris în lista activelor disponibile, în

condițiile în care H.G. nr. 1874/2006 a fost anulată în mod definitiv și irevocabil

prin decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ, iar Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 a fost

abrogat – pentru nelegalitate – prin Ordinul M.C.C. nr. 2258/2005.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului prin prisma criticilor formulate de recurentă se constată

că recursul formulat împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, nu este fondat, instanța criticată

pronunțând o decizie motivată în fapt și în drept, ea constatând că încheierea

de ședință care consemnează dezbaterile în fond ca și cea de amânare a

pronunțării, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 147 C. proc. civ.,

nu au fost semnate de judecător astfel că exercitarea controlului judiciar

asupra compunerii instanței, prezenței părților, concluziilor formulate și

conținutului apărărilor în fapt și în drept este imposibilă, instanța făcând și

o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,

situație raportat la care recursul urmează a fi respins.

Cât privește recursul

declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie

2008 a aceleiași instanțe se constată că acesta este fondat.

Se reține în acest sens că

instanța de apel nu a analizat primul capăt de cerere formulat de recurenta

reclamantă prin acțiunea introductivă și, în consecință, nu a verificat și nu a

stabilit dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru

cumpărarea activului în litigiu, limitându-se doar la inventarierea probelor

depuse de reclamanta recurentă pentru dovedirea solicitării sale, dar și

aceasta fără a intra în analiza lor din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 346/2004

invocate, analiză care nu este întreprinsă nici din unghiul de vedere al

dispozițiilor O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. nr. 1874/2006, instanța expunând

doar prevederile celor două acte normative menționate, singurele pe care le

consideră incidente în cauză cu specială privire la art. 1 din H.G. nr. 1874/2006,

art. 2 lit. a) din anexa 1 la acest act, art. 2 lit. h), art. 7 alin. (1) lit.

c), art. 14 și art. 15, apreciind că reclamanta nu a respectat metodologia de

vânzare prin negociere directă prevăzută de art. 15 – art. 20 din hotărârea de

guvern menționată.

Într-adevăr, se constată că

– și dacă a înțeles să considere ca aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1874/2006

– instanța criticată nu a examinat nici dacă recurenta îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 16 din H.G. nr. 1874/2006, limitându-se doar la aprecierea că

din coroborarea dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005 cu cele evocate din

H.G. nr. 1874/2006 apare caracterul facultativ pentru pârâta intimată de a

deschide negocieri directe pentru vânzarea unui activ inclus în procesul de

privatizare deținut de un utilizator actual.

Instanța de apel în mod

eronat, deși acțiunea reclamantei recurente a fost înregistrată la 24 august

2006, a înțeles să aplice cauzei dispozițiile H.G. nr. 1874 care a fost

publicată în M. Of. al României nr. 13/9.01.2007, dispoziții care nu pot

retroactiva, astfel că și această critică a recurentei urmează a fi admisă ca

fondată.

Se reține, însă, că

recurenta reclamantă a adresat cererea de cumpărare a activului în litigiu,

deținut ca locatar în baza contractului de închiriere din 8 septembrie 2003,

încheiat cu pârâta intimată, la data de 13 iulie 2006, deci după intrarea în

vigoare la 17 iulie 2005 a O.G. nr. 39/2005 care este astfel aplicabilă cauzei

și care, la art. 67, prevede că „vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol

cinematografic, a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată

a statului și în administrarea RA D.E.F.R.F. se poate face pe baza unor

strategii specifice, emise de M.C.C., pentru fiecare societate”, care vor

cuprinde criteriile și modalitățile de realizare a vânzării, în conformitate cu

prevederile legale în materie, O.G. nr. 39/2005 având în anexă lista cu sălile

și grădinile de spectacol cinematografic care se află în proprietatea privată a

statului și în administrarea RA D.E.F.R.F., deci care pot face obiectul

vânzării, listă care – la poziția 202 – menționează activul în litigiu, activ

disponibil întrucât nu mai este utilizat de către intimata pârâtă din 2003, cel

puțin, și în prezent, potrivit actului adițional din 20 noiembrie 2006 la

contractul de închiriere din 8 septembrie 2003, lista depusă în recurs de

intimata - pârâtă neputând fi luată în considerare întrucât a fost aprobată de

Consiliul de Administrație al acesteia ulterior promovării litigiului,

respectiv la 3 martie 2008, instanța de apel neanalizând dispozițiile evocate

din perspectiva recurentei, ca societate care a solicitat cumpărarea unui activ

disponibil aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea pârâtei

- intimate, nestabilind nici care sunt „prevederile legale în materie” la care

trimit dispozițiile art. 67 din O.G. nr. 39/2005 în condițiile în care – la

momentul introducerii acțiunii – dispozițiile H.G. nr. 1784/2006 nu erau în

vigoare și deci nu puteau fi incidente, menționatul act normativ fiind, de

altfel, în prezent anulat. Sunt aspecte pe care, în rejudecare, instanța

urmează a le examina pentru a pronunța soluția.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta -

reclamantă împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială urmează a fi respins ca nefondat, iar cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul

aceleiași părți împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, urmează a fi admis, decizia recurată

urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B.S. SRL Iași împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

aceeași parte împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2008.