ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2016 sub nr. x/2016 reclamanta SC A. în contradictoriu cu Administrația Fondului de Mediu a solicitat instanței anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 august 2015 înregistrată la Administrația Fondului de Mediu sub nr. x din 27 august 2015 cu privire la stabilirea obligațiilor suplimentare în sumă de 1.147.328 RON și a obligațiilor accesorii aferente acestuia în cuantum de 173.752 RON stabilite pentru anii 2013 - 2014; anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 27 august 2015; anularea deciziei nr. 201 înregistrată la AFM sub nr. x din 13 noiembrie 2015 prin care a fost soluționată contestația nr. 3972 din 1 octombrie 2015 împotriva deciziei de impunere; anularea Deciziei nr. 1 din 21 septembrie 2015 referitoare la plata obligațiilor accesorii în cuantum de 16.483 RON înregistrată la AFM sub nr. x din 23 septembrie 2015 (decizie de impunere accesorie) anularea deciziei nr. 211 înregistrată al AFM sub nr. x din 2 decembrie 2015 prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere privind obligații accesorii; obligarea AFM la restituirea sumelor de 1.147.328 RON contribuție stabilită suplimentar la plată; suma de 173.752 RON majorări calculate la obligațiile stabilite suplimentar, suma de 16.483 RON accesorii în plus; obligarea AFM la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 192 din 17 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu. A anulat Decizia nr. 201/2015, a admis contestația și a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 27 august 2015 și a Raportului de inspecție fiscală x din 27 august 2015 cu privire la obligațiile suplimentare în sumă de 1.147.382 RON și obligații accesorii aferente în cuantum de 173.752 RON. A anulat Decizia nr. 211/2015 și Decizia de impunere x/2015 cu privire la obligații de plată accesorii în sumă de 16.483 RON. A respins cererea de obligare a pârâtei la restituire și a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4981,78 RON.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 192 din 17 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Cluj Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, a solicitat casarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei respingerea acțiunii. În dezvoltarea motivului de recurs invocat a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a art. 33 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu. Referitor la constatările instanței de fond cu privire la îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare, recurenta pârâtă a arătat că din analiza textelor de lege enunțate, rezultă faptul că operatorii economici responsabili au la îndemână două modalități prin care să realizeze obiectivul anual de valorificare și reciclare, iar în funcție de modalitatea aleasă, se stabilește și subiectul căruia îi incumbă răspunderea legală de a face dovada realizării obiectivelor, astfel: - fie prin încredințarea deșeurilor către un agent valorificator, în baza unui contract, situație în care are și obligația de a dovedi că deșeurile au fost efectiv valorificate și reciclate, iar răspunderea pentru neîndeplinirea obiectivelor îi incumbă în cazul în care nu poate dovedi acest lucru; - fie prin transferarea responsabilității către un operator economic. Prin urmare, intimata-reclamantă, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-și îndeplini obiectivul de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deșeurilor de ambalaje, introduse pe piață, direct către un agent economic autorizat în valorificarea și reciclarea acestora, în calitate de operator economic valorificator, iar ulterior, tot reclamanta avea obligația de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare. Astfel, SC A. SRL avea obligația să se asigure că încheie contractul cu un operator economic valorificator care este autorizat să efectueze operațiunile de valorificare, dar și de reciclare, deoarece intimata-reclamantă ar fi trebuit să cunoască și prevederile legale care o obligă ca tot ea să facă dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare cu "situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare."(art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006). Reiterează că obligația intimatei-reclamante de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituită prin norme imperative, astfel că, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare, nu doar simpla predare a deșeurilor, nu se poate susține că legea și-a atins scopul și că fondul, substanța normei, s-ar fi realizat. Aceste cantități de deșeuri de ambalaje au fost predate către SC B. SRL (fostă C. SRL) și au fost raportate de SC B. SRL în contul SC D. S.A. pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienților acesteia. Susținerea este fundamentată pe mențiunile din Adresa nr. x din 23 iulie 2015 transmisă de SC B. SRL și Adresa nr. x din 17 iulie 2015 transmisă de SC D. SA, prin care ambele societăți confirmă faptul că deșeurile de ambalaje din carton și plastic provenite de la SC A. SRL și predate către SC B. SRL au fost raportate în contul SC D. SA pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale clienților SC D. SA Cantitățile de deșeuri de ambalaje din hârtie și plastic care nu au fost luate în calcul pentru atingerea obiectivele de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005 în contul SC A. SRL nu respectă prevederile art. 24 din Ordinul 578/2006, cu modificările și completările ulterioare, și anume nu este asigurată trasabilitatea deșeurilor de ambalaje până la operatorul economic valorificator. Aceste cantități nu au fost luate în considerare, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 33 din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul ale contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, pe facturile de vânzare nu sunt prevăzute mențiuni cu privire la scopul predării acestor deșeuri și nu există confirmarea faptului că societatea care efectuează reciclarea ar efectua operațiunea pentru realizarea obiectivelor anuale pentru și în numele SC A. SRL Această omisiune de pe facturile de vânzare de deșeuri a dus la posibilitatea SC B. SRL de a declara aceste cantități în contul SC D. SA Mai mult decât atât, pentru realizarea acestor obiective, legislația prevede încheierea unui contract de prestări servicii între cele două părți - SC A. SRL și SC B. SRL. Prin acest contract SC B. SRL se obligă să declare cantitățile de deșeuri de ambalaje pentru realizarea obiectivelor în numele SC A. SRL și să asigure trasabilitatea acestor deșeuri. Referitor la susținerile SC A. SRL cu privire la situația deșeurilor din lemn, arată că aceste cantități de deșeuri de ambalaje au fost predate de societate către SC B. SRL pe bază de factură, fără a avea mențiunea că realizează obiectivele anuale. Deoarece aceste deșeuri din lemn nu au fost date de către prestatorul SC B. SRL în contul altei societăți comerciale, iar societățile unde aceste deșeuri au ajuns (SC E. SRL și SC F. SRL SRL) au calitatea de reciclatori de deșeuri din lemn și au confirmat faptul că au reciclat aceste deșeuri pentru realizarea obiectivelor SC A. SRL, cantitățile de deșeuri din lemn au fost luate în calcul la realizarea obiectivelor anuale ale SC A. SRL Deosebirea dintre deșeurile din lemn și cele din hârtie și plastic este următoarea: SC B. SRL nu a raportat cantitatea de deșeu din lemn pentru atingerea obiectivelor altor societăți, chiar dacă ar fi putut (pentru că nu exista mențiuni pe facturile de vânzare), iar pentru deșeurile din hârtie și plastic a raportat cantitatea în contul SC D. SA Menționează, de asemenea, că obligația de a raporta și a plăti îi revine lui SC A. SRL și nu societății SC B. SRL, iar A.F.M. nu poate trage la răspundere pe acesta din urmă pentru nerespectarea unor clauze dintr-un contract între cele două societăți. Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare, nu doar simpla predare a deșeurilor, nu se poate susține că legea și-a atins scopul și că fondul, substanța normei, s-ar fi realizat. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7862 din 18 decembrie 2013, hotărâre din care cităm: "Astfel fiind, instanța de recurs reține că societatea comercială reclamantă a predat/valorificat, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze specifice, cantitățile respective de deșeuri de ambalaje, în loc să le "încredințeze", în scopul și în condițiile exprese ale dispozițiilor H.G. nr. 621/2005 și a Ordinului nr. 578/2006, astfel încât, în mod legal organele fiscal nu le-au luat în calcul la îndeplinirea obiectivului anual". Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la mențiunile din documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje precum și existența contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi: a) Scopul prestabilit al acestor tranzacții b) Dovada că agentul economic valorificator își asumă sarcina pentru predarea deșeurilor colectate strict în contul intimatei. Concluzionând, agenții economici valorificatori nu au obligația de a preda pentru valorificare aceste deșeuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil (în cauza, intimata) decât în ipoteza în care această obligație este asumata în mod expres în cadrul contractului, cumulativ cu existența mențiunilor din documentele de însoțire - procedură ce nu a fost îndeplinită de reclamantă. Față de argumentele de fapt și de drept expuse anterior, conchide că, în speță, intimata-reclamantă nu s-a conformat prevederilor H.G. nr. 621/2005, OMMGA nr. 578/2006 în sensul de a încredința în mod va/abil către un operator economic valorificator a responsabilității îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață, obligațiile la Fondul pentru mediu fiind determinate în mod corect de către organul fiscal. În consecință, consideră că intimata-reclamantă a reținut greșit că sintagma "încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare" este una lipsită de importanță, această mențiune pe documente având un rol determinant în stabilirea corectă a obiectivelor de valorificare/reciclare îndeplinite chiar la nivel național din motive lesne de înțeles. Sintagma implică obligativitatea preluatorului de a îndeplini obiectivele celui care predă deșeurile, indicând preluatorului dacă cel care predă deșeurile are obiective de valorificare de îndeplinit (cel care predă nu are întotdeauna calitatea de contribuabil la Fondul pentru mediu). Totodată, lipsa mențiunii pe documente îi lasă colectorului/valorificatorului libertatea de a valorifica deșeurile în numele operatorilor economici de transfer de responsabilitate (conform Adresei nr. x din 28 iulie 2015). Societatea controlată a luat legătura cu colectorii pentru a face dovada trasabilității deșeurilor proprii, dar răspunsul acestora a fost că deșeurile de ambalaje preluate de la SC A. SRL au fost predate/valorificate în contul organizațiilor de transfer, întrucât pe documente nu s-a precizat scopul în care au fost predate. Prin urmare cantitățile de deșeuri de ambalaje predate nu pot fi luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare ale SC A. SRL

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă SC A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, pe motiv că termenul de recurs 15 zile a fost depășit, și excepția nulității recursului, pe motiv că acesta nu cuprinde niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) și nu se formulează nicio critică de nelegalitate față de hotărârea primei instanțe, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamanta a asigurat trasabilitatea deșeurilor de ambalaje până la operatorii economici valorificatori (reciclatori) în felul următor: (a) încheierea contractelor dintre reclamantă și colectorul B. și predarea deșeurilor către această societate în baza relației contractuale dintre cele două entități (a se vedea Anexa 1 și Anexa 2 la Cererea de Chemare în Judecată); Cu privire la relația contractuală dintre cele două părți, instanța de fond în mod corect a reținut că: "prin actele încheiate părțile au stabilit că: colectarea deșeuri reciclabile se realizează în vederea reciclării și valorificării lor." (b) Cantitatea totală de deșeuri preluată de colectorul B. de la reclamantă a fost predată și reciclată de către reciclatori autorizați (G., H. SA Zărnești, E. SRL și F. SRL), așa cum se menționează și în declarațiile privind trasabilitatea furnizate de B. atașate la Cererea de chemare în judecată - Anexa

În acest sens, prima instanță în mod corect reține: "în derularea relațiilor contractuale asumate actele respectiv rapoarte de gestiune, atestă că au fost colectate selectiv deșeuri reciclabile: lemn, carton, hârtie: mase plastice. Mai atestă actele respectiv declarații privind trasabilitatea, publicații/informații privind transportul, facturi: a fost realizată trasabilitatea iar deșeurile au fost valorificate/reciclate de către societății autorizate" Practic motivul pentru care recurenta susține că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și nu și-a îndeplinit obiectivele de reciclare și valorificare este faptul că nu a menționat pe facturile trimise către B. "pentru îndeplinirea obiectivelor anuale al SC A. SRL", iar B. a declarat aceste deșeuri în contul altei societăți. Cu privire la susținerea recurentei, potrivit căreia trasabilitatea nu se poate demonstra în lipsa unor formule standard de pe facturile fiscale instanța de fond în mod corect a reținut că: "Susținerea nu poate fi primită întrucât se omite a se lua în considerare și alte documente întocmite și anume contracte, declarații, rapoarte de gestiune prin care se confirmă date de ridicare, categorii de deșeuri, cantități colectate în derularea relațiilor contractuale. Lipsa evidențiată de autoritate pentru facturile în cauză trebuie interpretată prin raportare la toate actele deținute, la principiile comunitare aplicate în materia fiscalității și anume la principiul preeminenței fondului asupra formei. Având în vedere evitarea situației în care în lipsa analizei adecvate a aporturilor comerciale și a relațiilor economice pe care contribuabilul se bazează, o viziune formalistă și limitată să nu conducă la adoptarea unor concluzii și la luarea unor măsuri nelegale. Principiul realității nu doar că trebuie coroborat cu principiul neutralității, dar trebuie interpretat ca reprezentând obligația autorităților de a căuta realitatea economică a tranzacțiilor și nu de a se limita la aspectele pur juridice sau contabile ale acesteia. Cum actele evidențiază cantități eventuale lipsuri formale din facturi nu pot să conducă la concluzia nerealizării scopului cerut de norme." Mai mult decât atât, Metodologia nu mai prevede, în prezent, necesitatea indicării unor mențiuni specifice pe facturi. Aceste dispoziții legale au fost eliminate din cuprinsul Metodologiei prin intermediul modificării intervenite în 21 februarie 2014, fapt menționat și mai sus la punctul (7) și pe larg la punctele 43 - 46 din Cererea de Chemare în Judecată. Or, dacă obligativitatea mențiunilor a fost eliminată de legiuitor, este evident că această formalitate nu a fost considerată necesară atingerii scopului urmărit de legiuitor prin sistemul de reciclare/valorificare a deșeurilor. Deci, spiritul legii în acest caz este exact opus celui invocat de AFM. Nici apărarea potrivit căreia AFM e îndreptățită să refuze să ia în calcul cantitățile de deșeu din plastic și hârtie/carton pentru motivul că B. le declarase către reciclatori ca fiind reciclate în beneficiul D. SA nu poate fi primită de instanță. Recurenta nu a contestat faptul că deșeurile preluate de la reclamantă de către B. au fost reciclate de către entitățile autorizate. Mai mult decât atât, reciclarea deșeurilor respective este recunoscută și de B., între altele, în următoarele documente: (a) în declarațiile privind trasabilitatea furnizate de B. către reclamantă și atașate la Cererea de Chemare în Judecată ca Anexa 10, unde se spune: "întreaga cantitate a fost predată de compania noastră către G. România sau către alți reciclatori, după caz, conform altor declarații furnizate la aceeași Anexă 10 - n.n. NNDKP (...) și apoi transportate la reciclare în baza anexelor 5 și a facturilor, alăturate. Operațiunea de valorificare este R3." (b) în Adresa nr. x din 28 iulie 2015 trimisă de B. către AFM (atașată ca Anexa 3 la Cererea de Chemare în Judecată), unde se menționează următoarele la punctul 2: "Compania noastră nu este reciclator, prin urmare cantitățile de deșeuri de ambalaje preluate de la A. au fost predate unor terți colectori, care au făcut dovada trasabilității până la instalațiile de reciclare, conform documentelor deja furnizate către A., în cadrul controlului derulat de instituția dumneavoastră. Metoda de reciclare pentru care există dovada trasabilității este R3." În acest fel, nu se pune la îndoială de niciuna din părțile implicate (nici măcar de AFM) faptul că toate deșeurile colectate de B. de la reclamantă au fost valorificate (prin reciclare) în mod corespunzător, asigurându-se în acest fel trasabilitatea de la reclamantă și până la valorificator, conform art. 24 litera (e) din Metodologie. Pe de altă parte, deși comportamentul reclamantei a fost similar și s-a derulat în baza aceluiași contract și pentru deșeurile din lemn, autoritatea a impus o taxă suplimentară pentru alte ambalaje din unicul considerent că comportamentul B. (fostă C.) a fost diferit. În concluzie, reclamanta nu a încheiat aceste contracte cu B. având ca scop vânzarea deșeurilor ci având ca scop îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare prin reciclare conform H.G. nr. 621/2005, motiv pentru care, reclamanta nu poate fi sancționată pentru o neîndeplinire a obligațiilor care reveneau B. Conform contractului încheiat între A. și B., "În situația în care A. SRL declară la fondul de mediu cantitățile de deșeuri de ambalaje vândute în cadrul acestui contract, SC B. SRL (fosta C. SRL) se angajează să nu raporteze aceste cantități în numele altui agent economic, [s.n. NNDKP] în acest sens, A. SRL va notifica în scris SC B. SRL (fosta C. SRL) dacă are nevoie de confirmarea cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005, modificată și completată de H.G. nr. 247/2011 privind deșeurile de ambalaje, precum și O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările și completările ulterioare, privind fondul de mediu". Recurenta susține în cererea de recurs faptul că lipsa mențiunii pe facturii și a notificării a conferit B. libertatea de a declara cantitatea de deșeuri în contul altei societăți, făcând abstracție de chiar scopul contractelor încheiate cu B., respectiv de obligația esențială a acesteia de a valorifica în scopul reciclării deșeurile de ambalaje pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005. B. nu trebuia să aștepte notificări din partea reclamantei pentru a valorifica deșeurile de ambalaje în contul acesteia, ci trebuia să își execute obligațiile contractuale asumate ab initio. Având în vedere argumentele prezentate, solicită respingerea recursului formulat de recurenta AFM și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 192/2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cu cheltuieli de judecată. II. Procedura de soluționare a recursului. 5. Aspecte de fapt și de drept relevante. Reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 201 înregistrată la AFM sub nr. x din 13 noiembrie 2015 prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 august 2015 cu privire la stabilirea obligațiilor suplimentare în sumă de 1.147.328 RON și a obligațiilor accesorii aferente acestuia în cuantum de 173.752 RON, stabilite pentru anii 2013 - 2014, solicitând anularea în parte a deciziei de impunere nr. x, precum și anularea Deciziei nr. 1 din 21 septembrie 2015 referitoare la plata obligațiilor accesorii. Prima instanță a admis acțiunea reclamantei, reținând următoarele: Prin Raportul de inspecție nr. x încheiat la data de 27 august 2015 s-a constatat că în perioada 3 ianuarie 2013 - prezent societatea are încheiat Contract de prestări servicii colectare deșeuri nr. x din 3 ianuarie 2013 cu SC B. SRL, obiectul contractului este "SC B. SRL (fosta C. SRL) se obliga să valorifice în scopul reciclării deșeurile de ambalaje pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare, conform H.G. nr. 621/2005". S-a mai reținut că societatea a predat SC B. SRL (fosta C.) deșeuri de ambalaje din hârtie și plastic care au fost raportate pentru atingerea obiectivelor anuale în contul altor societăți . În considerarea faptului că reclamanta, în contextul introducerii pe piață națională de produse bunuri ambalate, nu a îndeplinit obiectivul anual de valorificare/reciclare, întrucât nu a cuprins/menționat în facturi cantitatea predată, iar raportarea s-a făcut în contul altor societăți, prin Decizia de impunere nr. x/2015 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată la fondul de mediu în sumă de 1.329.659 RON . Cele stabilite au fost contestate, reclamanta susținând, în esență: lipsa apărării, a nemotivării actelor, greșita reținere a neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare în raport de existența actelor și cele stabilite prin norme . Prin Decizia nr. 201/2015 contestația a fost respinsă, reținându-se că societatea a fost informată și a prezentat un punct de vedere, astfel că nu se poate reține lipsa ascultării; că societatea nu a respectat prevederile art. 24, art. 33 din Ordinul 578/2006 și anume, nu a asigurat trasabilitatea și nu a realizat obiectivul anual, cantitățile de deșeuri au fost raportate în contul atingerii obiectivelor pentru alte societăți . Prin decizia nr. 211 a fost respinsă contestația reclamantei și împotriva Deciziei nr. 1 din data de 21 septembrie 2015, prin care au fost stabilite în sarcina acesteia accesorii în sumă de 16.485 RON, având în vedere că obligațiile accesorii au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 119 din O.G. nr. 92/2003 . Potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 33 din Ordinul 578/2005, obiectivul anual de valorificare se realizează prin: valorificare de către operatorii economici responsabili a deșeurilor de ambalaje generate(...), încredințarea de către operatori economici responsabili a deșeurilor de ambalaje generate și propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piață în baza unui contract, unui operator economic valorificator. Reiese din normele enunțate că se poate încredința valorificarea deșeurilor unui operator valorificator în baza unui contract; că dovada realizării obiectivului anual de valorificare se realizează prin documente justificative iar în cazul transferării responsabilității din documente să rezulte - situația eliberată de operatorul economic valorificator prin care să se evidențieze cantitățile de deșeuri preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare. Actele dosarului atestă că reclamanta a încheiat în perioada controlată contracte cu operatorul B., având ca obiect asigurarea de servicii privind colectarea, transportul și depozitarea/valorificarea pentru reciclare a deșeurilor .Astfel prin Contractul x din 3 ianuarie 2013 și nr. 35/2014, părțile au prevăzut că:, operatorul se obligă să valorifice în scopul reciclării deșeurile de ambalaje, pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005, modificată și completată cu H.G. nr. 247/2011 privind deșeurile de ambalaje, precum și O.U.G. nr. 196/2005 cu modificările și completările ulterioare, privind fondul de mediu. În situația în care utilizatorul declară la fondul de mediu cantitățile de deșeuri de ambalaje vândute în cadrul acestui contract operatorul se angajează să nu raporteze aceste cantități în numele altui agent economic. În acest sens utilizatorul va notifica în scris operatorul dacă are nevoie de confirmarea cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005 modificată și completată de H.G. nr. 247/2011 privind deșeurile de ambalaje, precum și O.U.G. nr. 196/2005 cu modificările și completările ulterioare, privind fondul de mediu. În derularea relațiilor contractuale asumate, actele, respectiv rapoarte de gestiune, facturi, atestă că a fost realizată trasabilitatea iar deșeurile au fost valorificate/reciclate de către societății autorizate. Evaluând înscrisurile depuse, prima instanță a reținut că au fost încheiate contracte, că au fost emise documente care atestă situația valorificării/reciclării. Ori, în atare situație, câtă vreme actele atestă predarea către colectori ce și-au asumat inclusiv obligația de reciclarea dar și predarea către valorificatori finali, trasabilitate nu se poate vorbi de o neîntrunire a cerinței normei sub aspectul nerealizării obiectivului iar din această perspectivă reținerile prin actele contestate sunt greșite. Față de susținerile pârâtei, în sensul că actele nu îndeplinesc condițiile pentru a fi luate în considerare, respectiv facturile nu menționează cantitatea predată pentru colectare/valorificare, prima instanță a apreciat că nu pot fi primite, întrucât trebuie avute în vedere și alte documente întocmite, și anume contracte, declarații, rapoarte de gestiune prin care se confirmă date de ridicare, categorii de deșeuri, cantități colectate în derularea relațiilor contractuale, iar lipsa mențiunilor din facturile în cauză trebuie interpretată prin raportare la principiul preeminenței fondului asupra formei. Față de afirmațiile pârâtei, potrivit cărora nu se putea reține realizarea scopului legii, deoarece cantitățile de deșeuri neluate în considerare au fost declarate în realizarea obiectivului pentru alte societăți, prima instanță a arătat că nu se poate imputa reclamantei responsabilitatea gestionării ulterioare colectării câtă vreme colectorul cocontractant a eliberat rapoarte și declarații de trasabilitate. 6. Analiza motivelor de casare Față de excepția nulității recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. de către intimata reclamantă prin întâmpinare, recurenta pârâtă a precizat că motivul de recurs la care se încadrează criticile formulate prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este întemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare: Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita aplicare a prevederilor art. 33 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 578/2006, potrivit cărora, obiectivul anual de valorificare, inclusiv de reciclare, se poate realiza de către operatorii economici responsabili fie prin încredințarea deșeurilor către un agent valorificator, în baza unui contract, situație în care aceștia au și obligația de a dovedi că deșeurile au fost efectiv valorificate și reciclate, iar răspunderea pentru neîndeplinirea obiectivelor îi incumbă în cazul în care nu pot dovedi acest lucru, fie prin transferarea responsabilității către un operator economic. Intimata reclamantă, prin raportare la procedeul ales (33 alin. (1), pentru a-și îndeplini obiectivul de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deșeurilor de ambalaje introduse pe piață direct către un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator, iar ulterior, să facă dovada îndeplinirii obiectivelor anuale. În acest sens, intimata-reclamantă avea obligația de a menționa pe documentele de însoțire a deșeurilor dacă încredințarea acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare/reciclare a deșeurilor, această obligație fiind expres prevăzută la art. 33 alin. (4) din Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit cărora: "(4) Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje". Intimata-reclamantă nu a contestat obligația legală care-i incumbă în sensul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare și reciclare, însă a susținut că cerința menționării în documentele de însoțite a deșeurilor a faptului că încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje este o cerință formală, care putea fi suplinită prin probele administrate, care atestă trasabilitatea deșeurilor de ambalaje până la operatorii economici valorificatori (reciclatori) și dovedesc îndeplinirea obiectivelor anuale. În opinia intimatei-reclamante, lipsa acestei mențiuni standard nu îndreptățea pârâta să nu ia în considerare deșeurile predate pe bază contractuală către colectorul B., predate și reciclate în final de către reciclatori autorizați, pe considerentul că deșeurile în cauză au fost raportate de colectorul B. în contul realizării obiectivelor anuale de valorificare ale altor societăți. Intimata-reclamantă și-a argumentat afirmația arătând că în prezent metodologia nu mai prevede necesitatea indicării unor mențiuni specifice pe facturi, aceste dispoziții fiind eliminate din cuprinsul Metodologiei prin intermediul modificării intervenite în 21 februarie 2014. Contrar acestor afirmații, Înalta Curte constată că cerința înscrierii mențiunii referitoare la scopul operațiunii realizate nu constituie o cerință formală și nu a fost înlăturată prin modificările legislative aduse metodologiei în cauză. Astfel, în forma în vigoare la zi, dispozițiile alin. (1) lit. c) al art. 25 din Ordinul MMDD 578/2006, prevăd:"Pentru a fi luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie, în cazul deșeurilor de ambalaje prevăzute la art. 23 alin. (1), trebuie îndeplinite următoarele condiții (...): c) pe facturile fiscale și pe documentele de însoțire a transporturilor de deșeuri de ambalaje trebuie să se menționeze că încredințarea se realizează în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, respectiv de reciclare, precum și datele de identificare ale operatorului economic responsabil pentru care se îndeplinesc obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie;" Așadar, organele de control din cadrul AFM au stabilit în sarcina intimatei-reclamante sume de plată cu titlu de contribuții la Fondul de mediu datorită neîndeplinirii de către aceasta a obiectivului anual de valorificare, reținând, în esență, că nu pot fi luate în considerare din perspectiva realizării acestui obiectiv acele cantități de deșeuri de ambalaje care au fost predate către SC B. SRL (fostă C. SRL) și au fost raportate de aceasta în contul SC D. SA pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienților acesteia. În opinia primei instanțe, în situația dată, cantitățile predate în executarea contractului încheiat cu SC B. SRL rezultă din alte documente: actele, respectiv rapoarte de gestiune, facturi, ce atestă că a fost asigurată trasabilitatea, că deșeurile au fost valorificate/reciclate de către societății autorizate, prin urmare aceste înscrisuri dovedesc îndeplinirea obiectivelor anuale ale reclamantei chiar dacă au fost declarate în realizarea obiectivului pentru alte societăți, întrucât nu se poate imputa reclamantei responsabilitatea gestionării ulterioare colectării câtă vreme colectorul cocontractant a eliberat rapoarte și declarații de trasabilitate. Înalta Curte nu poate împărtăși aceste considerente. Apreciază că sunt întemeiate constatările organelor de control cu privire la încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 33 din Ordinul nr. 578/2005, constând în omisiunea acesteia de a menționa în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje a faptului că încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje. De asemenea, conchide, în acord cu organele de control, că tocmai aceste omisiuni au constituit premisele pentru care cantitățile de deșeuri de ambalaje predate către SC B. SRL (fostă C. SRL), să fie raportate de această societate în contul SC D. SA pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienților acesteia. Obligația de a asigura trasabilitatea, în acord cu prevederile art. 24 din Ordinul nr. 578/2006, este distinctă de cea privitoare la realizarea obiectivelor anuale de reciclare, cele două obligații trebuie îndeplinite cumulativ, iar traseul deșeurilor produse de reclamantă până la operatorul economic valorificator nu dovedește îndeplinirea obiectivelor cât timp respectivele cantități au fost raportate în contul altor societăți. În cadrul controlului judiciar efectuat, Înalta Curte observă că obligația legală stabilită în mod generic în sarcina operatorilor economici responsabili, de a menționa în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare, a fost particularizată prin clauzele contractelor de prestări servicii de colectare deșeuri depuse de intimata-reclamantă (pct. II. - Obiect de activitate). Astfel, în situația în care utilizatorul declară la fondul de mediu cantitățile de deșeuri predate, are obligația de a notifica operatorul în sensul că are nevoie de confirmarea cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare, potrivit legislației speciale. În consecință, apărările intimatei-reclamante, fundamentate pe realitatea și efectivitatea operațiunii de valorificare a deșeurilor, pe principiul prevalenței fondului asupra formei, erau într-adevăr concludente dacă aceasta era aptă să dovedească nu doar predarea spre valorificare a deșeurilor sau asigurarea trasabilității acestora, ci și faptul că aceste operațiuni au fost realizate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare, probă care se putea face, în acord cu contractul încheiat cu operatorul economic colector, prin dovada notificării transmise în sensul arătat la alineatul precedent. În lipsa acestei notificări, intimata-reclamantă nu poate opune recurentei pârâte principiile amintite, având în vedere că atât legislația specială, cât și contractul de prestări servicii de colectare deșeuri, permiteau operatorului economic care a colectat deșeurile produse de reclamantă să le raporteze în contul altor societăți. Având în vedere că intimata reclamantă nu a fost în măsură să dovedească îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare/reciclare a deșeurilor, Înalta Curte apreciază că motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 din Ordinul nr. 578/2005, este întemeiat. 7. Soluția instanței de recurs cu privire la excepția nulității. Examinând excepția nulității recursului, invocată de către intimata reclamantă în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că susținerile invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate la motivul de recurs precizat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, excepția nulității urmează a fi respinsă. 8. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de pârâtă, va casa hotărârea atacată și rejudecând cauza va respinge acțiunea formulată de reclamantă.