ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. - SUCURSALA CF REGIONALA BUCUREȘTI a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 374.006,46 RON, cu titlu de debit restant, a sumei de 115.076,78 RON, cu titlu de penalități de întârziere facturate și a sumei de 29.422,08 RON, cu titlu de penalități nefacturate.
La data de 13 iulie 2020, a fost înregistrată cererea modificatoare a reclamantei, prin care s-au majorat debitul principal la 582.326,69 RON, penalitățile facturate la 195.599,15 RON, iar cele nefacturate la 53.406,69 RON.
Prin sentința civilă nr. 2307 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, fiind respinsă cererea formulată de către reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. - SUCURSALA CF REGIONALA BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., pentru lipsa calității procesuale active.
Prin decizia civilă nr. 916 din 21 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active în apel, ca nefondată; a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă C.N.C.F. CFR S.A. - SUCURSALA CF REGIONALA BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2307 din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020; a fost anulată în parte sentința, în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale active; a fost trimisă cauza pentru continuarea judecății.
Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs.
În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă arată că prin omisiunea instanței de a examina și de a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, în integralitate motivele de fapt și de drept pe care le-a invocat, raportat la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, au fost nesocotite dispozițiile legale și a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea instanței de apel este eliptică, raportat la exigențele legii, dar și în ceea ce privește considerentele de fapt și de drept pe care le-a reținut în privința cererii de chemare în judecată și a întâmpinării.
Astfel cum susține recurenta-pârâtă, motivarea instanței de apel reprezintă o succintă expunere a stării de fapt prezentate de către apelantă, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susține că argumentele pe care le-a invocat au fost omise de către instanța de apel.
Totodată, recurenta-pârâtă invocă și faptul că hotărârea cuprinde considerente contradictorii.
În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel, deși a reținut că răspunderea contractuală a fost întemeiată pe convenția nr. 640/06.02.2020, în patrimoniul C.N.C.F. CFR S.A. născându-se dreptul de a-i fi acoperit prejudiciul, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active este diametral opusă considerentelor reținute de instanță.
Contractul de închiriere pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății, astfel cum susține recurenta-pârâtă, a fost încheiat între COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., iar cererea de chemare în judecată a fost formulata de SUCURSALA REGIONALA CF BUCUREȘTI, în nume propriu, ca subiect distinct de drept.
O altă critică vizează faptul că instanța de apel a reținut că apelul este formulat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., fără a se mai indica în cuprinsul acesteia și calitatea de reprezentantă a sucursalei. Astfel, deși instanța de apel a reținut că nu există identitate nici între părțile actului juridic dedus judecății - contractul nr. x/06.02.2020 și nici între părțile din prezentul litigiu și nici măcar între reclamantă și apelanta din prezenta cauză, în mod nelegal a dispus respingerea excepției lipsei calității procesual active.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.
La data de 13 decembrie 2021, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, iar la data de 17 ianuarie 2022, notă de ședință, însoțită de înscrisuri.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:
Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.
Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.
Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.
Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, s-a rezumat la a arăta că în actul de sesizare a instanței se indică, în calitate de reclamant, C.N.C.F. CFR S.A. - SUCURSALA CF REGIONALA BUCURESTI, apreciind că cererea introductivă a fost formulată, în ciuda modului defectuos de exprimare, de către C.N.C.F. CFR S.A. prin sucursala CF REGIONALA BUCUREȘTI.
Instanța a mai reținut, de asemenea, că actul juridic ce stă la baza pretențiilor a fost încheiat în aceeași manieră prin reprezentant, respectiv sucursala CF REGIONALA BUCUREȘTI și că cererea de apel a fost formulată, în schimb de către C.N.C.F. CFR S.A., fără a se mai indica în cuprinsul acesteia și calitatea de reprezentantă a sucursalei, din acest motiv existând și diferența între datele de identificare.
Făcând trimitere la înscrisurile depuse la dosar din care reiese, potrivit instanței, dreptul de reprezentare, Curtea a concluzionat în sensul că cererea de apel a fost formulată de către partea care a introdus cererea de chemare în judecată, motiv pentru care excepția lipsei calității procesual active a fost respinsă.
Înalta Curte reține că instanța de apel nu a expus argumente în susținerea soluției pronunțate, din considerente lipsind situația de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.
În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a dreptului recurentei-pârâte la un proces echitabil.
Prin nemotivarea hotărârii, recurentei-pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, întrucât se impune casarea hotărârii, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza celorlate critici invocate în susținerea recursului nu va mai fi efectuată.
În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 916 din 21 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 916 din 21 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Casează decizia civilă nr. 916 din 21 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.