ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5130/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. 5571/2005, reclamanții S.V.A. și S.F.M. au contestat dispoziția nr. 3529/2005 emisă de primarul municipiului Pitești prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în suprafață de 167 mp situat în Pitești, pe numele pârâtei S.G. În motivarea cererii s-a arătat că notificările au fost formulate de tatăl lor, S.T., dar după decesul acestuia s-a emis dispoziția pe numele pârâtei, ca soție, cu încălcarea drepturilor lor de unici descendenți, de moștenitori legali și rezervatari. Prin sentința nr. 63 din 13 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și s-a respins contestația, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, față de care s-au reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 3529/2005 emisă de primarul municipiului Pitești a fost admisă în parte cererea formulată prin notificările nr. 31400 și 13652 din 3 septembrie 2001 depuse de S.T. prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, compus din teren în suprafață de 320 mp și construcții în suprafață de 138,47 mp, în sensul că s-a dispus să se restituie moștenitoarei notificatorului, S.G., terenul în suprafață de 167 mp pe amplasamentul fostei proprietăți. Se mai arată în dispoziție că imobilul ce se restituie a fost preluat prin expropriere în baza Decretului nr. 94 din 21 martie 1987 iar în prezent este afectat de garaje proprietate privată construite în baza unei autorizații provizorii.

Prin aceeași decizie s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 49 mp și a construcției de 138,47 mp și s-a propus acordarea de titluri de despăgubire în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru terenul de 49 mp și construcție în suprafață de 138,47 mp. Din cuprinsul deciziei sus arătate rezultă că aceasta a fost emisă în urma notificărilor formulate de S.T. care ulterior a decedat la 31 martie 2003. În ceea ce privește pe contestatoarea S.A.V., s-a constatat că cererea acesteia este neîntemeiată întrucât prin sentința civilă nr. 4373 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Pitești s-a consfințit, în temeiul art. 271 C. proc.

civ., înțelegerea părților numită tranzacție, în cuprinsul căreia se face mențiunea despre faptul că pârâta, contestatoare în cauza de față, a renunțat la moștenirea autorului S.T.; ca atare, în raport de prevederile art. 696 C. civ., eredele care a renunțat se consideră că nu a fost niciodată erede. De altfel, contestatoarea nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că își însușește notificările înaintate Primarului în temeiul Legii nr. 10/2001 de autorul său, după cum nu a depus nici alte dovezi din care să rezulte susținerile din cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește pe contestatorul S.F.M., nu rezultă că acesta a formulat cerere din care să rezulte că își însușește notificările formulate de autorul său în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv dovezi din care să rezulte că a făcut demersuri în vederea emiterii dispoziției pe de o parte iar pe de altă parte că a depus actele doveditoare ale calității de moștenitor.

De altfel în cuprinsul dispoziției contestate se face mențiunea înaintării dosarului conținând notificarea și actele doveditoare a calității de persoană îndreptățită a notificatorului și moștenitoarei acestuia S.G. (căreia defunctul i-a lăsat prin testament întreaga avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul său la încetarea din viață), astfel încât se confirmă că acest contestator nu a depus actele din care să rezulte că este moștenitorul tatălui său și ca atare nu a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. Prin decizia nr. 225 A din 26 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, cu obligarea acestora la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei de apel, s-au reținut următoarele: În ceea ce privește pe apelanta contestatoare S.A.V., în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta nu are calitate procesuală activă, întrucât a renunțat la moștenirea autorului S.T., iar prin sentința civilă nr. 4374 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Pitești s-a consfințit înțelegerea părților intitulată „tranzacție” în acest sens. Este vorba despre o renunțare expresă la succesiune care se referă atât la bunurile existente în masa succesorală la data deschiderii succesiunii cât și la cele ce ar intra în viitor în masa succesorală respectivă. Repunerea în termen a moștenitorilor care au renunțat expres la moștenire constituie o încălcare a art. 696 C. civ., potrivit căruia eredele care renunță este considerat că nu a fost niciodată erede, precum și o încălcare a principiului unității și indivizibilității moștenirii.

Potrivit acestui principiu, patrimoniul fiind privit ca un tot unitar, în consecință și moștenirea este, în principiu, unitară, ceea ce înseamnă că succesiunea în întregul ei este condusă după aceleași norme, fără a se face vreo diferențiere între bunurile succesorale după natura sau originea lor. Deci moștenirea poate fi acceptată sau repudiată în întregul ei, în caz contrar s-ar ajunge ca succesiunea să fie deschisă ori de câte ori apar modificări patrimoniale în activul sau pasivul moștenirii, situație contrară nomelor imperative de drept civil. În consecință, apelanta S.A. renunțând expres la succesiunea autoului său nu mai poate fi considerată moștenitor și astfel nu are calitate procesuală activă.

Nici contestatorul S.F.M. nu putea fi menționat în dispoziție întrucât nici acesta, după decesul autorului său, nu a depus nicio dovadă care să ateste că își însușește notificarea lui S.T. Este adevărat că la data emiterii dispoziției nr. 3529/2005 de către primarul municipiului Pitești, solicitantul nu mai era în viață, însă după decesul acestuia, care a avut loc la data de 30 martie 2003 și până la data emiterii respectivei dispoziții, contestatorul nu a încunoștințat în niciun fel unitatea deținătoare că este moștenitorul autorului său, că este de acord cu notificarea formulată, nu a depus acte din care să rezulte calitatea sa de moștenitor, ci a stat într-o totală pasivitate.

Spre deosebire de acesta, intimata S.G., după decesul soțului său, S.T., și în calitate de moștenitoare testamentară, a formulat cerere la Primăria municipiului Pitești, cerere înregistrată sub nr. 30780 din 12 iulie 2005, așa după cum rezultă chiar din conținutul dispoziției nr. 3529/2005, iar în baza acestei cereri, având în vedere și notificarea formulată inițial, s-a restituit acesteia moștenirea notificatorului. Prin urmare, S.F.M., neurmând procedura prevăzută de capitolul III din Legea nr. 10/2001 nu poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul prevederilor acestei legi, iar potrivit art 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, în speță S.G., care a depus astfel de cereri pentru retrocedarea terenului.

În ceea ce privește calitatea de moștenitor a intimatei S.G., chiar dacă căsătoria încetase prin decesul lui S.T., aceasta este moștenitoare testamentară în baza testamentului autentificat sub nr. 253 din 27 ianuarie 1997 asupra întregii averi mobile și imobile a autorului S.T. Împotriva deciziei de apel au declarat recurs reclamanții-apelanți, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. C. proc. civ. : 1. S-au încălcat drepturile de moștenitor ale reclamanților, care sunt copiii titularului notificării. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 stabilește că au calitatea de persoane îndreptățite și moștenitorii fostului proprietar. 2. În Legea nr. 10/2001 nu se află nicio prevedere care să impună moștenitorilor celui care a formulat notificarea, formularea de notificări către unitatea deținătoare a imobilului.

Moștenitorii sunt continuatorii în drepturi ai fostului proprietar care a formulat notificarea, ei beneficiind de toate drepturile pe care le-a avut și transmis autorul lor. 3. Renunțarea făcută de către reclamantă s-a făcut numai cu privire la bunurile existente în acel moment, neputând să dispună pentru bunurile viitoare. 4. Trebuia emisă dispoziție pe numele autorului și nu pe numele pârâtei, în calitate de moștenitor, urmând ca beneficiari să figureze alături de aceasta și reclamanții. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului, pentru următoarele motive. 1.2.

Notificarea a fost formulată de către S.T., tatăl reclamanților, aspect necontestat în cauză, iar conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea s-a transmis către moștenitorii legali și/sau testamentari, fiind inclus în masa succesorală de pe urma acestuia. În aceste condiții, transmiterea dreptului s-a făcut prin moștenire, nefiind necesar ca moștenitorii să formuleze noi notificări prin care să solicite restituirea imobilului. De altfel, în Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută nici-o dispoziție în acest sens, referitoare la impunerea formulării notificării sau însușirii acesteia prin comunicarea către unitatea deținătoare.

În ceea ce privește însă calitatea de moștenitori de pe urma notificatorului se constată că, pe lângă pârâtă, ca moștenitor testamentar, mai are calitatea de moștenitor legal și reclamantul ca descendent, care invocă și drepturi de moștenitor rezervatar. Dreptul reclamantului de moștenitor legal, în calitate de descendent, în condițiile art. 669 C. civ., este recunoscut inclusiv de către pârâtă și este confirmat prin sentința nr. 4373 din 17 noiembrie 2003 (fila nr. 81 dosar de fond) prin care părțile au tranzacționat asupra averii rămase de pe urma defunctului S.T. decedat la data de 30 martie 2003. Prin tranzacția de care s-a luat act prin sentință, reclamantul și pârâta S.G. au împărțit bunurile succesorale, în vreme ce reclamanta a renunțat la moștenirea tatălui său defunct.

În condițiile în care acceptarea moștenirii și inclusiv calitatea de moștenitor este guvernată de principiul indivizibilității moștenirii, ceea ce înseamnă că este pentru toate bunurile succesorale calitatea de moștenitor și nu numai pentru o parte, atitudinea pârâtei care nu a adus la cunoștința emitentului dispoziției existența și a altui moștenitor este total nejustificată și a dus la încălcarea drepturilor legale ale acestuia. Pentru aceste considerente, se constată că în mod greșit s-a reținut că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3. În ceea ce o privește însă pe reclamantă, se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, aceasta fiind străină de bunurile rămase de pe urma tatălui său.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 beneficiază de dispozițiile legii și moștenitorii persoane îndreptățite, dar este necesar să existe calitatea de moștenitor, ceea ce nu se poate reține în cazul reclamantei. În condițiile în care a renunțat la moștenire, nu are calitatea de moștenitor, cum în mod corect s-a reținut în cauză. Astfel, art. 696 C. civ. prevede că eredele care renunță la moștenire este considerat că nu a fost niciodată erede. În același timp, dat fiind principiul unității și indivizibilității (reținut și în ceea ce-l privește pe reclamant), care înseamnă că succesiunea nu poate fi acceptată decât integral și nu în parte, nu poate fi primită critica de recurs în sensul că s-a renunțat numai la bunurile existente la acea dată.

4. Cea de-a patra critică de recurs este, de asemenea, nefondată, întrucât restituirea, fie în natură, fie în echivalent, dispusă prin decizie/dispoziție nu poate fi făcută către un defunct. Constatând, prin urmare, că recursul formulat de către reclamant este fondat, în limita criticilor apreciate ca fiind fondate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință, urmând ca întinderea drepturilor moștenitorilor beneficiari ai restituirii să se stabilească potrivit dreptului comun, potrivit art. 4 alin. (1) Legea nr. 10/2001. Modul de dispunere asupra recursului pentru fiecare dintre recurenți influențează și cheltuielile de judecată din ambele faze procesuale, urmând să fie suportate numai de reclamantă văzând și art. 274 C. proc.

civ. În consecință, se va admite recursul declarat de reclamantul S.M.F. împotriva deciziei nr. 225 A din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Se va modifica în parte decizia, în sensul că: Se va admite apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 63 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Se va schimba în parte sentința, în sensul că: Se va respinge excepția lipsei calității procesuale active a aceluiași reclamant. Se va admite contestația formulată de același reclamant împotriva dispoziției nr. 3529 din 15 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Pitești. Se va modifica în parte dispoziția, în sensul că au calitate de moștenitori ai defunctului S.T.

reclamantul S.F.M. și S.G. Se va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 150 RON în sarcina reclamantei S.A.V. Se vor păstra celelalte dispoziții ale deciziei de apel și sentinței primei instanțe cu privire la reclamanta S.V.A., precum și celelalte dispoziții ale deciziei contestate. Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.V.A. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.M.F. împotriva deciziei nr. 225 A din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Modifică în parte decizia, în sensul că: Admite apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 63 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că: Respinge excepția lipsei calității procesuale active a aceluiași reclamant. Admite contestația formulată de același reclamant împotriva dispoziției nr. 3529 din 15 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Pitești. Modifică în parte dispoziția, în sensul că au calitate de moștenitori ai defunctului S.T. reclamantul S.F.M. și S.G. Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 150 RON în sarcina reclamantei S.A.V.

Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei de apel și sentinței primei instanțe cu privire la reclamanta S.V.A., precum și celelalte dispoziții ale deciziei contestate. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.V.A. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2007.