ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 mai 2003, reclamantele R.T.B. Bor Grupa O.M.D. din Prokuplje și R.T.B. Bor Grupa J.E.I.D. din Belgrad cheamă în judecată pe pârâta SC S.E. SA Fieni solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 56.159,44 dolari S.U.A., cu penalizări legale reprezentând contravaloarea mărfii livrate pârâtei în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți în ianuarie 2000, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1712 din 31 iulie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă, admite acțiunea reclamantelor și obligă pârâta la plata sumei de 56.159,44 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul de schimb de la data plății, reprezentând contravaloare marfă, cu 62.094.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina aceleiași părți, reținând că în executarea contractului de vânzare cumpărare reclamantele au livrat marfa contractată recepționată conform declarației vamale din 24 martie 2000, pârâta datorând prețul cuvenit precum și că reclamantele au calitate procesuală activă față de dispozițiile art. 14 din Statutul R.T.B.

conform căruia reclamantele dețin un anumit procent alături de vânzătoare, F.M.N.P. Prin decizia nr. 3561 din 30 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, admite recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor cu fondul cauzei, fără a se pune concluzii de către părți pe fondul cauzei, încălcându-se astfel principiul contradictorialității procesului civil.

Prin sentința nr. 71 din 16 ianuarie 2004 pronunțată în fond, după casare, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și, pe fond, respinge acțiunea reclamantelor, reținând că factura nr. 247 pe care se întemeiază pretențiile reclamantelor a fost emisă la 24 martie 2000 odată cu expedierea mărfii către pârâtă, iar acțiunea a fost introdusă la 9 mai 2003, dată la care se împlinise termenul de prescripție de 3 ani, soluție care se impune chiar dacă dreptul la acțiune s-ar fi născut la 24 aprilie 2000, dată până la care trebuia achitat prețul mărfii.

Prin decizia nr. 683 din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii instanței de fond reținând că pentru marfa livrată s-a întocmit factura cu nr. 08253/1 din 18 martie 2000 în care nu s-a menționat și termenul de plată de 60 de zile cum susțin apelantele, situație față de care formularea acțiunii la data de 21 aprilie 2003, data poștei, a fost făcută după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.

Prin decizia nr. 3949 din 28 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul reclamantelor împotriva deciziei de mai sus, casează decizia atacată, admite apelul reclamantelor împotriva sentinței instanței de fond pe care o anulează și trimite cauza spre soluționare în fond a pricinii la Curtea de Apel Ploiești, reținând că potrivit art. 5 din contractul părților s-a stipulat că plata livrărilor se va efectua prin virament în contul vânzătorului în 30 de zile de la recepția mărfii în Fieni, cursul prescripției începând la data expirării acestui termen, astfel că la 21 aprilie 2003 dreptul la acțiune nu era prescris, termenul de prescripție de 3 ani împlinindu-se la 24 aprilie 2000, respectiv la 30 de zile de la data de 24 martie 2000 când marfa a fost recepționată în vamă.

Prin decizia nr. 289 din 19 decembrie 2005, pronunțată în rejudecare după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, evocând fondul, admite acțiunea apelantelor reclamante, respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor apelante invocată de intimata pârâtă și obligă intimata pârâtă să plătească apelantelor reclamante suma de 56.159,44 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare marfă livrată, cu 82.088.280 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei. Pentru a decide astfel instanța de apel reține că agentul economic care a purtat inițial corespondența comercială cu pârâta, respectiv Combinatul Minier, s-a reorganizat astfel că reclamantele sunt succesoarele în drepturi ale F.D.F.O.M.P.

care s-a reorganizat dintr-un combinat de metale neferoase în mai mulți agenți economici între care și reclamantele, respectiv producătorul de metal neferos și exportatorul comercial prin intermediul căruia marfa s-a exportat în România, iar conform art. 14 din statutul R.T.B. cele două reclamante dețin cote din capitalul social al acestuia și conform art. 15 din același statut și vânzătorul F.M.N.P. deține de asemenea acțiuni la R.T.B. BOR; mai reține instanța că din declarația vamală din 24 martie 2000 rezultă că expeditor al mărfii este J.E.I.B., iar destinatar este pârâta, care nu a dovedit că a achitat marfa, deși factura 247-0 din 24 martie 2000 și celelalte documente de însoțire a mărfii fac dovada existenței contractului de vânzare cumpărare în formă simplificată, de natură comercială, precum și a pretențiilor reclamantelor.

Împotriva deciziei instanței de apel menționată, pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă și introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, când nu a făcut aplicarea art. 7 din menționatul act normativ incident în situația inexistenței unui instrument contractual când marfa se livrează pe bază de factură fără termen sau condiții de plată, dispoziție față de care momentul începerii cursului prescripției este 18 martie 2000 și nu 24 martie 2000, factura nr. 247-0 din 24 martie 2000 nefiind reală, iar marfa fiind vămuită deja la Târgoviște la acea dată de 24 martie 2000 în baza facturii nr. 08253 din 1 din 18 martie 2000. Recurenta reproșează instanței de apel și nesocotirea dispozițiilor art. 182 C. proc.

civ., prin refuzul de a înlătura înscrisurile contrafăcute de către reclamante care au și recunoscut că nu dețin exemplarul original al contractului de vânzare, situație considerată complinită prin factura nr. 247-0 din 24 martie 2000 care ar reprezenta un „contract în formă simplificată”, construcție de asemenea criticată de recurentă. Recurenta critică instanța de apel și pentru neexaminarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active pe care a unit-o cu fondul încălcându-se astfel art. 137 C. proc. civ., dar și pentru greșita aplicare a legii în respingerea excepției arătând că în mod greșit a reținut instanța că potrivit statutului R.T.B. reclamantele sunt succesoarele în drepturi ale firmei J.I.E., care a întocmit factura nr. 08253/1 din 18 martie 2000 cu care s-a livrat marfa și care este recunoscută de organele vamale române.

Recursul este fondat. Cum excepția prescripției dreptului reclamantelor la acțiune invocată de recurenta pârâtă a fost examinată și respinsă irevocabil prin decizia nr. 3949 din 28 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, criticile recurentei pârâte referitoare la acest aspect nu vor mai fi analizate. Cât privește însă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată de recurenta pârâtă și respinsă de instanța de apel prin decizia recurată, criticile recurentei sunt întemeiate și urmează a fi primite. Din actele dosarului rezultă că înțelegerea comercială asupra vânzării mărfii în cauză a intervenit între vânzătoarea F.D.F.O.M.P. și cumpărătoarea recurentă, iar marfa a fost expediată prin R.T.B.

BOR J.E.I.B. așa cum rezultă din scrisoarea de trăsură aflată la dosar. Din actele dosarului nu rezultă probarea niciunui raport juridic contractual între R.T.B. B.D.J.E.I.B. și recurenta pârâtă, care să reprezinte temeiul dreptului societății sârbe de a cere recurentei plata mărfii livrate. Chiar din art. 5 din contractul de colaborare de comerț exterior pe anul 2000 încheiat de vânzătoare cu R.T.B. B.J.I.E.D.B., care este un contract de intermediere, rezultă că intermediara J. răspunde față de F.O.M. „pentru neplata la termen a mărfurilor exportate pentru valoarea contractată în valută, în termenul contractual de plată, dacă a participat la încheierea contractului”, dar contractul cu recurenta nu a fost încheiat și cu participarea intermediarei din Belgrad, astfel că aceasta nu are calitatea de a promova acțiune împotriva cumpărătoarei recurente pentru plata prețului mărfii expediate.

Cât privește reclamanta R.T.B. B.G.O.M.D. din Prokuplje se reține din actele depuse la dosar că aceasta este o societate de capitaluri care are ca acționari, între alții, și pe vânzătoarea F.O.M. și pe J.B., acestea din urmă fiind societăți dependente față de R.T.B. B.D. care este societatea de bază conform art. 14,15 și 16 din statutul reclamantei, or într-o astfel de structură societară nu există puteri de reprezentare ale societății pentru acționarii săi în legătură cu eventualele contracte încheiate de acești acționari cu terți parteneri, o astfel de putere, de altfel, nefiind dovedită de reclamante, situație față de care nu se poate reține că R.T.B. BOR Grupa O.M.D. din Prokuplje ar avea calitate procesuală activă pentru a acționa în justiție pe cumpărătoarea pârâtă, recurenta de față, pentru obligarea acesteia la plata prețului mărfii vândute de către unul dintre acționari, ca producător prin intermediul altui acționar, ca expeditor.

Astfel fiind, se constată că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată constant de reclamanta recurentă (începând cu întâmpinarea depusă la judecata în fond a cererii reclamantelor în primul ciclu procesual), aceasta fiind întemeiată, reclamantele nefiind parte în contractul încheiat de F.O.M. (D.F.O.M.) din Prokuplje cu recurenta pârâtă, contract care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (4), „nu poate fi transferat unei terțe părți nici de către vânzătorul din Iugoslavia și nici de către cumpărător în România”. Față de acestea, Curtea urmează să accepte excepția invocată de recurenta pârâtă și să constate lipsa calității procesuale active a reclamantelor intimate și, pe cale de consecință, urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanței de apel pe care urmează a o modifica în sensul că urmează să respingă acțiunea reclamantelor intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC S.E. SA Fieni, împotriva deciziei nr. 289 din 19 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantelor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.