ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, a solicitat anularea Deciziei nr. 34 din 23 aprilie 2013, emisă de pârât și obligarea acestuia la recalcularea corectă a sprijinului de minimis ce i-a fost acordat în perioada 2011-2013.

Prin sentința civilă nr. 679 din 11 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 679 din 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de anulare a Deciziei nr. 34 din 23 aprilie 2014, astfel cum a fost formulată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici:

I. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006.

Prima instanță nu a motivat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor respective, iar simpla invocare a unui înscris, chiar dacă este emis de Consiliul Concurenței, nu poate suplini obligația instanței de a dezvălui raționamentul prin care a ajuns la soluția pronunțată.

În mod nelegal instanța de fond a ignorat lipsa normelor metodologice impuse de art. 18 alin. (4) din O.U.G. nr. 117/2006.

Contrar aprecierii primei instanțe, prevederile O.U.G. nr. 117/2006 au caracter imperativ, astfel că, normele metodologice privind emiterea titlurilor executorii trebuiau emise anterior emiterii deciziei contestate.

Soluția instanței de fond încalcă dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, care nu prevăd, nici în mod expres, nici implicit, că furnizorul ajutorului de stat are dreptul, invocând propria culpă, să procedeze la recuperarea sumelor plătite, prin emiterea unui titlu executoriu.

Depășirea pragului limită de 200.

000 euro, nu poate fi corectată decât prin inițierea unei acțiuni în instanță și nu prin emiterea unui titlu executoriu de genul celui care face obiectul prezentei cauze.

În măsura în care furnizorul ajutorului de stat ar fi considerat că sunt nelegale contractele perfectate cu beneficiarul, întrucât s-ar fi depășit pragul de 200.000 euro, ar fi avut deschisă calea acțiunii în anulare, reglementată de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

II. În mod greșit prima instanță a apreciat că societatea reclamantă nu este vătămată prin stabilirea debitului la un curs valutar inexistent, stabilit arbitrar, și că pârâtul Centrul Național al Cinematografiei nu putea stabili debitul în alt mod.

Indiferent dacă data acordării ajutorului de stat este considerată ca fiind data solicitării sprijinului sau data plății acestuia, cursul de 4,45 RON/euro, utilizat de intimat, nu a fost stabilit de Banca Națională a României în niciuna dintre zilele aferente perioadei 01.01.2011 - 31.12.2013, fiind încălcate prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

III. În mod greșit prima instanță a apreciat că prin Decizia nr. 34/2014, s-a calculat în mod legal cuantumul ajutorului de minimis acordat în perioada 2011-2013.

Toate condițiile necesare acordării sprijinului trebuie îndeplinite de solicitant încă de la momentul formulării cererii de acordare a sprijinului financiar nerambursabil. La momentul solicitării, întinderea sprijinului este stabilită deja de către furnizor (suma este aceeași pentru toți producătorii sau regizorii care au dreptul de a încasa respectivul sprijin), relevante în acest sens fiind prevederile art. 28 din O.G. nr. 39/2005.

Cum cea mai mare parte a sumelor care au fost avute în vedere de către pârât la emiterea Deciziei nr. 34/2014, reprezintă sprijin financiar automat pentru calitate artistică, este relevant faptul că acest sprijin: este condiționat de îndeplinirea a două condiții prealabile, strict și limitativ impuse de O.G. nr. 39/2005 și de normele de minimis (filmul de referință să fi fost selecționat la un festival agreat de pârât și sprijinul să fie folosit la producerea unui alt film pentru care pârâtul a acordat deja credit direct); are un cuantum fix anual (egal cu cuantumul maxim al sprijinului financiar automat pentru succes de public ce se poate acorda într-un an) și este același pentru toți producătorii și regizorii care îl solicită într-un an.

Instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, considerând că abia după semnarea contractului de finanțare, se naște dreptul beneficiarului de a primi sprijinul.

Semnarea contractului de finanțare reprezintă doar exercitarea dreptului, respectiv materializarea dreptului (deja născut) într-un înscris, care poate fi emis la mult timp după ce dreptul respectiv se născuse în patrimoniul beneficiarului.

Deși instanța de fond a făcut referire la adresa din 21.05.2014, emisă de Consiliul Concurenței, a interpretat-o în mod greșit, apreciind că momentul la care acordarea ajutorului este obligatorie și poate fi executată în instanță, este momentul semnării contractului de finanțare, acest raționament fiind eronat, întrucât acordă voinței Centrului Național al Cinematografiei un rang egal dispozițiilor legale.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Centrul Național al Cinematografiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentei-reclamante vizând aprecierea primei instanțe cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014, emisă de Directorul General al Centrului Național al Cinematografiei, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 641.489 RON, reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal societății reclamante, reținându-se că aceasta a beneficiat din partea pârâtului Centrul Național al Cinematografiei, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (2011 - 2013), de sprijin financiar nerambursabil sub forma ajutorului de minimis în cuantum total de 1.531.489 RON, echivalentul a 344.155 euro, în temeiul unui număr de 12 contracte încheiate în perioada 01.02.2011-18.09.2013.

Sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, aceste argumente, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile aplicabile raportului juridic dedus judecății.

La formularea acestei concluzii, în mod judicios prima instanță a avut în vedere faptul că Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014 nu vizează dispozițiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2006, iar verificarea utilizării ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) al articolului menționat, implică analiza tuturor aspectelor ce privesc ajutorul de stat și nu doar a împrejurării dacă ajutorul de stat a fost sau nu utilizat conform scopului convenit cu furnizorul.

Decizia contestată a fost emisă în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, în susținerea acestei aprecieri fiind relevantă adresa din 18 iunie 2013, emisă de Consiliul Concurenței, prin care, în referire la situația similară a unui alt beneficiar al ajutorului de stat în domeniul cinematografiei, s-a arătat că, pârâtul, în calitate de furnizor al ajutorului de stat, trebuie să întreprindă măsurile necesare în vederea respectării legislației naționale și comunitare în materie, prin informarea beneficiarului în legătură cu depășirea plafonului stabilit prin Regulamentul CE nr. 1998/2006 și recuperarea sumelor ce depășesc acest prag, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006.

Astfel, prima instanță și-a argumentat aprecierea referitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, iar faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat această susținere, nu poate conduce la concluzia că hotărârea recurată este nemotivată în privința aspectului în discuție.

Critica recurentei-reclamante vizând nulitatea deciziei contestate, prin prisma lipsei normelor metodologice proprii, pe care furnizorii de ajutor de stat le vor emite în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, nu poate fi reținută.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că prevederile art. 18 alin. (4) din actul normativ menționat nu au caracter imperativ, iar legislația în materia ajutorului de stat, în conformitate cu care s-a emis decizia contestată, este în măsură să asigure urmărirea de către furnizori a modului de utilizare a ajutoarelor de stat acordate și dispunerea de măsuri, în vederea stopării și recuperării acestor ajutoare.

În contextul arătat, în raport cu reglementările existente în materia ajutorului de stat în domeniul cinematografiei (O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005, Regulamentul privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice, în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2335/2006), nu s-a impus necesitatea emiterii de către intimat a unor norme metodologice exclusiv în aplicarea art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, prevederile Normelor de minimis privind acordarea ajutorului de stat în domeniul cinematografiei completându-se cu celelalte dispoziții în domeniu.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la pronunțarea sentinței recurate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006, sunt neîntemeiate.

Instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului, că obligația furnizorilor ajutorului de stat de a urmări modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, instituită de art. 18 alin. (1) din actul normativ menționat, nu se limitează la controlul modului în care au fost utilizate ajutoarele de stat de către beneficiar ci și la legalitatea încasării acestor ajutoare de stat, sens în care, furnizorii au obligația de a efectua toate demersurile vizând supravegherea utilizării, precum și recuperarea ajutoarelor de stat acordate, în caz de constatare a nerespectării prevederilor legale în materie.

În condițiile arătate, Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, s-a decis recuperarea de la societatea reclamantă a sumei de 641.489 RON, reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal, este motivată în fapt și în drept, nefiind lipsită de suport legal.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora depășirea pragului limită de 200.000 euro nu poate fi corectată decât prin inițierea unei acțiuni în instanță, promovată de furnizorul ajutorului de stat, și nu prin emiterea titlului executoriu de genul celui care face obiectul prezentei cauze.

Așa cum s-a arătat anterior, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, în baza cărora furnizorii de ajutor de stat au nu numai obligația de a urmări modul de utilizare a ajutoarelor de stat ci și aceea de recuperare a acestor ajutoare de stat, în ipoteza în care au fost încasate ilegal. Recuperarea oricăror sume încasate de către beneficiar cu titlu de ajutor de stat se dispune prin decizie a furnizorului ajutorului de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale în materia ajutorului de stat.

În acest context, față de obiectul acțiunii deduse judecății și anume, verificarea legalității deciziei emise de furnizorul ajutorului de stat în temeiul art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, susținerile recurentei referitoare la legalitatea contractelor de acordare sprijin financiar nerambursabil, încheiate între Centrul Național al Cinematografiei și reclamantă, exced analizei în prezenta cauză.

Critica recurentei-reclamante vizând modul arbitrar de stabilire a debitului în sumă de 641.489 RON, este neîntemeiată.

Din actele dosarului se constată că intimatul-pârât a utilizat un curs de schimb valutar de 4,45 RON, apropiat atât cursului de schimb mediu anual utilizat de Banca Națională a României, cât și cursului mediu utilizat la calculul accizelor, ambele reprezentând cursuri de schimb la care se raportează alți furnizori de ajutor de stat.

În legătură cu aspectul criticat, este de menționat că, potrivit răspunsului emis de Consiliul Concurenței, recepționat de către un reprezentant al instituției pârâte, prin e-mail, la data de 30.12.2013, raportările privind ajutoarele de stat se efectuează în RON, prin utilizarea cursului de schimb mediu anual leu/euro, conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în raport de cursul de schimb valutar mediu anual euro/leu publicat pe pagina de internet a Băncii Naționale a României, pentru perioada 2011 - 2013, precum și de cursul de schimb mediu utilizat la calculul accizelor pentru aceeași perioadă de referință, valoarea debitului în cauză a fost stabilită în RON, prin utilizarea unui curs de schimb valutar de 4,45 RON, motiv pentru care, nu se poate reține stabilirea în mod arbitrar a debitului și nici cauzarea vreunei vătămări recurentei prin această modalitate de calcul.

Instanța de control judiciar împărtășește opinia exprimată de prima instanță și în ceea ce privește momentul la care se determină valoarea ajutorului de stat.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, data acordării ajutorului de stat nu poate fi asimilată cu data formulării cererii de acordare a ajutorului, această interpretare nefiind susținută de nicio dispoziție în materie.

Potrivit adresei nr. x din 21 mai 2014 emisă de Consiliul Concurenței, momentul acordării ajutoarelor de stat este cel în care beneficiarului îi este conferit dreptul legal, în temeiul legislației naționale, iar în acest sens, dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 stabilesc următoarele:

"Sprijinul financiar nerambursabil se acordă pe baza unui contract încheiat cu Centrul Național al Cinematografiei."

Prin urmare, conform legislației naționale, data la care ia naștere dreptul legal al beneficiarului este data încheierii contractului cu furnizorul ajutorului de stat, de la această dată recunoscându-se de către furnizor dreptul legal de a beneficia de ajutor de stat, constatându-se că, în speță, contractele de acordare sprijin financiar nerambursabil, indicate în cuprinsul deciziei contestate, au fost încheiate în perioada 2011 - 2013.

Pe de altă parte, stabilirea datei formulării cererii drept moment al acordării ajutorului de stat, ar exclude dreptul furnizorului de ajutor de stat de a urmări modul de acordare și utilizare a ajutorului, prerogativă recunoscută expres de dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006.

Prevederile art. 28 din O.G. nr. 39/2005, invocate de către recurentă, vizează strict caracterul automat al sprijinului financiar acordat pentru calitate artistică, reținându-se însă că dreptul legal la încasarea acestui ajutor, nu exonerează beneficiarul de obligația respectării celorlalte dispoziții privind acordarea ajutorului de stat, inclusiv a celor referitoare la valoarea pragului de minimis, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (4) și (6) din Normele de minimis privind acordarea ajutorului de stat în domeniul cinematografiei.

Mai mult, se constată că sprijinul financiar pentru calitate artistică reprezintă numai unul dintre tipurile de sprijin acordate recurentei-reclamante în baza contractelor ce fac obiectul deciziei contestate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 679 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2017.