ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 259/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3167 din 29 octombrie 2003 pronunțată în dosar nr. 5773/2000 al Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții B.I. și B.M.L. împotriva pârâților SC D.I. SRL Socodor, fosta SC D.I. SRL, I.D. și Consiliul Local Socodor și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de dare în folosință nr. 212 din 18 mai 1991, s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților SC D.I. SRL și I.D., precum și obligarea acestora să readucă imobilul în starea inițială de magazie de semințe, s-a respins capătul de cerere privind declararea nulității societății pârâte și cel privind obligarea la daune morale și s-a luat act de renunțarea reclamanților la soluționarea cererii de chemare în garanție.

Totodată s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.I. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, în rejudecare, a reținut, în esență, că în anul 1991 Primăria comunei Socodor a încheiat cu pârâtul I.D. contractul de dare în folosință nr. 212 din 18 mai 1991 privind clădirea situată administrativ în comuna Socodor, înscrisă în CF 267, pentru o durată de 20 ani, iar în perioada 1991 - 1996 pârâtul în calitate de asociat al SS D.I. SRL, în prezent SC D.I. SRL a efectuat fără autorizație de construire lucrări de modificare asupra imobilului schimbând destinația acestuia din magazie de semințe în moară de panificație.

Întrucât reclamanții și-au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, notificând în acest sens pârâta la data de 27 mai 1996, este întemeiată solicitarea acestora de a se constata nulitatea contractului de dare în folosință, mai ales că Primăria comunei Socodor a precizat în partea finală o convenție că nu își asumă nici o răspundere în legătură cu dreptul de proprietate asupra construcției, cu privire la care a încheiat totuși un contract, lovit prin urmare de nulitate absolută. În acest sens acțiunea principală a fost admisă ca atare, dispunându-se obligarea pârâților să readucă imobilul în starea inițială de magazie de semințe precum și evacuarea acestora, fiind respinse capetele de cerere privind declararea nulității societății pârâte și acordarea daunelor morale ca nedovedite.

Având în vedere împrejurarea că lucrările de investiții au fost efectuate fără acordul proprietarului și fără autorizație, că au schimbat destinația inițială a imobilului precum și faptul că acestea pot fi ridicate, tribunalul a respins cererea reconvențională a pârâților, pentru obligarea reclamanților la plata contravalorii acestor lucrări și pe cale de consecință și pentru instituirea dreptului de retenție. Apelul declarat de pârâta SC D.I.

SRL Socodor a fost admis prin decizia civilă nr. 89 din 25 aprilie 2005 pronunțată în dosar nr. 520/2004 al Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, iar hotărârea primei instanțe schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii principale și a cererii reconvenționale și evacuării pârâtei din imobilul în litigiu condiționat de plata investițiilor efectuate în sumă de 4.249.399.878 lei și instituirii unui drept de retenție în favoarea pârâtei până la achitarea acestei sume, cu obligarea reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 323.250.000 lei. Instanța de control judiciar, a reținut în argumentarea soluției faptul că pârâta a fost de bună credință în momentul efectuării investițiilor, de altfel impuse de Consiliul Local al comunei Socodor ca o condiție pentru acordarea dreptului de folosință, schimbarea destinației bunului, fiind de asemenea rezultatul obligațiilor stabilite prin contract.

Pe de altă parte aceste investiții au sporit valoarea imobilului, transformându-l dintr-o magazie de semințe aflată în stare avansată de degradare într-o moară funcțională, aducătoare de profit. Prin urmare, evacuarea pârâtei, a fost condiționată de plata contravalorii investițiilor stabilite prin expertizele și contraexpertizele efectuate în cauză la suma de 4.249.399.878 lei, în temeiul art. 1444 C. civ., instituindu-se în favoarea pârâtei și un drept de retenție până la achitarea acestei sume, de către reclamanți. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.I. și B.M.L., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În mod concret, recurenții invocă faptul că decizia pronunțată este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 1444 și 480 C. civ., deoarece contractul de dare în folosință este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat pe o durată mai mare de 5 ani, deși Consiliul Local al comunei Socodor având doar un drept de administrare nu putea dispune de imobil. Pe de altă parte acest contract nu este opozabil reclamanților astfel încât obligarea la plata unor investiții efectuate în baza unui act nul este nelegală cu atât mai mult cu cât pârâta cunoscând situația juridică a imobilului, respectiv faptul că acesta a fost preluat de stat în temeiul unor acte normative ulterior desființate, nu susține afirmația pârâtei, confirmată de instanța de apel, că aceasta a efectuat lucrările cu bună credință, cu atât mai mult cu cât nu aveau la bază o autorizație de construire.

Prin urmare, temeiul obligării la plata acestor investiții, respectiv principiul îmbogățirii fără justă cauză, a fost greșit aplicat în speță. Prin cel de al doilea motiv de recurs, recurenții critică decizia sub aspectul încălcării prevederilor art. 480 C. civ., care conferă posibilitatea proprietarului de a se bucura în mod deplin și exclusiv de dreptul său, îngrădit însă prin faptul că instanța de apel a dispus evacuarea pârâtei condiționat de plata investițiilor efectuate de aceasta. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dispozițiilor art. 480, 494, 1444 C. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., curtea constată că acesta este nefondat respingându-l ca atare.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel, că pârâta a efectuat lucrările de investiții în temeiul unui contract valabil încheiat și anterior anului 1996 când reclamanții și-au redobândit în mod definitiv dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Această derulare a raporturilor juridice confirmă buna credință a pârâtei în executarea lucrărilor deoarece avea un contract valabil, dar și posibilitatea de a fi desdăunată în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză de persoana care ulterior a redobândit proprietatea bunurilor al căror spor de valoare a fost mărit.

Din această perspectivă, deși susținerea recurenților este corectă în privința caracterului subsidiar al răspunderii întemeiate pe acest principiu, în mod corect instanța de apel a apreciat incidența în speță a acestui temei, deoarece între reclamanți și pârâtă nu există un alt raport juridic în afara celui derivat din calitatea de proprietar al reclamanților cu privire la bunul ce a cunoscut un spor de valoare ca urmare a lucrărilor de investiții efectuate de pârâtă.

Prin urmare, critica formulată de recurenți sub acest aspect este nefondată, ca de altfel și aceea privind încălcarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate prin instituirea dreptului de retenție, deoarece scopul dispoziției cuprinse în art. 1444 C. civ., este tocmai acela de a asigura un mijloc eficient în recuperarea contravalorii lucrărilor efectuate asupra bunului aflat în proprietatea altei persoane, fără ca în acest mod să fie posibilă interpretarea conform căreia dreptul de proprietate este în mod nelegal îngrădit. În concluzie, decizia atacată fiind legală, va fi menținută ca atare ca efect al respingerii recursului declarat de reclamanți ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.I. și B.M.L. împotriva deciziei nr. 89/ A din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.