ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3512/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3512/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial

Argeș la data de 7 octombrie 2008, reclamanții P.J.N., P.A., M.V., P.R.

și P.I.D. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA, solicitând

instanței si dispună obligarea acesteia la plata sumei de 110.000

lei, reprezentând lipsa de folosință în perioada ianuarie 2007 -

septembrie 2008 a terenului pe care se află clădirea ocupată de

pârâtă, imobile aflate în proprietatea reclamanților, situate în

Câmpulung, județul Argeș.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că au în proprietate suprafața de 836

m.p. teren pe care se află o clădire pentru care pârâta a dobândit -

prin hotărâre judecătorească - drept de retenție până

la plata de către reclamanți a contravalorii îmbunătățirilor

aduse clădirii.

Pârâta a folosit în scopuri

comerciale atât clădirea, cât și terenul, motiv pentru care a fost

obligată prin hotărâre judecătorească să

plătească reclamanților despăgubiri pentru lipsa de

folosință a terenului pentru perioada mai 2003 - decembrie 2006,

respectiv a clădirii pentru perioada mai 2003 - octombrie 2004.

În ciuda acestei hotărâri

judecătorești, pârâta a continuat să folosească terenul

și clădirea fără acordul reclamanților. Acțiunea

pârâtei este ilicită și creează patrimoniul reclamanților

un prejudiciu pe care, în temeiul art. 998 și art. 483 C. civ., trebuie

să-1 acopere.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională solicitând obligarea reclamanților să-i

recunoască dreptul de proprietate asupra clădirii și, în

subsidiar să-i plătească prețul imobilului.

La termenul din data de 5 februarie 2009,

reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată

solicitând obligarea pârâtei și să înceteze deîndată orice acte

de folosință asupra terenului și a clădirii, respectiv

și-a majorat pretențiile inițiale până la 160.000 lei.

La termenul din data de 25 iunie 2009

pârâta a arătat că își majorează câtimea pretențiilor

arătate în cererea reconvențională cu suma de 19.751 lei,

rezultând astfel un total al pretențiilor de 194.419 lei.

Prin cererea depusă la dosar la

data de 29 octombrie 2009 reclamanții și-au majorat pretențiile

la suma totală de 436.773 lei, reprezentând despăgubiri calculate de

expert până în luna martie 2009, inclusiv reactualizarea acestora cu rata

inflației. Prin Nota de calcul depusă la dosar, reclamanții au arătat

că solicită valoarea lipsei de folosință pentru teren

până în luna octombrie 2009.

Prin sentința nr. 1099/C din 5

noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis în parte atât cererea

reclamanților, cât și cererea reconvențională, așa cum

au fost precizate și respectiv modificată. A dispus obligarea pârâtei

la plata sumei de 436.773 lei reprezentând contravaloare lipsă de

folosință pentru teren și construcție, aferentă

perioadei ianuarie 2007 - octombrie 2009, precum și să înceteze orice

act de folosință asupra imobilelor până la limita

întreținerii și conservării clădirii, corespunzător

dreptului de retenție.

Totodată, instanța i-a

obligat pe reclamanți să plătească în solidar pârâtei suma

de 68.443 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile

efectuate asupra construcției, neavute în vedere în procesul anterior

purtat între părți și înexpertiza expertului T.P.

A compensat cheltuielile de

judecată, obligând-o pe pârâtă să plătească

reclamanților 6.000 lei diferență de cheltuieli.

În pronunțarea acestei

sentințe instanța de fond a reținut următoarele:

- prin decizia nr. 2647 din 27

octombrie 2000 pronunțată în dosarul 6869/1996 al Tribunalului

Argeș, pârâta SC S. SA a fost obligată să respecte

reclamanților dreptul de proprietate asupra terenului de 836 m.p. situat

în județul Argeș, precum și asupra construcției - casă

din cărămidă acoperită cu tablă - edificată pe

acest teren.

- prin sentința civilă nr.

1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă irevocabilă,

reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma

de 4.231.926,127 lei vechi, reprezentând îmbunătățirile aduse

clădirii reclamanților, instituindu-se în favoarea

societății comerciale un drept de retenție asupra clădirii

până la achitarea sumei.

- societatea pârâtă a folosit

clădirea în scop comercial, atât pentru sine, cât și prin închiriere

către alte societăți comerciale;

- prin desfășurarea de

activități comerciale în imobil și prin închirierea acestuia în

scop comercial, pârâta a săvârșit o faptă ilicită și a

prejudiciat interesul reclamanților. Pârâta nu putea încasa fructele

bunului, deoarece nu-l deținea în temeiul unui titlu translativ de

proprietate, astfel că trebuie să plătească proprietarilor

reclamanți cu titlu de despăgubiri, folosința calculată

corespunzător chiriei. Dreptul de proprietate al reclamanților,

consacrat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este

garantat de art. 244 alin. (2) din Constituția României și prin

Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., iar în această calitate

reclamanții au dreptul să beneficieze de toate prerogativele pe care

legea le recunoaște proprietarului.

În privința cererii

reconvenționale ce viza contravaloarea îmbunătățiri

efectuate la imobil începând cu anul 1969, s-a reținut că autorizația

de construcție din 1969, invocată de pârâta SC S. SA, a fost

emisă pentru Trustul Construcții - deținătoarea imobilelor

la acea dată - pârâta intrând în posesia terenului și a

construcției în anul 1996 și executând lucrări în perioada

1997-2001 fără legătură cu autorizația respectivă.

Împotriva sentinței a formulat

apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, prin

decizia nr. 16 A/C din 25 februarie 2010, a admis apelul pârâtei, a schimbat în

parte sentința în sensul că a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 103737,97 lei reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul de 421,13 m.p.

pentru perioada ianuarie 2007 – martie 2009, cu cheltuieli de judecată în

sarcina pârâtei de 1.441,35 lei, menținând în rest dispozițiile

sentinței.

În pronunțarea acestei decizii

instanța de control judiciar a reținut, în esență

următoarele:

- între părți s-a mai

purtat un litigiu referitor contravaloarea lipsei de folosință pe

care pârâta ar datora-o reclamanților pentru folosirea imobilelor în

perioada mai 2003 - decembrie 2006;

- prin decizia de apel 52/A-C/2007,

pronunțată în dosar 1080/1259/2006, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis

apelul formulat de pârâta SC S. SRL și schimbat sentința nr. 112/G

din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în

sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților P.J.N., P.J.N.,

P.R., P.A., M.V. și P.I.D., obligând-o pe pârâtă să

plătească acestora suma totală de 340.107,65 lei (ron)

despăgubiri civile pentru teren în perioada mai 2003 - decembrie 2006

și pentru clădire în perioada mai 2003 - octombrie 2004, sumă

reactualizată și a respins cererea reclamanților privind

despăgubiri pentru clădire, aferente perioadei noiembrie 2004 -

decembrie 2006, precum și cererea de despăgubiri pentru teren și

clădire pentru viitor. Instanța a reținut aceeași stare de

fapt ca și în cauza de față și, având în vedere

dispozițiile deciziei de casare nr. 651/R/C din 6 octombrie 2006

-pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, într-un prim ciclu

procesual în respectiva cauză - a constatat că fapta pârâtei este un

delict căruia i se aplica dispozițiile art. 998 C. civ. neproducând

un prejudiciu material în patrimoniul reclamanților, de vreme ce nici

reclamanții nu aveau posibilitatea să o folosească ori să o

închirieze și, astfel, să îi culeagă fructele;

- în privința folosirii

clădirii înainte de instituirea dreptului de retenție și în

privința folosirii terenului, s-a reținut că, în baza art. 480

si art. 998 C.civ, pârâta trebuie să plătească lipsa de

folosință, pentru că i-a lipsit pe reclamanți - ca

proprietari - de prerogativa de a folosi imobilele;

- decizia a rămas

irevocabilă prin decizia nr. 890 din 4 martie 2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

care a respins ca nefondate recursurile tuturor părților,

reținând în considerente atât caracterul delictual al faptei pârâtei, cât

și faptul că, indiferent de acțiunile ilicite ale pârâtei,

reclamanții nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de

folosință a clădirii asupra căreia nu puteau exercita în

realitate folosința;

- suprafața de teren

afectată construcției este de 407.87 mp, iar suprafața

„liberă" de construcție este de 428.13 mp., doar pentru acesta

din urmă suprafață se cuvine ca pârâta să

plătească despăgubiri reprezentând lipsa de folosință,

având în vedere că dreptul de retenție ce afectează clădirea

reclamanților afectează în aceeași măsură, prin natura

lucrurilor, și terenul de sub clădire;

- de vreme ce reclamanții nu au

acces la clădire spre a o folosi, nu pot avea acces nici la terenul de sub

clădire și, neîncercând un prejudiciu material în patrimoniul lor, nu

pot pretinde reparații sub forma „lipsei de folosință"

pentru acesta.

- ca atare pârâta va fi

obligată să plătească „lipsa de folosință” doar

pentru 28.13 mp, despăgubire calculată corect de către expertul N.P.

în acord cu obiectivele trasate de instanță și prin raportare la

acte administrative ale autoritarilor publice locale - Hotărârile

Consiliului Local Câmpulung nr. 177/2006, nr. 174/2007 și nr. 23/2008

privind închirierea spațiilor din administrarea sa în perioada 2007-2009,

criterii avute în vedere și în procesul anterior părților;

- în ceea ce privește

cheltuielile de întreținere și conservare a clădirii efectuate

după instituirea dreptului de retenție în anul 2004, Curtea a

constatat că niciuna dintre lucrările la care se referă

expertizele nu sunt lucrări de întreținere și conservare care

să presupună calificarea cheltuielilor ca „necesare și utile”,

pârâta nedovedind că a realizat pretinsele respective cheltuieli;

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții își

subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., și vizează, în esență,

următoarele aspecte:

I. Instanța de apel a

încălcat flagrant dreptul de proprietate al reclamanților cu ocazia

stabilirii despăgubirilor pentru teren, limitându-le în mod nelegal numai

la suprafața de teren liberă de construcții;

II. Instanța de apel a

înlăturat obligația pârâtei de plată a despăgubirilor

datorate pentru închirierea abuzivă, fără a motiva o atare

dispoziție;

III. În cadrul punctului III din

cerere recurenții precizează că recursul a fost restrâns numai

la perioadele pentru care expertul P.N. a calculat despăgubirile, astfel

încât despăgubirile aferente perioadei aprilie – octombrie 2009 urmează

a fi solicitate pe alte căi.

Înalta Curte, examinând decizia

atacată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul

este fondat pentru cele ce se vor arăta.

Ambele critici vizează, în

esență, modul defectuos în care instanța de control judiciar a

determinat cuantumul despăgubirilor – atât din perspectiva

consecințelor asupra dreptului de proprietate al reclamanților, cât

și al justificării în drept a raționamentului juridic care a

justificat soluția pronunțată.

Astfel cum a fost formulată,

acțiunea se întemeiază pe faptul ilicit al pârâtei care folosea

terenul și clădirea fără acordul proprietarului, aspect

față de care reclamanta a apreciat că este

îndreptățită să primească despăgubiri.

Obiectul expertizei dispusă în

cauză a constat în stabilirea valorii despăgubirilor reprezentând

lipsa de folosință cu privire la terenul de 836,05 m.p, și la

clădirea aflată pe teren.

Soluția pronunțată

prin decizia atacată este fundamentată pe concluziile celor două

rapoarte de expertiză efectuate în cauză și anume expertiza P.N.

completată prin expertiza P.G.

Ambele expertize au în vedere, în

stabilirea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului,

suprafața totală a terenului de 836,05 lei, fără a face

distincția între suprafața afectată de construcția proprietatea

reclamanților de 500 m.p. și suprafața liberă de

construcție de 336,05 m.p.

Distincția este

esențială în stabilirea valorii despăgubirii întrucât se pune

problema modului în care poate fi folosit un teren afectat de o

construcție aflată tocmai în proprietatea titularilor acțiunii

în despăgubire.

Sub aspectul evocat, instanța

de apel în pronunțarea soluției atacate, a preluat concluziile

rapoartelor de expertiză, fără a argumenta criteriile pe care

le-a avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor, împrejurare

față de care Înalta Curte nu își poate exercita controlul de

legalitate.

Această inadvertență

a fost sesizată de pârâtă în cadrul motivelor de apel, fără

însă a primi însă o rezolvare prin decizia atacată.

Din acest motiv, decizia

instanței de control judiciar este cenzurabilă împrejurare

față de care Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va

admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenții - reclamanți P.J.N., M.V., P.R., P.I.D., P.M.V., P.Ș.

- moștenitor al lui P.A. și P.I. - moștenitoare a lui P.A.

împotriva deciziei nr. 16/A-C din 25 februarie 2010 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010.