ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 iunie 2014, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, anularea Hotărârii nr. 2261 din 27 mai 2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor și, pe cale de consecință, anularea concursului de proiecte cinematografice, sesiunea I/2013 și obligarea pârâtului la reluarea sesiunii, anularea Hotărârilor nr. 41 din 08 aprilie 2014 și nr. 168, nr. 169 din 27 mai 2014 ale Consiliului de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei, cu cheltuieli de judecată.

2.1 Prin încheierea din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de către reclamantă, reținând că la dosar fond se află împuternicirea avocațială semnată și ștampilată de către pârât.

De asemenea, prin aceeași încheiere instanța de fond a respins, ca neutilă soluționării cauzei, proba cu interogatoriul pârâtului, apreciind că aspectele ce fac obiectul întrebărilor pot fi stabilite prin înscrisurile existente la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile pârâtului din întâmpinare.

2.2 Prin Sentința civilă nr. 3523 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 11 decembrie 2014 și a Sentinței civile nr. 3523 din 18 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței civile recurate, cu consecința admiterii contestației ca temeinică și legală, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond.

Totodată, solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a intimatului-pârât Centrul Național al Cinematografiei, susținând că motivarea instanței nu este clară și a fost dată în lipsa oricăror dovezi din partea intimatului-pârât care să confirme legalitatea mandatului acordat reprezentantului său. Totodată, se susține că soluția a fost dată cu încălcarea normelor de drept aplicabile, respectiv art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1.064/2005, art. 1 din O.U.G. nr. 26/2012 și art. 20 din Legea nr. 500/2002.

De asemenea, este criticat faptul că instanța nu a dispus ca intimatul-pârât să facă dovada legalității reprezentării sale, respectiv să prezinte aprobarea acordată de către un ordonator principal de credite (în acest caz, Ministrul Culturii sau o persoană împuternicită de către acesta) pentru angajarea apărătorului extern de către Centrul Național al Cinematografiei.

Arată recurenta-reclamantă că, din motivarea hotărârii, reiese că instanța de fond a analizat fiecare aspect de nelegalitate invocat, în mod singular, ca și cum fiecare dintre acestea ar fi trebuit să fie de natură a atrage anularea sesiunii 1/2013 de concurs și, totodată, fără a indica temeiurile legale pe care se sprijină soluția dată.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă susține că motivele de nelegalitate detaliate în cadrul contestației trebuie să fie analizate ca un întreg, întrucât cumulul acestor aspecte reflectă desfășurarea procedurii de concurs în condiții de nelegalitate, motiv pentru care apreciază reclamanta că rezultatele concursului sunt la rândul lor viciate, impunându-se fie anularea și reluarea concursului, fie recalcularea punctajelor acordate participanților.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond cu privire la următoarele aspecte ale litigiului dedus judecății: existența unei vătămări; existența unui prejudiciu; nepublicarea declarațiilor producătorilor și regizorilor; favorizarea unor proiecte prin interpretarea diferită a cerințelor din declarațiile producătorilor și regizorilor; favorizarea unor proiecte prin modificarea ghidului de completare a dosarului de proiect; menținerea pe site în mod concomitent a două ghiduri diferite pe perioada derulării sesiunii 1/2013 de concurs; necomunicarea componenței comisiei de lectori, existența unor suspiciuni legate de imparțialitatea unor membri al comisiilor de selecție și nerespectarea interdicției de a participa la concurs.

Intimatul-pârât Centrul Național al Cinematografiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței și a încheierii recurate, precum și respingerea cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, intimatul-pârât susține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale raportat la starea de fapt dedusă judecății prin prezentat cauză.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.

Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea reclamantei A. SRL privind anularea Hotărârii nr. 2261 din 27 mai 2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor formulate împotriva rezultatelor concursului de proiecte cinematografice din sesiunea I de concurs 2013, hotărâre ce a fost dată în soluționarea contestației administrative formulate de A. SRL.

Împotriva Hotărârii nr. 2261 din 27 mai 2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor recurenta-reclamantă a formulat contestație, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 iunie 2014, solicitând anularea Hotărârii nr. 2261 din 27 mai 2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor și, pe cale de consecință, anularea concursului de proiecte cinematografice, sesiunea I/2013 și obligarea pârâtului la reluarea sesiunii, anularea Hotărârilor nr. 41 din 08 aprilie 2014 și nr. 168, nr. 169 din 27 mai 2014 ale Consiliului de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei.

Potrivit art. 50 din O.G. nr. 39/2005 din 14 iulie 2005 privind cinematografia:

"(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Identității Naționale.

(2) Prin ordin al ministrului culturii și identității naționale se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri.

(3) Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.

(4) Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.

(5) Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă."

Se constată că recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, în accepțiunea art. 634 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat.

În consecință, întrucât potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege", și având în vedere că hotărârea atacată este definitivă și nu este supusă niciunei căi de atac, exercitarea unei căi de atac, indiferent de denumirea acesteia, cu nerespectarea dispozițiilor legale de ordine publică, este inadmisibilă.

Înalta Curte constată că adoptarea acestei soluții nu este de natură să contravină pronunțării unei soluții de admisibilitate în principiu a recursului, astfel cum s-a dispus prin încheierea din data de 31 mai 2017, deoarece în procedura de filtru au fost analizate alte aspecte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

Astfel, în faza admisibilității în principiu, instanța de recurs a verificat pe de o parte, cerințele de formă ale cererii de recurs prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e), precum și la alin. (2) al aceluiași articol C. proc. civ., iar pe de altă parte, dacă motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, soluția de admisibilitate în principiu a recursului nu împiedică analizarea inadmisibilității căii de atac din perspectiva suprimării ei printr-o normă de procedură prevăzută într-o lege specială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 11 decembrie 2014 și a Sentinței civile nr. 3523 din 18 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 11 decembrie 2014 și a Sentinței civile nr. 3523 din 18 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT