ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1861/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A.- SUCURSALA REGIONALĂ BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să îi pună la dispoziție, în fotocopie, contractele colective de muncă pe ramura CFR, valide în perioada 01.07.1991 - 01.10.1998.

Prin sentința civilă nr. 105 din 30 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea, pentru existența autorității de lucru judecat.

La 25 februarie 2019, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 442 din C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în conținutul sentinței civile anterior menționate, în sensul punerii în concordanță a considerentelor și dispozitivului, cu susținerile sale din acțiune.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 13 martie 2019, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul A., arătând, în esență, că, prin raportare la dispozițiile art. 442 C. proc. civ., aprecierile instanței referitoare la calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății nu intră în categoria erorilor materiale ce pot fi supuse îndreptării pe calea acestei proceduri.

Împotriva sentinței civile nr. 105 din 30 ianuarie 2019 și a încheierii din Camera de Consiliu din 13 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, reclamantul A. a formulat cereri de apel.

Prin decizia civilă nr. 1526 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

A respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 105 din 30 ianuarie 2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., ca lipsit de interes.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de același reclamant împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 13 martie 2019 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu aceeași pârâtă.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul întocmit, solicitând, totodată, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 634 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a fost stabilit termen la 7 octombrie 2020, pentru discutarea excepției inadmisibilității recursului și pentru discutarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. S-a dispus formarea dosarului asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016*.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acțiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să îi pună la dispoziție, în fotocopie, contractele colective de muncă pe ramura CFR, valide în perioada 01.07.1991 - 01.10.1998.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2020.