ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3512/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș la data de 7 octombrie 2008, reclamanții P.J.N., P.A., M.V., P.R. și P.I.D. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA, solicitând instanței si dispună obligarea acesteia la plata sumei de 110.000 lei, reprezentând lipsa de folosință în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2008 a terenului pe care se află clădirea ocupată de pârâtă, imobile aflate în proprietatea reclamanților, situate în Câmpulung, județul Argeș. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au în proprietate suprafața de 836 m.p. teren pe care se află o clădire pentru care pârâta a dobândit - prin hotărâre judecătorească - drept de retenție până la plata de către reclamanți a contravalorii îmbunătățirilor aduse clădirii.

Pârâta a folosit în scopuri comerciale atât clădirea, cât și terenul, motiv pentru care a fost obligată prin hotărâre judecătorească să plătească reclamanților despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului pentru perioada mai 2003 - decembrie 2006, respectiv a clădirii pentru perioada mai 2003 - octombrie 2004. În ciuda acestei hotărâri judecătorești, pârâta a continuat să folosească terenul și clădirea fără acordul reclamanților. Acțiunea pârâtei este ilicită și creează patrimoniul reclamanților un prejudiciu pe care, în temeiul art. 998 și art. 483 C. civ., trebuie să-1 acopere. Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamanților să-i recunoască dreptul de proprietate asupra clădirii și, în subsidiar să-i plătească prețul imobilului.

La termenul din data de 5 februarie 2009, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtei și să înceteze deîndată orice acte de folosință asupra terenului și a clădirii, respectiv și-a majorat pretențiile inițiale până la 160.000 lei. La termenul din data de 25 iunie 2009 pârâta a arătat că își majorează câtimea pretențiilor arătate în cererea reconvențională cu suma de 19.751 lei, rezultând astfel un total al pretențiilor de 194.419 lei. Prin cererea depusă la dosar la data de 29 octombrie 2009 reclamanții și-au majorat pretențiile la suma totală de 436.773 lei, reprezentând despăgubiri calculate de expert până în luna martie 2009, inclusiv reactualizarea acestora cu rata inflației.

Prin Nota de calcul depusă la dosar, reclamanții au arătat că solicită valoarea lipsei de folosință pentru teren până în luna octombrie 2009. Prin sentința nr. 1099/C din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis în parte atât cererea reclamanților, cât și cererea reconvențională, așa cum au fost precizate și respectiv modificată. A dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 436.773 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru teren și construcție, aferentă perioadei ianuarie 2007 - octombrie 2009, precum și să înceteze orice act de folosință asupra imobilelor până la limita întreținerii și conservării clădirii, corespunzător dreptului de retenție. Totodată, instanța i-a obligat pe reclamanți să plătească în solidar pârâtei suma de 68.443 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate asupra construcției, neavute în vedere în procesul anterior purtat între părți și înexpertiza expertului T.P.

A compensat cheltuielile de judecată, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamanților 6.000 lei diferență de cheltuieli. În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut următoarele: - prin decizia nr. 2647 din 27 octombrie 2000 pronunțată în dosarul 6869/1996 al Tribunalului Argeș, pârâta SC S. SA a fost obligată să respecte reclamanților dreptul de proprietate asupra terenului de 836 m.p. situat în județul Argeș, precum și asupra construcției - casă din cărămidă acoperită cu tablă - edificată pe acest teren. - prin sentința civilă nr. 1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă irevocabilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 4.231.926,127 lei vechi, reprezentând îmbunătățirile aduse clădirii reclamanților, instituindu-se în favoarea societății comerciale un drept de retenție asupra clădirii până la achitarea sumei.

- societatea pârâtă a folosit clădirea în scop comercial, atât pentru sine, cât și prin închiriere către alte societăți comerciale; - prin desfășurarea de activități comerciale în imobil și prin închirierea acestuia în scop comercial, pârâta a săvârșit o faptă ilicită și a prejudiciat interesul reclamanților. Pârâta nu putea încasa fructele bunului, deoarece nu-l deținea în temeiul unui titlu translativ de proprietate, astfel că trebuie să plătească proprietarilor reclamanți cu titlu de despăgubiri, folosința calculată corespunzător chiriei. Dreptul de proprietate al reclamanților, consacrat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este garantat de art. 244 alin. (2) din Constituția României și prin Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., iar în această calitate reclamanții au dreptul să beneficieze de toate prerogativele pe care legea le recunoaște proprietarului.

În privința cererii reconvenționale ce viza contravaloarea îmbunătățiri efectuate la imobil începând cu anul 1969, s-a reținut că autorizația de construcție din 1969, invocată de pârâta SC S. SA, a fost emisă pentru Trustul Construcții - deținătoarea imobilelor la acea dată - pârâta intrând în posesia terenului și a construcției în anul 1996 și executând lucrări în perioada 1997-2001 fără legătură cu autorizația respectivă. Împotriva sentinței a formulat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 16 A/C din 25 februarie 2010, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 103737,97 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul de 421,13 m.p.

pentru perioada ianuarie 2007 – martie 2009, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei de 1.441,35 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență următoarele: - între părți s-a mai purtat un litigiu referitor contravaloarea lipsei de folosință pe care pârâta ar datora-o reclamanților pentru folosirea imobilelor în perioada mai 2003 - decembrie 2006; - prin decizia de apel 52/A-C/2007, pronunțată în dosar 1080/1259/2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de pârâta SC S. SRL și schimbat sentința nr. 112/G din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților P.J.N., P.J.N., P.R., P.A., M.V.

și P.I.D., obligând-o pe pârâtă să plătească acestora suma totală de 340.107,65 lei (ron) despăgubiri civile pentru teren în perioada mai 2003 - decembrie 2006 și pentru clădire în perioada mai 2003 - octombrie 2004, sumă reactualizată și a respins cererea reclamanților privind despăgubiri pentru clădire, aferente perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2006, precum și cererea de despăgubiri pentru teren și clădire pentru viitor. Instanța a reținut aceeași stare de fapt ca și în cauza de față și, având în vedere dispozițiile deciziei de casare nr. 651/R/C din 6 octombrie 2006 -pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, într-un prim ciclu procesual în respectiva cauză - a constatat că fapta pârâtei este un delict căruia i se aplica dispozițiile art. 998 C. civ.

neproducând un prejudiciu material în patrimoniul reclamanților, de vreme ce nici reclamanții nu aveau posibilitatea să o folosească ori să o închirieze și, astfel, să îi culeagă fructele; - în privința folosirii clădirii înainte de instituirea dreptului de retenție și în privința folosirii terenului, s-a reținut că, în baza art. 480 si art. 998 C.civ, pârâta trebuie să plătească lipsa de folosință, pentru că i-a lipsit pe reclamanți - ca proprietari - de prerogativa de a folosi imobilele; - decizia a rămas irevocabilă prin decizia nr. 890 din 4 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care a respins ca nefondate recursurile tuturor părților, reținând în considerente atât caracterul delictual al faptei pârâtei, cât și faptul că, indiferent de acțiunile ilicite ale pârâtei, reclamanții nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a clădirii asupra căreia nu puteau exercita în realitate folosința; - suprafața de teren afectată construcției este de 407.87 mp, iar suprafața „liberă" de construcție este de 428.13 mp., doar pentru acesta din urmă suprafață se cuvine ca pârâta să plătească despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, având în vedere că dreptul de retenție ce afectează clădirea reclamanților afectează în aceeași măsură, prin natura lucrurilor, și terenul de sub clădire;

- de vreme ce reclamanții nu au acces la clădire spre a o folosi, nu pot avea acces nici la terenul de sub clădire și, neîncercând un prejudiciu material în patrimoniul lor, nu pot pretinde reparații sub forma „lipsei de folosință" pentru acesta. - ca atare pârâta va fi obligată să plătească „lipsa de folosință” doar pentru 28.13 mp, despăgubire calculată corect de către expertul N.P.

în acord cu obiectivele trasate de instanță și prin raportare la acte administrative ale autoritarilor publice locale - Hotărârile Consiliului Local Câmpulung nr. 177/2006, nr. 174/2007 și nr. 23/2008 privind închirierea spațiilor din administrarea sa în perioada 2007-2009, criterii avute în vedere și în procesul anterior părților; - în ceea ce privește cheltuielile de întreținere și conservare a clădirii efectuate după instituirea dreptului de retenție în anul 2004, Curtea a constatat că niciuna dintre lucrările la care se referă expertizele nu sunt lucrări de întreținere și conservare care să presupună calificarea cheltuielilor ca „necesare și utile”, pârâta nedovedind că a realizat pretinsele respective cheltuieli; Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., și vizează, în esență, următoarele aspecte: I. Instanța de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al reclamanților cu ocazia stabilirii despăgubirilor pentru teren, limitându-le în mod nelegal numai la suprafața de teren liberă de construcții; II. Instanța de apel a înlăturat obligația pârâtei de plată a despăgubirilor datorate pentru închirierea abuzivă, fără a motiva o atare dispoziție; III. În cadrul punctului III din cerere recurenții precizează că recursul a fost restrâns numai la perioadele pentru care expertul P.N. a calculat despăgubirile, astfel încât despăgubirile aferente perioadei aprilie – octombrie 2009 urmează a fi solicitate pe alte căi.

Înalta Curte, examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta. Ambele critici vizează, în esență, modul defectuos în care instanța de control judiciar a determinat cuantumul despăgubirilor – atât din perspectiva consecințelor asupra dreptului de proprietate al reclamanților, cât și al justificării în drept a raționamentului juridic care a justificat soluția pronunțată. Astfel cum a fost formulată, acțiunea se întemeiază pe faptul ilicit al pârâtei care folosea terenul și clădirea fără acordul proprietarului, aspect față de care reclamanta a apreciat că este îndreptățită să primească despăgubiri. Obiectul expertizei dispusă în cauză a constat în stabilirea valorii despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință cu privire la terenul de 836,05 m.p, și la clădirea aflată pe teren.

Soluția pronunțată prin decizia atacată este fundamentată pe concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză și anume expertiza P.N. completată prin expertiza P.G. Ambele expertize au în vedere, în stabilirea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, suprafața totală a terenului de 836,05 lei, fără a face distincția între suprafața afectată de construcția proprietatea reclamanților de 500 m.p. și suprafața liberă de construcție de 336,05 m.p. Distincția este esențială în stabilirea valorii despăgubirii întrucât se pune problema modului în care poate fi folosit un teren afectat de o construcție aflată tocmai în proprietatea titularilor acțiunii în despăgubire.

Sub aspectul evocat, instanța de apel în pronunțarea soluției atacate, a preluat concluziile rapoartelor de expertiză, fără a argumenta criteriile pe care le-a avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor, împrejurare față de care Înalta Curte nu își poate exercita controlul de legalitate. Această inadvertență a fost sesizată de pârâtă în cadrul motivelor de apel, fără însă a primi însă o rezolvare prin decizia atacată. Din acest motiv, decizia instanței de control judiciar este cenzurabilă împrejurare față de care Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți P.J.N., M.V., P.R., P.I.D., P.M.V., P.Ș. - moștenitor al lui P.A. și P.I. - moștenitoare a lui P.A. împotriva deciziei nr. 16/A-C din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010.