ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1018/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanții G.C., V.S., B.D. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC A. SA, S.C. I.C.S.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA, SA A.C. SA, SC S.C. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA, SC T.T. SA și SC S. SA, solicitând în temeiul art. 480 și urm. C. civ. obligarea acestora la lăsarea în deplina lor proprietate și posesie a terenului de 215.935 mp, situat în București, sectorul 2. Pe parcursul procesului, SC A.P. SA a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că de la 12 iulie 1995, timp de 49 de ani, este titulara dreptului de superficie asupra unui teren de 215,93 mp, situat în același perimetru, precum și obligarea celorlalte părți la respectarea acestui drept.

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 16826 din 19 noiembrie 1998, irevocabilă, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 327 din 23 martie 2001, a admis în parte acțiunea precizată și completată și a obligat pe pârâții C.G.M.B., SC A. SA, S.C. I.C.S.I.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA și SC A.C. SA, precum și pe intervenienta SC A.P. SA să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafețele de 60.237,62 mp, 30.856,69 mp, 29.026 mp, 4824, 9 mp, 603,43 mp, 3345 mp și, respectiv, 3104,96 mp (în total 131.995,99 mp), situate în perimetrul București, sector 2 cu amplasamentele și vecinătățile descrise în schița anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză.

Totodată, tribunalul a respins acțiunea față de pârâții SC S.D. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA și SC T.T. SA (pentru lipsa calității procesuale pasive), precum și cererea de intervenție formulată de SC A.P. SA și a constatat că reclamanții au renunțat la judecată față de pârâta SC S. SA. S-a reținut că: - reclamanții sunt moștenitorii defuncților G.A., B.D.D., B.F. și E.T., care, în perioada 1919-1940, au dobândit împreună (inclusiv cu V.S.) ori separat, prin acte autentice, mai multe terenuri cu suprafața totală de 215.935 mp, situate în București, sectorul 2; - printr-o decizie administrativă emisă în anul 1949, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular al Capitalei a preluat din terenurile menționate 160.220 mp și a atribuit această suprafață I.C.A.S.

București; - prin Decretul nr. 105/1950, suprafața menționată a fost expropriată (pentru cauză de utilitate publică) și trecută în folosința aceluiași beneficiar; - ulteror, printr-o decizie emisă în anul 1962, Sfatul Popular al Capitalei a transmis Ministerului Metalurgiei și Construcției de Mașini folosința suprafeței de 106.432 mp, în vederea amenajării de către Uzinele Electronica a unei baze sportive; - în prezent, C.G.M.B., SC A. SA, S.C. I.C.S.I.M. S.A., SC L.C., SC R.B. SA, SC A.C. SA și SC A.P. SA ocupă 60.995,99 mp (fără titlu justificativ), 30.856,69 mp, 29.026,20 mp, 4832 mp, 603,43 mp, 3345 mp (în baza unor certificate de atestare a dreptului de proprietate emise conform H.G. nr. 834/1991) și, respectiv, 3104,96 mp (în baza unui contract de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București), în total 130.995,99 mp din terenurile revendicate de reclamanți; - pe terenul de 3104,96 mp deținut de intervenienta SC A.P.

SA se află în curs de finalizare o construcție în care va funcționa o stație de alimentare cu carburanți; - pârâții SC S.C. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA și SC T.T.

SA nu dețin nicio porțiune din terenurile în litigiu, iar față de SC S. SA reclamanții au renunțat la judecată; - deoarece la dosar nu au fost depuse decretul de expropriere și actele administrative emise de autoritățile locale în cauză nu s-a făcut dovada existenței titlului de proprietate al statului asupra terenurilor revendicate; - de altfel, în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, eventuala prezentare a Decretului nr. 105/1950 ar fi irelevantă pentru că acest act normativ era contrar Constituției din 1948 și art. 481 C. civ.; - în atare situație, titlul autorilor reclamanților are prioritate, fiind mai vechi decât certificatele de atestare a dreptului de proprietate obținute de unii pârâți, mai ales că titlul autorului acestora (respectiv Statul Român) nici nu era valabil; - pe de altă parte, atâta timp cât certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise conform H.G.

nr. 834/1991 nu sunt acte cu titlu oneros, pârâții deținători nu pot invoca în apărare teoria subdobânditorilor de bună credință; - această teorie ar putea fi invocată doar de intervenientă, care este și constructor de bună credință, conform art. 494 alin. (3) C. civ.; - intervenienta nu s-a prevalat însă de prevederile textului menționat, ci a solicitat să se constate că este titulara unui drept de superficie, în condițiile art. 492 C. civ.; - solicitarea intervenientei nu poate fi primită pentru că superficia presupune că persoana care a ridicat construcția a avut acordul proprietarului terenului; - or, de vreme ce nici reclamanții și nici autorii lor nu și-au exprimat un asemenea acord, intervenienta poate pretinde doar despăgubiri de la C.G.M.B., în baza contractului de asociere; - pârâtul C.G.M.B.

nu a prezentat niciun înscris care să justifice stăpânirea terenului ce aparținea autorilor reclamanților; - de altfel, modul în care autorii reclamanților au fost deposedați de întreaga lor suprafață este extrem de neclar, existând o justificare (nedovedită) doar pentru circa 160.000 mp; - potrivit expertizelor efectuate în cauză, o porțiune din terenul care a aparținut autorilor reclamanților este ocupată de un ansamblu de blocuri; - pentru această porțiune de teren, evident nerestituibilă în natură, reclamanții pot să obțină eventuale despăgubiri, conform Legii nr. 10/2001; - oricum, în notele scrise depuse la dosar, reclamanții au solicitat doar obligarea pârâților și intervenientei la retrocedarea terenurilor pe care le dețin; - în concluzie, reclamanții sunt lipsiți nejustificat de folosința bunurilor ce le aparțin deoarece proprietatea terenurilor deținute de pârâți și intervenientă nu a fost pierdută niciodată de autorii lor, ci s-a transmis prin moștenire, conform art. 644 C. civ.

Pârâta SC A.C. SA a declarat apel, solicitând schimbarea sentinței (în partea care o privește) și respingerea acțiunii. În motivarea apelului, întemeiat pe art. 282 și urm. C. proc. civ., pârâta SC A.C. SA a susținut că: - prin sentința atacată au fost încălcate flagrant prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă, recunoscând dreptul de proprietate al societăților comerciale; - prima instanță i-a încălcat dreptul de proprietate conferit prin certificatul emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (transcris din anul 1993 în Registrul de Transcripțiuni) cu privire la suprafața de 3.345 mp; în dezvoltarea acestei critici, apelanta a învederat că doar reclamantul G.C.

a depus la dosar certificatul de moștenitor, iar în actul de vânzare-cumpărare a terenului menționat figurează alți cumpărători; - pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea sa nu a fost anulat de instanța de contencios administrativ, astfel că în prezent există mai mulți proprietari ai terenului de 3.345 mp; - instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora „terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență cadastrală” ; în acest sens învederează că terenul revendicat de reclamanți a fost trecut în proprietatea statului cu titlu legal respectiv conform Decretului nr. 105/1950; - de asemenea, instanța de fond a ignorat și prevederile H.G.

nr. 556/1990, prin care au fost trecute în proprietatea statului unele imobile situate în Municipiul București și S.A.I.; în același sens, apelanta a precizat că pe terenul de 3.345 mp există construcții din zid, edificate în urmă cu 50 de ani, pe care le folosește în scopuri industriale; - în sfârșit, prima instanță și-a însușit automat rapoartele de expertiză, deși expertul a menționat că suprafața de 3.345 mp figurează într-un certificat de atestare a dreptului de proprietate și este ocupată de construcții vechi, necesare îndeplinirii obiectului de activitate al actualului deținător. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 169 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C.

SA, cu motivarea că: - apelanta a susținut că este succesoarea societății E., proprietarul inițial al terenului revendicat dar în acest sens nu a depus acte de proprietate, ci doar o cerere, prin care pretinsul său autor solicita organelor competente rectificarea rolului fiscal ca urmare a reformei monetare; - de altfel, dacă ar fi fost proprietara terenului, pretisa autoare ar fi apărut în anexa Decretului (de expropriere) nr. 105/1950, în care figurează însă autorii reclamanților. Pârâta SC A.C. SA a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, iar pe fond respingerea acțiuni. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., recurenta a susținut că: - a fost înființată în baza H.G.

nr. 553/1992, prin reorganizarea R.A.C.C. și, ca atare, nu este succesoarea societății E., cum greșit a reținut instanța de apel; - potrivit art. 2 din actul normativ precitat, a preluat de la R.A.C.

„C.” (care, în baza art. 5 din Legea nr. 15/1990, era proprietara tuturor bunurilor din patrimoniul său) mai multe imobile, inclusiv terenul revendicat de reclamanți; - dreptul său de proprietate asupra terenului menționat este dovedit prin certificatul de atestare seria M 10, nr. 0055, emis la 9 aprilie 1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului; - din cele 4 seturi de documente care făceau dovada că în perioada 1943-1948 terenul revendicat a aparținut societății E., instanța de apel a reținut doar o cerere de modificare a impunerii fiscale a acestui imobil; - societatea E. a fost naționalizată prin Legea nr. 119/1948 și, ca atare, nu avea cum să figureaze în anexa Decretului nr. 105/1950, la apariția căruia terenul revendicat (cuprins în documentația aferentă naționalizării) se afla deja în proprietatea statului; - din schițele depuse la dosar rezultă că terenul în discuție nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 105/1950; - în același sens sunt și relațiile comunicate de Primăria Municipiului București la 7 iunie 1999, potrivit cărora doar o parte din întreaga suprafață revendicată de reclamanți a fost expropriată prin decretul precitat; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, certificatului de atestare a dreptului său de proprietate și aplicabilității în speță a Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7588 din 4 octombrie 2005, a respins, ca nefondate, toate recursurile declarate în cauză, inclusiv cel al pârâtei SC A.C. SA, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de C.S.I.C.S.I.M. Referitor la recursul pârâtei SC A.C. SA s-a reținut că recurenta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat deoarece susține că este succesoarea proprietarului inițial, respectiv societatea E., care nu apare în anexa Decretului de expropriere nr. 105/1950. La 11 iulie 2006, pârâta SC A.C. SA a solicitat, conform art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, pe considerentul că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de casare sau modificare invocate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6124 din 28 mai 2009, a admis contestația, a anulat hotărârea contestată numai cu privire la recursul declarat de pârâta contestatoare, în limita motivelor de recurs necercetate și a fixat temen la 5 noiembrie 2009. S-a reținut că instanța de recurs nu a cercetat prima critică, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la pretinsa nedovedire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, dobândit de pârâta recurentă de la societatea E., proprietarul inițial. În rejudecare, Înalta Curte reține că: - motivul de recurs formulat de recurenta SC A.C. SA în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este fondat deoarece instanța de apel nu a răspuns criticilor acestei pârâte cu privire la încălcarea dreptului de proprietate conferit prin certificatul de atestare emis de autoritatea competentă și ignorarea unor prevederi legale, respectiv art. 35 din Legea nr. 18/1991 și H.G. nr. 556/1990; - din această omisiune rezultă că instanța de apel nu cercetat criticile menționate și implicit, nu a stabilit cu exactitate dacă statul a preluat terenul în discuție de la autorii reclamanților sau de la societatea E.. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A.C. SA va fi admis, în sensul casării parțiale a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului acesteia și menținerii celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 169 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează în parte decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de SC A.C. SA împotriva sentinței civile nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III a civilă, la Curtea de Apel București. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.