ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr. 5430/285/2007, reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus a chemat în judecată pe pârâții B.V., C.Șt.D., C.D.P., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de folosință asupra parcelei nr. 1900/1 din CF 9894 a Comunei Vicovu de Sus, în suprafață de 1.439 m.p. Prin sentința civilă nr. 4316 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost admisă excepția de necompetență materială, instanța dispunând declinarea de competență în favoarea Tribunalului Suceava. Acțiunea promovată de reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 631 din data de 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus, iar prin decizia nr. 106 pronunțată la data de 15 septembrie 2008 de Curtea de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, apelul declarat. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că terenul în litigiu a fost transmis în folosința gratuită reclamantei pe durată nedeterminată în vederea realizării de construcții pentru activitatea unităților cooperatiste de consum, dar pârâții în calitate de moștenitori ai fostului proprietar al terenului în litigiu au revendicat imobilul, situație în care dreptul de folosință al reclamantei a încetat. Împotriva deciziei nr. 106/2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta S.C.R.

Vicovu de Sus prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 187 din Legea nr. 109/2006. Terenul în litigiu a fost preluat de la fostul proprietar de către G.A.C.U. fiind atribuit în folosință din anul 1963, folosință neîntreruptă până în prezent. Pe acest teren s-a edificat clădirea magazinului și anexele, menținându-se neîntrerupt dreptul de folosință asupra terenului. Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de sub clădire, la cererea numitului B.V., dar, ulterior, Comisia a fost obligată de instanță la eliberarea certificatului vizând dreptul de proprietate.

După obținerea titlului, B.V. a înstrăinat bunul către pârâții C.Șt.D., C.D.P. care au formulat cerere prin care au solicitat accesiunea imobiliară, scopul lor fiind de a obține și clădirea proprietatea reclamanților. Recursul a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 6748/285/2008 având ca obiect uzucapiune imobiliară, prin încheierea din data de 25 martie 2009. Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 octombrie 2011. Intimații C.Șt.D., C.D.P. au formulat întâmpinare, concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând și excepția perimării cererii de recurs, excepție ce a fost respinsă ca nefondată în ședința publică din 18 ianuarie 2012. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate se constată că recursul este nefondat.

Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauza de față, textul de lege fiind indicat formal fără a se arăta în ce constată nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor legale evocate. Este de necontestat că terenul pe care este edificată construcția reprezentând magazin universal este proprietatea pârâților C.Șt.D., C.D.P., proprietate dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1976 din 18 iulie 2006 de la vânzătorul B.V. care, la rândul său, a dobândit proprietatea terenului în baza Legii nr. 18/1991 prin reconstituirea dreptului de proprietate. La rândul său recurenta reclamantă este proprietara construcțiilor edificate pe terenul pârâților conform autorizației nr. 110/1993, recepția lucrărilor efectuate fiind făcută prin procesul-verbal din 11 decembrie 1964. Este adevărat că prin procesul-verbal al Adunării generale a fostei G.A.C.U.

Vicovu de Sus s-a aprobat darea în folosință C.C. Vicovu de Sus a suprafeței de 1.800 m.p. teren, dar pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlu nr. 3701 din 6 iulie 2004 în favoarea numitului B.V. în calitate de moștenitor după defuncții B.E. și B.G. În condițiile în care terenul în litigiu a fost retrocedat către adevărații proprietari care la rândul lor au vândut terenul către alte persoane, acțiunea în constatare promovată de recurenta reclamantă în mod corect a fost respinsă de instanță. Din modul de formulare a acțiunii deduse judecății rezultă că scopul urmărit de reclamantă este acela de a-și constitui un titlu care să ateste existența dreptului de folosință asupra terenului proprietatea intimaților pârâți, pretenție ce poate fi valorificată pe calea unei acțiuni în realizare, dispozițiile art. 111 C. civ., având caracter subsidiar.

Dispozițiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 nu-și găsesc incidența în contextul în care terenul dat în folosință de către stat reclamantei a fost revendicat și retrocedat, instanța de apel interpretând și aplicând corect dispozițiilor legale incidente. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus împotriva deciziei nr. 106 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.R. VICOVU DE SUS împotriva deciziei nr. 106 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.