ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1541/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1541/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Dâmbovița la emiterea deciziei de pensionare în care să se regăsească dreptul la o pensie de 4.487 RON pe lună și plata drepturilor restante, începând cu luna martie 2015, adică și pe 3 ani înainte de înregistrarea dosarului la casa de pensii și ulterior, luându-se în calcul și măririle de pensie.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro.
Prin sentința civilă nr. 1128 din 15.04.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins acțiunea. Ulterior, reclamantul a formulat cerere de îndreptare, lămurire și completare a sentinței civile nr. 1128 din 15 aprilie 2021, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2404 din 16.09.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, reclamantul A. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 782 din 14.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (3) coroborat cu art. 176 C. proc. civ., invocând nulitatea necondiționată prevăzută de art. 176 pct. 4 din același cod privind compunerea sau constituirea instanței.
Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2022, curtea de apel a dispus suspendarea judecății contestației în anulare, față de lipsa nejustificată a părților, legal citate, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 17 noiembrie 2023, contestatorul a depus prin poștă cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la termenul de judecată din data de 09 ianuarie 2024, Curtea, din oficiu, a invocat excepția de perimare a contestației în anulare, pe care a pus-o în discuție, alături de excepția nelegalei constituiri a completului de judecată, invocată de contestator, și de cererea de repunere pe rol a cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția nelegalei constituiri a completului de judecată, invocată de contestator, s-a admis excepția perimării, invocată din oficiu și s-a constatat perimarea contestației în anulare.
Totodată, a fost respinsă cererea de repunere pe rol, formulată de apelant, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esență, recurentul a susținut că nu sunt întrunite cerințele perimării, întrucât nu i se poate imputa lipsa de stăruință în soluționarea contestației în anulare, având în vedere demersurile efectuate în dosar.
Cauza a fost înregistrată la 19 martie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 10 mai 2024 s-a fixat termen la 19 septembrie 2024.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu, și a reținut următoarele:
Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de reclamantul A..
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate (9 ianuarie 2024), s-a împlinit la 15 ianuarie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Așadar, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 9 ianuarie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 19 februarie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.
Se reține că, atât căile de atac, cât și termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător."
Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.