ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7722/2011

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 24 iulie 2006, D.C.C. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, anularea Dispoziției nr. 2202/2006 emisă de pârât, cu consecința restituirii în natură sau a acordării de despăgubiri bănești în echivalent, cu privire la imobilele situate în Pitești, b-dul E., compuse din suprafața de teren de 1900 mp. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința nr. 165 din 17 mai 2007 a admis contestația formulată, a anulat Dispoziția nr. 2202/2006 emisă de Primarul municipiului Pitești și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, b-dul E., compus din teren de 1900 mp.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamantul este unicul moștenitor al defuncților D.I.C. și D.E.E. și persoană îndreptățită la reconstituire. A constatat totodată că prin decizia de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curții de Apel București, a fost expropriată suprafața de 396 mp, rămânându-i în proprietate 4390 mp la nivelul anului 1943, suprafață care deși nu a făcut obiectul exproprierii a fost preluată abuziv de stat, fără a primi în schimb nicio despăgubire. Tribunalul a reținut că din totalul de 4390 mp i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 2490 mp, diferența de 1900 mp, solicitată prin notificare, fiind respinsă prin dispoziția atacată, motivat de faptul că reclamantul nu a depus acte de proprietate pentru teren, care se află în proprietatea unor alte persoane.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a constatat că terenul în litigiu este în circuitul civil, nu face parte din domeniul public sau privat al acestuia și nu este afectat de construcții sau lucrări de utilitate publică, astfel încât poate fi restituit în natură. Prin Decizia nr. 364/A din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestația. Instanța de apel a reținut, în esență, că prin prisma dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deciziunea de expropriere depusă de reclamant nu reprezintă „act doveditor al dreptului de proprietate”, în sensul legii, pentru terenul neexpropriat, care nu a făcut obiectul analizei în cauza respectivă.

Totodată, s-a constatat că expertiza efectuată în cauză a evidențiat că întreaga suprafață revendicată este în proprietatea unor persoane fizice, care au dobândit terenurile în anii 1954, 1956 și 1959, prin cumpărare de la alte persoane fizice și că este cert că acestea nu au fost preluate abuziv de stat de la autoarea reclamantului, deoarece au aparținut unor alte persoane. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3691 din 5 iunie 2008 a admis recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. S-a reținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale privind citarea recurentului pentru termenul din 18 octombrie 2007, din modalitatea de întocmire a procedurii de citare prin afișare nerezultând locul afișării și nici dacă destinatarul nu a fost găsit la domiciliu sau a refuzat primirea.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 1.900 mp. A menținut în rest sentința. Instanța de apel a constatat, potrivit raportului de expertiză efectuat, că în evidențele primare existente la Primăria Pitești este înregistrată suprafața de 1,3112 ha, pe numele autorului B.I., alături de numitul M.G., pe anii 1930 - 1932, în str. M., teren ce se regăsește pe planul cadastral în perioada respectivă, fiind delimitat în mod exact, conform constatărilor expertului, fără aproximări.

Între anii 1932 - 1943, expertul nu a regăsit documente sau evidențe cu privire la teren, însă transpunând terenul din deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943, în suprafață de 394 mp, proprietatea E.C.D., autoarea contestatorului, a determinat vecinătățile acesteia, respectiv b-dul E. - la Nord, restul proprietății la Sud și Vest și str. E.A. la Vest, terenul fiind expropriat pentru cauză de utilitate publică, respectiv construirea B-dului E. Totodată, prin expertiză s-a relevat și suprafața rămasă neexpropriată de 4390 mp și s-a constatat că la nivelul anului 1943, pe numele E.C.D., autoarea contestatorului era înregistrată suprafața totală de 4784 mp, compusă din suprafața expropriată de 394 mp și cea de 4390 mp rămasă după expropriere.

De asemenea, expertul a determinat faptul că din întreaga suprafață de 4390 mp, contestatorul a fost pus în posesie cu suprafața de 2490 mp, diferența de 1900 mp, fiind suprafața pe care acesta a solicitat-o în procedura Legii nr. 10/2001. Din probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a reținut că motivul de apel referitor la inexistența dovezilor contestatorului cu privire la existența dreptului de proprietate asupra terenului solicitat la retrocedare în patrimoniul autoarei sale este nefondat. Din proba cu înscrisuri coroborată cu expertiza tehnică din cauză a rezultat că autoarea contestatorului a avut în proprietate suprafața de 4390 mp, rămasă după exproprierea porțiunii de 394 mp în anul 1943, suprafață ce a fost redată pe schițele anexă la raportul de expertiză, dovada existenței dreptului autoarei pentru cei 4390 mp, fiind independentă de posibilitatea translatării terenului pe alt amplasament decât cel redat de expert.

Făcând aplicațiunea dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și ale art. 22 din legea specială de reparație, instanța de apel a reținut că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” având un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun, în spiritul și finalitatea legii reparatorii.

Cum în speță s-a făcut dovada cu decizia de expropriere din anul 1943, evidențele din registrul suprafețelor pe anii 1930 - 1932, planurile cadastrale pe acești ani, planul cadastral întocmit în anul 1963 (anexa 3 la raportul de expertiză), a rezultat că în accepțiunea legii speciale, terenul s-a aflat în proprietatea autoarei contestatorului, astfel încât susținerea apelantului în sensul că reclamantul nu a făcut dovada proprietății autoarei sale asupra terenului în litigiu este neîntemeiată. A fost însă găsită întemeiată susținerea apelantului în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură.

Astfel, din raportul de expertiză a rezultat că suprafața de 4390 mp, menționată în deciziunea de expropriere din care face parte și suprafața de 1900 mp solicitată în cauză, se află în proprietatea mai multor persoane fizice și juridice, fiind identificată pe schița anexă nr. 3 cu culoare portocalie și hașurată pe schița anexă de la (...), nefiind posibilă restituirea în natură, astfel încât au fost dispuse măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru această suprafață. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri părțile. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., reclamantul D.C.C., a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că nu conține numele părților, calitatea în care s-au judecat, respectiv nu au fost indicate numele moștenitorilor persoanei decedate, inclusiv al său, deși au fost conceptate, iar judecata a continuat cu respectivii succesori.

A doua critică a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, arătând că deși în motivarea hotărârii se arată că s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 4784 mp, aceasta nu a fost restituită în natură, motivat de faptul că în prezent este în proprietatea mai multor persoane fizice și juridice, nereținându-se nimic legat de situația juridică a terenului la 14 februarie 2001. A precizat că este vorba de o suprafață de teren situată în intravilan căreia i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a invocat în susținere art. 7 și art. 10 alin. (4) și (5) din legea specială de reparație.

A menționat că numai în situațiile de excepție reglementate de lege nu se dispune restituirea în natură și că instanța de apel trebuia să verifice situația terenului la data de 14 februarie 2001, raportul de expertiză neputând lămuri acest aspect, fiind necesară o cercetare a înscrisurilor deținute de cei care ocupă în prezent terenul, simpla detenție a imobilului de către o terță persoană neputând să conducă la respingerea cererii de restituire în natură. A solicitat admiterea recursului și menținerea sentinței tribunalului, instanță care a constatat că suprafața de 1900 mp nu face parte din domeniul public al Municipiului Pitești și nu este afectat de construcții sau lucrări de utilitate publică.

A arătat totodată că diferența între suprafața solicitată și cea totală deținută de autoarea sa i-a fost deja restituită. Pârâtul Primarul municipiului Pitești a solicitat, prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea în totalitate a contestației și menținerea Dispoziției nr. 2202/2006, ca legală. A arătat că trebuie avut în vedere faptul că instanța de apel, în urma trimiterii cauzei spre rejudecare, a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică pentru identificarea suprafeței de teren de 1900 mp, ce făcea parte din suprafața de 4390 mp, în raport de decizia de expropriere nr. X/1943 a Curții de Apel București, precum și de contractele de vânzare-cumpărare nr. X/1954, nr. Y/1956 și nr. Z/1959.

A precizat astfel că instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că din parcela nr. 4, proprietatea autoarei reclamantului s-a expropriat suprafața de 396 mp, rămânând neexpropriată suprafața de 4390 mp, precum și faptul că reclamantul nu a depus niciun act de proprietate și niciun înscris privitor la preluarea terenului ce face obiectul litigiului.

Mai mult decât atât, a arătat că din documentele deținute de instituție rezultă că terenul face parte din proprietatea evidențiată în planurile cadastrale și registrele cadastrale din anii 1930 - 1932 în str. M. (în prezent str. E.A.), astfel cum sunt descrise în anexele nr. 1 și 2. A considerat că este corectă respingerea cererii de restituire în natură a terenului în condițiile în care, în prezent, acesta este ocupat de mai multe proprietăți particulare, însă nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii având în vedere că nu au fost găsite acte de preluare a imobilului în proprietatea statului, în atare situație existând posibilitatea ca terenul în litigiu să fie înstrăinat de autoarea reclamantului după anul 1943 altor persoane fizice sau juridice.

A solicitat totodată a se observa că reclamantul nu a cerut niciodată despăgubiri în condițiile legii speciale, instanța acordând în mod greșit ceea ce nu s-a cerut. Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed. Astfel, criticile reclamantului, încadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., sunt cele referitoare la greșita aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în condițiile în care nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt. Pârâtul, în schimb, a formulat critici privind neincidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 asupra terenului în litigiu, aspect în susținerea căruia a invocat existența a trei contracte de vânzare-cumpărare: nr. X/1954, nr. Y/1956 și nr. Z/1959, prin care imobilul a trecut din proprietatea autorilor reclamantului în proprietatea altor persoane fizice.

Ambele critici formulate de părți, vizând neclarificarea situației de fapt care să determine o corectă stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu și, pe cale de consecință, a temeiurilor de drept incidente, vor fi analizate împreună. În primul rând, se constată că potrivit raportului de expertiză întocmit urmare a rejudecării după casare de către instanța de apel, în anii 1930 - 1932, în str. M., în registrul de evidență a suprafețelor, apare înregistrat B.I., alături de M.G., cu o suprafață totală de 1.3112 ha. De asemenea, în deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a VI-a, la persoanele expropriate apar menționate alte persoane decât cele indicate de reclamant ca autori ai săi, iar referitor la parcela 4 în suprafață de 394 mp, ca proprietar aparent figurează E.C.P.D.

În continuare, este necesar a se clarifica împrejurarea dacă terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantul a urmat, pentru reconstituirea dreptului său de proprietate, procedura reglementată de Legea nr. 18/1991, reconstituindu-se proprietatea pentru diferență, după cum rezultă și din cuprinsul notificării formulate, prin aplicarea unui coeficient de corecție. Sub acest aspect se reține că Legea nr. 10/2001 nu are un caracter de complinire a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, ceea ce presupune că pentru terenurile agricole nereconstituite în totalitate nu se poate apela la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, în speță, s-a aplicat un coeficient de corecție, astfel încât reclamantului i s-a aprobat în baza art. 37 din Legea nr. 18/1991, conform Hotărârii nr. 68/1991 a Comisiei județene Argeș, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2490 mp teren din rezerva primăriei, față de suprafața de 4430 mp revendicată, întrucât din cauza deficitului de teren existent, în conformitate cu art. 19 din lege s-a aplicat o reducere de 50% în toate cazurile în care suprafața revendicată depășește 2000 mp (potrivit Referatului întocmit de Primăria municipiului Pitești și adresei din 31 august 1992, aflate la dosarul tribunalului), nestabilindu-se deci că terenul intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Se reține totodată că nu a fost lămurită situația nici sub aspectul datei exproprierii, cea care a avut loc în anul 1943 prin decizia nr. X neintrând în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, act normativ care privește imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel, deciziunea de expropriere din 8 decembrie 1943, prin care s-a expropriat parcela nr. 4 în suprafață de 394 mp, proprietatea aparentă a E.C.P.D. este anterioară perioadei reglementate de legea specială de reparație.

În ceea ce privește criticile reclamantului referitoare la faptul că în dispozitivul deciziei atacate nu au fost menționați succesorii părții decedate, nu pot fi primite, acestea putând face, eventual, obiectul unei cereri de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât, deși s-a omis într-adevăr menționarea ca atare a respectivelor părți în dispozitivul deciziei atacate, respectiva hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu moștenitorii reclamantului, care au fost citați și cărora li s-a comunicat decizia. Pentru aceste considerente, pentru clarificarea tuturor aspectelor și în vederea stabilirii corecte a regimului juridic aplicabil terenului în litigiu, se vor admite ambele recursuri, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând a se analiza, sub formă de apărări, și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul D.C.C. și de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva Deciziei nr. 142/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.