ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2371/2024

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Pitești la 22 iunie 2006, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești, anularea dispoziției nr. 1930/2006, prin care s-a admis, în parte, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 425,57 mp și a 2 camere, aflate în administrarea A.D.P. Pitești, precum și acordarea de măsuri în echivalent pentru terenul în suprafață de 176,15 mp și construcții.

Prin sentința civilă nr. 249/2008, Tribunalul Pitești a admis contestația și a anulat, în parte, dispoziția nr. 1930/2006, în sensul că a dispus restituirea în natură și a terenului în suprafață de 176,28 mp, liber de construcții, constatând că, în ceea ce privește terenul în suprafață de 352,43 mp, moștenitorii reclamantei sunt îndreptățiți să primească despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel pârâții.

Prin decizia civilă nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești-Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul și a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 249 din 21 noiembrie 2008, în sensul că, pentru suprafața de 352 mp, teren și construcții, a dispus acordarea de măsuri reparatorii, calculate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5896 din 9 noiembrie 2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 20 iunie 2024, petenții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Pitești, învederând că s-au acordat despăgubiri și pentru terenul în suprafață de 176,28 mp, care era deja inclus în terenul de 352,43 mp.

Prin încheierea din 2 iulie 2024, Curtea de Apel Pitești-Secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale, reținând că aspectele semnalate de petenți nu se încadrează în noțiunea de eroare materială, susceptibilă de îndreptare, potrivit dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.de la 1865, pentru următoarele argumente:

i) unul dintre motivele de apel invocate l-a reprezentat nelegalitatea soluției primei instanțe de acordare a despăgubirilor pentru diferența de 352,43 mp teren, susținându-se că suprafața pentru care trebuia acordate despăgubiri este de 176,15 mp, iar, prin însumarea suprafeței restituite (425,57 mp) cu suprafața de 176,15 mp, se obține suprafața de 601,72 mp, regăsită în planul cadastral din 1930-1932;

ii) fiind învestită cu acest motiv de apel, instanța de apel a constatat că se impune acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 352,43 mp, teren și construcții, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; în paragraful final al considerentelor deciziei, instanța de apel a constatat că prima instanță a dispus, în mod corect, restituirea în natură a terenului de 176,28 mp;

iii) în condițiile în care instanța de apel a indicat, atât în dispozitiv, cât și în considerente acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 352,43 mp, dar și faptul că dispoziția de restituire în natură a terenului de 176,28 mp este corectă, nu se poate vorbi despre o eroare materială; ceea ce urmăresc petenții este schimbarea dispozitivului deciziei instanței de apel, solicitare inadmisibilă;

iv) chiar dacă susținerile petenților privind o dublă despăgubire ar fi reale, acestea nu pot încadrate ca erori materiale, ci sunt neregularități care ar fi putut fi remediate doar în calea de atac; or, recursul exercitat a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei încheieri, la 16 iulie 2024, au declarat recurs petenții, solicitând modificarea ei și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că nu este vorba despre eroare materială (de calcul), învederând următoarele argumente:

În cadrul dosarului nr. x/109/2006, instanțele de judecată au reținut, cu putere de lucru judecat, ca s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 778 mp, din care a fost restituită în natură suprafața de 425,57 mp, astfel că, dacă din suprafața totală se scade cea restituită în natură, rezultă că suprafața pentru care se impune acordarea de despăgubiri este de 352,43 mp.

Din suprafața de teren nerestituită de 352,43 mp, suprafața de 176 mp a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, iar suprafața de 176,28 mp se află în spatele imobilului, pentru aceasta din urmă prima instanță dispunând restituirea în natură, iar instanța de apel constatând imposibilitatea restituirii în natură.

Este evident că în cuprinsul deciziei instanței de apel s-a strecurat o eroare de calcul, întrucât, însumând suprafața restituită în natură (425,57 mp) cu cea pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri (352,43 mp) și cea care se află în spatele imobilului și este imposibil de restituit în natură (176,28 mp), rezultă o suprafață totală de 954,28 mp, care depășește suprafața de 778 mm, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Ca atare, instanța de apel a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 176,28 mp, în condițiile în care era deja inclusă în suprafața de 352,43 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind vorba despre o greșeală de calcul.

Examinând recursul, prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.de la 1865, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu prealabil, se reține că, în raport cu data inițierii litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/109/2006, respectiv 22 iunie 2006, și având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865. De asemenea, din moment ce recurenții critică modalitatea în care instanța de apel a interpretat și a aplicat dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul urmează a fi analiza prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865. În consecință, în cauză nu este aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 8 actualul C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat, în mod greșit, prin memoriul de recurs.

Recurenții au învederat că în decizia civilă nr. 9/A din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești s-a strecurat o eroare de calcul, întrucât, însumând suprafața restituită în natură (425,57 mp) cu cea pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri (352,43 mp) și cea care se află în spatele imobilului și este imposibil de restituit în natură (176,28 mp), reiese suprafață totală de 954,28 mp, care o depășește pe cea de 778 mp, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate, rezultând astfel că s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 176,28 mp, deși aceasta era deja inclusă în suprafața de 352,43 mp, fiind vorba despre o greșeală de calcul, în sensul art. 281 C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aplicabile în prezenta cauză, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și sustinerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Contrar celor susținute de recurenți, instanța care a pronunțat încheierea recurată a interpretat și a aplicat, în mod corect, aceste dispoziții legale, atunci când a reținut că nu este vorba despre o eroare materială, care să poată fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Într-adevăr, aspectele învederate de către recurenți nu reprezintă o greșeală de calcul, în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, ci fac parte din raționamentul logico-juridic ce a condus la pronunțarea deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, prin care s-a admis apelul și a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr. 249 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeș, în sensul că, pentru suprafața de 352 mp, teren și construcții, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, calculate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. La această concluzie se ajunge nu doar în urma lecturării dispozitivului deciziei nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, ci și a ultimului paragraf din considerentele ei, în cadrul căruia instanța de apel a reținut că „prin expertiza topografică a fost identificat perimetrul fostei proprietăți a autorilor contestatoarei, acesta fiind în suprafață de 778 mp, din care instanța de fond, în mod corect, a dispus restituirea în natură a terenului de 176,28 mp (colorat cu verde în schița anexă la raportul de expertiză de la fila 193”.

Chestiunea privind acordarea unei duble despăgubiri, motivată de faptul că suprafața de 176,28 mp era deja inclusă în suprafața de 352,43 mp, astfel că nu trebuia să se propună acordarea de despăgubiri, nu putea fi invocată și analizată decât în calea de atac a recursului. Această chestiune a fost invocată prin recursul pe care pârâții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești l-au exercitat împotriva deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, iar Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5896 din 9 noiembrie 2010, a respins recursul, ca nefondat, și a reținut, cu autoritate de lucru judecat, următoarele: „În ce privește suprafața de teren de 176,28 mp, restituită în natură, și suprafața de teren de 352,43 mp, pentru care urmează a se acorda măsuri reparatorii în echivalent, acestea au fost în mod corect determinate prin expertizele topografice efectuate în cauză, pe care recurenții-pârâți nu le-au contestat, neformulând obiecțiuni în termenul prevăzut de lege”.

În acest context, susținerea recurenților privind determinarea incorectă a suprafețelor de teren imposibil de restituit în natură și pentru care s-au acordat despăgubiri, chiar dacă ar fi reale, nu pot reprezenta erori materiale (de calcul), în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, acestea fiind interpretate și aplicate, în mod corect, prin încheierea recurată.

Față de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, precum și că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești împotriva încheierii de ședință din 2 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești-Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.