ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1460/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la 17.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 274343 din 15.07.2020, emisă de pârâtă, apreciind că drepturile stabilite prin această decizie nu sunt corect calculate. Prin sentința civilă nr. 927 din 21 aprilie 2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul A. și a anulat decizia nr. 274343/15.07.2020 privind pensia pentru limită de vârstă acordată reclamantului, obligând intimata să emită o nouă decizie cu acordarea indicelui de corecție în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 670/2021 și cu decizia nr. 70/11.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, raportat la cererea de revizuire nr. x/24.06.2020, fiind respinse restul capetelor de cerere.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri reclamantul A. și pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, ambele căi ordinare de atac fiind respinse ca nefondate prin decizia nr. 3369 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cu privire la sentința pronunțată în primă instanță, pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii, care a fost respinsă prin încheierea din 20 noiembrie 2023 pronunțată de aceeași instanță.

Reclamantul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de apel, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, sub nr. x/2023. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 C. proc. civ. Prin decizia nr. 830 din 24 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca inadmisibilă calea extraordinară de atac exercitată de reclamant.

La 5 mai 2023, revizuentul A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea tuturor deciziilor și sentințelor pronunțate în cauză, rejudecarea pe fond a procesului de către instanța de recurs și admiterea acțiunii introductive. Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La 15 mai 2024 a fost întocmit referatul cu propunerea fixării a unui termen de judecată în vederea discutării perimării recursului în temeiul dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. Înalta Curte a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra căreia reține următoarele: Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător. Potrivit art. 416 C. proc. civ. "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." De asemenea, conform art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea are nu doar un rol sancționator, ci și natura juridică a unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Aceasta operează de drept în momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., constând în rămânerea cauzei în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, termen care începe să curgă de la data ultimului act de procedură care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei. Astfel, Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 3 octombrie 2023, fără a fi urmată de niciun act de procedură în vederea continuării judecății, termenul de perimare împlinindu-se la 3 aprilie 2024. Totodată, se reține că de la momentul dispunerii suspendării, respectiv 3 octombrie 2023, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere, în sensul îndeplinirii de către părți a unui act de procedură în vederea judecării procesului ori de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417-418 C. proc. civ. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 830 din 24 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,