ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7722/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7722/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la 24 iulie 2006, D.C.C. a solicitat, în temeiul Legii nr.

10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, anularea

Dispoziției nr. 2202/2006 emisă de pârât, cu consecința restituirii în natură

sau a acordării de despăgubiri bănești în echivalent, cu privire la imobilele

situate în Pitești, b-dul E., compuse din suprafața de teren de 1900 mp.

Tribunalul Argeș,

secția civilă, prin Sentința nr. 165 din 17 mai 2007 a admis contestația

formulată, a anulat Dispoziția nr. 2202/2006 emisă de Primarul municipiului

Pitești și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, b-dul

E., compus din teren de 1900 mp.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că reclamantul este unicul moștenitor al

defuncților D.I.C. și D.E.E. și persoană îndreptățită la reconstituire.

A constatat totodată

că prin decizia de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curții de Apel București,

a fost expropriată suprafața de 396 mp, rămânându-i în proprietate 4390 mp la

nivelul anului 1943, suprafață care deși nu a făcut obiectul exproprierii a

fost preluată abuziv de stat, fără a primi în schimb nicio despăgubire.

Tribunalul a reținut

că din totalul de 4390 mp i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru

2490 mp, diferența de 1900 mp, solicitată prin notificare, fiind respinsă prin

dispoziția atacată, motivat de faptul că reclamantul nu a depus acte de

proprietate pentru teren, care se află în proprietatea unor alte persoane.

Din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a constatat că

terenul în litigiu este în circuitul civil, nu face parte din domeniul public

sau privat al acestuia și nu este afectat de construcții sau lucrări de

utilitate publică, astfel încât poate fi restituit în natură.

Prin Decizia nr.

364/A din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în sensul că a respins

contestația.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că prin prisma dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001,

deciziunea de expropriere depusă de reclamant nu reprezintă „act doveditor al

dreptului de proprietate”, în sensul legii, pentru terenul neexpropriat, care

nu a făcut obiectul analizei în cauza respectivă.

Totodată, s-a

constatat că expertiza efectuată în cauză a evidențiat că întreaga suprafață

revendicată este în proprietatea unor persoane fizice, care au dobândit

terenurile în anii 1954, 1956 și 1959, prin cumpărare de la alte persoane

fizice și că este cert că acestea nu au fost preluate abuziv de stat de la

autoarea reclamantului, deoarece au aparținut unor alte persoane.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 3691 din 5 iunie 2008 a admis recursul declarat de reclamant împotriva

hotărârii pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași

instanță pentru rejudecare.

S-a reținut că decizia

atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale privind citarea

recurentului pentru termenul din 18 octombrie 2007, din modalitatea de

întocmire a procedurii de citare prin afișare nerezultând locul afișării și

nici dacă destinatarul nu a fost găsit la domiciliu sau a refuzat primirea.

Rejudecând după

casare, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței tribunalului, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a dispus măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 1.900 mp. A menținut

în rest sentința.

Instanța de apel a

constatat, potrivit raportului de expertiză efectuat, că în evidențele primare

existente la Primăria Pitești este înregistrată suprafața de 1,3112 ha, pe

numele autorului B.I., alături de numitul M.G., pe anii 1930 - 1932, în str.

M., teren ce se regăsește pe planul cadastral în perioada respectivă, fiind

delimitat în mod exact, conform constatărilor expertului, fără aproximări.

Între anii 1932 -

1943, expertul nu a regăsit documente sau evidențe cu privire la teren, însă

transpunând terenul din deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943, în

suprafață de 394 mp, proprietatea E.C.D., autoarea contestatorului, a

determinat vecinătățile acesteia, respectiv b-dul E. - la Nord, restul

proprietății la Sud și Vest și str. E.A. la Vest, terenul fiind expropriat

pentru cauză de utilitate publică, respectiv construirea B-dului E.

Totodată, prin

expertiză s-a relevat și suprafața rămasă neexpropriată de 4390 mp și s-a

constatat că la nivelul anului 1943, pe numele E.C.D., autoarea contestatorului

era înregistrată suprafața totală de 4784 mp, compusă din suprafața expropriată

de 394 mp și cea de 4390 mp rămasă după expropriere.

De asemenea, expertul

a determinat faptul că din întreaga suprafață de 4390 mp, contestatorul a fost

pus în posesie cu suprafața de 2490 mp, diferența de 1900 mp, fiind suprafața

pe care acesta a solicitat-o în procedura Legii nr. 10/2001.

Din probatoriul

administrat în cauză, curtea de apel a reținut că motivul de apel referitor la

inexistența dovezilor contestatorului cu privire la existența dreptului de

proprietate asupra terenului solicitat la retrocedare în patrimoniul autoarei

sale este nefondat.

Din proba cu

înscrisuri coroborată cu expertiza tehnică din cauză a rezultat că autoarea

contestatorului a avut în proprietate suprafața de 4390 mp, rămasă după

exproprierea porțiunii de 394 mp în anul 1943, suprafață ce a fost redată pe

schițele anexă la raportul de expertiză, dovada existenței dreptului autoarei

pentru cei 4390 mp, fiind independentă de posibilitatea translatării terenului

pe alt amplasament decât cel redat de expert.

Făcând aplicațiunea

dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 și ale art. 22 din legea specială de reparație, instanța de apel a

reținut că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în

privința dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada

dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt

admisibile și alte mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare ale dreptului

de proprietate” având un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare

corespunzătoare dreptului comun, în spiritul și finalitatea legii reparatorii.

Cum în speță s-a

făcut dovada cu decizia de expropriere din anul 1943, evidențele din registrul

suprafețelor pe anii 1930 - 1932, planurile cadastrale pe acești ani, planul

cadastral întocmit în anul 1963 (anexa 3 la raportul de expertiză), a rezultat

că în accepțiunea legii speciale, terenul s-a aflat în proprietatea autoarei

contestatorului, astfel încât susținerea apelantului în sensul că reclamantul

nu a făcut dovada proprietății autoarei sale asupra terenului în litigiu este

neîntemeiată.

A fost însă găsită

întemeiată susținerea apelantului în sensul că terenul nu poate fi restituit în

natură.

Astfel, din raportul

de expertiză a rezultat că suprafața de 4390 mp, menționată în deciziunea de

expropriere din care face parte și suprafața de 1900 mp solicitată în cauză, se

află în proprietatea mai multor persoane fizice și juridice, fiind identificată

pe schița anexă nr. 3 cu culoare portocalie și hașurată pe schița anexă de la

(...), nefiind posibilă restituirea în natură, astfel încât au fost dispuse

măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru această

suprafață.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recursuri părțile.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

reclamantul D.C.C., a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că nu

conține numele părților, calitatea în care s-au judecat, respectiv nu au fost

indicate numele moștenitorilor persoanei decedate, inclusiv al său, deși au

fost conceptate, iar judecata a continuat cu respectivii succesori.

A doua critică a

vizat aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, arătând că deși în

motivarea hotărârii se arată că s-a făcut dovada dreptului de proprietate

pentru întreaga suprafață de 4784 mp, aceasta nu a fost restituită în natură,

motivat de faptul că în prezent este în proprietatea mai multor persoane fizice

și juridice, nereținându-se nimic legat de situația juridică a terenului la 14

februarie 2001.

A precizat că este

vorba de o suprafață de teren situată în intravilan căreia i se aplică

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a invocat în susținere art. 7 și art. 10

alin. (4) și (5) din legea specială de reparație.

A menționat că numai

în situațiile de excepție reglementate de lege nu se dispune restituirea în

natură și că instanța de apel trebuia să verifice situația terenului la data de

14 februarie 2001, raportul de expertiză neputând lămuri acest aspect, fiind

necesară o cercetare a înscrisurilor deținute de cei care ocupă în prezent

terenul, simpla detenție a imobilului de către o terță persoană neputând să conducă

la respingerea cererii de restituire în natură.

A solicitat admiterea

recursului și menținerea sentinței tribunalului, instanță care a constatat că

suprafața de 1900 mp nu face parte din domeniul public al Municipiului Pitești

și nu este afectat de construcții sau lucrări de utilitate publică. A arătat

totodată că diferența între suprafața solicitată și cea totală deținută de

autoarea sa i-a fost deja restituită.

Pârâtul Primarul

municipiului Pitești a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, desființarea în parte a

deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea în totalitate a

contestației și menținerea Dispoziției nr. 2202/2006, ca legală.

A arătat că trebuie

avut în vedere faptul că instanța de apel, în urma trimiterii cauzei spre

rejudecare, a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică pentru

identificarea suprafeței de teren de 1900 mp, ce făcea parte din suprafața de

4390 mp, în raport de decizia de expropriere nr. X/1943 a Curții de Apel

București, precum și de contractele de vânzare-cumpărare nr. X/1954, nr. Y/1956

și nr. Z/1959.

A precizat astfel că

instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că din parcela nr. 4,

proprietatea autoarei reclamantului s-a expropriat suprafața de 396 mp,

rămânând neexpropriată suprafața de 4390 mp, precum și faptul că reclamantul nu

a depus niciun act de proprietate și niciun înscris privitor la preluarea

terenului ce face obiectul litigiului.

Mai mult decât atât,

a arătat că din documentele deținute de instituție rezultă că terenul face

parte din proprietatea evidențiată în planurile cadastrale și registrele

cadastrale din anii 1930 - 1932 în str. M. (în prezent str. E.A.), astfel cum

sunt descrise în anexele nr. 1 și 2.

A considerat că este

corectă respingerea cererii de restituire în natură a terenului în condițiile

în care, în prezent, acesta este ocupat de mai multe proprietăți particulare,

însă nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii având în vedere că nu au

fost găsite acte de preluare a imobilului în proprietatea statului, în atare

situație existând posibilitatea ca terenul în litigiu să fie înstrăinat de

autoarea reclamantului după anul 1943 altor persoane fizice sau juridice.

A solicitat totodată

a se observa că reclamantul nu a cerut niciodată despăgubiri în condițiile

legii speciale, instanța acordând în mod greșit ceea ce nu s-a cerut.

Recursurile sunt

fondate, urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed.

Astfel, criticile

reclamantului, încadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., sunt cele

referitoare la greșita aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, în condițiile în care nu a fost pe deplin lămurită situația

de fapt.

Pârâtul, în schimb, a

formulat critici privind neincidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 asupra

terenului în litigiu, aspect în susținerea căruia a invocat existența a trei

contracte de vânzare-cumpărare: nr. X/1954, nr. Y/1956 și nr. Z/1959, prin care

imobilul a trecut din proprietatea autorilor reclamantului în proprietatea

altor persoane fizice.

Ambele critici

formulate de părți, vizând neclarificarea situației de fapt care să determine o

corectă stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu și, pe cale de

consecință, a temeiurilor de drept incidente, vor fi analizate împreună.

În primul rând, se

constată că potrivit raportului de expertiză întocmit urmare a rejudecării după

casare de către instanța de apel, în anii 1930 - 1932, în str. M., în registrul

de evidență a suprafețelor, apare înregistrat B.I., alături de M.G., cu o

suprafață totală de 1.3112 ha.

De asemenea, în

deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curții de Apel București,

secția a VI-a, la persoanele expropriate apar menționate alte persoane decât

cele indicate de reclamant ca autori ai săi, iar referitor la parcela 4 în

suprafață de 394 mp, ca proprietar aparent figurează E.C.P.D.

În continuare, este

necesar a se clarifica împrejurarea dacă terenul în litigiu face obiectul Legii

nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantul a urmat, pentru reconstituirea

dreptului său de proprietate, procedura reglementată de Legea nr. 18/1991,

reconstituindu-se proprietatea pentru diferență, după cum rezultă și din

cuprinsul notificării formulate, prin aplicarea unui coeficient de corecție.

Sub acest aspect se

reține că Legea nr. 10/2001 nu are un caracter de complinire a dispozițiilor

Legii nr. 18/1991, ceea ce presupune că pentru terenurile agricole

nereconstituite în totalitate nu se poate apela la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, în speță, s-a

aplicat un coeficient de corecție, astfel încât reclamantului i s-a aprobat în

baza art. 37 din Legea nr. 18/1991, conform Hotărârii nr. 68/1991 a Comisiei

județene Argeș, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2490 mp teren din

rezerva primăriei, față de suprafața de 4430 mp revendicată, întrucât din cauza

deficitului de teren existent, în conformitate cu art. 19 din lege s-a aplicat

o reducere de 50% în toate cazurile în care suprafața revendicată depășește

2000 mp (potrivit Referatului întocmit de Primăria municipiului Pitești și

adresei din 31 august 1992, aflate la dosarul tribunalului), nestabilindu-se

deci că terenul intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Se reține totodată că

nu a fost lămurită situația nici sub aspectul datei exproprierii, cea care a

avut loc în anul 1943 prin decizia nr. X neintrând în sfera de reglementare a

Legii nr. 10/2001, act normativ care privește imobilele preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel, deciziunea de

expropriere din 8 decembrie 1943, prin care s-a expropriat parcela nr. 4 în

suprafață de 394 mp, proprietatea aparentă a E.C.P.D. este anterioară perioadei

reglementate de legea specială de reparație.

În ceea ce privește

criticile reclamantului referitoare la faptul că în dispozitivul deciziei

atacate nu au fost menționați succesorii părții decedate, nu pot fi primite,

acestea putând face, eventual, obiectul unei cereri de îndreptare a erorii

materiale, cu atât mai mult cu cât, deși s-a omis într-adevăr menționarea ca

atare a respectivelor părți în dispozitivul deciziei atacate, respectiva

hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu moștenitorii reclamantului,

care au fost citați și cărora li s-a comunicat decizia.

Pentru aceste

considerente, pentru clarificarea tuturor aspectelor și în vederea stabilirii

corecte a regimului juridic aplicabil terenului în litigiu, se vor admite

ambele recursuri, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând a se analiza, sub formă de

apărări, și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul D.C.C. și de pârâtul Primarul municipiului Pitești

împotriva Deciziei nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.