ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.R. și P.B. au chemat în judecată Primăria municipiului Pitești prin Primar și a solicitat anularea dispoziției nr. 2497 din 1 august 2006. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt persoane îndreptățite, ca moștenitori testamentari ai proprietarului A.V., la acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri pentru imobilul demolat ce a fost situat în Pitești. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 226 din 2 iulie 2007 a admis contestația formulată de reclamanți. A anulat dispoziția nr. 2497 din 1 august 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești și a constatat că petenții sunt persoane îndreptățite la primirea măsurilor reparatorii în condițiile legii speciale în valoare de 620.269,71 lei (RON) pentru imobilele construcții și echivalentul în lei al sumei de 391.500 Euro pentru teren.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 371 din 24 octombrie 2007, a respins apelul declarat de Primăria municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin Primar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Pitești prin Primar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că potrivit Legii nr. 247/2005, evaluarea despăgubirilor se face conform acestei legi pentru modificarea și a Legii nr. 10/2001. Recursul se privește ca fondat în ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data soluționării litigiului de către instanța de fond cât și de cea de apel, Legea nr. 10/2001 era modificată prin Legea nr. 247/2005.
Noile prevederi au precizat o nouă modalitate în care se stabilesc cuantumul despăgubirilor. Astfel fiind, deși instanțele au stabilit legal în ce privește dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, dar cuantificând suma în lei ce se cuvin acestora, nu au respectat noile prevederi legale care instituie o altă modalitate de calcul a despăgubirilor. Legea prevede dreptul celor nemulțumiți de a se adresa justiției conform procedurii reglementate de către legea citată, după stabilirea cuantumului despăgubirilor. Drept consecință, în raport de cele arătate, se va admite recursul, se va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat și schimbării sentinței instanței de fond prin înlăturarea dispoziției privind cuantumul despăgubirilor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin Primar împotriva deciziei civile nr. 371 A din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 226 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Argeș și schimbă sentința numai în sensul înlăturării dispoziției privind cuantumul măsurilor reparatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 226 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.