ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3369/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.10.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Externe:

- anularea articolelor 1 și 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea și numirea unui consul general, cu consecința desființării actelor juridice subsecvente;

- suspendarea executării articolelor 1 și 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea și numirea unui consul general până la soluționarea definitivă a cauzei;

- suspendarea provizorie a executării articolelor 1 și 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea și numirea unui consul general până la soluționarea Cererii de suspendare de la pct. 2;

- obligarea pârâților, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului litigiu, constând din taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 222 din 24 martie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, prin încheierile din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 și 10 martie 2020, aceeași Curte de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus încuviințarea, respectiv respingerea anumitor probe solicitate de părți, precum și amânarea pronunțării hotărârii, după dezbaterile asupra fondului cauzei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței și încheierilor menționate a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată

În motivarea căii de atac exercitate reclamantul - recurent a susținut următoarele:

Prin recursul exercitat împotriva încheierilor de ședință din 10.12.2019, 28.01.2020 și 10.03.2020 reclamantul susține că instanța de fond a refuzat în mod nejustificat administrarea unor probe esențiale pentru soluționarea dosarului. Astfel, prin încheierile pronunțate în dosar, instanța a refuzat administrarea unor probe pe care pârâții aveau obligația legală să le depună (conform art. 13 din Legea nr. 554/2004) sau pe care instanța ar fi trebuit să le ceară din oficiu sau la cererea recurentului pentru justa soluționare a cauzei.

În acest sens în mod nelegal, administrarea probelor necesare și utile cauzei s-a lovit de refuzul instanței de a cere stenograma ședinței de guvern, la cererea reclamantului, având ca teză probatorie excesul de putere în decizia de rechemare a reclamantului din postul de consul general respectiv, vicierea circuitului normal al procesului decizional, întrucât inițiativa a aparținut prim - ministrului B., actele fiind trimise ulterior de MAE, pentru acoperire.

De asemenea, instanța de fond a refuzat de a cerceta motivele pentru care Guvernul a propus abrogarea hotărârii atacate la data de 13.11.2019, demers care nu a mai avut loc întrucât efectele rechemării reclamantului deja se produseseră.

De asemenea, s-a refuzat a se solicita ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii și rechemării consulilor generali și de a solicita M.A.E. să depună dosarul profesional al recurentului, inclusiv ordinul de ministru emis la preluarea acestuia în cadrul MAE în funcția de consul general și contractul individual de muncă al acestuia.

Greșit se afirmă că recurentul nu a suferit nicio vătămare din introducerea intempestivă pe ordinea de zi a actelor noului consul general. Vătămarea suferită de recurent a fost că actele și procedura de selecție începută conform cutumelor MAE pentru identificarea succesorului acestuia (recurentul era la al treilea mandat consecutiv în misiune externă la Milano, urmând să iasă la pensie la finalul misiunii, peste 8 luni) au fost depuse fără știrea și acordul ministrului în ședința de guvern, prejudiciindu-1 pe recurent în mod semnificativ, acest pierzând dreptul la pensia specială prin neîndeplinirea condiției de vechime în funcția externă/în cadrul MAE.

În ceea ce privește recursul exercitat împotriva sentinței nr. 222 din 24 martie 2020 se susține în primul rând că instanța de fond a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Rechemarea unui consul general nu este reglementată de normele la care se face referire în Nota de fundamentare. În mod greșit, instanța de fond reține că actul atacat este motivat în drept, trimițând în preambulul său la dispozițiile art. 108 din Constituție (...) dar și prin menționarea în nota de fundamentare a dispozițiilor legale speciale, reprezentate de dispozițiile Legii nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară. Or, niciunul dintre aceste acte normative nu reglementează rechemarea din funcție a unui consul general.

Actele mai sus menționate cuprind referiri numai la procedura de numire a unui consul general, dar art. 3 din Hotărârea de Guvern atacată (care prevede numirea noului consul general) nu face obiectul prezentului litigiu.

Se mai arată că faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textelor de lege. Hotărârea atacată cuprinde 2 operațiuni juridice: 1. Rechemarea recurentului din funcția de consul general. 2. Numirea unui consul general ca urmare a rechemării recurentului din funcție. În Nota de fundamentare nu se prezintă temeiurile de fapt ale rechemării. Ca urmare a rechemării, deci a vacantării postului, în Nota de fundamentare se arată că se propune numirea imediată a unui nou consul general pentru desfășurarea în condiții normale a activității consulare și pentru reprezentarea corespunzătoare a intereselor românești. Astfel, ceea ce a identificat instanța de fond ca motiv de fapt al întregii note de fundamentare este în realitate doar motivul de fapt al numirii noului consul, consecință a rechemării (aplicabil doar art. 3 din Hotărâre). Dacă nu s-ar fi prevăzut în fraza anterioară din Nota de fundamentare rechemarea recurentului din funcția de consul general, atunci nu ar mai fi fost necesară numirea unui nou consul pentru desfășurarea activității consulare.

În mod greșit instanța de fond, fără a administra probe referitoare la dosarul de numire a recurentului în funcție, reține că actul de trimitere în misiunea permanentă nu conține o motivare de o amploare superioară celei conținute în actul a cărui anulare se solicită prin prezenta acțiune. Or, așa cum s-a depus la dosar chiar de pârâți, la data numirii recurentului în funcția de consul general în 2016, acesta a ocupat un post vacant, hotărârea de guvern emisă fiind numai o hotărâre de guvern de numire, fără a cuprinde considerații relative la rechemarea consulului general anterior. Atât numirea recurentului, cât și numirea de la art. 3 a Hotărârii de Guvern atacate sunt motivate în fapt și în drept, de aceea, obiect al dosarului în contencios administrativ este doar partea din hotărâre cu privire la rechemarea din funcție - fără justificare în drept și în fapt.

În lipsa motivării excesul de putere este imposibil de analizat. Rezultatul demersului litigios pentru reclamant este nul - în cursul procesului nu s-au adus, și nici nu s-au cerut de către instanță, explicațiile necesare relative la motivul demiterii. Nu cunoaște dacă rechemarea s-a produs din cauză că recurentul era bătrân (mai avea 8 luni până la finalizarea mandatului și a ieșirii definitive la pensie), din cauza că era incompetent sau pentru a se bulversa bunul mers al consulatului înainte de alegerile prezidențiale din 2019. Chiar și dacă se acceptă ipoteza prerogativelor exorbitante ale Guvernului și a largii marje de apreciere tot rămâne loc de abuzuri. Dacă rechemarea s-a făcut pe considerente de vârstă (discriminare) sau nelegale (fraudare alegeri), atunci chiar și cu larga marjă de apreciere a Guvernului tot se încalcă legea, iar în patrimoniul recurentului se naște dreptul la despăgubiri pentru discriminare. Se menționează că nu a existat niciun fel de corespondență sau de nemulțumire față de activitatea recurentului în exercitarea funcției din partea autorităților române (MAE, Guvern etc), rechemarea fiind surprinzătoare și intempestivă.

Se mai pretinde și restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, întrucât pentru recurent rechemarea înseamnă concediere. Din acest punct de vedere, în mod eronat instanța de fond reține că reclamantul nu a fost destituit sau eliberat din funcția publică, doar i-a fost retrasă încrederea necesară exercitării misiunii permanente. Instanța nu arată și care sunt normele legale specifice instituției rechemării sau măcar cele aplicate prin analogie de instanță pentru a ajunge la o asemenea concluzie. Instituția "retragerii încrederii" este o instituție politică, specifică raportului politic dintre Guvern și Parlament, nu e instituție de drept diplomatic și consular. Pentru recurent, personal asimilat, cu contract de muncă pe perioadă determinată pe durata misiunii permanente, rechemarea din funcție a dus la încetarea raportului de muncă și la pierderea pensiei speciale lipsind 8 luni de zile pentru îndeplinirea cerinței de vechime.

Numirea în funcție s-a realizat pe o perioadă de 4 ani, instanța de fond reținând în mod eronat că actul de numire în calitatea sa de consul general nu conține expres durata misiunii. Or, așa cum s-a arătat prin depunerea ordinelor anterioare de numire la dosarul cauzei, detaliile exercitării funcției externe - salariu, sporuri, durată, vechime - se detaliază printr-un ordin de ministru emis în executarea hotărârii de guvern. În mod greșit instanța de fond nu a considerat ca depunerea Ordinului de ministru emis la preluarea recurentului în Centrala MAE pentru exercitarea funcției de consul general face parte din actele necesare pentru soluționarea cauzei, respingând prin încheierea din 10.12.2019 cererea de aplicare a art. 13 din Legea nr. 554/2004 cu privire la acest ordin. Or, cât timp nu 1-a considerat necesar soluționării cauzei, instanța nu își poate motiva hotărârea bazându-se pe lipsa acestuia de la dosar.

Se mai invocă violarea unor principii generale de drept și a art. 6 CEDO, recurentul prevalându-se în acest sens de jursprudența CEDO - cauza Kovesi v. România.

Instanța s-a limitat să aprecieze că există o "largă marjă de apreciere" și o "prerogativă exorbitantă acordată de legislație Guvernului României, în desemnarea consulilor generali", fără să mai observe și să cerceteze limitele legale ale materiei. De asemenea, instanța face confuzie între funcția diplomatică (regimul juridic aplicabil ambasadorilor) și funcția consulară (regimul juridic aplicabil consulilor). De aici și greșita apreciere a limitelor și a regimului juridic aplicabil funcției consulare, care nu este o funcție politică sau de demnitate publică, nefiind consacrată astfel nici de Codul administrativ, nici de o altă lege în materie consulară.

Instanța interpretează eronat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 269/2003, întrucât, consulii generali acced pe post în urma unui concurs, atât MAE, cât și Guvernul României aplicând dispozițiile art. 35 cu privire la selectarea acestora. Ce consacră excepția de la art. 35 alin. (1) în cazul consulilor generali este că în cazul acestora doar promovarea concursului nu este suficientă, fiind nevoie și de aprobarea ulterioară a Guvernului prin emiterea hotărârii de Guvern de numire. De altfel, înscrisurile depuse la dosar contrazic interpretarea instanței - postul de consul general se ocupă prin concurs, selectarea noului consul general pentru ocuparea postului s-a făcut pe baza unor criterii foarte clare: experiență, proiect de misiune, cunoașterea mediului cultural, lingvistic, economic și politic al țării de reședință criterii evaluate de o comisie de selecție ad-hoc formata din 8 persoane, respectiv din Ministrul Afacerilor Externe, 4 secretari de stat, 2 directori generali de direcții și 1 secretar general.

Instanța de fond face o confuzie între forma actului de numire (hotărâre de guvern pentru consuli generali si ordin de ministru pentru consuli) și fondul actului de numire în funcție. Astfel, pentru consulii generali se aplică toate regulile cerute personalului consular (a se vedea art. 17 din Legea nr. 269/2003, ex: cunoașterea unei limbi străine, stare bună de sănătate etc), la care se adaugă cerința validării de către Guvern. Art. 35 alin (1) nu exceptează consulii generali de la condițiile procedurii de selecție organizate de MAE, doar întărește faptul că pentru consuli generali este necesară a fi îndeplinită și o condiție suplimentară, aprobarea guvernului, o dată cu emiterea hotărârii de guvern de numire. Similar se interpretează și alin. (14) din art. 35 din Legea nr. 269/2003 - misiunea permanentă este de regulă de 4 ani, excepția în cazul consulilor generali fiind că prelungirea acesteia nu se face prin ordin de ministru (ci prin hotărâre de guvern). Faptul că sunt exceptați de la emiterea unui ordin de ministru, nu înseamnă că sunt exceptați și de la cerințele funcției consulare (unde tot consulatul trebuie să funcționeze împreună).

Este o exagerare să se considere că funcția consulară este grefată exclusiv pe încrederea acordată de Guvern consulului general. Instanța a tratat superficial problematica supusă analizei. Instanța de fond nu a calificat juridic corect funcția consulară (care nu este funcție politică, nu este funcție de demnitate publică, la care se accede prin concurs, fiind supusă unui raport de dreptul muncii în cazul recurentului) și nici nu a identificat regimul juridic al rechemării - aflat în norme interne ale MAE, nepublicate în Monitorul Oficial.

Se mai reclamă prin cererea de recurs și incidența motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care constă în împrejurarea că instanța nu dezleagă problemele dosarului. Principalul motiv de nulitate invocat este acela referitor la nemotivarea actului de demitere. După parcurgerea primului ciclu procesual aceste aspecte nu sunt rezolvate - motivarea de fapt este greșit identificată la secțiunea din nota de fundamentare referitoare la numirea noului consul general, iar motivarea în drept ignoră faptul că niciunul din actele normative invocate reglementează problematica rechemării din funcție a unui consul general. Niciunul dintre considerentele instanței de fond nu este fundamentat pe norme legale. Nu s-au identificat de către instanța de fond normele legale aplicabile instituției rechemării din funcție, cu toate că era de datoria instanței să investigheze cadrul legal aplicabil în soluționarea dosarului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate pârâții intimați Guvernul României și Ministerul Afacerilor Externe au solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind în esență că hotărârea instanței de fond este întemeiată și este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al H.G. nr. 565/08.08.2019 prin care reclamantul a fost rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană și s-a dispus că își va încheia misiunea în termen de cel mult 90 zile de la intrarea in vigoare a hotărârii.

Prin hotărârea care face obiectul prezentului recurs s-a dispus respingerea acțiunii în anulare formulată de reclamant, în aprecierea generală că actul administrativ supus cenzurii este motivat corespunzător și a fost emis de organele administrației publice centrale competente.

Hotărârea instanței de fond este legală, fiind pronunțată în urma administrării unui probatoriu complet, după o motivare corespunzătoare și cu intepretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Criticile reclamantului împotriva încheierilor de ședință din 10.12.2019, 28.01.2020 și 10.03.2020 sunt nefondate.

Se pretinde prin cererea de recurs că instanța de fond a refuzat în mod nejustificat administrarea unor probe esențiale pentru soluționarea dosarului, respectiv stenograma ședinței de guvern, ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii și rechemării consulilor generali și de a solicita M.A.E. să depună dosarul profesional al recurentului, inclusiv ordinul de ministru emis la preluarea acestuia în cadrul MAE în funcția de consul general și contractul individual de muncă al acestuia precum și dosarul profesional al reclamantului de la MAE.

Administrarea unor mijloace de probă nu poate fi făcută fără verificarea exigențelor legale, respectiv de a se valida în fiecare caz în parte îndeplinirea cerințelor pertinenței, concludenței și utilității lor.

Or, reclamantul, nici în fața instanței de fond, nici prin cererea de recurs nu a justificat îndeplinirea acestor cerințe, apte prin îndeplinirea lor a justifica nelegalitatea măsurilor instanței de fond de a refuza administrarea lor.

Stenograma sedinței de guvern prin care s-a dorit a se releva discuțiile purtate cu ocazia adoptării hotărârii contestate nu sunt de natură a duce la aflarea adevărului în cauză, de vreme ce, ceea ce interesează este rezultanta acestor discuții, respectiv manifestarea de voință a autorității publice prin actul administrativ supus cenzurii de legalitate.

De asemenea, ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii și rechemării consulilor generali, în măsura în care există, nu reprezentau norme juridice în condițiile nepublicării lor în Monitorul Oficial al României conform art. 11 din Legii nr. 24/2000, astfel că nu erau în măsură a fundamenta silogismul instanței de fond în exercițiul controlului de legalitate cu care a fost învestită.

În fine, irelevante și inutile din perspectiva cadrului procesual erau și solicitarea administrării probei cu contractul individual de muncă al reclamantului precum și dosarul profesional al reclamantului de la MAE.

Însă în mare măsură, aceste mijloace de probă, cu excepția stenogramei ședinței de Guvern, au fost respinse ca tardiv formulate, întrucât nu au fost propuse prin cererea de chemare în judecată, motivație care nu a fost criticată prin cererea de recurs.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul a susținut că instanța de fond nu a dezlegat aspectele de nelegalitate invocate, respectiv nemotivarea actului de demitere și nu au fost identificate de către instanța de fond normele legale aplicabile instituției rechemării din funcție, cu toate că era de datoria instanței să investigheze cadrul legal aplicabil în soluționarea dosarului.

Aceste aspecte vizează în fapt motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la intepretarea și aplicarea greșită a normelor jurice aplicabile, în cadrul cărora recurentul a expus pe larg argumentele sale referitoare la greșita dezlegare a acestor aspecte legale, astfel că instanța de control judiciar le va analiza numai din această perspectivă, nefiind vizată și constatată nemotivarea, chiar parțială, a hotărârii atacate ori contradictorialitatea considerentelor acesteia.

În această privință, recurentul s-a mai prevalat de refuzul instanței de a cerceta motivele pentru care s-a propus abrogarea hotărârii atacate la data de 13.11.2019, pretinzând că Guvernul, unul dintre pârâți, a introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 565/2019 privind rechemarea și numirea unui consul general.

Inițiativa abrogării acestui act administrativ, nefinalizată însă, și motivația acestui demers nu se puteau constitui în motive de nelegalitate ale actului administrativ, întrucât acestea, din punct de vedere temporal, trebuie să fie cel puțin concomitente dacă nu anterioare actului administrativ pentru a putea fi antrenată sancțiunea nulității acestuia.

Nu pot fi validate nici criticile reclamantului referitoare la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În această privință recurentul reclamant insistă în susținerea că actul administrativ contestat este nemotivat, că în cadrul temeiurilor juridice de care s-a prevalat autoritatea publică emitentă nu este identificat textul legal care ar reglementa instituția rechemării de la post a unui consul general și că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 269/2003 privind statutul personalului dipomatic și consular al României este aplicabil și consulilor generali.

Așa cum s-a reținut în precedent, prin H.G. nr. 565/08.08.2019 reclamantul a fost rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană.

Temeiurile juridice care au stat la baza acestei hotărâri, invocate ca atare în nota de fundamentare a acesteia, au fost art. 108 din Constituția României, republicată, Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 62/2019 privind activitatea consulară.

Potrivit art. 102 alin. (1) din Constituție "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice".

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 62/2019 "consulii generali, șefi ai oficiilor consulare de carieră cu rang de consulat general, sunt numiți la post prin hotărârea Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor externe."

Hotărârile emise de guvern conform art. 38 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt acte administrative, individuale sau normative, după caz, supuse procedurii de publicare în Monitorul Oficial al României.

Printre exigențele actelor administrative se numără și cerința motivării lor, care în legislație și în jurisprudență este privită ca o veritabilă condiție de legalitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare și a excesului de putere al autorităților publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terților interesați o informarea corectă asupra treburilor publice și asupra problemelor de ordin personal, iar instanței să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, la indicarea generală a actelor normative în temeiul cărora își desfășoară activitatea, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept concrete, de o calitate informativă suficientă pentru a putea fi atins scopul ambivalent anterior expus.

H.G. nr. 565/08.08.2019 răspunde exigențelor de legalitate anterior amintite. În cuprinsul acesteia sunt menționate, așa cum s-a arătat, temeiurile juridice care justifică măsura rechemării reclamantului din funcția de consul general.

Elementele de fapt ale acestei decizii sunt reprezentate, așa cum a reținut instanța de fond, de pierderea încrederii acordate de prim-ministru, ca șef a Guvernului, considerent implicit în acest act administrativ, de care reclamantul nu poate afirma că nu avea cunoștință.

Reclamantul a fost numit prin Hotărârea Guvernului nr. 692/2016 în funcția de consul general la Milano numai în considerarea încrederii acordate de prim-ministru ca șef al Guvernului, astfel că, spre respectarea principiului simetriei actelor juridice, pierderea acesteia justifică rechemarea sa din funcția unde a fost astfel numit. În această notă, reglementarea modalității de numire este suficientă pentru a acoperi și modalitatea de rechemare din această funcție consulară, întrucât reglementarea tezei presupune și antiteza.

Din aceasată perspectivă, este corectă aprecierea instanței de fond potrivit căreia oportunitatea numirii sau, după caz, a rechemării consulilor generali aparține Guvernului, acesta beneficiind de o largă marjă de apreciere pentru a decide persoana care să reprezinte, cu acest titlu, Statul român și momentul la care aceasta va fi numită sau după caz rechemată.

Funcția de demnitate ocupată de reclamant are o importantă componentă politică, fiind chemat, cu încrederea cu care a fost învestit, iar nu a unor competențe verificate prealabil, cum e cazul funcției publice și cum se încearcă a se acredita de recurent, a pune în practică programul de politică externă al guvernului în țara în care a fost acreditat. Pierderea acestui atribut este suficient pentru revocarea sa din funcție, nefiind necesare considerente suplimentare pentru justificarea acestei măsuri, indiferent de consecințele sale pecuniare produse în plan personal.

Prin urmare, nu poate fi reținut nici excesul de putere, în condițiile în care, în exercitarea prerogativei de realizare a politicii externe a țării, pe baza programului de guvernare cu care a fost învestit de Parlament, Guvernul, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a apreciat că nu mai este oportun ca reclamantul să rămână în misiune permanentă, deoarece acesta nu se mai bucură de încrederea autorității publice, pentru a-i reprezenta interesele în țara în care a fost acreditat.

Contrar susținerilor recurentului, în hotărârea de numire a sa în calitatea de consul general, nu se specifică, expres, durata misiunii. Într-adevăr prin art. 35 alin. (14) din Legea nr. 269/2003, legiuitorul stabilește că "Durata misiunii permanente în străinătate este, de regulă, de 4 ani", însă excepția întreruperii misiunii înainte de acest termen nu este condiționată de îndeplinirea vreunei condiții legale speciale. Pierderea încrederii înainte de acest termen, este suficientă și îndreptățește Guvernul la rechemarea consulului general înainte de acest termen.

Referitor la numirea reclamantului în calitatea de consul general, șef de misiune, instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că s-a realizat fără ca reclamantul să promoveze un concurs în acest scop. Dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 269/2003 prevăd în mod clar că membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu excepția ambasadorilor extraordinari și plenipotențiari și a consulilor generali care sunt șefi de consulate generale, sunt trimiși în misiune permanentă în străinătate prin ordin al ministrului afacerilor externe, în urma unei proceduri de selecție organizată anual sau ori de câte ori este necesar, pe baza principiilor imparțialității, obiectivității, competenței și dezvoltării carierei diplomatice.

Rezultă așadar că reclamantul a fost trimis în misiune permanentă în Italia, Milano, în calitate de consul general fără parcurgerea unei proceduri de selecție, cum se pretinde.

Prin urmare, actul administrativ dedus judecății în prezenta cauză este legal din perspectiva criticilor formulate, iar hotărârea instanței de fond care l-a validat este motivată corespunzător și dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 222 din 24 martie 2020 și împotriva încheierilor din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 și 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 222 din 24 martie 2020 și împotriva încheierilor din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 și 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2022