ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 12.04.2022, sub nr. x/2022, (astfel cum a fost disjunsă, prin încheierea din 13.04.2022 pronunțată în dosarul principal nr. x/2022), reclamanții C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâta A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., au solicitat instanței să constate că reclamanții și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă, prin raportare la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 (astfel cum a fost modificat art. 30 prin Legea nr. 197/2021) și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta la acordarea acestui beneficiu începând cu data de 01.04.2001 și până la data de 01.01.2010 (data la care a încetat alimentarea permanentă cu combustibilul tip «cărbune» a capacității de producție, prin retragerea din exploatare pe considerente de mediu, însoțită de expirarea pe acest considerent a avizelor nr. 18 și nr. 19 privind încadrarea în condiții deosebite a personalului) sau până la data încetării raportului de muncă, în cazul salariaților al căror contract individual de muncă a încetat anterior datei de 01.01.2010, conform perioadelor cuprinse în anexa cererii de chemare în judecată; să fie obligată pârâta, în temeiul art. 34 alin. (5) din Codul muncii, la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 1546 din data de 4 octombrie 2023, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea promovată de reclamanții C., D., E., F. și G. în contradictoriu cu pârâta A., prin lichidatorul judiciar B. S.P.R.L.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea situației de fapt și pentru administrarea de probe în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 569 din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins apelul formulat, ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamanții au solicitat admiterea cererii, anularea deciziei civile nr. 569 din 17 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., titularii căii de atac au susținut încălcarea, prin decizia atacată, a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziilor anterioare care au soluționat aceeași problemă de drept, respectiv: decizia civilă nr. 336/07.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 225/14.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 210/13.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1822/23.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1818/23.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1716/11.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia nr. 1807/19.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Precizează revizuenții că au făcut parte, alături de alți reclamanți, din dosarul nr. x/2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, care a dispus disjungerea cauzei și formarea a 56 de dosare, pentru pretinsa mai bună administrare a justiției, cu rezultate în mod evident diametral opuse.

Susțin revizuenții că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulate, fiind vorba despre decizii definitive, respectiv hotărâri pronunțate în materia litigiilor de muncă și care, în apel, sunt definitive, despre hotărâri contradictorii, întrucât hotărârea a cărei revizuire o solicită cuprinde o soluție contrară celor pronunțate anterior, hotărârea evocând fondul cauzei.

În continuare, revizuenții au afirmat că este îndeplinită și condiția triplei identități de elemente: părți, obiect și cauză. Au evidențiat că în litigiile indicate există identitate de obiect și cauză, fiind vorba despre o acțiune în constatare a condițiilor speciale de muncă, în temeiul art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

În ceea ce privește identitatea de părți, revizuenții au solicitat să se aibă în vedere că litigiul a fost inițiat în considerarea dispozițiilor art. 59 din C. proc. civ. și numai măsura disjungerii și formării de noi dosare a făcut ca părțile să nu fie aceleași. Au subliniat revizuenții că disjungerea nu a avut la bază existența unor drepturi proprii ale fiecărui reclamant față de aceeași pârâtă.

În opinia revizuenților, identitatea părților trebuie privita prin prisma coparticipării procesuale active, soluția contradictorie vizând încălcarea puterii de lucru judecat (sub aspect pozitiv) a deciziilor Curții de Apel Ploiești pronunțate în aceeași problema de drept, sentințele apelate fiind identice.

În drept, au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că în cazul revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, nefiind repuse în discuție ori cercetate chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Din interpretarea acestor dispoziții legale se impune concluzia că rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovate, o reprezintă necesitatea de a se înlătura acele situații în care se înfrânge autoritatea de lucru judecat

În cauză, revizuenții pretind că soluția pronunțată în decizia civilă nr. 569 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă contrazice cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia civilă nr. 336/07.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 225/14.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 210/13.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1822/23.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1818/23.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1716/11.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1807/19.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Notează Înalta Curte că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat, prin care se valorifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești să fie potrivnice și să existe identitate de părți și legătură între respectivele litigii. De asemenea, se mai cere ca în fața celei din urmă instanțe să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.

Se impune, totodată, a se sublinia că, indiferent dacă se invocă efectul negativ al autorității de lucru judecat ori, dimpotrivă, efectul pozitiv, acestea implică identitatea de părți între cele două sau mai multe litigii. În caz contrar, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 C. proc. civ., ci de principiul relativității și de efectul de opozabilitate ale hotărârii judecătorești, instituite prin art. 435 C. proc. civ. care, însă, nu pot constitui temei pentru o cerere de revizuire.

Analizând deciziile în raport cu care s-a susținut incidența motivului de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși ele au fost date în procese prin care s-a urmărit valorificarea unor drepturi legale similare cu cele ale revizuenților, aceștia nu au avut calitatea de parte în dosarele respective. Faptul că, inițial, a fost vorba de o coparticipare procesuală, nu poate conduce la concluzia identității de părți, această condiție pierzându-se odată cu măsura disjungerii, dispusă de instanță. Este evident că revizuienții din prezenta cauză nu au avut calitatea de parte în dosarele soluționate prin hotărârile judecătorești invocate pe calea revizuirii.

Pretinzând că identitatea părților trebuie privită prin prisma coparticipării procesuale active prin raportare la cererea inițială, anterior disjungerii, revizuenții nesocotesc faptul că reclamanții au fost diferiți în procesele indicate și, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-și prezinte punctul de vedere și să-și facă propriile apărări, la a căror analiză instanțele au fost obligate.

În realitate, revizuenții invocă hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare, care nu pot constitui temei pentru revizuire, nefiind înzestrate cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ci caracterizate de principiul relativității efectelor și al opozabilității, instituite prin art. 435 C. proc. civ.

Prin fundamentarea demersului judiciar pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorii căii de atac își manifestă, în realitate, nemulțumirea față de soluția pronunțată în cauză, care, însă, nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Prin urmare, nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătorești definitive care să fi tranșat o chestiune litigioasă în legătură cu raportul juridic dintre revizuenți și intimată, instanța supremă constată că, în cauză, cerința identității de părți nu este întrunită, sens în care încălcarea autorității de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă nu se mai impune a fi analizată.

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii și constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții C., D., E., F. și G. împotriva deciziei civile nr. 569 din 17 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.