ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Judecătoriei Rădăuți la data de 1 august 2006, sub nr. 585/285/2006, reclamanta

SC R. SRL Vicovu de Sus, în contradictoriu cu pârâții Primăria Vicovu de Sus -

prin primar, B.V., C.S. și C.D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța să-i constate dreptul de proprietate cu privire la construcțiile și

anexele edificate pe suprafața de 1.439 mp, teren identic cu parcela 1900/1 din

C.F. 9767 a comunei cadastrale Vicovu de Sus.

Prin sentința civilă nr.3258 din 23 noiembrie 2006,

Judecătoria Rădăuți , a admis acțiunea civilă pentru constatare drept de

proprietate, formulată de SC R. SRL Vicovu de Sus – prin administrator L.E.R.,

în contradictoriu cu pârâții Primăria Vicovu de Sus – prin primar, B.V.,

domiciliat în  județul Suceava, C.S.D. și C.D.P., ambii domiciliați în   județul

Suceava și în consecință:

Constată dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la

construcțiile amplasate pe parcela 1900/1 din C.F. 9767 a comunei cadastrale

Vicovu de Sus, respectiv magazin cu anexe.

Prin decizia nr. 8 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului

Suceava s-a admis apelul, a fost anulată sentința civilă nr. 3258 din 23

noiembrie 2006 a Judecătoriei Rădăuți cu reținerea cauzei pentru soluționarea

în primă instanță.

Prin sentința nr. 2780 din 24 septembrie 2007, Tribunalul

Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus

reținând că din actele dosarului rezultă că suprafața de teren pe care este edificată

construcția este proprietatea pârâților C.S.D. și C.D.P. care l-au dobândit

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1976 din 18 iulie

2006 la Biroul Notarilor Publici Asociați S.M. de la pârâtul B.V. care, la

rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate nr. 370

din 06 iulie 2004, astfel încât în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 494

alin. (3) teza a II-a care reglementează accesiunea imobiliară artificială

atunci când constructorul este de bună credință.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 48 din 14 aprilie 2008 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus, împotriva

sentinței nr. 2780 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în

dosarul nr. 4341/86/2007.

Instanța de apel a reținut că, deși faptul edificării

construcțiilor de către reclamantă nu este contestat, aceasta nu a făcut dovada

unui drept de folosință asupra terenului, astfel încât dreptul său nu poate fi

decât un drept de creanță cu privire la valoarea materialelor și a muncii

incorporate.

Faptul că cererea de accesiune formulată de proprietarul

terenului cu privire la construcțiile în discuție a fost respinsă irevocabil,

nu naște în favoarea constructorului un drept de proprietate asupra

construcției, întrucât această din urmă persoană nu justifică un drept de

folosință asupra terenului, ceea ce face imposibilă recunoașterea unui drept de

proprietate asupra construcției.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC R. SRL

Vicovu de Sus a precizat că în mod greșit ambele instanțe au considerat că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a privind accesiunea

imobiliară artificială în situația contractului de bună-credință.

Recurenta susține că terenul de sub construcții i-a fost dat

în folosință în anul 1963 de către Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea, cu

scopul de a se construi magazinul universal, care face obiectul litigiului. La

data respectivă GAC-ul era administratorul acestui teren încât reclamanta a

fost de bună-credință că cel de la care a dobândit terenul are dreptul să i-l

transmită [art. 1898 alin. (1) C. civ.], edificând astfel construcția.

De atunci, reclamanta a folosit terenul atribuit, dreptul de

folosință fiindu-i recunoscut, anterior eliberării titlului de proprietate

pentru pârâtul B.V., prin promulgarea Legii nr. 109/1996.

Instanțele au ignorat dispozițiile legale, considerând că nu

s-a făcut dovada unui drept de folosință, conferit prin lege, dar nerecunoscut

de către pârâți.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Primăria

Orașului Vicovu de Sus, prin Primar a solicitat respingerea recursului, iar

intimații C.S.D. și C.D.P., prin avocat, au depus concluzii scrise solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Părțile nu au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc.

civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivul

invocat de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente

constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea

hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispoziția

invocată.

Din analiza conținutului art. 492 C. civ., potrivit căruia

„orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului

sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala

lui și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”, se constată că acesta

prezumă un drept de proprietate asupra construcțiilor în favoarea proprietarului

terenului, prezumție ce poate fi răsturnată prin dovada construirii de către o

altă persoană cumulată cu dovedirea unui drept de folosință asupra terenului.

A recunoaște unei persoane dreptul de proprietate asupra

unei construcții amplasată pe terenul proprietatea altei persoane, în lipsa

unui drept de folosință asupra terenului, ar însemna a goli de conținut dreptul

de proprietate al proprietarului terenului, care s-ar găsi în situația de a

avea un bun pe care nu-l poate folosi, deși nu a îngăduit nimănui drepturi

reale asupra respectivului teren.

Conform art. 186 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea

și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit ,,Terenurile

transmise în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării

de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum de

consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată

durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor

cooperatiste”.

Potrivit dispozițiilor art. 187 din Legea nr. 1/2005 (deși

acest act normativ este invocat pentru prima oară în recurs) terenurile transmise

în folosință pe durata nedeterminată și fără plată în vederea realizării de

construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum… care nu

sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își

mențin acest regim juridic pe toată existența construcțiilor respective sau

până la trecerea lor cu plată în proprietatea societății cooperatiste.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de

reclamanta SC R. SRL Vicovu de Sus împotriva deciziei nr.48 din 14 aprilie 2008

a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal.

Se va respinge cererea intimaților C.S.D. și C.D.P. privind

acordarea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, potrivit art. 1169 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.

SRL VICOVU DE SUS împotriva deciziei nr. 48 din 14 aprilie 2008 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea intimaților C.S.D. și C.D.P. privind

acordarea de cheltuieli de judecată ca nedovedite.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.