ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 458/2025

HOTĂRÂRE

04.03.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 458/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 03.04.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, a solicitat instanței să constate încălcarea principiului simetriei actelor juridice de către pârâtă prin emiterea și comunicarea Notificării nr. x/20.02.2024 și a Deciziei nr. 5/20/02/2024, act subsecvent Notificării nr. x/20.02.2024, de încetare a contractului individual de munca nr. x/08.01.2024, prin încălcarea dispozițiilor art. 1243 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1270 din același act normativ, raportate la dispozițiile art. 16 alin. (1) teza inițială din Codul muncii coroborate cu dispozițiile art. 275 și cu aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, să constate nulitatea absolută și să anuleze notificarea nr. x/20.02.2024 și decizia nr. 5/20.02.2024, să dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii actelor sus-menționate, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate cu rata inflației, majorate cu dobânda legală și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, până la momentul plății efective, să dispună reintegrarea reclamantului în postul anterior deținut de acesta, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 1.000.000 RON; cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să achite drepturile salariale aferente zilelor de 20-21.02.2024 în care a prestat activitate pentru pârâtă, să constate nulitatea absolută și să anuleze decizia nr. 203/08.03.2024 a administratorului pârâtei și să dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii.

Prin sentința civilă nr. 4662 din 18.06.2024, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivarea soluției, instanța cea dintâi învestită cu soluționarea litigiului a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă, în sensul prevederilor art. 231 din Codul muncii, raportul juridic dintre părți izvorând dintr-un contract individual de muncă, reclamantul fiind fostul angajat al pârâtei.

De asemenea, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată reclamantul avea domiciliul în Municipiul Târgoviște, iar locul de muncă în Municipiul Suceava, la sediul social al pârâtei, și ținând cont de prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, instanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în raport de domiciliul reclamantului, sens în care a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 2365 din 12 decembrie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și-a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, constatând ivit conflictul negativ de competență, sens în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, ținând cont de precizarea reclamantului în sensul că nu locuiește în fapt la adresa de domiciliu declarată, având reședința legal stabilită în județul Constanța, a statuat că, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se pot adresa și tribunalului în a cărui circumscripție se regăsește locul de muncă.

Totodată, instanța a apreciat ca fiind esențială opțiunea reclamantului pentru instanța competentă de la locul de muncă, respectiv sediul societății pârâte care se află în Municipiul Suceava.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27 ianuarie 2025, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, reține următoarele:

Pentru a se reține existența conflictului negativ de competență este necesar, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ca două sau mai multe instanțe să se fi dezînvestit de soluționarea unei cauze, declinându-și reciproc competența sau, în cazul declinărilor succesive, ultima instanță învestită să-și fi declinat, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În acest context, se constată că niciuna din ipotezele prevăzute de art. 133 pct. 2 C. proc. civ. nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, sesizat prin declinarea competenței teritoriale de către prima instanță învestită de reclamant, respectiv de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a invocat, la rândul său, necompetența teritorială de soluționare a cauzei, însă a dispus declinarea în favoarea unei alte instanțe stabilite în raport cu locul de muncă al reclamantului și anume Tribunalului Suceava, deci nu în favoarea primei instanțe care își declinase competența.

Prin urmare, nefiind îndeplinită cerința legală a declinărilor reciproce între două sau mai multe instanțe învestite cu aceeași pricină care se consideră necompetente, Înalta Curte constată că nu există nicio contradicție între instanțele de judecată și nici declinările succesive, în această situație, nu echivalează cu existența unui conflict negativ de competență.

Tribunalul Suceava, instanță în legătură cu care s-a reținut ivirea conflictului, nu și-a declarat anterior necompetența în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, instanța supremă constată că nu s-a ivit un conflict de competență între instanțele mai sus menționate în sensul stabilit de art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va trimite dosarul, pe cale administrativă, Tribunalului Suceava pentru continuarea judecății.