ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Prima instanță

Acțiunea reclamantei

Reclamanta SC H.F.P.

SRL București a solicitat în contradictoriu cu C.N.C. și Ministerul Culturii

Cultelor și Patrimoniului Național ca ultimul pârât să fie obligat să-i

soluționeze contestația înregistrată sub nr. 1381 din 18 martie 2009, pe care a

formulat-o împotriva hotărârii Centrului Național, al Cinematografiei de a nu

finanța producția cinematografică „Toată lumea din familia mea”, care a fost

declarată câștigătoare la sesiunea de concurs din noiembrie-decembrie 2008.

S-a mai cerut constatarea

nulității absolute a Hotărârii nr. 652 din 15 aprilie 2009 emisă de C.N.C., pentru

necompetența materială a Comisiei de soluționare a contestațiilor constituită de

C.N.C., iar în subsidiar, anularea acesteia ca netemeinică și nelegală, anularea

hotărârii finale C.N.C., de a nu acorda credit pentru finanțarea proiectului cinematografic

susmenționat, obligarea C.N.C. să acorde, în condițiile O.G. nr. 39/2005, creditarea

corespunzătoare ierarhiei și punctajului obținut de proiectul menționat, suspendarea

procedurii de acordare a creditului direct pentru producția cinematografică, sesiunea

noiembrie-decembrie 2008, secțiunea de concurs „filme de ficțiune de lung metraj”

și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că deși la concursul organizat de C.N.C. pentru finanțarea proiectului

prin acordarea de credit direct, a fost declarată câștigătoare, fiind clasată pe

locul II în ierarhia celor 9 proiecte declarate câștigătoare, totuși, neoficial

și informal, i s-a comunicat că proiectul a primit credit zero, deoarece există

incompatibilitate între un asociat al companiei producătoare SC H.F.P. SRL, respectiv

A.S. și S.A., membru al Comisiei.

2.Apărările pârâtei

Prin întâmpinarea formulată

la data de 16 septembrie 2009, pârâtul Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului

Național a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că pentru

concursul din sesiunea noiembrie-decembrie 2008, desfășurat pe două secțiuni, sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 7/2008, care reglementează competența C.N.C.

în soluționarea contestațiilor privitoare la procedura de acordare a creditului

direct pentru producție și dezvoltare proiect, că prevederile Legii nr. 303/2008,

care au intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2009, nu se aplică procedurile începute

anterior, în baza O.U.G. nr. 7/2008.

3.Soluția instanței de

fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1538

din 25 martie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și a respins acțiunea precizată, formulată

de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind declarată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală.

Totodată, a respins acțiunea

precizată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu C.N.C. ca neîntemeiată,

obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată față de acest pârât.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut următoarele:

În privința pârâtului

Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național nu se poate reține existența

calității procesuale pasive, întrucât dispozițiile Legii nr. 303/2008, prin care

a fost modificat art. 50 alin. (1) O.G. nr. 39/2005, în sensul instituirii competenței

Ministerului Culturii și Cultelor de soluționare a contestațiilor, au intrat în

vigoare la data de 2 ianuarie 2009 și sunt aplicabile procedurilor de concurs inițiate

de la această dată, nu și acelor aflate în derulare, declanșate sub imperiul O.G.

nr. 39/2005, în această situație aflându-se reclamanta.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că atâta vreme cât în situația reclamantei s-a constatat nerespectarea dispozițiilor

art. 40 alin. (4) O.G. nr. 39/2005, în mod nelegal s-a decis că proiectul cinematografic

„Toată lumea din familia mea” nu are dreptul de a primi credit financiar direct.

S-a mai stabilit că încălcarea

prevederilor legale de către unul din participanții la concurs poate fi constatată

în orice etapă a concursului, iar faptul că în Raportul de eligibilitate emis de

Secretariatul tehnic s-a menționat prezentarea documentului reprezentat de CV-ul

autorilor, nu poate fi reținut ca o dovadă a verificării și constatării inexistenței

situației de incompatibilitate prevăzute de art. 40 alin. (4) O.G. nr. 39/2005.

II. Instanța de recurs

1.Criticile reclamantei

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC H.F.P. SRL București care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, pentru următoarele motive:

În mod greșit s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii Cultelor și

Patrimoniului Național, considerându-se fără temei că dispozițiile legii vechi ultraactivează,

fără să existe o prevedere legală în acest sens.

Recurenta a susținut că

la data introducerii contestației - 18 martie 2009 cât și la data soluționării acesteia

de către organismul considerat necompetent - C.N.C. respectiv la 15 aprilie 2009,

O.G. nr. 39/2005 privind Cinematografia prevedea competența de soluționare a contestațiilor

în favoarea Ministerului Culturii și Cultelor, potrivit art. 50 alin. (1) și (2),

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 7/2008,

publicată în M.O. nr. 894/30.12.2008 și intrată în vigoare la 2 ianuarie 2009, conform

art. 78 Constituția României. Recurenta a susținut că Ministerul Culturii, Cultelor

și Patrimoniului Național avea calitatea procesuală pasivă, deoarece era instituția

abilitată să-i soluționeze contestația și era subiect pasiv al raportului obligațional

izvorât din nesoluționarea contestației.

Cu privire la fondul cauzei,

recurenta a învederat că soluția primei instanței s-a dat cu aplicarea greșită a

legii, întrucât încalcă art. 16 și 53 Constituția României și O.G. nr. 137/2000

art. 1 alin. (2) lit. e).

Astfel, s-a arătat că

potrivit OG. nr. 39/2005 privind cinematografia, așa cum a fost modificată și completată

succesiv prin Legea nr. 328/2006, O.U.G. nr. 97/2006, Legea nr. 145/2007, O.U.G.

nr. 7/2008 și Legea nr. 303/2008, Consiliul Național al Cinematografiei acorda credite

directe din fondul cinematografic persoanelor fizice și juridice autorizate și înscrise

în registrul cinematografiei, pentru producția de filme de toate genurile: de ficțiune,

documentar, de animație iar potrivit art. 21 O.G. nr. 39/2005 creditul direct se

acorda în exclusivitate proiectelor cinematografice declarate câștigătoare ale concursurilor

de selecție organizate de C.N.C., conform hotărârii finale emise de către Comisiile

de selecție și de către Consiliu.

Recurenta a susținut că

fiecare concurs este organizat pe secțiuni autonome, respectiv secțiunea de filme

de ficțiune de lung și scurt metraj și secțiunea de documentare și animație, astfel

că incompatibilitatea prevăzut de art. 40 alin. (4) O.G. nr. 39/2005 și art. 20

alin. (5) din Regulamentul de selecție a proiectelor cinematografice aprobat prin

Ordinul nr. 2335/2006 privind interdicția membrilor comisiei și a rudelor și afinilor

acestora de grad I de a participa la concurs, viza participarea acestora la aceeași

secțiune, în care membrii comisiei de selecție au atribuții decizionale și nu la

secțiuni diferite, în care nu au asemenea atribuții și posibilitatea sau capacitatea

de a influența rezultatul, orice altă interpretare încălcând principiul proporționalității

și egalității de șanse, consacrat de art. 53 și art. 16 din Constituție.

Recurenta a susținut că

interpretarea abuzivă dată de C.N.C. dispozițiilor legale menționate anterior contravine

art. 1 alin. (2) lit. e) O.U.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării. În

concret s-a arătat că S.A., membru al comisiei de selecție constituită pentru secțiunea

„film documentar și animație” nu a avut nicio legătură cu comisia de selecție pentru

secțiunea „filme de ficțiune de lung și scurt metraj” la care a participat un proiect

produs de o companie la care soția acestuia deține o participație oarecare, deoarece

nu ar fi putut să influențeze lucrările unei comisii din care nu a făcut parte.

Recurenta a învederat

că proiectul său, care trecuse de faza selecției, plasându-se pe locul 2 în evaluarea

comisiei artistice, a fost descalificat, pe motiv că A.S. - acționar în cadrul firmei

recurente este soția lui S.A., care a fost membru al comisiei de la secțiunea de

film documentar și de animație.

S-a mai arătat că toate

comisiile de selecție constituite pe secțiuni lucrează în mod independent și după

metodologii și criterii de evaluare diferite, au bugete diferite, stabilite prin

O.G. nr. 39/2005 și prin Regulamentul de selecție a proiectelor, precum și locații

diferite, fiecare comisie de selecție emițând propria hotărâre pentru secțiunea

la care a fost numită, privind selecționarea proiectelor pentru faza de finanțare,

conform art. 37 alin. (2) și art. 40 alin. (1) și (2) din Regulament.

Recurenta a concluzionat

că respingerea unui proiect pentru neîndeplinirea condițiilor de participare la

concurs se realizează prin decizia motivată a directorului general al C.N.C., conform

art. 10 alin. (5) din Regulament, însă în privința sa nu a fost emisă nici o decizie

în acest sens.

S-a solicitat în temeiul

art. 304 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în

sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

2.Apărările intimatei

Intimata C.N.C. a depus

la dosar note de ședință prin care a invocat excepția nulității (în realitate a

inadmisibilității) recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia

ca nefondat.

3.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de inadmisibilitate

a recursului invocată de intimata-pârâtă C.N.C. în temeiul art. 50 O.G. nr. 39/2005

privind Cinematografia, modificată și republicată, este nefondată.

Potrivit acestui text

, nerespectarea procedurilor privind acordarea creditului direct pentru producție

și dezvoltare de proiect poate fi contestată în termen de 30 de zile de la anunțarea

sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Cutelor - (art. 50 alin. (1) O.U.G.

nr. 39/2005, alin. (5) din acest text prevăzând că decizia Curții de Apel București

emisă în soluționarea acestei contestații este definitivă și irevocabilă.

În speță, sentința

nr. 1358 din 25 martie 2010 a Curții de Apel București atacată cu prezentul recurs

nu a soluționat însă o contestație pentru nerespectarea procedurilor privind acordarea

creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect, în sensul art. 50

alin. (1) Ordonanța nr. 39/2005 modificată privind Cinematografia, ci o acțiune

specifică de contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 1 Legea

nr. 554/2004 , privind pretinsul refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Culturii

de a soluționa contestația reclamantei S.C. SC H.F.P. SRL și împotriva Hotărârii

nr. 652 din 15 aprilie 2009 emisă de C.N.C., prin care s-a respins contestația reclamantei

privind eliminarea din lista câștigătorilor concursurilor de proiecte, a proiectului

cinematografic „Toată lumea din familia noastră”.

În raport cu obiectul

acțiunii cu care recurenta-reclamantă a investit instanța de judecată, sentința

nr. 1358/2010 a Curții de Apel București nu a fost pronunțată în baza art. 50

alin. (5) O.U.G. nr. 39/2005, și nu avea caracter irevocabil, fiind pronunțată în

baza art. 8 și 10 Legea nr. 554/2004, atacabilă cu recurs, conform art. 20 din același

act normativ, astfel că excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de reclamantă

urmează a fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la critica

ce vizează soluționarea pretins greșită a excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Înalta

Curte reține ca modificarea art. 50 alin. (1) O.G. nr. 39/2005 ce reglementează

competența instituției abilitate să soluționeze contestațiile formulate de participanții

la procedurile prevăzute de acest act normativ, privind acordarea creditului direct

pentru producție și dezvoltare de proiect, s-a făcut prin Legea nr. 303/2008 publicată

în M.Of. nr. 894/30.12.2008 și intrată în vigoare la 2 ianuarie 2009, conform

art. 67 din Constituție. Prin urmare, abia după intrarea în vigoare a acestei modificări,

competența soluționării contestațiilor, pentru procedurile de concurs inițiate după

această dată, revine noii autorități desemnate de Legea nr. 303/2008, respectiv

Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

Pentru procedurile începute

înaintea modificării legislative, aflate în curs de derulare, competența soluționării

a contestațiilor formulate de participanți revine Consiliului Național al Cinematografiei.

În cazul recurentei-reclamante,

concursul a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2008, proiectul acesteia înregistrat

sub nr. 295 din 12 octombrie 2008 fiind declarat eligibil potrivit raportului întocmit

de secretariatul tehnic a concursului de proiecte cinematografice la aceeași dată,

acest proiect trecând prima etapă a concursului, aceea a selecției și intrând în

etapa a II- a, a finanțării, când s-a constatat că sunt incidente dispozițiile

art. 40 alin. (4) O.G. nr. 39/2005 privind existența unor incompatibilități, proiectul

fiind exclus din etapa de finanțare prin Hotărârea nr. 13 din 27 februarie 2009

a Consiliului de administrație al Centrului Național de Administrație.

Prin urmare, contestația

recurentei-reclamante s-a soluționat de instituția competentă - C.N.C., întrucât

procedura de participare la concurs a fost declanșată înaintea modificării competenței

aceste instituții, realizată prin Legea nr. 303/2008 intrată în vigoare la 2

ianuarie 2009, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.

Motivul de recurs care

vizează aplicarea pretins greșită a dispozițiilor art. 40 alin. (4) O.G. nr. 39/2005

și ale art. 20 alin. (4) din Regulamentul de selecție al proiectelor de către instanța

de fond este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 40

alin. (4) O.G. nr. 39/2005 „persoanele propuse atât pentru comisiile de selecție,

cât și pentru comisia de lectori, membrii familiilor acestora, sau rudele de grad

I, nu pot participa în nicio calitate la realizarea unui proiect cinematografic

înscris în sesiunea respectivă de concurs”, aceeași interdicție de incompatibilitate

fiind reluată și în art. 20 alin. (4) din Regulament.

Deși susținerile recurentei

privind independența organizatorică a comisiilor de selecție constituite pe secțiuni,

care pronunță hotărâri specifice secțiunii pentru care au fost numite sunt corecte,

interdicția participării la concurs a unor rude sau afini ai membrilor comisiilor

de selecție este generală, în sensul că privește toate comisiile și obligatorie,

fără nici o excepție.

Potrivit principului general

că unde legea nu distinge, nimeni nu poate face o asemenea distincție, întrucât

s-ar adăuga nepermis textului legal (Ubi Lex non distinguit, nec nos distinguere

debemus), în mod corect autoritatea competentă C.N.C. a stabilit prin hotărârea

contestată că proiectul „Toată lumea din familia noastră” prezentat de societatea

recurentă, la care era asociat și administrator d-na A.S. - producător al acestui

proiect nu putea participa la sesiunea de concurs din noiembrie-decembrie 2008,

deoarece soțul acesteia d-nul S.A. era membru într-una din comisiile de selecție

ale concursului.

Nu are importanță faptul

că acesta nu era membrul comisiei de selecție al sesiunii la care a participat proiectul

recurentei, deoarece din interpretarea gramaticală și logică a textului care interzice

o asemenea incompatibilitate, rezultă că s-a dorit înlăturarea oricărui conflict

de interese și suspiciune cu privire la obiectivitatea desfășurării concursului,

restrângerea dreptului fiind minimă, raportată la interesul general ocrotit, astfel

încât nu sunt încălcate art. 53 și art. 16 din Constituția României și art. 1

alin. (2) lit. e) O.U.G. nr. 137/2000, cum greșit susține recurentul.

O asemenea situație ar

fi putut exista însă dacă legea ar fi permis ca membrii aceleiași familii să aibă

o dublă calitate, de concurent și de examinator, deoarece astfel s-ar fi creat o

poziție privilegiată pentru anumiți concurenți.

3.Soluția instanței de

recurs

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzut

de art. 304 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității

recursului.

Respinge recursul declarat de

SC H.F.P. SRL București

împotriva sentinței civile nr. 1538 din 25 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie

2011.