ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1018/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1018/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Reclamanții G.C., V.S., B.D. și C.A.

au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC

A. SA, S.C. I.C.S.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA, SA A.C. SA, SC S.C. SA, SC

C.T. SA, SC M.B. SA, SC T.T. SA și SC S. SA, solicitând în temeiul art. 480 și

urm. C. civ. obligarea acestora la lăsarea în deplina lor proprietate și

posesie a terenului de 215.935 mp, situat în București, sectorul 2.

Pe parcursul procesului, SC A.P. SA

a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate

că de la 12 iulie 1995, timp de 49 de ani, este titulara dreptului de

superficie asupra unui teren de 215,93 mp, situat în același perimetru, precum

și obligarea celorlalte părți la respectarea acestui drept.

Judecătoria sectorului 2 București,

prin sentința civilă nr. 16826 din 19 noiembrie 1998, irevocabilă, și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 327 din 23 martie 2001, a admis în parte acțiunea

precizată și completată și a obligat pe pârâții C.G.M.B., SC A. SA, S.C.

I.C.S.I.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA și SC A.C. SA, precum și pe

intervenienta SC A.P. SA să lase reclamanților, în deplină proprietate și

posesie, suprafețele de 60.237,62 mp, 30.856,69 mp, 29.026 mp, 4824, 9 mp,

603,43 mp, 3345 mp și, respectiv, 3104,96 mp (în total 131.995,99 mp), situate

în perimetrul București, sector 2 cu amplasamentele și vecinătățile descrise în

schița anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză.

Totodată, tribunalul a respins

acțiunea față de pârâții SC S.D. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA și SC T.T. SA

(pentru lipsa calității procesuale pasive), precum și cererea de intervenție

formulată de SC A.P. SA și a constatat că reclamanții au renunțat la judecată

față de pârâta SC S. SA.

S-a reținut că:

- reclamanții sunt moștenitorii

defuncților G.A., B.D.D., B.F. și E.T., care, în perioada 1919-1940, au

dobândit împreună (inclusiv cu V.S.) ori separat, prin acte autentice, mai

multe terenuri cu suprafața totală de 215.935 mp, situate în București,

sectorul 2;

- printr-o decizie administrativă

emisă în anul 1949, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular al Capitalei a

preluat din terenurile menționate 160.220 mp și a atribuit această suprafață I.C.A.S.

București;

- prin Decretul nr. 105/1950,

suprafața menționată a fost expropriată (pentru cauză de utilitate publică) și

trecută în folosința aceluiași beneficiar;

- ulteror, printr-o decizie emisă în

anul 1962, Sfatul Popular al Capitalei a transmis Ministerului Metalurgiei și

Construcției de Mașini folosința suprafeței de 106.432 mp, în vederea

amenajării de către Uzinele Electronica a unei baze sportive;

- în prezent, C.G.M.B., SC A. SA,

S.C. I.C.S.I.M. S.A., SC L.C., SC R.B. SA, SC A.C. SA și SC A.P. SA ocupă

60.995,99 mp (fără titlu justificativ), 30.856,69 mp, 29.026,20 mp, 4832 mp,

603,43 mp, 3345 mp (în baza unor certificate de atestare a dreptului de

proprietate emise conform H.G. nr. 834/1991) și, respectiv, 3104,96 mp (în baza

unui contract de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București), în

total 130.995,99 mp din terenurile revendicate de reclamanți;

- pe terenul de 3104,96 mp deținut

de intervenienta SC A.P. SA se află în curs de finalizare o construcție în care

va funcționa o stație de alimentare cu carburanți;

- pârâții SC S.C. SA, SC C.T. SA, SC

M.B. SA și SC T.T. SA nu dețin nicio porțiune din terenurile în litigiu, iar

față de SC S. SA reclamanții au renunțat la judecată;

- deoarece la dosar nu au fost

depuse decretul de expropriere și actele administrative emise de autoritățile

locale în cauză nu s-a făcut dovada existenței titlului de proprietate al

statului asupra terenurilor revendicate;

- de altfel, în raport de

prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, eventuala prezentare a Decretului

nr. 105/1950 ar fi irelevantă pentru că acest act normativ era contrar

Constituției din 1948 și art. 481 C. civ.;

- în atare situație, titlul

autorilor reclamanților are prioritate, fiind mai vechi decât certificatele de

atestare a dreptului de proprietate obținute de unii pârâți, mai ales că titlul

autorului acestora (respectiv Statul Român) nici nu era valabil;

- pe de altă parte, atâta timp cât

certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise conform H.G. nr.

834/1991 nu sunt acte cu titlu oneros, pârâții deținători nu pot invoca în

apărare teoria subdobânditorilor de bună credință;

- această teorie ar putea fi

invocată doar de intervenientă, care este și constructor de bună credință,

conform art. 494 alin. (3) C. civ.;

- intervenienta nu s-a prevalat însă

de prevederile textului menționat, ci a solicitat să se constate că este

titulara unui drept de superficie, în condițiile art. 492 C. civ.;

- solicitarea intervenientei nu

poate fi primită pentru că superficia presupune că persoana care a ridicat

construcția a avut acordul proprietarului terenului;

- or, de vreme ce nici reclamanții

și nici autorii lor nu și-au exprimat un asemenea acord, intervenienta poate

pretinde doar despăgubiri de la C.G.M.B., în baza contractului de asociere;

- pârâtul C.G.M.B. nu a prezentat

niciun înscris care să justifice stăpânirea terenului ce aparținea autorilor

reclamanților;

- de altfel, modul în care autorii

reclamanților au fost deposedați de întreaga lor suprafață este extrem de

neclar, existând o justificare (nedovedită) doar pentru circa 160.000 mp;

- potrivit expertizelor efectuate în

cauză, o porțiune din terenul care a aparținut autorilor reclamanților este

ocupată de un ansamblu de blocuri;

- pentru această porțiune de teren,

evident nerestituibilă în natură, reclamanții pot să obțină eventuale

despăgubiri, conform Legii nr. 10/2001;

- oricum, în notele scrise depuse la

dosar, reclamanții au solicitat doar obligarea pârâților și intervenientei la

retrocedarea terenurilor pe care le dețin;

- în concluzie, reclamanții sunt

lipsiți nejustificat de folosința bunurilor ce le aparțin deoarece proprietatea

terenurilor deținute de pârâți și intervenientă nu a fost pierdută niciodată de

autorii lor, ci s-a transmis prin moștenire, conform art. 644 C. civ.

Pârâta SC A.C. SA a declarat apel,

solicitând schimbarea sentinței (în partea care o privește) și respingerea

acțiunii.

În motivarea apelului, întemeiat pe

art. 282 și urm. C. proc. civ., pârâta SC A.C. SA a susținut că:

- prin sentința atacată au fost

încălcate flagrant prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, sens în

care s-a pronunțat și instanța supremă, recunoscând dreptul de proprietate al

societăților comerciale;

- prima instanță i-a încălcat

dreptul de proprietate conferit prin certificatul emis de Ministerul Lucrărilor

Publice și Amenajării Teritoriului (transcris din anul 1993 în Registrul de

Transcripțiuni) cu privire la suprafața de 3.345 mp; în dezvoltarea acestei

critici, apelanta a învederat că doar reclamantul G.C. a depus la dosar

certificatul de moștenitor, iar în actul de vânzare-cumpărare a terenului

menționat figurează alți cumpărători;

- pe de altă parte, certificatul de

atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea sa nu a fost anulat de

instanța de contencios administrativ, astfel că în prezent există mai mulți

proprietari ai terenului de 3.345 mp;

- instanța de fond a ignorat

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora „terenurile

proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în

conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și

înregistrate ca atare în sistemul de evidență cadastrală” ; în acest sens

învederează că terenul revendicat de reclamanți a fost trecut în proprietatea

statului cu titlu legal respectiv conform Decretului nr. 105/1950;

- de asemenea, instanța de fond a

ignorat și prevederile H.G. nr. 556/1990, prin care au fost trecute în

proprietatea statului unele imobile situate în Municipiul București și S.A.I.;

în același sens, apelanta a precizat că pe terenul de 3.345 mp există

construcții din zid, edificate în urmă cu 50 de ani, pe care le folosește în

scopuri industriale;

- în sfârșit, prima instanță și-a

însușit automat rapoartele de expertiză, deși expertul a menționat că suprafața

de 3.345 mp figurează într-un certificat de atestare a dreptului de proprietate

și este ocupată de construcții vechi, necesare îndeplinirii obiectului de activitate

al actualului deținător.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 169 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SC A.C. SA, cu motivarea că:

- apelanta a susținut că este

succesoarea societății E., proprietarul inițial al terenului revendicat dar în

acest sens nu a depus acte de proprietate, ci doar o cerere, prin care

pretinsul său autor solicita organelor competente rectificarea rolului fiscal

ca urmare a reformei monetare;

- de altfel, dacă ar fi fost

proprietara terenului, pretisa autoare ar fi apărut în anexa Decretului (de expropriere)

nr. 105/1950, în care figurează însă autorii reclamanților.

Pârâta SC A.C. SA a declarat recurs,

prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, iar pe fond respingerea

acțiuni.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., recurenta a susținut că:

- a fost înființată în baza H.G. nr.

553/1992, prin reorganizarea R.A.C.C. și, ca atare, nu este succesoarea

societății E., cum greșit a reținut instanța de apel;

- potrivit art. 2 din actul normativ

precitat, a preluat de la R.A.C. „C.” (care, în baza art. 5 din Legea nr.

15/1990, era proprietara tuturor bunurilor din patrimoniul său) mai multe

imobile, inclusiv terenul revendicat de reclamanți;

- dreptul său de proprietate asupra

terenului menționat este dovedit prin certificatul de atestare seria M 10, nr.

0055, emis la 9 aprilie 1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice și

Amenajării Teritoriului;

- din cele 4 seturi de documente

care făceau dovada că în perioada 1943-1948 terenul revendicat a aparținut

societății E., instanța de apel a reținut doar o cerere de modificare a

impunerii fiscale a acestui imobil;

- societatea E. a fost naționalizată

prin Legea nr. 119/1948 și, ca atare, nu avea cum să figureaze în anexa

Decretului nr. 105/1950, la apariția căruia terenul revendicat (cuprins în

documentația aferentă naționalizării) se afla deja în proprietatea statului;

- din schițele depuse la dosar

rezultă că terenul în discuție nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

105/1950;

- în același sens sunt și relațiile

comunicate de Primăria Municipiului București la 7 iunie 1999, potrivit cărora

doar o parte din întreaga suprafață revendicată de reclamanți a fost

expropriată prin decretul precitat;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra excepției lipsei calității procesuale active, certificatului de atestare

a dreptului său de proprietate și aplicabilității în speță a Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7588 din 4

octombrie 2005, a respins, ca nefondate, toate recursurile declarate în cauză,

inclusiv cel al pârâtei SC A.C. SA, precum și cererea de intervenție accesorie

formulată de C.S.I.C.S.I.M.

Referitor la recursul pârâtei SC

A.C. SA s-a reținut că recurenta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra

terenului revendicat deoarece susține că este succesoarea proprietarului

inițial, respectiv societatea E., care nu apare în anexa Decretului de

expropriere nr. 105/1950.

La 11 iulie 2006, pârâta SC A.C. SA

a solicitat, conform art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., anularea ultimei

hotărâri, pe considerentul că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele

de casare sau modificare invocate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6124 din 28 mai

2009, a admis contestația, a anulat hotărârea contestată numai cu privire la

recursul declarat de pârâta contestatoare, în limita motivelor de recurs

necercetate și a fixat temen la 5 noiembrie 2009.

S-a reținut că instanța de recurs nu

a cercetat prima critică, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

referitoare la pretinsa nedovedire a dreptului de proprietate asupra terenului

revendicat, dobândit de pârâta recurentă de la societatea E., proprietarul

inițial.

În rejudecare, Înalta Curte reține

că:

- motivul de recurs formulat de

recurenta SC A.C. SA în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat

deoarece instanța de apel nu a răspuns criticilor acestei pârâte cu privire la

încălcarea dreptului de proprietate conferit prin certificatul de atestare emis

de autoritatea competentă și ignorarea unor prevederi legale, respectiv art. 35

din Legea nr. 18/1991 și H.G. nr. 556/1990;

- din această omisiune rezultă că

instanța de apel nu cercetat criticile menționate și implicit, nu a stabilit cu

exactitate dacă statul a preluat terenul în discuție de la autorii

reclamanților sau de la societatea E..

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

și (3) și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A.C. SA va fi

admis, în sensul casării parțiale a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei

pentru rejudecarea apelului acesteia și menținerii celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA

împotriva deciziei nr. 169 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului declarat de SC A.C. SA împotriva sentinței civile

nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III a civilă, la

Curtea de Apel București.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2010.