ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1670/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1670/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul A.B. a chemat în judecată A.D.S.

București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 9 din 10 mai 2004 pentru

vicierea consimțământului cumpărătorului reclamant (eroare substanțială asupra

obiectului convenției), precum și obligarea pârâtei vânzătoare la suportarea

justelor despăgubiri, datorate cumpărătorului.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 987 din 23 ianuarie 2007, a respins cererea reclamantului apreciind

că, în cauză, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui

nulitate se solicită, societatea SC C. SA Corabia nu era sub incidența

procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, ci într-o procedură specială de

administrare. De asemenea, a reținut că reclamantul a declarat și prin contractul

încheiat, indicând art. 7.21 și 8.9 din clauzele acestuia, că a primit de la

vânzător toate informațiile necesare privind societatea și că a avut acces la

toate documentele.

Sentința fondului a fost confirmată de Curtea

de Apel București care, prin decizia nr. 371 din 10 septembrie 2007, a respins,

ca nefondat, apelul reclamantului A.B. În esență, criticile din apel au vizat interpretarea

greșită a prevederilor art. 7.21 din contractul de vânzare-cumpărare, interpretare

care a dus la încheierea unei convenții dezechilibrată în condițiile în care

societatea privatizată se află sub incidența Legii nr. 64/1995. De asemenea,

s-a susținut că nu prezintă relevanță clauza înserată la art. 8.9 din contract,

așa cum a reținut instanța de fond întrucât aceasta constituie o clauză

abuzivă.

Din analiza acestor critici, Curtea a reținut

că obiectul contractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea acțiunilor iar

eroarea nu poartă asupra caracteristicilor lor esențiale, că drepturile

conferite acționarilor prin Legea nr. 31/1990 nu au fost afectate și că eroarea

invocată se referă la situația juridică a societății. În concluzie, instanța de

apel a reținut că nu au fost încălcate prevederile art. 954 C. civ. și că, în

adevăr, societatea la momentul încheierii contractului se află într-o procedură

specială de administrare judiciară, procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995

fiind suspendată.

Împotriva deciziei nr. 371/2007 pronunțată de

Curtea de Apel București au declarat recurs pârâta A.D.S. și reclamantul A.B.

pentru următoarele motive:

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că decizia nr. 371

din 10 septembrie 2007 este nelegală pentru că s-a dat cu încălcarea art. 274 C.

proc. civ. În argumentarea acestui motiv autoarea a susținut că nu i-au fost

acordate cheltuielile de judecată deși a depus la dosar contractul de asistență

juridică și factura nr. 16 din 18 mai 2007 prin care s-a făcut dovada achitării

onorariului către avocatul care a asistat partea. A mai arătat, în același sens

al greșelii instanței de apel, că în ședința de judecată, cu ocazia

concluziilor în fond, au fost solicitate și cheltuielile de judecată iar

îndreptățirea sa de a le solicita rezultă din dispozițiile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt datorate de partea

care a căzut în pretenții.

aceleiași decizii a invocat drept temei art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în

argumentarea căruia a susținut că hotărârea Curții de apel a fost dată cu ignorarea

gravă a normelor incidente în cauză. În concret s-a referit la dispozițiile

Legii nr. 64/1995 și ale Legii nr. 31/1990. Prin încălcarea prevederilor

acestor legi, a considerat că drepturile acționarului reclamant, cumpărătorul

din contractul de vânzare-cumpărare, au suferit îngrădiri /limitări în

exercițiul lor. Datorită interpretării greșite a faptului că societatea nu se

afla în faliment la data încheierii contractului i-a fost încălcat dreptul la

informare asupra activității economice a societății pe acțiuni prin

imposibilitatea de a se propune un plan de reorganizare viabil, dreptul de

participare la A.G.A., respectiv dreptul de adoptare a deciziilor de către

acționarul unic care a fost restricționat de incidența efectelor Legii nr. 64/1995

precum și dreptul la dividende.

În continuare recurentul-reclamant a susținut

că instanța a pornit de la obiectul convenției care a fost înțeles greșit

pentru că în realitate s-a cumpărat o afacere a unei societăți comerciale,

considerând că era de neconceput ca recurentul să cumpere acțiunile unei

societăți falimentare și să-și asume și obligații investiționale.

Potrivit recurentului s-a interpretat greșit

și clauza cuprinsă în art. 7.2.1. din contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni întrucât nu s-a corelat cu voința părților contractante iar suspendarea

procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 nu înseamnă dispariția efectelor

acesteia. În același sens a considerat că instanțele au reținut greșit și

faptul că la semnarea contractului societatea se afla într-o procedură specială

de administrare. Analiza vicierii consimțământului în accepțiunea recurentului,

rezultă din falsa convingere care i-a fost creată cumpărătorului acțiunilor

prin efectul Legii nr. 64/1995 precum și din nesocotirea echilibrului dorit de

legiuitorul care a adoptat o serie de acte normative pentru reglementarea

corectă și echitabilă a procedurilor de privatizare, care în „cazul C.” au fost

lipsite de finalitate datorită incompetenței și pasivității autorității de

monitorizare a contractului de privatizare A.D.S. În sensul aceluiași

raționament, recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 2.1, 8.19 și 8.9

pe care le-a considerat greșit interpretate precum și la încheierile de ședință

dintr-un dosar al Tribunalului Olt pentru a susține că în perioada 31 decembrie

2003 – 14 iunie 2004, SC C, SA Corabia se afla în procedura concursuală a

insolvenței, prevăzută de Legea nr. 64/1995.

În consecință, pentru motivele invocate a

solicitat admiterea recursului și în fond schimbarea sentinței în sensul

admiterii acțiunii în anularea contractului.

Prin notele de ședință depuse, la data de 9

mai 2008, recurentul a invocat alte temeiuri pentru susținerea criticilor aduse

deciziei din apel prin care, în esență, a evocat vicierea consimțământului prin

dol, art. 970, 1312 și 1377 C. civ., precum și o decizie a Înaltei Curți prin

care s-a anulat titlul executoriu, somația 70655 din 3 februarie 2006.

La recursul formulat de reclamant, a depus

întâmpinare pârâta A.D.S. prin care a solicitat să se mențină soluțiile

anterior pronunțate având în vedere că exprimarea consimțământului la

încheierea contractului s-a făcut în cunoștință de cauză. În sensul acestor

afirmații recurenta a făcut trimitere la faptul că, în legătură cu adjudecarea pachetului

de acțiuni, a fost inițiată de un ofertant o acțiune pentru anularea licitației,

iar reclamantul a participat alături de A.D.S. la judecata procesului. De

asemenea, a arătat că dosarul de prezentare conținea date corecte cu privire la

societatea C. SA, că la momentul încheierii contractului aceasta nu se afla sub

incidența Legii nr. 64/1995 și că procedura prevăzută de această lege nu a fost

reluată deși suspendarea a încetat în iunie 2004.

Înainte de a se analiza cele două recursuri

în conformitate cu motivele invocate potrivit art. 137 raportat la art. 301 C.

proc. civ., se va examina excepția tardivității recursului declarat de

reclamant, excepție invocată de A.D.S.

Analizând excepția, Înalta Curte va reține:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., „termenul de

recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel”

Urmează a se constata față de aceste

prevederi că în cazul de față, în lipsa unor derogări, termenul aplicabil este

de 15 zile, care începe să curgă de la data când a fost comunicată decizia

instanței de apel.

Întrucât recursul a fost declarat la data de

1 noiembrie 2007, termenul de 15 zile nu a fost depășit, așa încât excepția

tardivității declarării recursului se va respinge.

Din analiza criticilor aduse prin cele două

recursuri, Înalta Curte va reține:

Prin motivul de nelegalitate invocat de

recurentă, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a fost pusă în discuție aplicarea art.

274 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestor prevederi „Partea care cade

în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Recurenta a invocat pe de o parte faptul că reclamantul este partea căzută în

pretenții, iar pe de altă parte, că cheltuielile de judecată au fost cerute iar

instanța nu le-a acordat. Cele două susțineri ale recurentei se confirmă, numai

că, cheltuielile de judecată trebuie dovedite pentru ca instanța să le acorde.

Din dosarul de apel rezultă că s-au depus copii de pe actele menționate de

recurentă neînsoțite și de originalul chitanței de plată. În aceste condiții nu

se poate reține că s-au încălcat dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

invocate de recurentă. În ce privește omisiunea de a respinge expres

cheltuielile pentru motivul că nu au fost dovedite, este de reținut că nu o prejudiciază

pe recurentă de vreme ce, cu dovezile cerute de lege pot fi solicitate și separat

de acest litigiu. Concluzia că neacordarea cheltuielilor de judecată nu încalcă

prevederile art. 274 C. proc. civ., se impune cu atât mai mult cu cât nici în

recurs nu au fost prezentate originalele documentelor de plată.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul pârâtei A.D.S. va fi respins.

nefondat.

Potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de

nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Aceste dispoziții

vizează încălcarea legii care poate însemna aplicarea unui text de lege străin

situației de fapt prin extinderea ori restrângerea nejustificată a aplicării

prevederilor acesteia, interpretarea greșită a textului de lege în raport de

situația de fapt reținută, și în fine, violarea unor principii generale de

drept.

raport de recursul declarat de reclamant este aceea că în reglementarea actuală

recursul este cale extraordinară de atac ceea ce înseamnă că în recurs se

examinează legalitatea soluției, fără ca instanța să-și propună să reanalizeze motivele

de netemeinicie decât în măsura în care acestea sprijină critica de

nelegalitate.

A doua chestiune care se impune a fi amintită

înainte de a se analiza motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

se referă la obiectul cererii dedusă judecății prin care se solicită instanței să

dispună anularea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni pentru vicierea

consimțământului cumpărătorului reclamant prin eroare substanțială asupra

obiectului convenției.

Și, în fine, că în recurs nu pot fi invocate

motive care nu au fost supuse spre analiză instanței de apel întrucât nu s-ar

putea, ca motivele respective să fie examinate omisso medio, pentru prima dată

în recurs.

ignorarea gravă a normelor legale incidente cauzei, se constată că recurenta

aduce în discuție argumente în scopul de a demonstra că la încheierea

contractului nr. 9/2004 i-a fost viciat consimțământul prin neprezentarea

situației juridice corecte, a societății care s-a privatizat prin vânzarea

pachetului de acțiuni. Deși se susține că i-a fost alterat consimțământul

printr-un viciu de consimțământ, prin motivele expuse, nu face nicio referire

în drept la dispozițiile legale care reglementează eroarea ca viciu de consimțământ.

Or, instanța de apel a examinat criticile din apel prin prisma dispozițiilor

art. 954 C. civ., apreciind, în alți termeni, că nu a existat o falsă

reprezentare asupra calităților substanțiale ale obiectului convenției. În

recurs nu s-a demonstrat încălcarea acestor dispoziții ci s-a cerut instanței

de control judiciar să examineze împrejurările de fapt care i-a creat

recurentului credința că i-a fost viciat consimțământul prin „îngrădire” și

limitări ale dreptului său în calitate de cumpărător.

pusă în discuție legalitatea deciziei prin prisma temeiului legal aplicabil în susținerea

vicierii consimțământului, încă nu s-ar putea reține că voința exteriorizată la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost alterată în

conținutul său intelectual, conștient.

Împrejurările supuse spre analiză instanței

de apel ca chestiuni de fapt într-o cale de atac devolutivă privind inducerea

în eroare ca urmare a neîncunoștiințării cumpărătorului asupra situației

juridice a societății supusă privatizării înainte de vânzarea acțiunilor, au

fost corect stabilite mai întâi de instanța de fond și apoi au fost confirmate

de instanța de apel.

Astfel, s-a confirmat, în alți termeni,

caracterul conștient al încheierii convenției, ca urmare a verificării

dosarului de prezentare cât și a faptului că la momentul încheierii

contractului societatea se afla în procedura administrării judiciare, în timp

ce procedura falimentului era suspendată. Ulterior, această procedură prevăzută

de Legea nr. 64/1995 a fost închisă. Dosarul de prezentare este edificator în a

se reține că reclamantul cumpărător al acțiunilor, a fost în cunoștință de

cauză în momentul când a încheiat contractul a cărui nulitate o susține.

Așadar, capacitatea de a aprecia asupra

actului și a efectelor lui nu a fost afectată de necunoașterea invocată astfel

că nu se poate reține că a avut influență asupra manifestării sale de voință.

vânzare - cumpărare se constată așa cum corect a reținut instanța de apel, că

s-au vândut acțiuni și nu „o afacere” așa cum a susținut recurenta, noțiunea de

afacere referindu-se la săvârșirea actelor și faptelor de comerț în sens larg.

Întrucât instanța de apel s-a referit la drepturile care-i sunt conferite

titularului acțiunilor, recurenta a pus în discuție în această cale de atac,

pentru prima dată, faptul că i-au fost afectate drepturile, de a se informa, de

a participa la adunările generale și dreptul la dividende, chestiuni care exced

controlului în recurs. Aceste chestiuni au fost citate în considerentele

deciziei din apel cu titlu exemplificativ cu scopul de a înlătura confuzia în

legătură cu obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Oportunitățile deschiderii procedurii falimentului

și a suspendării acesteia și apoi a instituirii procedurii administrării

speciale prin ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurii și Apelor, publicat în M.

Of. nr. 391/2003, cât și motivele care au dus la aplicarea acestor proceduri

exced analizei contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni sub aspectul

îndeplinirii condițiilor de validitate.

Mai este de reținut că susținerile în

legătură cu informarea asupra situației juridice a societății privatizate prin

vânzare de acțiuni au fost analizate și prin prisma art. 8.9 din contract prin

care se afirmă de către cumpărător, după consultarea dosarului de privatizare,

că a primit de la vânzător toate informațiile privind societatea având acces la

documentele și informațiile puse la dispoziție. Prin urmare situația juridică a

societății, a fost cunoscută și deci nu se poate reține eroarea cumpărătorului

asupra calităților esențiale ale acțiunilor care constituie obiectul

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 9 din 19 mai 2004.

fost invocate și manoperele dolosive ale vânzătorului, cu alte cuvinte încălcarea

art. 960 C. civ., numai că acest viciu de consimțământ nu a fost supus spre analiză

instanțelor anterioare și ca atare nu va putea fi analizat nici în recurs. În

fine, nici celelalte trimiteri la alte dispoziții legale conform notelor de

concluzii depuse de recurent nu vor fi reținute pentru același argument.

Ca o chestiune în plus care duce la concluzia

că nu există eroare substanțială asupra obiectului contractului care se impunea

a fi observată, dar care vizează împrejurări ulterioare câștigării licitației

și care trebuie menționată este aceea că procesele verbale de licitație au fost

atacate în justiție de un alt ofertant iar reclamantul s-a opus anulării

acestora, prin participarea la proces alături de A.D.S. București astfel că,

este și aceasta o probă în sprijinul faptului că la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 9/2004, consimțământul nu i-a fost viciat.

vânzarea a avut loc în condițiile în care era instituită administrarea specială

a societății care intenționa să se privatizeze conform Ordinului M.A.P.A.M. nr.

391/2003, că această procedură și-a produs efectele până la transferul

acțiunilor astfel că închiderea falimentului conform Legii nr. 64/1995, după

încheierea contractului nu constituie o dovadă că i-a fost viciat

consimțământul cumpărătorului asupra obiectului vânzării.

Toate aceste împrejurări de fapt au fost

examinate de instanțele anterioare și nu sprijină nelegalitatea la care s-a

referit recurentul.

Revenind la prevederile art. 304 alin. (9) C.

proc. civ. și la situațiile mai sus arătate, la care se referă acest motiv de

nelegalitate, concluzia care se impune este aceea că legea a fost aplicată

corect, corespunzător situației de fapt fundamentată pe probele de la dosar și

că nu au fost violate principii generale de drept.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării

recursului reclamantului A.B. invocată de către pârâta A.D.S. BUCUREȘTI.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamantul A.B. și pârâta A.D.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr.

371 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.