ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020
Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 190/19.05.2020, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 125/21.02.2020, pronunțată de aceiași instanță.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.
În motivare, recurenta a susținut că în fața instanței de apel a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați și că nu a fost invocată o excepție în sens procesual, ci o apărare de fond, deoarece a invocat efectul pozitiv din perspectiva art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, a relevat că ceea ce rămâne de lămurit este dacă instanța a analizat sau nu această apărare.
În continuare, a arătat că prin decizia civilă nr. 125/21.02.2020 s-a reținut că "nici în considerentele sentinței nr. 976/2018, nici în dispozitiv, tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la valabilitatea dispozițiilor art. 43 din contractul colectiv de muncă al S.C. B. S.A. pe anul 2017 și în anul 2018".
Practic, instanța a atribuit acestei hotărâri idei ce contravin realității, deoarece Tribunalul Galați nu a reținut că natura și valabilitatea protocolului înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă ca act adițional nu fac obiectul cauzei.
Dimpotrivă, instanța a arătat că prelungirea efectelor contractului colectiv de muncă în anul 2018 a avut loc în temeiul protocolului înregistrat la I.T.M. ca act adițional, că alt contract nu există, iar problema negocierii se limitează la protocol.
Așa fiind, în condițiile în care societatea angajatoare nu a contestat natura acestui protocol și valabilitatea lui, iar I.T.M. Galați a dispus înregistrarea acestui protocol ca act adițional după verificarea îndeplinirii condiției privind exprimarea consimțământului părților, instanța apreciază ca neîntemeiată acțiunea societății.
Instanța de apel a justificat că cererea de constatare a nulității absolute a art. 43 din contractul colectiv de muncă pentru lipsa acordului părților la negocierea contractului colectiv de muncă este diferită de solicitarea de constatare a ineficacității sau neaplicării pentru anul 2018 a dispozițiilor art. 43, motivată de aceeași lipsă a acordului societății, iar Tribunalul Galați nu a analizat pe cea din urmă fațetă a acestei chestiuni litigioase prin sentința civilă nr. 976/2018.
Altfel spus, instanța de apel a acceptat intenția reală a angajatorului în formularea acțiunii, dar pretinde ca Tribunalul Galați s-a pronunțat cu privire la altceva.
În continuare, recurenta a mai relevat că argumentele instanței de apel nu pot reprezenta o analiză efectivă a apărării formulate de recurentă, considerentele instanței de apel fiind străine de hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat a invocat-o.
De altfel, hotărârea instanței de apel nu corespunde exigențelor impuse de art. 22 alin. (6), coroborat cu art. 6 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., norme ce instituie obligația instanței de a analiza și de a se pronunța asupra tuturor cererilor și apărărilor formulate de părți.
Dreptul la un proces echitabil, susține recurenta, implică, atât din perspectiva dreptului intern, cât și din cea a art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului îndatorirea instanței de a asculta efectiv părțile și de a le analiza apărările. După cum se reține constant în jurisprudența C.E.D.O, scopul Convenției este garantarea unor drepturi concrete și efective, iar nu teoretice sau iluzorii.
Or, a pretinde că argumentele expeditive ale Curții de Apel Galați din cuprinsul deciziei nr. 125/21.02.2020 privind irelevanța în cauză a considerentelor sentinței invocate ar reprezenta o analiză efectivă a apărării recurentei, aptă de a înlătura posibilitatea revizuirii hotărârii, nu înseamnă decât respectarea aparentă a unor drepturi care au devenit astfel teoretice, iluzorii. Tocmai o asemenea încălcare a normelor de procedură a fost săvârșită de instanța de revizuire.
În continuare, recurenta a mai relevat că, astfel cum a arătat și în cererea de revizuire, inexistența contractului colectiv de muncă la nivelul unității motivată de lipsa consimțământului uneia dintre părți înseamnă, în fapt, nulitatea absolută a contractului. Ca atare, în prezenta cauză, instanța de apel a constatat pe cale de excepție nulitatea absolută a contractului invocată pe cale principală de către angajatoare, precum și în dosarul nr. x/2018 pentru aceleași considerente.
În speță, instanțele au refuzat să primească teza autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați, fără însă a analiza efectiv conținutul și efectele acestei hotărâri, iar cea de-a doua instanță, cea de revizuire, a apreciat suficient că instanța de apel a reținut că nu există autoritate de lucru judecat.
Or, condiția de admisibilitate a cererii de revizuire privind neanalizarea autorității de lucru judecat de către instanța a cărei hotărâre se atacă nu poate fi analizată pur formal, astfel cum a procedat Curtea de Apel Galați. Condiția analizării acestei apărări de către instanța de apel trebuie verificată prin raportare la principiile procesului civil, dreptul părții de a fi efectiv ascultată, analizarea efectivă a apărărilor și arătarea motivelor pentru care se admit și cele pentru care se înlătură cererile și apărările părților.
Prin urmare, decizia recurată este dată cu încălcarea acestor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.
Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei referitoare la dispoziția de respingere a cererii de revizuire, față de împrejurarea că instanța de revizuire a considerat eronat că, în al doilea proces, în faza procesuală a apelului, instanța ar fi analizat autoritatea de lucru judecat, nu pot fi reținute.
În prealabil, se reține că recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorității de lucru judecat, iar nu greșita sa valorificare.
De aceea, criticile recurentei nu pot fi integrate acestui motiv de casare, context în care recursul va fi analizat doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă în esență soluționarea cererii de revizuire cu încălcarea normelor de procedură referitoare la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește una dintre condițiile referitoare la analizarea excepției autorității de lucru judecat.
Demersul judiciar al recurentei în etapa căii extraordinare de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că decizia civilă nr. 125/21.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați.
Instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.
Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra excepției autorității lucrului judecat.
Înalta Curte constată că argumentația dezvoltată în susținerea recursului vizează doar aparent hotărârea dată în revizuire, din perspectiva îndeplinirii condiției privind analizarea excepției autorității de lucru judecat de către instanța de apel, a cărei hotărâre a fost atacată cu revizuire.
Din conținutul cererii de recurs se desprinde concluzia că recurenta nu aduce în concret critici hotărârii pronunțate în revizuire sub aspectul încălcării art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci împotriva deciziei date în apel, care constituie obiectul revizuirii, invocând o analiză insuficientă a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind relevate pe larg argumente privitoare la acest aspect. Or, această critică nu poate fi luată în analiză în cadrul recursului de față, al cărui obiect îl constituie decizia civilă nr. 190/19.05.2020, dată în revizuire, și nu hotărârea pronunțată în apel.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepțiune, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, constând în aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care să hotărască asupra respectării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În speță, aceste exigențe au fost respectate, câtă vreme instanța de revizuire, respectând garanțiile privind exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitatea și egalitatea armelor în procesul civil, a constatat neîndeplinirea uneia dintre cerințele de admisibilitate pentru această cale extraordinară de atac, reținând în mod corect că în cel de-al doilea proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Galați, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați (aceasta fiind formulată ca motiv în cadrul apelului promovat de recurentă, chestiune supusă dezbaterii și în privința căreia instanța de apel s-a pronunțat).
Înalta Curte mai subliniază și că revizuirea este, fundamental, o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, iar în cadrul acestei proceduri instanța de revizuire nu poate realiza un control de fond ori de legalitate asupra hotărârii atacate, care a avut caracter definitiv.
Instanța de revizuire a respectat aceste limite, statuând că prin decizia atacată a fost examinată puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, neputând cenzura modul în care efectele lucrului judecat au fost considerate, deoarece nu putea exercita acest control. Imposibilitatea acestei examinări derivă tocmai din necesitatea conservării efectului autorității lucrului judecat care a tranșat această chestiune litigioasă.
Totodată, Înalta Curte mai subliniază că suma criticilor vizând motivarea superficială a deciziei recurate se reîntoarce, în esență, tot la modul în care instanța de revizuire a analizat examinarea, de către instanța de apel, prin decizia nr. 125/21.02.2020, a întinderii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aspecte cu privire la care recurenta regăsește răspunsul instanței de recurs în considerentele anterioare.
În acest context, contrar susținerii recurentei, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală, motiv pentru care nu poate fi atrasă incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Așadar, potrivit considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și întrucât recurenta este partea care a pierdut procesul, ea va fi obligată, în aplicarea art. 453 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 190/19.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.