ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2007

HOTĂRÂRE
28.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 decembrie 2005, la Tribunalul Argeș,

reclamanții N.O., P.R. și P.B. au chemat în judecată Primăria municipiului

Pitești solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

terenului în suprafață de 266 mp situat în Pitești.

La data de 8 februarie 2006, reclamanții au depus la dosar o precizare,

la care au anexat dispoziția nr. 183 din 1 februarie 2006 emisă de primarul

municipiului Pitești, prin care au fost respinse cele două notificări de

restituire în natură a terenului de 266 mp și de acordare a unor despăgubiri

bănești pentru construcția (în suprafață de 115 mp) care a existat pe teren și

care a fost demolată.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Argeș, secția civilă,

prin sentința nr. 153 din 18 septembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat în

parte dispoziția nr. 183/2006 emisă de primarul municipiului Pitești și a

dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 266 mp, cu precizarea

vecinătăților terenului. Prin aceeași sentință a fost menținută dispoziția

administrativă cu privire la propunerea de acordare a unor „despăgubiri în

condițiile prevederilor speciale privind acordarea de despăgubiri aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” referitor la construcția demolată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții, în calitate

de moștenitori ai fostului proprietar, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii,

în înțelesul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul (teren de 266 mp și

construcție) care a fost preluat în mod abuziv.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări

sociale, minori și de familie, prin decizia nr. 9/A din 18 ianuarie 2007, a

respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Pitești și de

municipiul Pitești împotriva sentinței Tribunalului Argeș, cu aceeași motivare

dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs Primăria

municipiului Pitești și municipiul Pitești care, invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., au susținut, în esență, că reclamanții nu sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a terenului în litigiu ci doar la măsuri

reparatorii prin echivalent deoarece terenul face parte din domeniul public al

municipiului, fiind afectat de amenajări de utilitate publică.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit acestei legi, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de

regulă, în natură, și în situația imobilelor demolate total restituirea în

natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Părțile din prezentul litigiu au fost de acord că imobilul menționat în

cererea de chemare în judecată a fost preluat în mod abuziv și că a fost

demolată integral construcția ce a existat pe teren. Unitatea deținătoare,

pârâtă în proces, a fost de acord cu măsuri reparatorii prin echivalent atât

pentru construcția demolată cât și pentru teren, motivând că restituirea în

natură a terenului nu este posibilă, cât timp pe teren a fost amenajată o

piață.

Pentru identificarea terenului și stabilirea măsurilor reparatorii la

care sunt îndreptățiți reclamanții, prima instanță a încuviințat efectuarea

unei expertize tehnice.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză (filele

66-68 din dosarul primei instanțe) s-a stabilit că terenul în litigiu în

suprafață de 266 mp poate fi restituit în natură, că pe teren este turnat un

strat de bitum care este deteriorat și că pe teren se mai află doar o

construcție cu caracter provizoriu, construită din tablă. La raportul de

expertiză a fost anexată o schiță în care este precizată amplasarea terenului.

Părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului

de expertiză.

Stabilind că terenul preluat în mod abuziv este în prezent liber,

instanțele au aplicat corect Legea nr. 10/2001, hotărând restituirea în natură.

Nu este întemeiată susținerea făcută prin recurs că terenul nu poate fi

restituit în natură deoarece este afectat de amenajări de utilitate publică.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe

care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Construcția cu

caracter provizoriu, amenajată din tablă, existentă pe teren, este,

neîndoielnic, o construcție ușoară și demontabilă, așa încât nu poate fi

apreciată ca o amenajare de utilitate publică, în înțelesul Legii nr. 10/2001.

Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii,

urmează să fie respins recursul exercitat în cauză.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâții Primăria municipiului Pitești și municipiul Pitești, prin

primar împotriva deciziei nr. 9/A din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.R. și P.B. au chemat în judecată Primăria municipiului Pitești prin Primar și a solicitat anularea dispoziției nr. 2497 din 1 august 2006. Î
ÎCCJ 2010-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3772/2010
Deliberând asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 01 februarie 2008, la Tribunalul Argeș, reclamanții N.V., G.L. și G.G. au chemat în judecată pe pârâț
ÎCCJ 2007-01-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 2531 din 1 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Pitești a fost respinsă notificarea prin care, petentul G.G. a solicitat res
ÎCCJ 2024-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2371/2024
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Pitești la 22 iunie 2006, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Piteșt
ÎCCJ 2007-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5130/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. 5571/2005, reclamanții S.V.A. și S.F.M. au contestat dispoziția nr. 3529/200
Sursă