ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 275/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Brașov au solicitat obligarea acestuia la plata drepturilor salariale, incluzând sporurile și indemnizațiile aferente, prin plata unei sume compensatorii conform art. 38 alin. (6

1

) din Legea 153/2017, reprezentând diferența dintre venitul lunar la care sunt îndreptățiți prin recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 și până la o nouă modificare legislativă, suma rezultată urmând să fie actualizată cu rata inflației la data plății efective și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă, prin sentința civilă nr. 722 din 6 aprilie 2023, a dispus măsura disjungerii în privința pretențiilor formulate de către părțile reclamante indicate la pct. 1-16 inclusiv din tabelul anexat acțiunii și formarea unui dosar nou separat având același pârât și obiect, cu termen de judecată data de 15 iunie 2023, cu citarea părților; de asemenea, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei cu privire la reclamanții Q., R., S., T., U. și V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Brașov.

În privința acestor părți reclamante rămase în dosar în urma disjungerii cererii celorlalți reclamanți, Tribunalul Dâmbovița a hotărât admiterea excepției necompetenței teritoriale a instanței, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, părțile reclamante agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul Judecătoriei Brașov (conform relațiilor atașate la fila x și urm.), au solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale stabilite prin recunoașterea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, pretenții care se încadrează în categoria drepturilor bănești de natură salarială specifice unui raport individual de muncă.

Or, având în vedere că a fost dedus judecății un litigiu de muncă, Tribunalul Brașov este competent teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Tribunalul Dâmbovița a considerat că prevederile art. 127 din C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Astfel, s-a arătat că reclamanții au calitatea de agenți procedurali, aprozi și șoferi (deci, nu au calitatea de magistrați sau grefieri) în cadrul Judecătoriei Brașov, astfel încât nu se pune problema prin ipoteză ca instanța pârâtă să reprezinte instanța competentă la care aceștia își desfășoară activitatea. Nu sunt aplicabile nici alin. (2) și (3) ale articolului 127 din C. proc. civ., deoarece instanța competentă nu este cea la care își desfășoară activitatea reclamanții (aceștia fiind în realitate personal conex la o judecătorie).

Prin sentința civilă nr. 1479/MAS din 2 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov invocată, din oficiu, în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții Q., R., S., T., U. și V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Brașov; s-a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, s-a constatat ivit conflict negativ de competență, s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul Brașov a reținut că acțiunea introductivă prin care reclamanții pretind Tribunalului Brașov drepturi salariale se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare context în care sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 59 din C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă. Totodată, a apreciat că măsura disjungerii raporturilor juridice nu poate avea drept consecință pierderea competenței instanței inițial investite, aceasta rămânând să soluționeze și cererea de chemare în judecată disjunsă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 8 decembrie 2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 232 din Codul muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

La data introducerii acțiunii colective (18 ianuarie 2023), din care a fost disjunsă cererea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecință, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii: art. 266 – 275) și ale C. proc. civ.

La momentul sesizării instanței (18 ianuarie 2023), Codul muncii prevedea la art. 269 alin. (2) că acțiunile referitoare la conflictele de muncă "se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

În speță, reclamanții Q., R., S., T., U. și V., agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul Judecătoriei Brașov (conform relațiilor atașate la fila x și urm.), au solicitat plata drepturilor salariale stabilite prin recunoașterea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, chemând în judecată Tribunalul Brașov, în calitate de pârât, ceea ce atrage incidența dispozițiilor referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege».

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Articolul 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ. prevede că "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Reclamanții Q., R., S., T., U. și V. au învestit Tribunalul Dâmbovița, aflat în raza unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, să soluționeze litigiul dintre părți, așa încât acest tribunal a devenit singurul competent să-l judece.

Prin urmare, Înalta Curte constată că învestirea Tribunalului Dâmbovița s-a realizat cu respectarea art. 127 alin. (2) și (2

1

) din C. proc. civ.

Dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanții și-au manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Dâmbovița, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opțiune.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2

1

) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.