ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 februarie 2023
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.09.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 5958/IJ/1369/DIP/20.09.2016 prin care s-a dispus clasarea sesizării sale adresate pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 1330 din 11 aprilie 2017, Curtea a respins cererea de conexare, a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 3012 din 1 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat, în parte, sentința civilă atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
A menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de conexare și de suspendare a judecății.
Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, în rejudecare după casare, la data de 15.09.2020, sub nr. x/2016*.
Prin sentința civilă nr. 8 din 25 ianuarie 2022, Curtea a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
Apărările intimatei-pârâte
Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu calea de atac de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta nu este prevăzută de lege.
Argumentele de fapt și de drept relevante
În raport cu obiectul acțiunii, anularea Rezoluției nr. 5958/IJ/1369/DIP/20.09.2016 prin care s-a dispus clasarea sesizării sale adresate pârâtei, Înalta Curte va analiza admisibilitatea căii de atac formulate în raport de legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 29.09.2016.
În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 27 C. proc. civ.
Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
În raport de normele procedurale mai sus enunțate, se constată că o cale de atac poate fi declarată doar în situația în care aceasta este prevăzută de legea sub care a început procesul, concluzie ce rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 29.09.2016, dată la care Legea nr. 317/2004 nu prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în fond de Curtea de Apel București.
În acest sens, dispozițiile art. 47 alin. (7) din lege prevedeau:
"În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.
(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:
a) respingerea contestației;
b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."
Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004).
Sub acest aspect, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".
Conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
În ceea ce privește menționarea eronată a căii de atac în dispozitivul sentinței atacate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,
(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicației greșite a instanței."
Prin urmare, recurentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă și nu face parte din categoria celor supuse recursului.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 8 din 25 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.