ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Rădăuți, sub nr. 5430/285/2007, reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus a

chemat în judecată pe pârâții B.V., C.Șt.D., C.D.P., solicitând instanței să

dispună obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de folosință asupra parcelei

nr. 1900/1 din CF 9894 a Comunei Vicovu de Sus, în suprafață de 1.439 m.p.

Prin sentința civilă nr. 4316 din 6

noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost admisă excepția de

necompetență materială, instanța dispunând declinarea de competență în favoarea

Tribunalului Suceava.

Acțiunea promovată de reclamanta

S.C.R. Vicovu de Sus a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 631 din

data de 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus, iar prin decizia nr. 106

pronunțată la data de 15 septembrie 2008 de Curtea de Apel Suceava a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut, în esență, că terenul în litigiu a fost transmis în folosința

gratuită reclamantei pe durată nedeterminată în vederea realizării de

construcții pentru activitatea unităților cooperatiste de consum, dar pârâții

în calitate de moștenitori ai fostului proprietar al terenului în litigiu au

revendicat imobilul, situație în care dreptul de folosință al reclamantei a

încetat.

Împotriva deciziei nr. 106/2008,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta S.C.R. Vicovu

de Sus prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

arată că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art.

187 din Legea nr. 109/2006.

Terenul în litigiu a fost preluat de

la fostul proprietar de către G.A.C.U. fiind atribuit în folosință din anul

1963, folosință neîntreruptă până în prezent.

Pe acest teren s-a edificat clădirea

magazinului și anexele, menținându-se neîntrerupt dreptul de folosință asupra

terenului.

Comisia Locală de aplicare a Legii nr.

18/1991 a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de

sub clădire, la cererea numitului B.V., dar, ulterior, Comisia a fost obligată

de instanță la eliberarea certificatului vizând dreptul de proprietate.

După obținerea titlului, B.V. a

înstrăinat bunul către pârâții C.Șt.D., C.D.P. care au formulat cerere prin

care au solicitat accesiunea imobiliară, scopul lor fiind de a obține și

clădirea proprietatea reclamanților.

Recursul a fost suspendat în temeiul

dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului

nr. 6748/285/2008 având ca obiect uzucapiune imobiliară, prin încheierea din

data de 25 martie 2009.

Cauza a fost repusă pe rol la data de

12 octombrie 2011.

Intimații C.Șt.D., C.D.P. au formulat

întâmpinare, concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca

nefondat, invocând și excepția perimării cererii de recurs, excepție ce a fost

respinsă ca nefondată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.

Analizând decizia recurată, în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate se

constată că recursul este nefondat.

Motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauza de

față, textul de lege fiind indicat formal fără a se arăta în ce constată

nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor legale evocate.

Este de necontestat că terenul pe care

este edificată construcția reprezentând magazin universal este proprietatea

pârâților C.Șt.D., C.D.P., proprietate dobândită prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1976 din 18 iulie 2006 de la vânzătorul

B.V. care, la rândul său, a dobândit proprietatea terenului în baza Legii nr.

18/1991 prin reconstituirea dreptului de proprietate.

La rândul său recurenta reclamantă

este proprietara construcțiilor edificate pe terenul pârâților conform

autorizației nr. 110/1993, recepția lucrărilor efectuate fiind făcută prin

procesul-verbal din 11 decembrie 1964.

Este adevărat că prin procesul-verbal

al Adunării generale a fostei G.A.C.U. Vicovu de Sus s-a aprobat darea în

folosință C.C. Vicovu de Sus a suprafeței de 1.800 m.p. teren, dar pentru acest

teren s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlu nr. 3701 din 6 iulie

2004 în favoarea numitului B.V. în calitate de moștenitor după defuncții B.E.

și B.G.

În condițiile în care terenul în

litigiu a fost retrocedat către adevărații proprietari care la rândul lor au

vândut terenul către alte persoane, acțiunea în constatare promovată de

recurenta reclamantă în mod corect a fost respinsă de instanță.

Din modul de formulare a acțiunii

deduse judecății rezultă că scopul urmărit de reclamantă este acela de a-și

constitui un titlu care să ateste existența dreptului de folosință asupra

terenului proprietatea intimaților pârâți, pretenție ce poate fi valorificată

pe calea unei acțiuni în realizare, dispozițiile art. 111 C. civ., având

caracter subsidiar.

Dispozițiile art. 107 din Legea nr.

1/2005 nu-și găsesc incidența în contextul în care terenul dat în folosință de

către stat reclamantei a fost revendicat și retrocedat, instanța de apel

interpretând și aplicând corect dispozițiilor legale incidente.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.R. Vicovu de Sus împotriva

deciziei nr. 106 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C.R. VICOVU DE SUS împotriva deciziei nr. 106 din 15 septembrie

2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 ianuarie 2012.