ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2957/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

august 2000, reclamanta SC M.R. SA Canada a chemat în judecată pârâta SC M.N.

SA Deva, solicitând:

- rezoluțiunea contractului privind livrarea

a 12 buc. sobe teracotă tip L. și 15 buc. sobe teracotă tip D., livrate de pârâtă

la 13 iulie 1997, necorespunzătoare calitativ și repunerea părților în situația

anterioară;

- plata daunelor în sumă de 12.298 dolari

S.U.A., reprezentând preț produse, cheltuieli de transport, asigurări, prestări

servicii, taxe vamale și taxe laborator.

Tribunalul Hunedoara, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 133 din 23 ianuarie 2001, a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei și la

cheltuieli de judecată în sumă de 16.550.000 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut că între părți s-a încheiat, în formă simplificată, comandă

urmată de executare, contractul de vânzare-cumpărare pentru 27 buc. sobe

teracotă, exportate în Canada, contract supus normelor uniforme stabilite prin

Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de

mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980, la care România a aderat,

conform Legii nr. 24/1991.

Că, produsele livrate, conform

facturii nr. 5015 din 31 iulie 1997 și procesului-verbal de recepție s-au

dovedit, la verificarea firmei specializate – I.T.S. din Canada,

necorespunzătoare calitativ, contravenind normelor de calitate transmise de

vânzătoarea pârâtă.

Că, recepția efectuată la livrarea

produselor s-a referit la număr de produse și aspect exterior, fără a se

proceda conform standardului nr. 3/1997, respectiv, întocmirea de documente

separate pe fiecare produs.

Calitatea produselor fiind

necorespunzătoare, în temeiul art. 36 pct. 1din convenția invocată, vânzătoarea

răspunde față de cumpărătoare, astfel că datorează restituirea prețului încasat

(5.340 dolari S.U.A.) transport (1.675 dolari S.U.A.) asigurări (196 dolari

S.U.A.), prestări servicii (2.180 dolari S.U.A.) și închiriere spațiu,

inspecție, taxe vamale, taxe laborator I. (2.803 dolari S.U.A.).

Împotriva acestei sentințe, pârâta a

declarat apel, prin care a criticat hotărârea instanței de fond, susținând că

reclamanta este în posesia produselor și s-a admis și cererea de restituire a

prețului, că greșit s-a analizat calitatea mărfii în raport cu standardele

canadiene.

Că, marfa a fost recepționată de

cumpărătoare și nu mai putea invoca vicii calitative și că daunele cerute nu

sunt în sarcina sa.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 796 din 16 noiembrie

2001, a respins apelul, ca nefondat, considerând că întemeiat instanța de fond

a admis rezoluțiunea contractului, restabilirea situației anterioare și

suportarea de către pârâtă a tuturor cheltuielilor ocazionate reclamantei.

Împotriva deciziei instanței de

apel, pârâta-vânzătoare a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât:

- marfa a fost recepționată la

expediere, cantitativ și calitativ, riscul deteriorării fiind în sarcina cumpărătoarei;

- deficiențele privind fisuri la

îmbinare, ca urmare a transportului și manipulărilor repetate, puteau fi

remediate și s-a oferit trimiterea unei echipe în acest sens, dar reclamanta a

refuzat;

- rezoluțiunea contractului și

repunerea părților în situația anterioară s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 24/1991,

respectiv, unilateral, în sensul că reclamanta este în posesia mărfii – dacă

mai există – or, în același timp, i s-au admis și pretențiile pentru

restituirea prețului și a tuturor cheltuielilor care o priveau direct (licențe

de import, autorizații, formalități vamale).

Recursul este întemeiat, soluțiile

pronunțate încălcând prevederile Legii nr. 24/1991, privind aderarea la

Convenția Națiunilor Unite asupra normelor uniforme referitoare la vânzarea

internațională de mărfuri.

Vânzătoarea pârâtă și-a îndeplinit

obligația predării și transferării proprietății mărfii către cumpărătoare la 31

iulie 1997.

La acea dată s-a încheiat procesul-verbal

de recepție, prin care delegatul firmei M.R. SA s-a declarat de acord cu

cantitatea și calitatea mărfii recepționate, privind factura nr. 5015 din 31

iulie 1997.

Din momentul încărcării mărfii în

containerul pus la dispoziție de cumpărător și predării mărfii primului

transportator, cumpărătoarea nu mai poate reclama viciile aparente.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 24/1991,

vânzătorul este răspunzător de orice lipsă de conformitate, care exista în

momentul transmiterii riscurilor către cumpărător, chiar dacă această lipsă nu

apare decât ulterior.

Fisurile reclamate de reclamanta-cumpărătoare

sunt vicii aparente, or ele nu au existat la recepționarea mărfii la expediere.

Din probele dosarului, nu rezultă

când a ajuns marfa la destinație și dacă verificarea s-a făcut la acea dată, la

descărcarea din container, iar nu după câteva luni, timp în care nu se știe

unde a fost depozitată și manipulările survenite.

Instanțele au ignorat prevederile art.

38 alin. (2) din legea menționată, potrivit cărora, „cumpărătorul trebuie să

examineze mărfurile sau să le supună examinării într-un termen cât se poate mai

scurt, ținând seama de împrejurări. În cazul în care contractul implică

transportul mărfurilor, examenul poate fi amânat până la sosirea lor la

destinație”.

Or, reclamanta nu a probat că

verificarea mărfii s-a făcut la ridicarea acesteia de la transportator.

În aceste condiții, analiza I.T.S.

din 22 decembrie 1997, care constată numeroase fisuri la îmbinări, emisie de

fum și creșterea temperaturii la cca. 125

o

C, nu este opozabilă

vânzătoarei, întrucât, pe lângă faptul că nu rezultă identitatea mărfii cu cea

expediată de la pârâtă, prelevarea probei (sobei) în condiții de opozabilitate,

este posibil ca deteriorările menționate să influențeze încălzirea produsului.

Ca urmare, sunt aplicabile

prevederile art. 39 alin. (1) din lege, în sensul că, cumpărătorul este decăzut

din dreptul de a se prevala de o lipsă de conformitate, dacă nu o denunță

vânzătorului, precizând natura defectului, într-un termen rezonabil, calculat

din momentul când l-a constatat sau ar fi trebuit să-l constate.

Termenul de 2 ani, invocat de

instanță – art. 39 alin. (2) din lege - nu se referă la constatarea

neconformității, care, după cum s-a arătat, trebuie efectuată la sosirea mărfii

la destinație, conform art. 38 alin. (2), ci la formularea pretențiilor.

Ca urmare, față de îndeplinirea

obligațiilor de către vânzătoare, cererea privind rezoluțiunea contractului

este fără temei, culpa acesteia pentru deficiențele calitative invocate,

nefiind probată. Admițând rezoluțiunea și dispunând repunerea părților în

situația anterioară, oricum se impunea, în condițiile în care reclamanta proba

existența mărfii (după cca. 5 ani), ca aceasta să fie obligată să o predea

vânzătoarei, dat fiind restituirea prețului, astfel că, și sub acest aspect,

soluția este criticabilă.

Față de cele de mai sus, recursul

urmează să fie admis, iar decizia Curții de Apel atacată să fie modificată în

sensul admiterii apelului declarat de aceeași parte și schimbând în tot

sentința, Tribunalului Hunedoara nr. 133 din 23 ianuarie 2001, acțiunea să fie

respinsă ca nefondată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

intimata-reclamantă urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 23.400.000 lei către recurenta SC M.N. SA Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta, SC M.N. SA Deva, împotriva deciziei nr. 796/A/2001

din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o modifică, în

sensul că admite apelul declarat de aceeași parte și schimbă în tot sentința

civilă nr. 133 din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, în sensul că

respinge acțiunea reclamantei SC M.R. Canada, ca nefondată.

Obligă

intimata la plata către recurentă a sumei de 23.400.000 lei cheltuieli de

judecată în apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 6 iunie 2003.