ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2009

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, în temeiul art. 318 și art. 319 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 315 din 1 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 440/2/2007, prin care s-au respins recursurile R.A.D.E.F. R. și MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR împotriva deciziei nr. 136 din 15 martie 2007 a Curții de Apel București , secția a VI-a comercială, s-a formulat contestație în anulare, prin care s-a cerut să fie anulată ca fiind în mod vădit netemeinică și nelegală și, pe fond, să fie admise recursurile, cu consecința modificării în tot a sentinței comerciale nr. 11.686 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii acțiunii SC C.I.B.

SRL, ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive: 1. s-au depășit de către instanța de recurs atribuțiile puterii judecătorești clasificând Cinematograful și Gradina de vară "DOINA", situate in București, ca fiind active disponibile pentru a se putea vinde în mod nejustificat; 2. decizia contestata nu ține cont de prevederile art. 65 din O.G. nr. 39 din 14 iulie 2005 privind Cinematografia; 3. decizia contestată nu ține cont de corespondența dintre părți desfășurată anterior apariției O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia care s-a întemeiat pe Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 și care a fost anulat ca fiind nelegal prin sentința civilă nr. 1665 din 06 iulie 2006 a Curții de Apel București, s ecția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 46203/3/2005.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârilor judecătorești rămase definitive și poate fi promovată numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ la art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoarea R.A.D.E.F. R.F., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului. Textul legal vizează greșe1i de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. În consecință, Înalta Curte constată faptul că motivele invocate de către contestatoare respectiv "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" sau criticile privind aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 39/2005 exced motivului de contestație prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. Referitor la cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte reține faptul că, în situația vizată prin textul menționat se urmărește, în cazul în care contestația s-ar găsi întemeiată, o rejudecare parțială a recursului și anume în limita motivului de casare omis a fi fost cercetat. Așadar, calea de atac este pusă la îndemâna părții pentru a putea provoca cenzurarea hotărârii în raport de critica formulată prin motivul de casare neluat în considerare, motiv pe care instanța de recurs nu l-a examinat și asupra căruia nu s-a pronunțat în nici un fel. Ca urmare, nu pot fi repuse în discuție acele motive care au făcut obiectul preocupării instanței de recurs. Totodată, pentru a se justifica folosirea și admiterea contestației pe motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. urmează a se face deosebirea dintre motivele de recurs și eventuale argumente, ce pot fi subsumate unui motiv de recurs. Contestatoarea, re1uând argumentele formulate prin cererea de recurs, consideră că decizia contestată nu ține cont de prevederile art. 65 din O.G. nr. 39/2005 precum și de corespondența dintre părți, desfășurată anterior apariției O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, care s-a întemeiat pe Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 și care a fost anulat ca fiind nelegal prin sentința civilă nr. 1665 din 06 iulie 2006 a Curții de Apel București, s ecția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 46203/3/2005. În consecință, din simpla lecturare a cererii contestatoarei rezultă faptul că aceasta nu se plânge de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, ci ia în discuție felul în care a fost soluționat recursul.

Contrar celor afirmate de către contestatoare, instanța de recurs, analizând motivele de casare invocate, s-a pronunțat chiar și asupra argumentelor formulate de recurente reținând: "Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta R.A.D.E.F. R.F. subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că sunt nefondate, fiind fundamentate pe aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005 care, așa cum s-a arătat anterior nu s-a aplicat în cauză dată fiind nașterea raporturilor juridice dintre părți anterior intrării în vigoare a acestui act normativ". Totodată, în mod greșit, contestatoarea înțelege să formuleze noi argumente și chiar motive de recurs. Astfel, contestatoarea susține că, "prin pronunțarea deciziei contestate s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești" deoarece, în viziunea acesteia "acest atribut de stabilire a calității de active disponibile aparține, în acest caz, în exclusivitate R.A.D.E.F.

R.F., conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, adică aceeași lege pe care se întemeiază soluția deciziei contestate care vizează cele două active neînscrise pe lista activelor disponibile". Astfel cum rezultă din cuprinsul cererilor de recurs formulate pe rolul Înaltei Curți de Casație, atât contestatoarea cât și intervenientul Ministerul Culturii și Cultelor, nu au înțeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 respectiv "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". În consecință, nu se justifică admiterea contestației, deoarece temeiurile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor textului citat, nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate.

Contestatoarea nu face decât să repună în discuție soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației in anulare. Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs. Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Pentru toate considerentele reținute, conform art. 320 și art. 274 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de R.A.D.E.F. R.F. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 315 din 01 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, și se va dispune obligarea contestatoarei la 4760 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I. B. SRL BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de R.A.D.E.F. R.F. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 315 din 01 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatoarea la 4760 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I. B. SRL BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.