ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 31/1/04.01.2018, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.

S-a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, având în vedere că Înalta Curte a fost instanța de ultim grad și ținând cont de noutatea speței, respectiv interpretarea corectă a textului din Regulamentul CE nr. 1998/2006 cu referire la momentul acordării ajutorului de stat sub forma de minimis.

În acest sens, s-a considerat de către revizuentă că a fost omisă de către instanță procedura instituită de art. 267 din TFUE, articol care prevede situațiile în care statele membre sunt obligate să se adreseze CJUE.

S-a precizat că motivele cererii de revizuire vor fi depuse la dosar după comunicarea deciziei nr. 4051/2017.

Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 679 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

La data de 28 martie 2018, prin Serviciul Registratură (e-mail), s-a depus la dosar din partea revizuentei o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind interpretarea TFUE și a Regulamentului CE nr. 958/1999 față de prevederile art. 18 alin. (1) și art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția nulității cererii de revizuire invocată în cauză, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele în continuare arătate, ceea ce face inutilă analiza admisibilității cererii de revizuire, precum și analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind interpretarea TFUE și a Regulamentului CE nr. 958/1999 față de prevederile art. 18 alin. (1) și art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

In fapt, prin cererea înregistrată la data de 3 august 2015, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, apreciind că, ținând cont de noutatea speței, respectiv interpretarea corectă a textului din Regulamentul CE nr. 1998/2006 cu referire la momentul acordării ajutorului de stat sub forma de minimis, instanța de recurs a încălcat principiul priorității dreptului comunitar, omițând să efectueze procedura instituită de art. 267 din TFUE, care prevede situațiile în care statele membre sunt obligate să se adreseze CJUE.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 "(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Prin decizia Curții Constituționale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 27 ianuarie 2011 prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituționale, instanța constituțională constatând că textul de lege este lipsit de rigoare, în ceea ce privește termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, având în vedere că decizia irevocabilă nu se comunică părților.

În lipsa unei intervenții a legiuitorului pentru reglementarea termenului de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte este ținută a aplica dispozițiile dreptului comun în materie, în baza prevederilor art. 28 din Legea contenciosului administrativ, constatând astfel că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună, care curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii, în condițiile noului C. proc. civ., nemaipunându-se problema legată de comunicarea hotărârilor judecătorești supuse revizuirii, având în vedere prevederile art. 427 alin. (1) teza I din C. proc. civ. (2010), potrivit cărora "Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă".

O astfel de abordare apare ca fiind pe deplin justificată prin prisma respectării principiul siguranței raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, aceasta primind și o consacrare în cadrul hotărârii prealabile nr. 45 din 12 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23 mai 2017.

Constată Înalta Curte că hotărârea a fost comunicată revizuentei la data de 22 ianuarie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul nr. x/2/2014, la adresa din București, str. x nr. 61, astfel cum acesta a solicitat prin nota prin care a comunicat instanței de recurs schimbarea sediului și a denumirii societății aflată la dosarul de recurs, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 29 decembrie 2017 (fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 3 ianuarie 2018), aceasta nefiind motivată până în prezent.

În raport de conținutul normei de drept citată, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii, cât și pentru motivarea acesteia, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., în speță fiind vorba despre termenul de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.

Astfel, cererea de revizuire a deciziei nr. 4051 din data de 13 decembrie 2017 a ICCJ-SCAF, formulată în considerarea motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, trebuia atât înregistrată la instanță, cât și motivată până la data de 22 februarie 2018.

Așa fiind, Înalta Curte constată că deși decizia atacată a fost comunicată la data de 22 ianuarie 2018, iar revizuenta a formulat declarație de revizuire la data de 29 decembrie 2017, aceasta nu a motivat cererea de revizuire cu respectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

Obligația motivării cererii de revizuire este expres prevăzură de C. proc. civ., iar schimbarea ulterioară a sediului ales pentru comunicarea actelor de procedură nu o repun pe revizuentă în termenul de motivare a căii extraordinare de atac, cu atât mai mult cu cât nici chiar la termenul de judecată acordat în cauză, deși a formulat prin avocat cerere de sesizare a Curții Europene de Justiție, nu a înțeles să acopere această lipsă.

Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L împotriva deciziei nr. 4051 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.