ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub număr de dosar x/2020, A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A. Galați, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În motivare, a arătat că această decizie este nelegală, instanța încălcând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea B. S.A. privind anularea unor prevederi ale contractului colectiv de muncă aplicabil în anul 2018, inclusiv a art. 43 privind dreptul salariaților la salarii compensatorii.

Consideră că inexistența contractului colectiv de muncă la nivelul unității, motivată de lipsa consimțământului uneia dintre părți, înseamnă în fapt nulitatea absolută a contractului, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de control judiciar a reținut nevalabilitatea contractului colectiv de muncă la momentul concedierilor, respectiv că protocolul înregistrat la I.T.M. sub nr. x/30.01.2018, ca act adițional la contractul colectiv de muncă nr. 257/2016 nu a produs niciun efect.

Or, nulitatea absolută a art. 43 privind salariile compensatorii, în temeiul actului adițional înregistrat la I.T.M. Galați, a fost deja analizată de Tribunalul Galați pe cale principală în dosarul nr. x/2018.

Dacă efectele Protocolului încheiat de B. S.A. cu sindicatul reprezentativ la 08.11.2017 nu s-ar fi extins și după data de 22.03.2019, acțiunea în anulare din dosarul nr. x/2018 ar fi fost respinsă ca lipsită de interes.

Motivarea hotărârii este incompatibilă cu opinia potrivit căreia prevederile protocolului ar trebui interpretate în sensul că prelungirea ar fi operat până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă doar în ipoteza ajungerii la un acord până la 06.01.2018.

Dacă instanța ar fi apreciat că prevederile protocolului nu ar mai fi produs niciun efect ca urmare a neîncheierii unui alt contract colectiv până la 06.01.2018, acțiunea în anulare ar fi fost lipsită de obiect. Or, acest lucru nu s-a întâmplat.

Din modul de redactare a acțiunii rezultă că societatea însăși recunoștea valoarea de act adițional la contractul colectiv de muncă a protocolului, având ca efect prelungirea contractului nr. x/2016 și pentru anul 2018, dar aprecia că prelungirea nu ar trebui să vizeze și art. 21,43 și 119, întrucât conținutul acestora ar fi rămas în divergență la momentul finalizării negocierilor.

Instanța nu ar mai putea la acest moment să constate ineficacitatea Protocolului pentru rămânerea în divergență la finalizarea negocierilor, căci ar contrazice sentința civilă nr. 976/22.10.2018, prin care instanța a statuat definitiv că protocolul a produs efecte de prelungire a duratei contractului, inclusiv în privința art. 21, 43 și 119.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține, în esență, că, în speță cererea de revizuire a deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați a fost formulată în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procvedură civilă, hotărârea criticată încălcând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile definitive nr. 976 din 22 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2018, contravenind astfel principiului securității raporturilor juridice consacrat în cuprinsul art. 6 CEDO.

Se arată că prin hotărârea pronunțată în apel, instanța a menținut sentința Tribunalului Galați de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului A. de obligare a societății angajatoare la plata salariilor compensatorii pentru încetarea contractului de muncă din motive neimputabile salariaților, motivat de faptul că la momentul concedierii sale (01.10.2018) contractul colectiv de muncă în temeiul căruia era formulată acțiunea nu ar mai fi fost valabil, efectele acestuia încetând la 22.03.2018. Motivul pentru care instanța de apel a considerat că efectele contractului colectiv de muncă nu s-ar fi prelungit și după data de 22.03.2018 este acela că în cursul negocierilor purtate în intervalul 08.11.2017-06.01.2018 în vederea încheierii unui nou contract coletiv de muncă la nivel de unitate, părțile nu au ajuns la un acord cu privire la conținutul art. 43 (privind salariile compensatorii).

În cuprinsul apelului formulat, recurentul din prezenta cauză a susținut că problema valabilei prelungiri a contractului în anul 2018 (inclusiv după 22 martie) motivată de lipsa acordului părților privind conținutul art. 43 din contract nu poate fi analizată în acest cadru procesual, deoarece această problemă a fost dedusă judecății în dosarul nr. x/2018. În acest dosar B. S.A. a formulat o acțiune privind constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 21, art. 43 și art. 119 din contractul coletiv de muncă pe anul 2018. În esență, societatea a invocat ineficacitatea/neaplicarea pentru anul 2018 a prevederilor art. 21, an. 43, art. 119 din CCM nr. 257/2016, întrucât în urma negocierilor purtate pentru încheierea unui nou contract coletiv de muncă pe anul 2018 părțile nu au convenit cu privire la menținerea sub aceeași formă sau modificarea dispozițiilor cuprinse în art. 21, art. 43, art. 119 din CCM nr. 257/2016.

Se arată că prin sentința civilă nr. 976 din 22 octombrie 2018 Tribunalul Galați a respins ca neîntemeiată acțiunea societății, iar hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, impunându-se cu autoritate de lucru judecat și în prezenta cauză.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire motivat de faptul că A. nu ar fi invocat "explicit excepția autorității de lucru judecat", ci "principalul aspect criticat prin motivele de apel în cadrul dosarului x/2019 l-a constituit imposibilitatea instanței de a se pronunța cu privire la existența contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la momentul concedierii, în condițiile în care chestiunea a fost deja tranșată prin sentința civilă nr. 9767/2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018".

Or, în apel, principala critică ce se aduce hotărârii primei instanțe este nesocotirea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galați, aspect dezbătut pe larg în cuprinsul căii de atac și întemeiat expres în drept pe dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind efectul pozitiv al lucrului judecat.

Precizează că autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați a fost invocată în fața instanței de apel nu în sens procedural, ci ca o apărare de fond, fiind evocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, în aprecierea Curții de Apel Galați, învestite cu soluționarea cererii de revizuire, "instanța de apel a analizat argumentele invocate prin apel, a concluzionat că încetarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 257/2016 s-a produs la 22.03.2018, respingând implicit aspectele referitoare la efectele sentinței civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galați".

Altfel spus, când o instanță de judecată nu analizează deloc autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive invocate într-un dosar, dar statuează exact contar acesteia, se consideră că implicit că a respins și apărarea privind efectele acestei hotărâri definitive în cauză.

Astfel, în opinia recurentului, viziunea instanței învestite cu soluționarea cererii de revizuire nu corespunde nici exigențelor art. 22 alin. (6) coroborat cu art. 6 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., norme care instituie obligația ca instanța să analizeze și să se pronunțe cu privire la toate cererile și apărările formulate de părțile implicate în procedura judiciară, fiind necesar a arăta în cuprinsul hotărârii "atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, apreciază recurentul, a pretinde că simpla constatare a nevalabilității contractului colectiv de muncă la momentul concedierii sale, fără nicio referire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galați, ar reprezenta o analiză efectivă a apărării, aptă de a înlătura posibilitatea de a obține revizuirea hătărârii nu înseamnă decât respectarea aparentă a unor drepturi teoretice, iluzorii.

Astfel cum a arătat și în cererea de revizuire, inexistența contractului colectiv de muncă la nivelul unității motivată de lipsa consimțământului uneia dintre părți înseamnă, în fapt, nulitatea absolută a contractului. Ca atare, în prezenta cauză (dosar nr. x/2019), instanța de apel a constatat pe cale de excepție nulitatea absolută a contractului invocată pe cale principală de către angajatoare și în dosarul nr. x/2018 (cerere respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 976/22.10.2019) pentru aceleași considerente.

Mai arată că nulitatea absolută a prevederilor art. 43 (privind salariile compensatorii) din contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2018 (inclusiv la momentul concedierilor colective) în temeiul actului adițional înregistrat la I.T.M. Galați a fost deja analizată de Tribunalul Galați pe cale principală în dosarul nr. x/2018.

Aspectul asupra căruia s-a pronunțat instanța în dosarul nr. x/2018 a fost eficacitatea art. 43 din CCM, privind salariile compensatorii pe parcursul anului 2018, inclusiv după 22.03.2018, iar hotărârea instanței a fost de respingere ca neîntemeiată a acțiunii privind anularea acestor prevederi, confirmând astfel eficacitatea Protocolului și prelungirea producerii efectului CCM la nivelul S.C. B. S.A.. Galați pentru anul 2017 în baza Protocolului încheiat de societate cu sindicatul reprezentativ.

Sentința civilă nr. 976/22.10.2018 a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac. Ca atare, în considerarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pârâta B. S.A. nu mai poate pune în discuție eficacitatea Protocolului înregistrat la I.T.M. Galați ca act adițional la CCM nr. 257/2016. asupra căreia Tribunalul Galați s-a pronunțat deja prin sentința nr. 976/22.10.2018.

Totodată, susține că instanța nu ar mai putea la acest moment să constate ineficacitatea Protocolului pentru rămânerea în divergență la finalizarea negocierilor, întrucât ar contrazice sentința civilă nr. 976/22.10.2018, prin care instanța a statuat definitiv că Protocolul a produs efecte de prelungire a duratei CCM, inclusiv în privința art. 21, 43 și 119, iar res judicata pro veritate habetur.

Prin urmare, a considera în prezenta cauză că la momentul concedierii recurentului nu era în vigoare contractul colectiv de muncă invocat ca temei al pretențiilor sale, ar însemna, în opinia sa, să se lipsească de orice efect sentința civilă nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați.

În speță, sentința civilă nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați a creat pentru salariații pârâtei speranța legitimă că era incident la momentul concedierii colective art. 43 din contractul colectiv de muncă privind dreptul lor la salarii compensatorii pentru încetarea contractului de muncă din motive neimputabile lor. În aceste condiții, au întreprins demersuri, ce au presupus cheltuieli pentru recunoașterea acestor drepturi de către instanța de judecată.

În ciuda faptului că a invocat aceste aspecte și în fața instanței de apel, dar și a celei de revizuire, apreciază că instanței de apel nu a analizat problema autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galați, iar instanța de revizuire a apreciat suficient că instanța de apel a reținut că nu exista contract colectiv de muncă la momentul negocierii, chiar dacă nu a făcut nicio referire la hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat revizuentul a invocat-o.

Or, condiția de admisibilitate a cererii de revizuire privind neanalizarea autorității de lucru judecat de către instanța a cărei hotărâre se atacă trebuie verificată prin raportate la principiile procesului civil - dreptul de a fi efectiv ascultat, analizarea efectivă a apărărilor și arătarea motivelor pentru care se admit și cele pentru care se înlătură cererile și apărările părților.

Așa fiind, recurentul consideră că decizia civilă nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului vizează dispoziția de respingere a cererii de revizuire, față de împrejurarea că instanța de revizuire a considerat eronat că, în al doilea proces, în faza procesuală a apelului, instanța ar fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Se constată ca fiind nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea poate fi cerută atunci când:

"prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorității de lucru judecat, iar nu greșita sa valorificare. De aceea, criticile nu pot fi integrate acestui motiv de casare, așa încât criticile recurentului vor fi analizate tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Demersul judiciar al recurentului A. în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existența unor hotărâri potrivnice, sub motiv că decizia civilă nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Este de subliniat că instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de împrejurarea ca, excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei, întrucât soluția contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.

Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Se impune precizarea faptului că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

S-a constatat că principalul aspect criticat prin motivele de apel în cadrul dosarului x/2019 l-a constituit imposibilitatea instanței de a se pronunța cu privire la existența contractului colectiv de muncă la nivel de unitate la data concedierii, în condițiile în care chestiunea a fost deja tranșată prin sentința civilă nr. 976/2018 pronunțată în dosarul x/2018

În acest context, s-a reținut în cadrul revizuirii că instanța de apel a analizat argumentele invocate prin apel, a concluzionat că încetarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 257/2016 s-a produs la 22.03.2018, respingând implicit aspectele referitoare la efectele sentinței civile nr. 976/2018 a Tribunalului Galați.

Din conținutul cererii de recurs, se observă că recurentul aduce critici hotărârii date în apel, împotriva cărei a declarat revizuirea, din perspectiva unei analize insuficiente a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind relevate pe larg argumente privitoare sub acest aspect, chestiune ce nu poate fi luată în examinare în condițiile în care obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în revizuire, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementând faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Dispoziția de respingere a revizuirii, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este motivată pe neîndeplinirea cerinței de admisibilitate impuse de legiuitor, reținându-se, în mod corect, că în cel de-al doilea proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Galați, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galați, aceasta fiind formulată ca motiv în cadrul apelului promovat de recurent, chestiune supusă dezbaterii și în privința căreia instanța de apel s-a pronunțat.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În acest context, contrar susținerii recurentului, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei civile nr. 51 din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019, atacată cu revizuire, fiind arătate argumentele pentru care nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, în sensul că prin sentința civilă nr. 976 din 22 octombrie 2018 a Tribunalului Galați nu a fost analizată natura și valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluției.

S-a reținut că prin sentința 976/2019, Tribunalul Galați a respins ca neîntemeiată cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității art. 21, art. 43 și art. 119 din contractul colectiv de muncă pe anul 2018, nulitate care a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 132 din legea 62/2011. Instanța a analizat incidența cazului de nulitate invocat, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 132 din legea 62/2011, în ceea ce privește negocierea și semnarea contractului, reținând că natura și valabilitatea protocolului nu fac obiectul cauzei, iar înregistrarea acestuia de către ITM poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ. Tribunalul a sesizat că, în realitate, societatea ar invoca ineficacitatea/neaplicarea pentru anul 2018 a prevederilor dispozițiilor art. 21, 43 și 119 din contract, dar, întrucât nu a precizat acest aspect, instanța nu s-a considerat învestită să se pronunțe, rămânând în cadrul procesual stabilit de părți în ceea ce privește obiectul și cauza deduse judecății. Așadar, nici în considerentele sentinței nr. 976/2018, nici în dispozitiv, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la valabilitatea dispozițiilor art. 43 din contractul colectiv de muncă al B. S.A. pe anul 2017 și în anul 2018.

Chiar dacă intenția angajatorului prin promovarea acțiunii în dosarul x/2018 era de a se constata că articolul care prevede plata unor salarii compensatorii în caz de concediere nu este aplicabil în anul 2018, acțiunea a avut ca obiect constatarea nulității și a fost respinsă pentru că motivul invocat nu a fost întemeiat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că simpla nemulțumire a recurentului-revizuent A. cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pe care recurentul îl aduce în discuție.

În același context, art. 22 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", astfel că orice măsură luată în cadrul procesului trebuie să fie în deplină consonanță cu legea și să se întemeieze pe aceasta.

Așadar, potrivit considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin decizia recurată s-a reținut corect neîntrunirea cerințelor procedurale reglementate expres de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei S.C. B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 238/2020 din 28 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.