ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3990/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, revizuenta A. SRL, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 și urm. C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei civile nr. 3245 din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014 și s-a solicitat admiterea cererii de revizuire și, în consecință, retractarea hotărârii atacate, schimbarea hotărârii judecătorești în sensul admiterii recursului formulat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că Decizia civilă nr. 3245 din 17 noiembrie 2016 a fost pronunțată cu încălcarea principiului prevalenței dreptului european din perspectiva nerespectării principiului reglementat de Directivele 62/94/CE; 75/442/CEE și 2006/12/CE referitor la transferul responsabilității către unitatea colectoare, a nesocotirii obligației de eliminare a taxelor vamale sau cu efect echivalent prevăzută de art. 28 alin. (1) și art. 30 din TFUE, precum și a nerespectării principiului proporționalității sancțiunilor aplicate, consacrat la nivel de ramură de către CJUE în cauzele C-444/00; C-69/15 și C-487/14.

S-a invocat de către revizuentă că, în mod eronat, instanța de recurs a stabilit în sarcina acesteia responsabilitatea pentru pretinsa neîndeplinire a obiectivelor anuale de reciclare, deși potrivit sistemului reglementat de dispozițiile Directivei 75/442/CEE asupra deșeurilor și Directivei 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, astfel cum acestea apar în jurisprudența dezvoltată de CJUE, colectorul este persoana responsabilă cu reciclarea efectivă a cantităților de deșeuri prelevate cu această finalitate.

O altă critică s-a referit la încălcarea, prin decizia atacată, a principiului prevalenței dreptului european și în raport cu validarea măsurii concrete impuse societății revizuente prin actele atacate, care se referă la introducerea pe piață de produse ambalate având origine europeană, ceea ce contravine principiului liberei circulații a mărfurilor și reprezintă echivalentul unei taxe vamale de import, încălcând principiile instituite de art. 28 paragraf 1 și art. 30 din Tratatul de Funcționare a UE.

Ultima critică a vizat încălcarea principiului proporționalității, principiu ce guvernează aplicarea dreptului unional din perspectiva aplicării măsurilor administrative coercitive și a sancțiunilor.

Au fost depuse, atașat cererii de revizuire, hotărâri ale CJUE.

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Revizuenta a depus răspuns la întâmpinare și a apreciat că cererea de revizuire este admisibilă.

După examinarea cererii de revizuire și a întâmpinării formulate, Înalta Curte s-a pronunțat, în prealabil, asupra admisibilității cererii de revizuire.

Prin Decizia nr. 3621 din 16 noiembrie 2017a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de reclamanta SC A. SRL și s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire.

În motivarea acestei soluții s-a arătat că interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, din punctul de vedere al admisibilității și termenului de exercitare s-a făcut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept prin Decizia nr. 45/2016, iar în raport de considerentele deciziei se constată că cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, indiferent de rangul normei de drept, față de dreptul național și este consacrat în art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Față de acest principiu și de cele clarificate în considerentele Deciziei nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă fiind invocate hotărâri ale CJUE și principii de drept european ce se consideră a fi fost încălcate de către instanța de recurs prin pronunțarea soluției a cărei revizuire se cere.

În fața instanței de recurs, în speță, revizuenta a invocat, pe lângă alte critici, și încălcarea principiului proporționalității consacrat în jurisprudența CJUE, cu referire la cauzele C-90/02, C-444/00, principiul prevalenței substanței asupra fondului, nerespectarea Directivei nr. 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, precum și art. 28 alin. (1) și art. 30 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Instanța de recurs nu a analizat hotărârea instanței de fond din perspectiva acestor critici, astfel că nu a poate fi considerată inadmisibilă cererea de revizuire în raport de paragraful 73 al Deciziei nr. 45/2016.

Față de această soluție, urmează ca instanța să analizeze cererea de revizuire pe fondul acesteia, în raport de susținerile revizuentei și de apărările intimatei.

Prima critică invocată în cererea de revizuire se referă la responsabilitatea pentru modalitatea de valorificare și/sau reciclare

Într-adevăr, potrivit art. 8 din Directiva 2006/12/CE, deținătorul de deșeuri are la dispoziție trei modalități de valorificare a acestora:

- prin mijloace proprii;

- prin mijlocirea unei societăți intermediare care asigură manipularea deșeurilor;

- prin mijlocirea unei întreprinderi care realizează operațiuni de valorificare sau eliminare a acestora.

Instanța de recurs, prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire, în mod corect a stabilit că revizuenta nu și-a îndeplinit obligațiile anuale de reciclare ce revin unui deținător de deșeuri, deoarece societățile cu care a încheiat contracte erau autorizate să colecteze, să recupereze și să valorifice deșeuri, dar nu să recicleze.

Faptul că revizuenta a predat deșeurile unor societăți care erau autorizate să colecteze, să recupereze și să valorifice deșeuri nu presupune că s-a transferat acestora și responsabilitatea acesteia în ceea ce privește obligația de reciclare.

Reciclarea este operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor din ambalaje pentru a fi folosite în scopul inițial sau pentru alte scopuri.

Or, ceea ce s-a reproșat revizuentei este faptul că societățile cu care a încheiat contracte nu erau autorizate potrivit legii să efectueze asemenea operațiuni de reciclare, ci numai operațiuni de colectare și recuperare.

Articolul 4 alin. (1) din Directiva 2006/12/CE prevede că " Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că deșeurile se recuperează sau se elimină fără a periclita sănătatea oamenilor și fără a utiliza procese sau metode care ar putea fi dăunătoare pentru mediu, în special", iar în art. 10 din aceeași directivă s-a prevăzut că "În sensul aplicării articolului 4, orice unitate sau întreprindere care realizează operațiunile prevăzute de anexa II B trebuie să obțină o autorizație." De precizat că în Anexa II B sunt indicate operațiunile de recuperare a deșeurilor.

Prin urmare, soluția instanței de recurs nu este contrară nici Directivei 2006/12/CE, nici Directivei 94/82/CE sau jurisprudenței CJUE referitoare la aceste directive deoarece societățile cu care a încheiat contracte revizuenta nu erau autorizate potrivit legii să efectueze asemenea operațiuni de reciclare.

De altfel, chiar revizuenta, în motivarea cererii, recunoaște că, potrivit art. 8 din Directiva 2006/12/CE, deșeurile pot fi predate unei societăți de colectare (situația revizuentei în prezenta cauză) sau unei societăți care întreprinde operațiuni de valorificare/eliminare. De precizat că și potrivit legislației naționale, colectarea este operațiunea de strângere, sortare și/sau amestecare a deșeurilor, în vederea transportării lor, reciclarea este definită ca operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri, iar valorificarea ca fiind orice operațiune menționată în anexa nr. II B.

A doua critică se referă la încălcarea principiului prevalenței dreptului european în raport cu măsura impusă prin actele contestate care se referă la introducerea pe piață de produse ambalate având origine europeană

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, atât în cererea introductivă cât și în cea de recurs, s-a invocat încălcarea prevederilor Directivei 94/62/CE prin art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, dacă textul ar fi interpretat că ar permite obligarea operatorilor economici din România la plata unei contribuții aferente bunurilor ambalate, iar bunurile sunt de origine europeană.

Or, revizuenta nu a solicitat instanței de recurs sesizarea CJUE cu o întrebare preliminară legată de modul de interpretare a prevederilor Directivei 94/62/CE, aceasta fiind singura instanță ce ar putea interpreta normele europene.

Referitor la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 chiar revizuenta a arătat că, măsura în sine, nu este contrară prevederilor directivei și că statele membre au latitudinea de a stabili modalitățile concrete în care vor atinge obiectivele indicate la art. 6 paragraf 1 din Directivă și că art. 6 pct. 6 permite statelor membre să adopte măsuri sporite în vederea protecției mediului.

Conform art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 constituie venit la Fondul pentru mediu o contribuție de 2 RON/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere și bunuri ambalate, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare.

Din interpretarea acestui text nu rezultă că prin instituirea acestei contribuții s-ar stabili echivalentul unei taxe vamale, așa cum susține revizuenta, deoarece se stabilește numai obligația de plată a unei contribuții pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare, contribuție ce va fi plătită de toți operatorii economici care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere și bunuri ambalate, indiferent de unde provin aceste ambalaje.

De aceea, această critică nu este fondată.

A treia critică este referitoare la încălcarea principiului proporționalității în aplicarea măsurilor administrative și sancțiunilor.

Într-adevăr, principiul proporționalității, ca principiu al dreptului european, stabilește că sancțiunile administrative nu trebuie să depășească ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului vizat de norma juridică pretins încălcată, iar procedurile de control trebuie să fie urmate de aplicarea unei sancțiuni care să fie proporțională cu gravitatea abaterii.

În privința respectării acestui principiu, revizuenta a reluat chestiunile legate de deșeurile valorificate și deșeurile reciclate, dar, așa cum s-a arătat anterior, nu se poate confunda noțiunea de "valorificare" cu cea de "reciclare".

Faptul că în actele de control contestate de către revizuentă în fața instanțelor de contencios administrativ au fost defalcate cantitățile de ambalaje "valorificate", pentru care nu au fost calculate contribuții, dar și cantitățile de ambalaje "nereciclate", pentru care au fost stabilite obligații de plată, dovedește o corectă aplicare a legii pentru că acea contribuție se plătește numai în cazul deșeurilor ce nu au fost reciclate.

Deși susține că și-a îndeplinit toate obligațiile în vederea neutralizării deșeurilor de ambalaje recente, fie prin valorificare, fie prin reciclare, din probele depuse la dosar rezultă că, prin încheierea contractelor cu societăți autorizate numai pentru colectare nu și reciclare a deșeurilor, revizuenta nu și-a respectat obligația legală de a "recicla" ambalajele, astfel că nu se poate vorbi de o nerespectare a principiului proporționalității.

Hotărârile CJUE invocate de revizuentă (C-487/14, C-69/15) se referă la aplicarea principiului proporționalității, iar instanța va verifica respectarea acestui principiu în legătură cu sancțiunea aplicată prin actele contestate.

Așa cum s-a subliniat anterior, principiul a fost respectat pentru că plata contribuției s-a dispus numai pentru deșeurile ce nu au fost reciclate și nu pentru toată cantitatea de ambalaje (pentru deșeurile valorificate nu s-a dispus obligarea la plata contribuției), aspect recunoscut chiar de revizuentă în motivarea cererii de revizuire.

Faptul că revizuenta consideră că valorificarea ambalajelor înseamnă și reciclarea lor nu presupune încălcarea principiului proporționalității de către organele de control deoarece reciclarea este operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor din ambalaje pentru a fi folosite în scopul inițial sau pentru alte scopuri, iar operatorii economici cu care revizuenta a încheiat contractele de predare a deșeurilor nu erau autorizați să efectueze asemenea operațiuni, ci numai unele de colectare a deșeurilor, colectare ce nu poate fi sinonimă cu reciclarea.

În privința cuantumului majorărilor și al penalităților de întârziere se constată că nu a fost încălcat principiul proporționalității.

Prin actele contestate s-a stabilit o contribuție de 591.440 RON, 427.801 RON, majorări de întârziere și 88.716 RON penalități.

În raport de cuantumul debitului principal, cuantumul majorărilor de întârziere și al penalităților este stabilit cu respectarea acestui principiu, mai ales că obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite pentru eliminarea riscului poluării excesive a mediului și al protecției sănătății oamenilor.

Pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca neîntemeiată, fiind menținută soluția instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC "A." SRL împotriva Deciziei nr. 3245 din 17 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM