ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă sub nr. x/2018, formulată în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., petentul A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CFR Galați a solicitat îndreptarea erorii materiale, respectiv a omisiunii strecurate în sentința civilă nr. 703 din 18 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2006, în sensul că nu s-a menționat funcția din care s-a validat concedierea salariatului, raportat la prevederile art. 34 pct. 3

1

Codul muncii referitor la clasificarea ocupațiilor din România.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale, reținând în esență că motivele de fapt invocate de petent relevă nemulțumirea acestuia față de soluția dată de prima instanță - Tribunalul Vrancea - contestației sale îndreptate împotriva deciziei de concediere, prin care a prezentat concedierea sa ca fiind inexistentă, fără cauză și fără obiect, în condițiile în care contractul individual de muncă inițial și-a recăpătat valabilitatea potrivit sentinței civile nr. 307 din 3 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați.

Astfel, tribunalul a conchis că criticile petentului vizează existența unei eventuale eroari de judecată, iar nu o eroare materială, singura care ar putea fi corectată pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ.

De altfel, tribunalul a notat că critici similare, referitoare la relevanța deciziei de sancționare disciplinară nr. 767/1491 din 10 octombrie 2005, prin care s-a dispus trecerea sa în funcția de acar pentru o perioadă de 6 luni, desființată prin sentința civilă nr. 306 din din 3 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 524/R din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, au fost formulate de petentul A. în recurs în dosarul nr. x/2006 și în cadrul cererii de revizuire a deciziei nr. 64 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Galați, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2007.

În continuare, a arătat că aceste critici au fost respinse ca nefondate atât de Curtea de Apel Galați (în primul dosar menționat, cel de recurs), cât și de instanța supremă (în soluționarea cererii de revizuire), prin decizia pronunțată (decizia nr. 5849 din 19 septembrie 2007) reținându-se că anularea sancțiunii disciplinare nu poate avea consecințe și nu poate impune soluția în contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru absențe nemotivate.

De asemenea, tribunalul a consemnat în considerentele încheierii că petentul a uzat și de calea extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 64 din 31 ianuarie 2017, dată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2006, contestație care a fost înregistrată sub nr. x/2007 și a fost soluționată, în sensul respingerii, prin decizia nr. 371 din 27 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați.

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu este îndeplinită condiția esențială pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., respectiv identificarea unei erori materiale în cuprinsul hotărârii judecătorești, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare de eroare materială, formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reținut, în esență, că susținerile petentului relevă existența unei eventuale erori de judecată, iar nu a unei erori materiale, astfel cum impune procedura instituită de prevederile art. 281 C. proc. civ., argumente în considerarea cărora a respins calea extraordinară de atac.

Petentul A. a declarat recurs și împotriva deciziei civile nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei decizii se poate cere atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, când hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi.

Recurentul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, reiterând amplu aspectele de fapt dezvoltate în susținerea cererii de îndreptare a erorii materiale, exprimându-și nemulțumirea față de nemenționarea funcției din care s-a validat concedierea sa, fără însă să subsumeze cele afirmate cazurilor de nelegalitate indicate.

La termenul din 26 martie 2019, în temeiul art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la împrejurarea că se atacă cu recurs o hotărâre irevocabilă, instanța supremă a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În speța dedusă judecății, recurentul-petent A. a promovat prezentul recurs împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în soluționarea recursului exercitat împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială pronunțată într-un litigiu de muncă.

Cu titlu prealabil, în aplicarea dispozițiilor art. 725 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil în speță conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), instanța supremă va lua în examinare admisibilitatea căii de atac deduse judecății din perspectiva dispozițiilor art. 281

3

C. proc. civ., dispoziții care prevăd că încheierile pronunțate în temeiul art. 281 C. proc. civ. sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.

Hotărârea a cărei îndreptare s-a solicitat a fost sentința civilă nr. 703 din 18 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea, iar calea de atac împotriva acesteia s-a determinat în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 289 din Codul muncii, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței a cărei îndreptare s-a solicitat, "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept."

În conformitate cu dispozițiile art. 377 teza I pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Cum dispozițiile art. 289 din Codul muncii nu prevăd calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, în cauză devin incidente dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd împotriva acestor hotărâri calea de atac a recursului.

Pe cale de consecință, încheierea de îndreptare a erorii materiale, atacată în prezenta cauză, este, potrivit art. 281

3

C. proc. civ., supusă și ea recursului, care a și fost exercitat și soluționat în fond de către curtea de apel.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 377 teza a II-a pct. 4 C. proc. civ., așadar nu este susceptibilă de a mai fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

În concluzie, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 32/2018 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.