ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5686/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2017, sub nr. x/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea H.G. nr. 291/2017, întrucât încalcă dispozițiile Legii nr. 192/2015 și Legii nr. 155/2016. 1.

Prin decizia nr. 4038 din 13 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 februarie 2018. 1.

Prin sentința civilă nr. 1297 din 20 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării, ca rămasă fără obiect, a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă. 1.

Prin decizia nr. 2101 din 1 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., a casat sentința civilă nr. 1297 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 12 august 2018, sub nr. x/2017*. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 123 din 9 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 123 din 9 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare față de recursul declarat în cauză.

Încheierea de suspendare a judecării recursului Prin încheierea de ședință din 22 martie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 22.03.2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 22.03.2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 22.09.2023. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.