ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1712 din 31 iulie

2003, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de reclamantele R.B.G.O.M.D.

și R.B.G.J.E.I.D. Iugoslavia și a obligat-o pe pârâta SC S.E. Fieni la plata

sumei de 56.159,44 dolari S.U.A. în echivalent în lei la cursul de schimb de la

data plății reprezentând contravaloare marfă, respingând excepția privind lipsa

calității procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut pe baza probelor administrate că, în executarea contractului de

vânzare – cumpărare, conform facturii din 24 martie 2000, reclamantele au

livrat marfă contractată ce a fost recepționată de pârâtă conform declarației

vamale din 24 martie 2000, situație în care aceasta datorează prețul convenit

de 56.159,44 dolari S.U.A. în echivalent în lei la cursul de schimb de la data

plății.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, prin decizia nr. 3561 din 30 octombrie 2003, a admis recursul

declarat de pârâta SC S.E., împotriva sentinței pe care a casat-o și a trimis

cauza spre rejudecare, deoarece cu încălcarea dreptului la apărare instanța s-a

pronunțat și pe fondul pricinii deși a rămas în pronunțare numai pe excepția

lipsei calității procesuale active, ocazie cu care urmează să se analizeze și

dacă acțiunea a fost promovată în termenul de prescripție prevăzut de art. 3

din decretul nr. 167/1958.

În fond după casare, Tribunalul prin

sentința nr. 71 din 16 ianuarie 2004, admițând excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de pârâtă a respins acțiunea pe acest temei.

În considerentele sentinței se arată

că în raport de data de 24 martie 2000, când s-a emis factura și s-a trimis

marfa către pârâtă, acțiunea ce a fost introdusă la 9 mai 2003 este prescrisă,

conform cu prevederile decretului nr. 167/1958, soluția ce se menține chiar

dacă dreptul la acțiune s-ar fi născut la 24 aprilie 2000, dată până care

trebuia achitat prețul mărfii.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, prin decizia nr. 683 din 23 septembrie 2004, în care s-a reținut că

factura s-a întocmit la 18 martie 2000 și în cuprinsul ei nu s-a menționat

termenul de 60 zile, iar cererea de chemare în judecată fiind introdusă la 21

aprilie 2003, dreptul la acțiune este prescris chiar dacă prin contract s-a

prevăzut un termen de plată de 30 de zile.

În contra deciziei reclamantele au

declarat recurs solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru soluționare

pe fond.

Recurenta critică decizia pentru

greșita aplicare a prevederilor decretului nr. 167/1958, deoarece dreptul la

acțiune s-a născut nu la data emiterii facturii, ci la expirarea termenului

contractual stipulat pentru plata prețului, acțiunea fiind promovată în termen.

Intimata a depus întâmpinare la

dosar prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei

atacate, deoarece termenul de prescripție a început să curgă la 18 martie 2000,

când s-au emis facturile din 24 martie 2000, în care s-a menționat un termen de

plată de 60 zile nefiind menționată în nici unul din actele vamale.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea formulată,

reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata prețului mărfii livrate în

temeiul contractului încheiat în ianuarie 2000.

Cum în art. 5 din contract s-a

stipulat că plata livrărilor se va efectua prin virament în contul vânzătorului

în 30 zile de la recepția mărfii în Fieni, momentul începerii cursului

prescripției trebuia stabilit, conform art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958,

la expirarea termenului.

Drept urmare, dreptul la acțiune nu

era prescris la 21 aprilie 2003, data promovării cererii de chemare în

judecată, acesta impunându-se la 24 aprilie 2000, respectiv la 30 zile de la

data de 24 martie 2000, când marfa a fost recepționată în vamă.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul declarat, va casa decizia atacată, va trimite apelul împotriva

sentinței pe care o va anula și evocând fondul va trimite cauza la Curtea de

Apel pentru soluționarea lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantele R.B.G.O.M.D. și R.B.G.J.E.I.D., ambele societăți cu sediu ales la

cabinet avocat M.Z., împotriva deciziei nr. 683 din 23 septembrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează decizia atacată, în sensul

că admite apelul declarat de reclamante, împotriva sentinței nr. 71 din 16

ianuarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, pe care o anulează și trimite cauza,

Curții de Apel Ploiești, pentru soluționarea în fond a pricinii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 iunie 2005.