ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 17 decembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2020 revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A. Galați, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 31/21.01.2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 31/21.01.2020 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1197/17.10.2019 a Tribunalului Galați.
Conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate formula cerere de revizuire dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Revizuenta susține că instanța de apel, prin pronunțarea deciziei civile nr. 31/2020 a Curții de Apel Galați în dosarul nr. x/2019 a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galați.
Însă, din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanța de apel a analizat conținutul sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați și a constatat că acesta nu stabilește valabilitatea prelungirii contractului colectiv de muncă prin protocol, așa cum susține apelanta.
Practic, faptul că o instanță a respins o cerere de anulare a unor dispoziții contractuale, întemeiată pe anumite considerente, nu înseamnă că a stabilit că respectivul contract era valid.
Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galați a fost invocată și în fața completului de apel, a cărei hotărâre este atacată în prezenta revizuire, care a constatat că această autoritate nu există, iar la momentul respectiv nu s-a pus în discuție natura sau valabilitatea protocolului prin care părțile ar fi convenit sau nu cu privire la prelungirea valabilității CCM nr. 257/2016.
Or, o condiție esențială pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărârii este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei, întrucât soluția contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.
În consecință, nefiind îndeplinită această condiție, nu s-a reținut aplicabilitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în speță, iar curtea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 407/2020 din 09.07.2020 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 31/21.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați și a obligat pe revizuentă către intimată la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A..
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Recurenta apreciază că soluția pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală, în mod greșit fiind respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Recurenta arată că în cadrul apelului formulat în cadrul dosarului nr. x/2019 a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22.10.2018 a Tribunalului Galați, dar nu în sens procedural, ci ca o apărare de fond, recurenta invocând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a acestei hotărâri conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 31 din 21.01.2020 Curtea de Apel Galați nu a analizat natura și valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluției pronunțate.
Sub un alt aspect, se susține că instanța de apel s-a referit la o chestiune diferită de cea invocată de recurentă, respectiv autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii, deși recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a întregii hotărâri.
Simpla concluzie în sensul că autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii nu va fi reținută întrucât acestea nu statuează asupra aspectelor relevante în cauză nu reprezintă decât o susținere teoretică, iar nu o analiză efectivă a apărării formulate.
Recurenta apreciază că prin neanalizarea excepției de fond invocate a fost încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva dreptului intern cât și din perspectiva Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndatorirea instanței de a asculta efectiv părțile și de a analiza efectiv apărările acestora.
În continuarea argumentelor prezentate prin cererea de recurs, recurenta combate argumentele de fond ale deciziei recurate, pentru a demonstra că la momentul concedierii era în vigoare contractul colectiv de muncă invocat ca temei al acțiunii.
Așadar, dezlegările în drept aduse prin sentința civilă nr. 976 din 22.10.2018 a Tribunalului Galați au fost invocate atât în fața instanței de apel, cât și în fața instanței de revizuire.
Condiția de admisibilitate a cererii de revizuire privind neanalizarea autorității de lucru judecat de către instanța a cărei hotărâre se atacă nu poate fi analizată pur formal, astfel cum a procedat Curtea de Apel Galați în decizia nr. 407/2020.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei nr. 31/21.01.2020 a Curții de Apel Galați.
În combaterea recursului, intimata B. S.A. Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Din examinarea criticilor invocate de recurentă se constată că acestea vizează nesocotirea excepției autorității de lucru judecat, excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, ci nu a unei norme de procedură, situație în care recursul va fi analizat din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.
Acest motiv de casare vizează respectarea principalului efect al hotărârilor judecătorești, și anume autoritatea de lucru judecat.
Prin cerere de revizuire, recurenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 31 din 21.01.2020 pronunțată de către Curtea de Apel Galați, în dosar nr. x/2019 susținând că aceasta a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Galați.
Observând cerințele art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 407/2020, ce formează obiectul recursului, a reținut corect că în cauză nu există contrarietate de hotărâri întrucât nu este îndeplinită condiția privind invocarea autorității de lucru judecat.
Astfel, în mod corect s-a constatat că prin decizia civilă nr. 31 din 21.01.2020, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1119 din 17.10.2019 a Tribunalului Galați.
În fața completului de apel, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 a Tribunalului Galați. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței sus menționate pronunțată de Tribunalul Galați prin notele scrise depuse în apel.
Analizând considerentele sentinței civile invocate de reclamantă, instanța de revizuire a constatat că prin sentința civilă nr. 976 din 22.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galați nu s-a analizat natura și valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluției pronunțate.
S-a mai reținut că instanța de apel a apreciat că sentința evocată nu a stabilit valabilitatea prelungirii contractului colectiv de muncă prin protocol, în dosarul nr. x/2018 fiind respinsă cererea de anulare a unor dispoziții contractuale.
Revenind la criticile aduse deciziei recurate, Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Pentru a fi deschisă calea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este necesar să existe cerința triplei identități, dispozitivele celor două hotărâri să fie identice, însă prin considerente aceeași problemă litigioasă să primească rezolvări opuse.
De asemenea, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de al doilea proces sau, dacă o atare excepție a fost invocată, instanța a omis sa se pronunțe asupra ei.
Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, se constată că obiectul judecății în dosar nr. x/2019 al Tribunalului Galați a fost reprezentat de obligarea pârâtei la compensația bănească, în funcție de vechimea în muncă în cadrul S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., la care avea dreptul reclamanta potrivit art. 43 din Contractul colectiv de muncă.
Problema de drept ce a fost analizată în cadrul apelului a vizat dacă dispozițiile art. 43 ale Contractului colectiv de muncă aplicabil în perioada 2016-2017, erau sau nu valabile și în anul 2018 precum și la momentul concedierii reclamantei.
Acțiunea reclamantei a fost respinsă, soluție menținută de către instanța de apel prin decizia nr. 31 din 21.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați.
Obiectul judecății în dosar nr. x/2018 al Tribunalului Galați a vizat în principal constatarea nulității art. 21, art. 43 și art. 119 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2018 al S.C. B. S.A. și în subsidiar suspendarea executării acestor articole.
Prin sentința civilă nr. 976 din 22.10.2018, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantei.
Susținerea recurentei conform căreia instanța care a soluționat cererea de revizuire a analizat apărarea invocată pur formal, nu poate fi reținută, întrucât argumentele instanței de revizuire au stabilit dacă prin considerentele celor două hotărâri, aceeași problemă litigioasă a primit rezolvări opuse.
Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate de recurentă, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
Insă, este indiscutabil, nu se cere instanțelor ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți, în considerarea uneia și aceleiași cereri.
Or, în cauză, Înalta Curte observă că instanța de revizuire a examinat condiția invocării excepției autorității de lucru judecat invocată de revizuentă, cu referire la considerentele sentinței civile nr. 976/22.10.2018 pronunțată de Tribunalul Galați.
De altfel, modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat nu putea forma obiect de reexaminare de către instanța sesizată cu cererea de revizuire, aceasta verificând doar îndeplinirea condiției de admisibilitate, aceasta neputând fi reiterată pe calea revizuirii.
În consecință, pentru considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata S.C. B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată și având în vedere documentele justificative aflate la dosar, va admite cererea și va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 407/2020 din 09 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.
Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.