ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1060/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. și prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalități în valoare de 0,15 %/zi de întârziere, calculate conform art. 4.2 pct. 1 din Condițiile Generale de Contractare (Anexa A la procedura de licitație publică nr. 93/1389 din 4 iunie 2002), începând cu data de 7 octombrie 2002 și până la zi.

Prin sentința civilă nr. 1900 din 21 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins, pe acest motiv, cererea de chemare în judecată; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 570 din 12 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, asfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 iulie 2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1900 din 21 iunie 2019.

Prin decizia nr. 2289 din 3 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2018, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile 570 din 12 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. și prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1900/21.06.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost anulată sentința apelată și, judecând, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a procedat la reinterpretarea și analizarea sentinței penale nr. 492/10.07.2015, pronunțate de Judecătoria Sector 1 București și a deciziei penale nr. 287/16.02.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, contrar celor reținute în aceste hotărâri.

Recurenta-reclamantă expune pe larg cronologia participării sale la licitația publică din 04.07.2002, susținând că instanța de apel nu a analizat înscrisurile care au stat la baza organizării licitației publice.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că, întrucât instanța de apel a reinterpretat unilateral hotărârea penală și a criticat-o, aceste aspecte se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că pentru nesemnarea contractului, culpa aparține în exclusivitate pârâtei.

Recurenta-reclamantă invocă și dispozițiile art. 971 și ale art. 1295 din vechiul C. civ. și susține că, la momentul la care a fost emisă hotărârea nr. 3/04.07.2002 a comisiei de licitație prin care a fost declarată adjudecatar al licitației pentru vânzarea celor 60 de locomotive, la prețul oferit, s-a realizat manifestarea de voință a părților.

Arată recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, câtă vreme instanța de apel nu a ținut cont de anexa B - lista centralizator, în care au fost menționate și individualizate toate locomotivele ce au format obiectul licitației, inclusiv tipul de reparație cu care se vor livra.

Ca atare, recurenta-reclamantă susține că, din moment ce instanța de apel a apreciat că respectivul contract nu a fost semnat din culpa sa, contrar celor reținute de instanța penală, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că un aspect foarte important este reprezentat de faptul că a solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalități în valoare de 0,15%/zi de întârziere, calculate conform art. 4.2 pct. l din Condițiile de Contractare (Anexa A la procedura de licitație publică nr. 93/1389/4.06.2002). Or, dacă instanța de apel ar fi analizat înscrisurile de la dosarul cauzei ar fi constatat că penalitatea din draft-ul contractului de vânzare-cumpărare era de 1%, nu de 0,15%, cum a solicitat în prezenta cauză, astfel că instanța de apel s-a pronunțat pe motive străine de natura cauzei.

Mai arată recurenta-reclamantă că în mod greșit a apreciat instanța de judecată că în prezenta cauză normele de drept aplicabile sunt cele prevăzute în noul C. civ., deși în cererea de chemare în judecată a indicat dispozițiile vechiul C. civ.. În acest sens, a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) din noul C. civ.

A precizat recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a ținut cont de documentația de la Bursa de Mărfuri, parte integrantă a întregii licitații publice și în care se prezentau toate obligațiile și drepturile părților și că, după participarea la licitație, a fost declarată adjudecatar.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 949, art. 969, art. 971 și art. 1295 C. civ. de la 1864.

În opinia recurentei-reclamante, faptul că pârâta a refuzat semnarea contractului parte integranta a licitației de vânzare și că a preferat să vândă aceste locomotive către alte societăți comerciale la prețuri derizorii, astfel cum s-a reținut și în hotărârile penale, nu îi poate fi imputat, fiind de bună-credință.

Concluzionând, recurenta-reclamantă susține că aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activității executive sau legislative. Excesul de putere derivă din trecerea abuzivă a barierelor între funcțiile ce revin autorităților publice, partajate la nivelul sistemului etatic, un exces față de limitele fixate prin norme constituționale sau prin legi organice.

În speță, însă, ceea ce impută recurenta-reclamantă instanței de apel este modalitatea în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de sentința penală nr. 492/10.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București și de decizia penală nr. 287/16.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Aceste critici nu constituie, însă, o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, deși recurenta-reclamantă, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în realitate, expune critici care exprimă nemulțumirea sa față de soluția pronunțată de instanța de apel, prin raportare la situația de fapt reținută de instanță, aspecte care nu se circumscriu motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deși recurenta-reclamantă indică normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel, respectiv art. 949, art. 969, art. 971, art. 1295 din vechiul C. civ., argumentele sale vizează situația de fapt, aspect care excedează analizei de nelegalitate ce se efectuează în recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. și prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. și prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2023.