ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3534/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.C.I. SRL BUZĂU a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele RA D.E.F.R.F. București și Ministerul Culturii și Cultelor București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare având ca obiect Cinematograful și Grădina de vară T. din Buzău. Prin sentința nr. 1348 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Buzău a respins acțiunea în constatare promovată de reclamanta SC T.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele RA D.E.F.R.F. și Ministerul Culturii și Cultelor.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința nr. 2900 din 4 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul cu numărul 1258/2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1207 din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cele două pârâte RA D.E.F.R.F. și Ministerul Culturii și Cultelor au fost obligate la încheierea contractului de vânzare cumpărare a activului denumit Cinematograful și Grădina de Vară T. din Buzău, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Reclamanta a solicitat celor două pârâte executarea de bună voie a obligației cuprinsă în titlu său executoriu, respectiv de a încheia în formă autentică contractulde vânzare cumpărare a imobilului în referință și față de refuzul celor două pârâte de a executa de bună voie respectiva obligație s-a adresat BEJ R.I.C.

care a emis somația din 27 noiembrie 2007. Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București s-a aflat dosarul nr. 111/299/2008 având ca obiect obligarea în solidar a Ministerului Culturii și Cultelor și a RA D.E.F.R.F. la plata unei amenzi civile în favoarea starului de la 200.000 lei vechi la 500.000 lei vechi, în temeiul art. 580 3 C. proc. civ., începând cu data de 4 ianuarie 2008 și până la executarea titlului reclamantei, dosar soluționat în mod irevocabil de aceeași instanță prin încheierea din 14 martie 2008 prin care s-a respins cererea formulată de creditoarea SC T.C.I. SRL privind obligarea pârâtelor la plata unei amenzi civile în favoarea statului. După soluționarea dosarului nr. 111/299/2008 Ministerul Culturii și Cultelor a procedat la inițierea formalităților legale privind punerea în executare a titlului executoriu deținut de către reclamanta SC T.C.I.

SRL având în vedere că activul Grădina de Vară T. și Cinematograful T. situate în municipiul Buzău, județ Buzău, înscrise în anexa care face parte integrantă din O.G. nr. 39/2005 cu modificările și completările ulterioare se află în proprietatea privată a starului și în administrarea RA D.E.F.R.F., nefiind înscrise pe lista activelor disponibile întocmită în temeiul art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004. Prin H.G.

nr. 1874/2006 a fost aprobată strategia privind vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic ce constituie norma specială în materia vânzării acestor active, strategie de vânzare care a fost însă anulată pe calea instanței judecătorești, ca efect al admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2363 din 3 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1620/2/2007. Astfel, până la emiterea unui nou act normativ special în materie, nu există cadrul juridic necesar pentru a se putea vinde activele aflate în proprietatea privată a Statului Român și în administrarea RA D.E.F.R.F.

De altfel, reclamanta nu a plătit nici un preț pârâtelor, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare având ca obiect Cinematograful și Grădina de Vară T. din Buzău. Prin decizia nr. 39 din 13 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Ministerul Culturii și Cultelor. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: În astfel de cauze, în baza codului de procedură civilă, litigiu fiind comercial, calea de atac este apelul și nu recursul cum din eroare a denumit calea de atac reclamanta SC T.C.I.

SRL, și în atare situație, excepția nulității recursului ridicată de intimata-pârâtă Ministerul Culturii și Cultelor a fost respinsă, ca neîntemeiată. În privința soluției pronunțate, instanța de fond a apreciat în mod just și legal cauza dedusă judecății, în sensul că cererea formulată de apelantă nu poate fi admisă în condițiile legislației aplicabile în materie și în vigoare la momentul actual. Aceasta deoarece s-a apreciat în mod corect de către prima instanță că nu există cadru juridic necesar pentru a se putea vinde activele aflate în proprietatea privată a Statului Român și în administrarea RA D.E.F.R.F., iar prețul vânzării trebuie calculat la valoarea în ansamblu a imobilelor și nu la diferența de preț pe care consideră apelanta pe care ar trebui să o plătească după ce și-a scăzut în mod subiectiv investițiile făcute la respectivele imobile.

Ca atare, competența de soluționare a cauzei după valoare aparține tribunalului ca instanță de fond comercial, obiectul cererii fiind peste 100.000 lei, valoarea de inventar a activului fiind de 145.000 lei. Ulterior, pentru a se evita devalizarea patrimoniului național cinematografic legiuitorul a trecut prin lege, în domeniu public, facându-le inalienabile, sălile și grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, în baza dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Se poate observa ca Cinematograful T. și grădina de vară T. sunt înscrise în anexa O.G. nr. 39/2005. În atare situție, a constatat că sentința atacată, este legală și temeinică și a respins apelul, păstrând sentința în baza art. 296 C. proc. civ. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC T.C.I. SRL, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței competente. În cazul în care va fi respins recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, iar hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect activul Cinematograful și Grădina de Vară T. din Buzău.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susține că a precizat în cererea de chemare în judecată că valoarea cererii este de 92.967 lei, valoare care a fost stabilită conform normelor legale speciale în materia vânzării activelor disponibile și această valoare trebuie luată în considerare la stabilirea competenței și nu valoarea de inventar a activului, de 145.000 lei așa cum eronat a considerat instanța de apel, așa încât se impune anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare la instanța competentă, respectiv Judecătoria Buzău. În ce privește fondul cauzei, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arată că, în mod greșit, prima instanță a respins acțiunea pe motiv că prețul nu a fost plătit, iar instanța de apel a respins apelul pe motiv că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activele aflate în proprietatea privată a statului român și în administrarea RA D.E.F.R.F., instanța de apel pronunțându-se netemeinic și cu privire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, precizând că pentru evitarea „devalizării” patromoniului național, legiuitorul a trecut activele cinematografiei din domeniul privat al statului în cel public, acestea devenind inalienabile, dând astfel o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt, acesta trebuind interpretat dimpotrivă, în sensul instituirii lui pentru a se accelera procedura de privatizare în favoarea contractului.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că motivarea soluției instanței de apel este superficială, cuprinzând considerente care nu au legătură cu pricina. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de hotărârile pronunțate în cauză și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., prin care se invocă necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei, competența soluționării cauzei în primă instanță aparținând în accepțiunea recurentei judecătoriei, nu este întemeiată.

S-a reținut astfel corect că la stabilirea competenței de soluționare a cauzei trebuie avută în vedere valoarea în ansamblu a imobilelor și nu diferența de preț pe care consideră reclamanta că ar trebui s-o plătească, după ce și-a scăzut în mod subiectiv investițiile efectuate la imobilele respective, așa încât valoarea de inventar a activului în cauză fiind de 145.000 lei, iar litigiul fiind în mod cert de natură comercială, competența de soluționare a cauzei în primă instanță legal a revenit tribunalului, ca instanță de fond, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a). Criticile fundamentate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu sunt nici ele întemeiate, întrucât, luând în considerare valoarea activului ce trebuia să fie avută în vedere la stabilirea prețului vânzării, conform dispozițiilor legale, rezultă în mod indiscutabil că reclamanta nu a plătit prețul, - așa cum judicios a reținut și prima instanță care s-a pronunțat în cauză. Pe de altă parte, în mod corect instanța de apel a apreciat că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activul în speță, atâta timp cât în baza dispozițiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G.

nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a trecut prin lege, în domeniul public, sălile și grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile. Concluzionând, se reține că de vreme ce pe parcursul soluționării litigiului nu s-a dovedit că bunul imobil este disponibil, nu s-a depus situația juridică actuală a acestuia, așa cum i s-a cerut recurentei-reclamante, iar potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate bunurile de natura celui în speță au fost scoase din circuitul civil, - acțiunea reclamantei nu poate fi admisă și a primit o soluționare corectă din partea instanțelor care s-au pronunțat în cauză. În fine, critica recurentei formulată prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu este întemeiată, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii și nu există niciun temei legal pentru modificarea hotărârii pronunțate de instanța de apel, - doar sub acest aspect. În consecință, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei SC T.C.I. SRL Buzău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.C.I. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 39 din 13 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.