Decizia nr. 1644/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 121/2020 a Judecătoriei Târgoviște

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgoviște, secția Civilă la data de 26 august 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele: obligarea pârâtei să publice în Monitorul Oficial anunțul privind pierderea, în parte, a carnetului de muncă, respectiv filele cu înscrierile din perioada 01.11.1996 - 31.12.2010; să emită duplicat cu înscrierile, pozițiile legale pentru perioada 01.11.1996 - 31.12.2010, vizate de ITM Cluj; să-i predea urgent carnetul de muncă cu înscrieri până la 31.12.2010 și adeverință pentru perioada 01.01.2011 - 01.01.2022, conform CIM/16.02.1994; să execute CIM/16.02.1994 și decizia nr. 2422/25.06.2003 a Curții de Apel Ploiești; să înceteze îngrădirea dreptului la viață, muncă, pensii, asociere sindicală; să-i plătească daune-interese în sumă de 300 RON/zi până la aducerea la îndeplinire a solicitărilor menționate. Prin sentința civilă nr. 121 din 14 ianuarie 2020, Judecătoria Târgoviște, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. La data de 6 martie 2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 731 din 29 iunie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A.. Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 10 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greșelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 23 iunie 2020 și din sentința civilă nr. 731 din 29 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis cererea de completare a hotărârii nr. 731 din 29 iunie 2020 formulată de reclamant, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâtei să publice anunțul privind pierderea în parte a carnetului de muncă al reclamantului, în Monitorul Oficial al României, și a respins în rest cererea. Prin acțiunea înregistrată la 16 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greșelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 29 septembrie 2020 și din sentința civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 753 din 23 martie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins cererea de completare, îndreptare greșeli, erori, omisiuni în ceea ce privește încheierea din 29 septembrie 2020 și sentința civilă nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița. Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat completarea, îndreptarea greșelilor, a erorilor, omisiunilor din încheierea din 2 martie 2021 și din sentința civilă nr. 753 din 23 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 1981 din 22 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins cererea de completare, îndreptare greșeli, erori, omisiuni în ceea ce privește încheierea din 2 martie 2021 și sentința civilă nr. 753 din 23 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 și a sentinței civile nr. 731 din 29 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a declarat apel reclamantul, considerându-le nelegale și netemeinice, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în tot a hotărârilor și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată. Ulterior, reclamantul a declarat apel și împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 și a sentinței civile nr. 1325 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în totalitate a sentinței apelate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. La data de 26 aprilie 2021, reclamantul a declarat apel împotriva încheierii din 2 martie 2021 și a sentinței civile nr. 753 din 23 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, solicitând admiterea căilor de atac, modificarea în totalitate a hotărârilor apelate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, astfel cum este clar formulată. În final, prin apelul formulat la data de 12 iulie 2021 împotriva sentinței civile nr. 1981 din 22 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, apelantul-reclamant a reluat în integralitate susținerile din apelul declarat împotriva încheierii din 2 martie 2021 și a sentinței civile nr. 753 din 23 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârilor apelate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii așa cum este formulată.

Prin decizia nr. 308 din 7 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, a sentinței civile nr. 731 din 29 iunie 2020, a încheierii din 29 septembrie 2020, a sentinței civile nr. 1325 din 6 octombrie 2020, a încheierii din 2 martie 2021, a sentinței civile nr. 753 din 23 martie 2021, a sentinței civile nr. 1981 din 22 iunie 2021, toate pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă. Prin cererea depusă la data de 4 februarie 2022 și înregistrată sub nr. x/4.02.2022, reclamantul A. a solicitat abținerea doamnei judecător C. de la soluționarea apelului ce face obiectul dosarului nr. x/2020, apreciind că se află în stare de incompatibilitate, iar în situația în care doamna judecător nu va formula declarație de abținere, a solicitat recuzarea doamnei judecător.

Prin încheierea din 7 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă s-a respins ca tardiv formulată cererea de recuzare a doamnei judecător C., membru al completului de judecată 9 A CIV, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020, formulată de apelantul-reclamant A..

Împotriva încheierii din 7 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și casarea încheierii recurate. În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța nu a analizat motivele incompatibilității doamnei judecător C. în soluționarea apelurilor prematur trimise instanței de apel, motivându-se că a fost tardiv formulată. Totodată, recurentul a susținut că a solicitat abținerea doamnei judecător, însă instanța nu s-a pronunțat prin încheierea din 7 februarie 2022. În continuare, recurentul prezintă nemulțumirea sa cu privire la soluționarea cauzei pe fond cu privire la dreptul său la pensie, precum și îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă. Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, precum și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată și admiterea recursului său. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Conform dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege. Se constată că recurentul-reclamant a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate. Întreaga construcție a recursului vizează o succesiune de fapte, afirmații, referitoare la fondul litigiului privind dreptul la pensie și îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, cererea de recurs nefiind însă structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, critici susceptibile de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Prin încheierea ce formează obiectul recursului, s-a respins ca tardivă cererea de recuzare a doamnei judecător C., cu motivarea că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 44 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. în care trebuie propusă recuzarea, împrejurare ce atrage decăderea părții din dreptul de a recuza judecătorul. Totodată, instanța a reținut că momentul la care reclamantul a cunoscut existența motivului de incompatibilitate al doamnei judecător C. este ședința publică din data de 31 ianuarie 2022, care reprezintă primul termen de judecată acordat în vederea soluționării apelurilor declarate, termen la care pretinsul motiv de incompatibilitate invocat exista, fiind cunoscut de parte înainte de începerea dezbaterilor, aceasta fiind prezentă în sala de judecată. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant nu a criticat soluția pronunțată prin încheierea atacată, respectiv respingerea ca tardivă a cererii de recuzare, din perspectiva dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., ci acesta a reluat motivele formulate în cadrul cererii de recuzare, fără a fi adusă o minimă argumentare cu privire la formularea acesteia în cadrul termenului legal. Înalta Curte constată că deși motivele de casare formulate de recurent sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 alin. (1) din același cod, nefiind cazul unor critici ale neconformității hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, însă recurentul nu arată care sunt acele norme de procedură încălcate de către insanța care a soluționat cererea de recuzare. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte constată că recurentul, în susținerea motivului de casare, nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de către instanța care a pronunțat încheierea recurată, ci s-a limitat la reiterarea susținerilor formulate în cadrul cererii de recuzare, fără însă a se identifica dispoziția legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanță. În lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentului-reclamant neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate. Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac. Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.