ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 noiembrie 2018, sub nr. x/2018 reclamanta COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata unei penalități în valoare de 0,15 %/zi de întârziere, calculate conform art. 4.2 pct. 1 din Condițiile Generale de Contractare (Anexa A la procedura de licitație publică nr. 93/1389 din 4 iunie 2002), începând cu data de 7 octombrie 2002 și până la zi.

Prin sentința nr. 1900 din 21 iunie 2019 Tribunalul București a respins cererea ca existând autoritate de lucru judecat și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1900 din 21 iunie 2019 pronunțate de Tribunalul București a declarat apel COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A. în insolvență prin lichidator judiciar A. și Asociații care a fost respins prin decizia civilă nr. 570 din 12 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 570 din 12 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, recurenta a arătat că instanța de apel face confuzie între pretenții contractuale (despăgubiri contractuale) și pretenții delictuale (pretenții delictuale) care au fost solicitate în cauza penală.

În acest sens, recurenta arată că nu sunt întrunite dispozițiile imperative prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat, deoarece nu a solicitat același lucru de două ori precizând că obiectul celor două cereri nu este identic, întrucât în primul dosar obiectul acestuia l-a constituit răspunderea civilă delictuală, iar în prezenta cauză obiectul este răspunderea civilă contractuală.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse în temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

La data de 12 mai 2021 în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului, părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a respins excepția nulității recursului reținându-se că sunt critici de nelegalitate ce pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și în consecință s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen la 3 noiembrie 2021.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pentru care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Examinarea legalității substanțiale a hotărârii nu este în concret posibilă decât dacă hotărârea recurată are o bază legală suficientă, adică enunță cu suficientă precizie modul de aplicare a legii la situația de fapt conturată; în sens contrar instanța de recurs nu este în măsură să realizeze dacă aplicarea legii este sau nu corectă.

Din această perspectivă Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut trimiteri generale referitoare la cele două forme ale răspunderii civile, neanalizând în mod concret pretențiile celor două cereri, temeiurile de drept invocate de către părți și temeiul de drept reținut de instanța penală prin sentința penală nr. 492 din 10 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și decizia penală nr. 287 din 16 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală care a desființat în parte pe latură civilă sentința penală nr. 492 din 10 iulie 2015 obligând pe inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N.C.F. C.F.R. S.A. la plata sumei de 804.349 RON despăgubiri civile precum și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume începând cu 19 iulie 2002 până la plata efectivă, actualizate cu indicele de inflație corespunzător perioadei menționate.

Într-o altă exprimare, din considerentele deciziei recurate nu rezultă cu claritate că instanța de apel a analizat pe de o parte, pretenția civilă solicitată de către recurentă în cadrul dosarului penal și temeiul de drept invocat de către parte și aplicat de către instanța penală prin sentința penală nr. 492 din 10 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv decizia penală nr. 287 din 16 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, iar pe de altă parte pretenția civilă solicitată prin cererea de chemare în judecată și temeiul de drept al acesteia.

Fără o examinare concretă a pretențiilor solicitate și a dispozițiilor legale invocate de către recurentă în cadrul celor două acțiuni, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalității aplicării de către instanța de apel a art. 431 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A. C. ȘI A. ȘI ASOCIATII SPRL împotriva deciziei civile nr. 570 din 12 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe cu recomandarea de a analiza în mod concret pretențiile solicitate și dispozițiile legale invocate în cadrul celor două acțiuni.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A. C. ȘI A. ȘI ASOCIATII SPRL împotriva deciziei civile nr. 570 din 12 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 noiembrie 2021.