ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 1 august 2006, sub nr. 585/285/2006, reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus, în contradictoriu cu pârâții Primăria Vicovu de Sus - prin primar, B.V., C.S. și C.D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-i constate dreptul de proprietate cu privire la construcțiile și anexele edificate pe suprafața de 1.439 mp, teren identic cu parcela 1900/1 din C.F. 9767 a comunei cadastrale Vicovu de Sus. Prin sentința civilă nr.3258 din 23 noiembrie 2006, Judecătoria Rădăuți , a admis acțiunea civilă pentru constatare drept de proprietate, formulată de SC R. SRL Vicovu de Sus – prin administrator L.E.R., în contradictoriu cu pârâții Primăria Vicovu de Sus – prin primar, B.V., domiciliat în județul Suceava, C.S.D.

și C.D.P., ambii domiciliați în județul Suceava și în consecință: Constată dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la construcțiile amplasate pe parcela 1900/1 din C.F. 9767 a comunei cadastrale Vicovu de Sus, respectiv magazin cu anexe. Prin decizia nr. 8 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Suceava s-a admis apelul, a fost anulată sentința civilă nr. 3258 din 23 noiembrie 2006 a Judecătoriei Rădăuți cu reținerea cauzei pentru soluționarea în primă instanță. Prin sentința nr. 2780 din 24 septembrie 2007, Tribunalul Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus reținând că din actele dosarului rezultă că suprafața de teren pe care este edificată construcția este proprietatea pârâților C.S.D.

și C.D.P. care l-au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1976 din 18 iulie 2006 la Biroul Notarilor Publici Asociați S.M. de la pârâtul B.V. care, la rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate nr. 370 din 06 iulie 2004, astfel încât în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a care reglementează accesiunea imobiliară artificială atunci când constructorul este de bună credință. Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 48 din 14 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus, împotriva sentinței nr. 2780 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 4341/86/2007.

Instanța de apel a reținut că, deși faptul edificării construcțiilor de către reclamantă nu este contestat, aceasta nu a făcut dovada unui drept de folosință asupra terenului, astfel încât dreptul său nu poate fi decât un drept de creanță cu privire la valoarea materialelor și a muncii incorporate. Faptul că cererea de accesiune formulată de proprietarul terenului cu privire la construcțiile în discuție a fost respinsă irevocabil, nu naște în favoarea constructorului un drept de proprietate asupra construcției, întrucât această din urmă persoană nu justifică un drept de folosință asupra terenului, ceea ce face imposibilă recunoașterea unui drept de proprietate asupra construcției. Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus a precizat că în mod greșit ambele instanțe au considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a privind accesiunea imobiliară artificială în situația contractului de bună-credință.

Recurenta susține că terenul de sub construcții i-a fost dat în folosință în anul 1963 de către Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea, cu scopul de a se construi magazinul universal, care face obiectul litigiului. La data respectivă GAC-ul era administratorul acestui teren încât reclamanta a fost de bună-credință că cel de la care a dobândit terenul are dreptul să i-l transmită [art. 1898 alin. (1) C. civ.], edificând astfel construcția. De atunci, reclamanta a folosit terenul atribuit, dreptul de folosință fiindu-i recunoscut, anterior eliberării titlului de proprietate pentru pârâtul B.V., prin promulgarea Legii nr. 109/1996. Instanțele au ignorat dispozițiile legale, considerând că nu s-a făcut dovada unui drept de folosință, conferit prin lege, dar nerecunoscut de către pârâți.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Primăria Orașului Vicovu de Sus, prin Primar a solicitat respingerea recursului, iar intimații C.S.D. și C.D.P., prin avocat, au depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat. Părțile nu au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivul invocat de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispoziția invocată.

Din analiza conținutului art. 492 C. civ., potrivit căruia „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala lui și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”, se constată că acesta prezumă un drept de proprietate asupra construcțiilor în favoarea proprietarului terenului, prezumție ce poate fi răsturnată prin dovada construirii de către o altă persoană cumulată cu dovedirea unui drept de folosință asupra terenului. A recunoaște unei persoane dreptul de proprietate asupra unei construcții amplasată pe terenul proprietatea altei persoane, în lipsa unui drept de folosință asupra terenului, ar însemna a goli de conținut dreptul de proprietate al proprietarului terenului, care s-ar găsi în situația de a avea un bun pe care nu-l poate folosi, deși nu a îngăduit nimănui drepturi reale asupra respectivului teren.

Conform art. 186 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit ,,Terenurile transmise în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste”. Potrivit dispozițiilor art. 187 din Legea nr. 1/2005 (deși acest act normativ este invocat pentru prima oară în recurs) terenurile transmise în folosință pe durata nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum…

care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată existența construcțiilor respective sau până la trecerea lor cu plată în proprietatea societății cooperatiste. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus împotriva deciziei nr.48 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Se va respinge cererea intimaților C.S.D. și C.D.P. privind acordarea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, potrivit art. 1169 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R. SRL VICOVU DE SUS împotriva deciziei nr. 48 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Respinge cererea intimaților C.S.D. și C.D.P. privind acordarea de cheltuieli de judecată ca nedovedite. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.