ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1630/2021

HOTĂRÂRE
23.06.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1630/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă la 26.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverințelor nr. x/06.03.2008 și nr. y/24.03.2008 emise de S.C. B. S.A., nr. 662/25.03.2008 emisă de S.C. C. S.A., nr. 871/07.04.2008 eliberată de S.C. D. S.R.L., nr. 127/20.01.2003 emisă de S.C. E. S.A. și la anularea deciziei nr. x/05.07.2013 privind acordarea pensiei de invaliditate emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 1670/22.10.2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 563/21.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, aceasta având caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 204/04.02.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția tardivității contestației în anulare și a constatat nulitatea contestației în anulare.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând rejudecarea cauzei sale, în motivarea căreia a arătat că decizia civilă nr. 563/21.05.2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă este contrară dispozițiilor art. 127 din Constituția României, sens în care ar fi invocat o excepție de neconstituționalitate.

Intimata nu a formulat, în cauză, întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se rețin următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (. . . . . . . . . .) privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, în acest sens fiind definitivă decizia civilă nr. 563/21.05.2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", context în care decizia pronunțată într-o contestație în anulare, ce a fost promovată împotriva unei decizii definitive, are la rândul ei caracter definitiv.

În cauză, obiectul recursului îl constituie decizia nr. 204/04.02.2021, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția tardivității contestației în anulare și a anulat contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 563/21.05.2020, pronunțată de aceeași instanță.

Prin această hotărâre din urmă, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1670/22.10.2019 a Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, dată într-un litigiu de asigurări sociale.

Astfel, decizia împotriva căreia a fost promovată contestația în anulare este o hotărâre definitivă, fiind pronunțată într-un litigiu vizând asigurările sociale, materie în care împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel sunt definitive, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Așadar, cum hotărârea împotriva căreia a fost declarată contestația în anulare este una definitivă și hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare este definitivă. Altfel spus, raportat la textul de lege mai-sus citat, decizia nr. 204/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia a fost declarat recursul nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 204/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradic
ÎCCJ 2024-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1541/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub n
ÎCCJ 2025-02-10
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 37/2025
Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă, sub nr. x/120/2020, reclamantul A a solicitat obligarea pârâtei Casa Județ
ÎCCJ 2024-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1460/2024
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la 17.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictor
ÎCCJ 2022-04-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2022
Ședința publică din data de 5 aprilie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 20 octombrie 2020, sub n
Sursă