ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1852/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 306 din 18 iulie 2012 a Tribunalului Dolj, secția penală, inculpatul D.D. a fost condamnat la : - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale, aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de polițist.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile disp. art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte în ultima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, de la 11 mai 2012 la 12 mai 2012, și arestării preventive, de la 14 mai 2012 la 13 iunie 2012. A fost obligat inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj inculpatul D.D.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. la 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În fapt, s-a reținut că, la 08 martie 2012, denunțătorul S.D.S. a sesizat organele judiciare cu faptul că, în luna ianuarie 2012, inculpatul D.D. - agent de poliție judiciară de la Secția de Poliție Rurală Poiana Mare - i-a pretins bani pentru a interveni pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea obținerii unei soluții favorabile denunțătorului, în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare. Cu ocazia audierii sale la parchet, denunțătorul a precizat că este cercetat într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat pentru săvârșirea infracțiunilor menționate.

A susținut că, din cunoștințele pe care le are de la cetățeni din comuna Ghidici, inculpatul obișnuia să pretindă bani de la persoanele cercetate în diverse dosare penale, promițându-le acestora că va interveni pe lângă procurori sau judecători în scopul obținerii unor soluții favorabile. De asemenea, denunțătorul a mai arătat că inculpatul obișnuiește să pretindă bani de la diverse persoane interesate de obținerea unor hotărâri judecătorești care să consfințească dreptul de proprietate asupra unor terenuri, invocând influența sa pe lângă judecători din cadrul Judecătoriei Calafat, în scopul obținerii acestor hotărâri.

La data de 07 mai 2012 s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice ale inculpatului, precum și interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către acesta, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08 mai 2012. Prin încheierea cu nr. 52 din 07 mai 2012,dată în Dosarul cu nr. 52/P/2012, Tribunalul Dolj a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental de către inculpat pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08 mai 2012, orele 08,00 și până la 07 iunie 2012, orele 08,00. La data de 08 mai 2012, denunțătorul l-a sunat pe inculpat și i-a cerut să se întâlnească în vederea discutării unor aspecte legate de dosarul penal în care denunțătorul era cercetat.

La 09 mai 2012, în jurul orelor 12 00 denunțătorul S.D. l-a întâlnit pe inculpatul D.D. pe raza localității Ciupercenii Noi, cei doi purtând o discuție în autoturismul denunțătorului. Cu această ocazie, denunțătorul i-a comunicat inculpatului că nu știe ce se întâmplă cu dosarul în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență, deși el s-a împăcat cu persoanele pe care le agresase. Inculpatul i-a comunicat denunțătorului că dosarul a fost instrumentat de un coleg de al său și a ajuns deja la parchet în vederea adoptării soluției de către procuror. De asemenea, inculpatul i-a mai comunicat că deja a discutat cu procurorul despre acest dosar și că lucrurile se vor rezolva într-un mod favorabil pentru denunțător.

Inculpatul i-a mai comunicat denunțătorului că, pentru a fi rezolvat în mod favorabil dosarul, va trebui să-i dea procurorului o sumă de bani, pretinzându-i în acest scop suma de 200 euro. Pentru această sumă, inculpatul i-a promis denunțătorului că va obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale sau cel mult o amendă cu caracter administrativ. La 11 mai 2012, în jurul orelor 07 50 , denunțătorul l-a sunat din nou pe inculpat, solicitându-i să se întâlnească pentru rezolvarea problemei discutate în data de 09 mai 2012. Denunțătorului i-a fost înmânată suma de 300 euro, formată din 6 bancnote a 50 euro, tratate criminalistic potrivit procesului verbal de la data de 11 mai 2012. Inculpatul s-a întâlnit în jurul orelor 08 30 cu denunțătorul, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Calafat.

Cei doi au purtat o discuție de aproximativ 10 minute în autoturismul denunțătorului, la finalul discuției denunțătorul înmânând inculpatului suma de 200 euro pentru a obține soluția favorabilă în dosar. Inculpatul i-a garantat din nou denunțătorului că va obține o soluție favorabilă la parchet și că această soluție i se va comunica acasă prin poștă, însă i-a cerut să nu forțeze obținerea rapidă a acestei soluții pentru a „nu bătea la ochi ” ; „nu, nu, ți-am spus. Nici presat, că mi-a zis omul: Bă, zice, să nu-mi ceară, a venit dosarul, și într-o săptămână eu să îl rezolv, pentru că vede doamna (prim) și bate la ochi, bă ce interes are acesta de făcu, repede aici? Zice: lasă eu îmi fac dosarul în termen cum este, da îl fac așa cum trebuie”.

După ce a ieșit din autoturismul denunțătorului, inculpatul a fost reținut de către echipa operativă, cu ocazia percheziției corporale fiind găsită asupra sa suma de 200 euro pe care o primise de la denunțător. Cu ocazia audierii sale la parchet, inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, pe parcursul anchetei având o atitudine sinceră, cooperantă. Prin încheierea nr. 131 din 14 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 8610/63/2012 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. Pe parcursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele probe: denunțul și declarația denunțătorului S.D., interceptările efectuate în mediul ambiental, procese verbale de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpat cu denunțătorul în datele de 09 mai 2012 și 11 mai 2012, proces verbal de surprindere în flagrant, declarația inculpatului.

Premergător începerii cercetării judecătorești, inculpatul D.D. a solicitat instanței la termenul de judecată din 18 iulie 2012 să facă aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., declarând că recunoaște starea de fapt expusă în rechizitoriu, și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, tribunalul a reținut că starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanței este corectă și dovedită cu probele administrate în cauză. În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Față de aceste considerente, instanța a procedat la individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul D.D. pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, dar și de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că a avut o atitudine sinceră și cooperantă, că are în întreținere un copii, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Totodată, s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a apreciat, având în vedere cauza S. și P. contra României, că pentru a se interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, anumite drepturi prevăzute de lege, trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități atât în ce privește exercitarea drepturilor prevăzute de 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cât și în ce privește dreptul prevăzut sub lit. c) a art. 64 C. pen.

aceasta din urmă constând, în concret în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de polițist. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis și exercițiul acestui drept.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului D.D., tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 86 1 alin. (1) și (2) C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii și, ținând seama de faptul că acesta nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, că a recunoscut comiterea faptei, având o atitudine sinceră și cooperantă, că înainte de comiterea faptei a avut o bună conduită în familie și societate, că are în întreținere un copil minor, că a stat în arest preventiv 1 lună de zile, conștientizând gravitatea faptei comise, a conchis că pronunțarea condamnării constituie - prin ea însăși - un avertisment pentru aceasta, iar scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi realizat și fără executarea în regim de detenție a pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.D., solicitând admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv, aplicarea art. 81 C. pen. În susținerea apelului, a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă după săvârșirea faptei, a avut o conduită bună în familie și societate înainte de săvârșirea faptei și are un copil minor, fiind singurul întreținător al familiei.

Prin decizia penală nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.D., împotriva sentinței penale nr. 306 din 18 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8917/63/2012 Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei a reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că inculpatul, la data comiterii faptei,a\/ea calitatea de agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Poiana Mare și că, potrivit declarației denunțătorului, acesta era cunoscut în localitate pentru acțiunile sale repetate de pretindere și primire a unor sume de bani de la diverse persoane, care erau cercetate sau judecate pentru săvârșirea unor infracțiuni,sub pretextul că intervine pe lângă magistrații procurori sau judecători desemnați să le soluționeze pentru a obține soluții favorabile acestora (fila 53 dosar u.p.). Curtea a constatat că prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., în ceea ce privește cuantumul atât pedepsei aplicate (3 ani), cât și modalitatea de executare stabilită (art. 86 1 C. pen.).

Referitor la conduita inculpatului anterior săvârșirii faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale, instanța a apreciat că această împrejurare constituie starea de normalitate a unui individ și că în contextul faptei comise, nu i se poate atribui caracter atenuant. (în acest sens, Decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006 a Î.C.C.J.). Pe de altă parte, Curtea constată că, deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, această împrejurare nu poate constitui circumstanță atenuantă, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această dispoziție legală, ar fi contrară dispozițiilor deciziei nr. 754 din 15 martie 2012 a Î.C.C.J., potrivit căreia reținerea în cauză a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., permite aplicarea doar altor circumstanțe atenuante decât cea prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. S-a avut în vedere cuantumul sumei pretinse și primite de către inculpat (200 euro), dar și împrejurarea că acesta avea calitatea de agent de poliție, desemnat ca organ de cercetare penală al poliției judiciare, calitate care, în opinia instanței, îl obliga pe cel care o deținea să manifeste un comportament exemplar, în concordanță cu normele de conviețuire socială și, în consecință, instanța a apreciat că în cauză nu se impune nici reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., dispoziții care permit instanțelor de judecată să atribuie caracter atenuant unor împrejurări care țin în special de statutul socio-profesional a! inculpatului.

Împotriva acestei decizii inculpatul D.D. a declarat, în termen legal, recursul de față solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei, din suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 86 1 C. pen., în suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen. (caz de casare prevăzut art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.). Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat și cu înscrisurile depuse la dosar, dar și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (în redactarea anterioară a Legii nr. 2/20013). Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale; sub acest aspect instanța de fond, confirmată de instanța de apel, a apreciat judicios atunci când a făcut aplicarea atât a art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., cu consecința reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă și maximă - ale pedepsei, stabilind o pedeapsă de 3 ani închisoare, dar și cu privire la modalitatea de executare - suspendarea sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 C. pen. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

La alegerea modalității de executare instanța de fond a avut în vedere persoana condamnatului, care, la data comiterii faptei, avea calitatea de agent de poliție, comportamentul acestuia - înainte de comiterea faptei a avut o bună conduită în familie și societate, are în întreținere un copil minor - și împrejurarea că pronunțarea condamnării constituie - prin ea însăși - un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârși alte infracțiuni, conștientizând gravitatea faptei comise.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că o reindividualizare a pedepsei - sub aspectul solicitat de inculpatul recurent îndeosebi și datorită stării sale de sănătate (găsit neîntemeiat de instanța de apel) - nu poate intra în discuție, avându-se în vedere, mai ales gradul ridicat de pericol social al faptei, evidențiat de modul și de circumstanțele în care inculpatul a conceput - o și săvârșit-o, datele ce caracterizează persoana sa, finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. putând fi realizată, după cum judicios au apreciat instanța de fond și cea de apel, numai prin suspendarea executării sub supraveghere a sancțiunii penale, în cuantumul stabilit. Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul D.D. să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.