ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6661/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la data de 07.09.2016, reclamanta societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat anularea deciziei nr. 120 înregistrată sub nr. x/23.08.2016 emisă de pârâtă cu ocazia soluționării contestației administrative formulată de Societate, anularea în parte a actelor administrative reprezentate de: decizia de impunere nr. x/27.06.2016 înregistrată la AFM sub nr. x/27.06.2016; raportul de inspecție fiscală nr. x/27.06.2016 înregistrat sub nr. x/27.06.2016; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2 975 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea privind pe reclamanta societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat Decizia nr. 120/2016, a anulat în parte decizia de impunere nr. x/27.03.2016 și raportul de inspecție fiscală nr. x/27.06.2016 (decizia de impunere fiind înregistrată la AFM sub nr. x/27.06.2016, iar raportul de inspecție fiscală sub nr. x/27.06.2016), doar în ceea ce privește sumele următoare, stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare, conform art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005: 1.586.798 RON, reprezentând contribuție suplimentară; 551.308,39 RON, reprezentând dobânzi de întârziere; 242.418,16 RON, reprezentând penalități de întârziere; a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului, a majorat onorariul cu suma de 1 000 RON, în sarcina reclamantei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta pârâtă a susținut următoarele:

Instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate și ale art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005.

Instanța de fond a constatat ca taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 165/2005 este datorată pentru uleiurile ce fac obiectul H.G. nr. 235/2007, că obiect al H.G. nr. 235/2007 îl reprezintă uleiurile uzate, iar definiția uleiurilor uzate se regăsește la art. 3 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 235/2007. Instanța în mod eronat a reținut în motivarea sa, faptul că "unsorile nu sunt incluse în cadrul uleiurilor uzate".

Deși aceasta reține că potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 235/2007, uleiurile sunt considerate toate uleiurile industriale și lubrifianții, totuși concluzionează că definiția uleiurilor uzate include uleiurile prevăzute la lit. b) de la art. 3 din H.G. nr. 235/2007, fără a face trimitere la noțiunea de uleiuri definită la art. 3 lit. g) care include și lubrifianții, categorie unde ar putea fi încadrate unsorile.

Motivarea instanței de fond apare în contextul mai sus arătat ca fiind contradictorie.

Plecând de la definiția uleiurilor uzate respectiv "toate uleiurile prevăzute la lit. h) care au devenit improprii destinației inițiale" se poate observa că acestea (uleiurile prevăzute la lit. h) sunt uleiuri de bază, adică uleiul mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri, care la rândul lor sunt uleiuri, astfel cum sunt prevăzute la lit. g) a art. 3, respectiv toate uleiurile industriale și lubrifianții, pe baza minerală, semisintetice, sintetice sau biogene.

Nu se pot interpreta în sens restrictiv dispozițiile art. 3, în sensul scoaterii din context doar a definiției dată de lit. h), fără a ține seama de faptul ca uleiul uzat este de fapt uleiul prevăzut la lit. g) a art. 3 din care este inclusă și unsoarea care a devenit impropriu destinației inițiale.

Chiar "dacă nu există o reglementare legala expresă privind achitarea unei taxe pentru gestionarea unsorilor uzate" astfel cum reține instanța de fond, se consideră că scopul legiuitorului a fost acela de reglementa gestionarea tuturor substanțelor ce au la bază uleiuri pe bază minerală, cum este și cazul unsorilor.

Și prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, se menționează că unsorile reprezintă de fapt un ulei îngroșat, rezultând astfel că și unsorile se uzează prin folosire după un anumit timp.

Mai mult, chiar în fișele tehnice ale unsorilor comercializate de societatea intimati, se menționează că acestea sunt fabricate din uleiuri pe bază minerală:

"Unsorile multifuncțională de litiu B. sunt unsori fabricate din uleiuri pe bază minerală, îngroșători pe baza de 12-hidroxistearat de litiu, și aditivi pentru a asigura foarte bună rezistență la apă, stabilitate la oxidare și pentru a proteja părțile lubrifiate la rugină, uzură și coroziune. De asemenea, unsorile antifricțiune pe baza de săpun de calciu C. sunt unsori fabricate prin îngroșarea uleiurilor de baza minerale cu săpun de calciu, și asigură rezistența bună la apă, protecție împotriva uzurii si coroziunii.

Conform definițiilor prevăzute la pct. 23 din anexa 1 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, ce transpune în legislația națională Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (TOUE) seria x nr. x din 22 noiembrie 2008, uleiuri uzate sunt "toate uleiurile minerale sau lubrifianții sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinței pentru care au fost destinate inițial cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie și de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiate, uleiurile pentru turbine și cele pentru sistemele hidraulice".

Lubrifianții de tipul unsorilor consistente puse pe piața națională de societatea reclamantă sunt fabricați din ulei mineral de bază rafinat sau ultrarafinat, aflat în proporții diferite de până la 90% din produs, în care se adaugă substanțe organice sau anorganice pentru a le îmbunătății anumite caracteristici particulare, precum vâscozitatea. capacitatea de ungere, aderență, etc.

Deșeurile de lubrifianți de tipul unsorilor consistente fabricate din ulei de bază se clasifică, conform prevederilor Anexei 1 Condiții de colectare și asocierea în categorii de colectare a următoarelor tipuri de uleiuri uzate, conform codurilor cuprinse în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase din Hotărârea Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate în categoriile de colectare 12.01 și 13.01 - 13.08.

Așadar, atâta vreme cât din probatoriul administrat în cauza, respectiv raportul de expertiză tehnică și înscrisurile aflate la dosar, rezultă că unsorile sunt uleiuri de bază minerală, îngroșate, care se uzează prin folosire, se consideră că acestea fac obiectul H.G. nr. 235/2007, subzistând obligația de colectarea a acestora.

În concluzie, se constată că includerea lubrifiaților de tipul unsorilor consistente fabricate din ulei de bază în baza de calcul a obligațiilor la Fondul pentru mediu este legală și justificată, iar societatea avea posibilitatea legală de a-și realiza obligațiile de gestionare a uleiurilor uzate.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamanta intimată societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu analiza legalității Deciziei de impunere nr. x/27.06.2016, a raportului de inspecție fiscală care stă la baza acesteia, precum și a Deciziei nr. 120/23.08.2016 emise ori întocmite de Administrația Fondului pentru Mediu prin care reclamanta a fost impusă suplimentar cu suma de 2.380.524,55 RON din care 1.586.798 RON reprezintă contribuție suplimentară, 551.308,39 RON sunt dobânzi de întârziere iar 242.418,16 RON penalități de întârziere.

La baza acestei decizii administrative a stat constatarea organelor de inpecție din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu că reclamanta pentru activitatea sa din perioada 2011 - 2013 în declarațiile sale privind cantitățile totale de uleiuri importate nu a inclus și cantitățile de "unsori fabricate prin îngroșarea uleiurilor de bază minerale cu diverse tipuri de săpun și adăugarea unor aditivi corespunzători", pentru care în opinia inspectorilor pârâtei avea obligația îndeplinirii planurilor anuale de colectare după uzarea lor sau a plății unei contribuții de 2 RON/l aplicabilă cantității de uleiuri uzate necolectate corespunzător obiectivelor legale impuse.

Prima instanță a anulat în parte actele administrativ fiscale și operațiunile administrative care le-a fundamentat pentru contribuțiile și accesoriile aferente impuse suplimentar corespunzătoare neîndeplinirii obiectivelor anuale de colectare a unsorilor fabricate prin îngroșarea uleiurilor de bază minerale, considerând în esență că aceste susbstanțe nu intră în categoria uleiurilor uzate și nu sunt colectabile în sensul H.G. nr. 235/2007.

Soluția la care a ajuns judecătorul fondului este dată cu interpretarea și aplicarea corectă și judicioasă a normelor de drept material aplicabile, criticile recurentei pârâte fiind în consecință nefondate.

Reclamanta în calitate de importator și comercializator de uleiuri avea potrivit Anexei 4 la O.U.G. nr. 196/2005 obligația gestionării a unei cantități de uleiuri uzate de 40% din cantitatea de ulei proaspăt pusă pe piață pentru anul 2011, de 60% pentru anul 2012 și de 80% pentru anul 2013. În măsura neîndeplinirii acestor obiective legale avea conform art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 obligația plății unei taxe de 2 RON/l, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obligațiilor anuale de gestionare și cantitățile de uleiuri uzate gestionate.

În categoria uleiurilor uzate intră conform art. 3 alin. (1) lit. (i) din H.G. nr. 235/2007 toate uleiurile prevăzute la lit. h), respectiv uleiurile minerale rafinate în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanțe organice ori anorganice, pentru obținerea unor proprietăți speciale și care au devenit improprii destinației inițiale, în special acele uleiuri provenite de la motoarele cu combustie și de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, industriale, emulsiile și filtrele de ulei.

Instanța de control judiciar are o îndoială semnificativă în legătură cu interpretarea instanței de fond conform cu care unsorile importate de reclamantă nu se încadrează în categoria uleiurilor uzate, întrucât nu s-ar încadra în categoria uleiurilor de la art. 3 alin. (1) lit. (h) din H.G. nr. 235/2007, la care face trimitere definiția legală de la lit. (i) din aceeași normă și s-ar încadra în definiția generală a uleiurilor de la art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007, care n-ar constitui o normă complementară pentru norma de trimitere de la lit. (i).

În lipsa unei opinii de specialitate, chiar dacă unsorile în discuție ar fi reprezentate în limbajul legal de sintagma lubrifianți, categorie enumerată la art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007, care așa cum s-a reținut de instanța de fond apare că nu sunt avute în vedere la delimitarea categoriei uleiurilor uzate, este de subliniat că legiuitorul secundar le-a menționat totuși în enumerarea categoriilor de uleiuri uzate, evidențiind și uleiurile lubrifiante, despre care nu se poate afirma că ar fi diferite de lubrifianții menționați în definiția generală a uleiurilor prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007.

Cu toate acestea, unsorile care fac obiectul analizei de față mai trebuie să îndeplinească calitatea de a fi colectate, așa cum rezultă din art. 3 alin. (1) lit. (a) din H.G. nr. 235/2007, respectiv de a fi recuperate, depozitate și transferate de la deținători la operatori economici care efectuează colectarea, valorificarea sau eliminarea acestor uleiuri.

Numai din perspectiva acestei însușiri se poate vorbi de îndeplinirea obiectivelor anuale de gestionare a cantităților de uleiuri uzate și de impozitarea proporțională a neatingerii acestor indicatori de performanță ecologică.

Or, sub acest aspect este evident, din probatoriul administrat în fața instanței de fond, respectiv expertiza tehnică dispusă, că unsorile avute în vedere de A.F.M. la stabilirea obligațiilor suplimentare contestate nu sunt colectabile, și prin urmare nu intră în sfera de aplicare a H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, exemplele practice și considerentele expertului fiind elocvente.

Prin urmare, reclamanta nu era ținută de îndeplinirea obligației anuale de gestionare a uleiurilor uzate în privința unsorilor fabricate prin îngroșarea uleiurilor de bază minerale cu diverse tipuri de săpun și adăugarea unor aditivi corespunzători pe perioada controlată, obligație imposibilă după cum s-a reținut în precedent, și în consecință nu putea fi obligată la plata contribuției art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru neatingerea acestor indicatori.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 2975 din 21 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 2975 din 21 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.