ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 10.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat ca, pe calea unei acțiuni în realizare - obligație de a face - deținătorul de arhivă care este pârât, să fie obligat să îi elibereze o adeverință constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupa I de muncă pentru munca prestată în perioada din data de 27.08.1986 până în data de 01.10.1998 (cât a fost angajat permanent ca inginer III la secția L4 Titu din cadrul Regionalei CFR București), arătând că această perioadă trebuie să-i fie recunoscută ca 100 % lucrată la grupa I de muncă din faptul că a desfășurat o activitate muncă identică cu cea a șefului de district, care este prins prin Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990 poz. 123 din anexa I la grupa I de muncă pentru activitate în locurile de muncă încadrabile la grupa I de muncă și din faptul că a desfășurat o activitate în condiții de muncă încadrabilă la pct. 6 din Ordinul 50/1990 republicat în 1994 și Ordinul 125/1990 republicat în 1994 grea, periculoasă și cu un grad ridicat de afectare fizică din condiții nefavorabile de microclimat (precipitații, intemperii, mediu afectat microbiologic etc.) și cu suprasolicitare nervoasă - stresantă.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2468 din 12.12.2017, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București, reținând că, potrivit art. 34 alin. (5) Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., susținând că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza, fără a intra în judecata fondului și a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauze spre rejudecare.

Prin decizia nr. 1478 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul, a anulat sentința civilă nr. 2468/12.12.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a trimis cauza spre rejudecare instanței menționate pentru a administra probatoriile ce se impun și a cerceta fondul cererii de chemare în judecată formulate de reclamant.

La Tribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 619/09.04.2019, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea, a constatat că reclamantul a desfășurat activitate în condițiile grupei I de muncă, în procent de 100%, în perioada 27.08.1986-01.10.1998, în beneficiul pârâtei și a obligat pârâta secția L4 (fostă L7) Târgoviște/Titu - Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională CF București să elibereze reclamantului adeverința corespunzătoare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta Compania Naționala de Cai Ferate "CFR" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 2414 din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins excepția de nulitate a cererii de apel pentru lipsa semnăturii, invocată de intimat pe cale de întâmpinare și a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi ferate CFR S.A. București, împotriva sentinței civile nr. 619/09.04.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței.

Împotriva deciziei nr. 2414 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamantul A., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen la data de 22 septembrie 2021 pentru soluționarea excepției inadmisibilității recursului, în ședință publică, cu citarea părților, când a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

Prin punctul de vedere la raport depus de recurent a fost formulată o cerere de sesizare a Curții Constituționale, care a fost soluționată prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, invocată de instanță, din oficiu, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect o acțiune prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi elibereze o adeverință constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupa I de muncă pentru munca prestată în perioada din data de 27.08.1986 până în data de 01.10.1998 (cât a fost angajat permanent ca inginer III la secția L4 Titu din cadrul Regionalei CFR București).

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 2414 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2414 din 16 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.