ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iulie 2004, reclamanta SC D. SRL Suceava a chemat în judecată pe pârâții S.V.D. și S.M. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate că este proprietara unei construcții edificate pe terenul pârâților, cu acordul lor, în anul 2003, precum și a se dispune constituirea unui drept de superficie. În susținerea cererii reclamanta arată că în urma unor discuții purtate cu pârâții în anul 2003, aceștia și-au dat acordul să-și construiască în curtea locuinței lor, cu asigurarea accesului direct în stradă, a unui magazin, urmând să plătească chirie pentru lipsa de folosință a terenului de sub magazin.

Mai arată reclamanta că ulterior edificării construcției, cu toate dotările necesare, proprietarii terenului au refuzat accesul reclamantei în magazin contrar convenției încheiate și în pofida faptului că a plătit cu titlu de chirie suma de 14.000.000 lei, pârâții au anunțat într-un ziar local intenția de vânzare a spațiului comercial pentru suma de 25.000 Euro. Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat în principal, respingerea acțiunii în constatare ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului pretins și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată întrucât nu au încheiat nici o convenție cu reclamanta, în realitate procedând la extinderea locuinței așa cum rezultă din certificatul de înstrăinare, cât și autorizația cu planul de situație anexă fiind emise pe numele lor și că reprezentantul reclamantei doar i-a ajutat, toate cheltuielile fiind făcute de ei.

Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că în materia accesiunii imobiliare artificiale singura acțiune pe care o poate utiliza titularul dreptului este cea în constatarea dobândirii unui drept real, întemeiată deci pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta nu a răsturnat prezumția de proprietate instituită prin art. 492 C. civ., întreaga documentație pentru extinderea locuinței proprietatea pârâților fiind emisă pe numele acestora, din probele administrate rezultând că aceștia au edificat construcția pe cheltuiala lor, în regie proprie, sub îndrumarea și controlul reprezentantului societății reclamante.

Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta, considerând soluția nelegală întrucât prima instanță a ignorat probele administrate cu care și-a dovedit dreptul de proprietate asupra construcției în litigiu, respectiv facturi fiscale, concluziile raportului de expertiză și declarațiile martorilor audiați, ignorând și convenția încheiată cu pârâții. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2006, a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că apelanta-reclamantă nu a dovedit faptul că este proprietara construcției edificate pe terenul proprietatea pârâților pentru a dobândi un drept de superficie asupra acesteia.

Astfel, convenția pretins încheiată cu pârâții nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, facturile anexate nedovedind achiziționarea unor materiale de construcții acestea fiind emise pe numele unor alte societăți comerciale sau persoane fizice, iar singurele două facturi emise pe numele reclamantei contrazic susținerile acesteia potrivit cărora construcția a fost edificată în anul 2003 acestea fiind emise în anul 2004. Cheltuielile pretins efectuate nu se regăsesc în evidențele contabile ale firmei proba testimonială fiind insuficientă, iar expertiza efectuată cuprinzând doar date tehnice referitoare la valoarea lucrărilor, planul de situație, destinație actuală. În termenul legal, reclamanta SC D. SRL Suceava a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Atât în criticile formulate, cât și în concluziile scrise recurenta susține că cele două instanțe au dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 499 și 494 C. civ., și au făcut o apreciere eronată a probelor administrate. Astfel, consideră că valoarea juridică a expertizei tehnice efectuate în cauză trebuia apreciată în sensul dreptului de proprietate asupra construcției, atâta timp cât se reține că documentele de materiale prezentate corespund cu cele puse în operă. De asemenea, consideră că în mod nejustificat s-a ignorat proba testimonială, iar faptul că pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu echivalează cu o recunoaștere. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Din economia textului precitat, rezultă că prin modificarea normelor de procedură recursul este o cale extraordinară de atac, criticile formulate trebuind circumscrise numai la motive de nelegalitate, modul de interpretare a probatoriilor făcând referire la aspecte de netemeinicie care scapă controlului de legalitate fiind atributul exclusiv al instanței de apel dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac. În speță, nu se poate reține că au fost interpretate eronat dispozițiile art. 492 și 494 C. civ., știut fiind că dreptul de superficie constituie un drept real ce constă în dreptul de proprietate pe care-l are superficiarul asupra construcțiilor, penalităților și altor lucrări aflate pe terenul aparținând altei persoane, teren asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Acest drept constituie o excepție de la regula instituită prin art. 492 C. civ., potrivit căruia, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa și că sunt ale lui până se dovedește din contra”. Instanțele anterioare au dat o interpretare corectă textului invocat recurenta nefiind în măsură să dovedească că este proprietara construcției. Modul de administrare și interpretare a probatoriilor nu constituie motiv de nelegalitate situație în care în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 2 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2007.