ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 martie 2011

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamantul B.M.L. prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Timișoara la data de 30 iunie 2010, a solicitat lămuriri, precizări cu

privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei

comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.

520/59/2004. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 281

1

C.

proc. civ.

Reclamantul B.I. la data de 6 septembrie 2010, a

depus, pe rolul aceleiași instanțe, cerere prin

care a solicitat redeschiderea dosarului, arătând, în esență, că decizia a

fost

luată fără verificarea actelor oficiale justificative; că nu s-a făcut

verificarea regularității actelor de sesizare de către instanța de apel; că nu

există un control judecătoresc asupra expertizelor depuse la dosar, expertize

care au fost întocmite fără acte justificative în ceea ce privește suma de

4.249.399.878 lei reprezentând incorporările imobilului din litigiu, apreciind

că întrucât lipsește verificarea regularității actelor de sesizare, decizia nr.

89/A/2005, în ceea ce privește suma de 4.249.399.878 lei, nu se bucură de

autoritate de lucru judecat.

S-a mai arătat

că suma reprezentând incorporările imobilului din litigiu este foarte

mare.

Reclamantul intimat B.M.L. a formulat note de ședință, prin care a

solicitat lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea

dispozitivului deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în

esență, modalitatea în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând

imobilizările incorporale, expertizele efectuate, precum și faptul că instanța

de apel nu a clarificat, cele arătate și sesizate în actul de dare în

folosință, în sensul că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F.

2131 topo 565-566/b, imobil nestipulat în actul de dare în folosință; imobilul cuprins

in C.F. 2267 topo 564 - Socodor nu are număr de casă și nu este alcătuit din

corpul A+B cum se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate corpul A

(magazia) are o suprafață de 262 mp la parter și mai are două nivele, suprafața

totală fiind astfel de 786 mp. In actul adițional 150 din 15 aprilie 1993 s-a

renunțat la corpul B care nu face obiectul contractului, nefiind proprietatea

comunei Socodor, precizând că nici magazia nu a fost proprietatea comunei.

Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212 din 18 mai 1991 de către persoana

fizică I.D. pe de o parte și Primăria Socodor.

La data de 17 noiembrie 2010,

reclamantul B.I. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei

comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 531/59/2004,

solicitând lămuriri cu privire la suma de 4.249.399.878 lei din dispozitivul

hotărârii arătate, în sensul de a se preciza ce acoperă, respectiv ce

investiții reprezintă această sumă.

Reclamantul B.I. a formulat

precizări cu privire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei

comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.

531/59/2004, invocând erori și omisiuni privind calculul efectuat de către

expert; că decizia a fost luată fără verificarea actelor oficiale

justificative; că nu s-a făcut verificarea regularității actelor de sesizare de

către instanța de apel.

Curtea de Apel Timișoara prin încheierea din data de 20 septembrie 2010

a respins cererea reclamantului B.M.L., iar prin încheierea din 6 decembrie

2010 a respins cererea reclamantului B.I., ambele cereri privind lămurirea

dispozitivului deciziei civile nr. 89/2005 pronunțată în dosarul nr. 520/2004

al Curții de Apel Timișoara.

În motivarea acestor încheieri, Curtea de Apel a reținut, în esență, că

instanța nu se poate referi la aspecte ce au făcut obiectul judecății

propriu-zise, ci doar la eventuale precizări privind dispozitivul hotărârii ce

face obiect al cererii de lămurire.

S-a mai reținut că atât petentul B.M.L., cât și petentul B.I., au solicitat

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului

deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în esență, modalitatea

în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând imobilizările

incorporate, expertizele efectuate, precum și faptul că instanța de apel nu a

clarificat, cele arătate și sesizate în actul de dare în folosință, în sensul

că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F. 2131 topo 565-566/b,

imobil nestipulat în actul de dare în folosință; imobilul cuprins in C.F. 2267

topo 564 - Socodor nu are număr de casă și nu este alcătuit din corpul A+B cum

se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate

corpul A (magazia) are o suprafață de 262 mp la parter și mai are două

nivele, suprafața

totală fiind astfel de 786 mp. în actul adițional

150/15 aprilie 1993 s-a renunțat la corpul B care nu face obiectul

contractului, nefiind proprietatea comunei Socodor, precizând că nici magazia

nu a fost proprietatea comunei. Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212

din 18 mai 1991 de către persoana fizică I.D. pe de o parte și Primăria

Socodor.

S-a apreciat că aspectele privitoare la cuantumul sumei sunt rezultat al

probelor

administrate în cauză, probele

însele fiind considerate criticabile, instanța nu se poate

pronunța

asupra acestor chestiuni care au intrat sub puterea de lucru judecat, iar

decizia nr. 89/2005 a Curții de Apel Timișoara a fost

analizată și in

recurs,

pronunțându-se decizia comercială nr. 259/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-

a respins recursul declarat de reclamant, rămânând

astfel irevocabilă.

Astfel, instanța de apel a apreciat că, criticile aduse de petenți

privesc chiar hotărârea în sine, și nu sunt doar niște aspecte ce pot fi

lămurite pe calea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281/1 C. proc.

civ.

Nemulțumirile exprimate de petent și cererea de redeschidere a dosarului

de față

nu pot fi analizate, nefiind

întemeiate pe vreo dispoziție legală aplicabilă, în această fază

procesuală,

tinzând să critice, în subsidiar și modul de aducere la îndeplinire a hotărârii

pe calea executării silite, fapt ce ar putea fi analizat pe calea unei

contestații la executare și nicidecum printr-o lămurire de dispozitiv,

formulată la 5 ani după pronunțarea deciziei în apel.

Împotriva încheierilor din 20 septembrie 2010 și 6

decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs

reclamantul B.M.L., iar împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 pronunțată de

aceeași instanță a declarat recurs reclamantul B.I.

În motivarea recursului său, privind

încheierea din data de 20 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul

a considerat lipsa rolului activ al instanței prin neaplicarea articolelor

incidente în speță ale Constituției, ale tratatelor și protocoalelor la care

România este parte.

Recurentul a mai susținut că

instanța a constatat greșit că a depus la data de 6 septembrie 2010 o precizare

care nu există la dosar întrucât nu a fost depusă, iar redeschiderea dosarului

nu a fost cerută de către B.M.L.

Prin cererea de lămuriri, susține

recurentul, nu dreptul de creanță se contestă ci modul de aplicare al

dispozitivului legat de înțelesul acestuia.

De asemenea, susține că nu a

solicitat evacuarea pârâtei, iar din dispozitiv nu reiese clar ce obligații are

pârâtul legat de conservarea, întreținerea imobilului altuia și obligația

restituirii imobilului de către cel în favoarea căruia a fost instituită retenția,

după plata sumei datorate de către proprietar.

În ce privește încheierea din data

de 6 decembrie 2010 recurentul arată că încheierea este din data de 22

noiembrie 2010 și pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2010; la apelul

nominal s-a constatat greșit că se prezintă intimatul B.I. personal; B.M. nu a

fost citat; la data de 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara a emis

citația pentru termenul din 6 decembrie 2010; încheierea recurată a avut termen

de judecată la data de 6 decembrie2010, termen la care numai B.M.L. a fost

prezent, altcineva nu.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia

reclamantul a susținut că mențiunea făcută de instanță că a fost prezent la

ședință este o eroare întrucât nu a fost prezent.

Totodată, susține recurentul, este o

afirmație nereală că a solicitat admiterea cererii arătând că nu a contestat

suma investiției ceea ce ar fi fost în contradictoriu cu cererile anterioare,

mai mult susține că nici la data de 6 decembrie 2010 nu a fost prezent astfel

că nu putea solicita în contradictoriu cu cererile sale.

De asemenea, susține recurentul,

prin cererea de îndreptare eroare materială întemeiată pe dispozițiile art. 281

și art. 281

1

C. proc. civ. a solicitat îndreptarea erorilor privind

calitatea experților; instanța de apel în dispozitivul deciziei a încălcat grav

interesele personale prin calculul sumei de 4.249.399.878 lei pentru că creanța

nu îndeplinește calitatea să fie certă, lichidă și exigibilă.

Instanța de apel nu a lămurit ce fel

de investiții s-au încorporat în dispozitivul deciziei recurate.

Recursurile sunt nefondate.

Având în vedere că ambele recursuri

privesc aceleași critici referitoare la aplicarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o

analiză unitară a celor două recursuri.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., indicat de ambii recurenți, poate fi invocat atunci „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”. Prima ipoteză a articolului menționat nu a fost

criticată, cu alte cuvinte nu s-a demonstrat că lipsește fundamentul juridic și

faptic pe care se bazează soluția instanței de apel.

Pentru cea de-a doua ipoteză

„încălcarea sau aplicarea greșită a legii” s-a pus în discuție î

ncălcarea dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Recurenții au

solicitat prin cererile adresate instanței de apel ca, în baza

art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., să se lămurească

dispozitivul deciziei comerciale nr.89/A/2005, în sensul de a se da lămuriri,

precizări cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului

hotărârii privind suma de

4.249.399.878 lei.

Art. 281

1

alin. (1) C.

proc. civ. prevede că în situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta

cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat

hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi

modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse

de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a

fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței,

dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera

dificultăți la executare.

Rezultă că instanța de judecată

poate dispune lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date

care să permită executarea ei, părțile având alegerea folosirii procedurii

reglementată de textul de lege enunțat sau pe calea unei contestații la

executare, ceea ce nu este cazul în speță întrucât dispozitivul este clar.

Din examinarea criticilor formulate de

recurenți, Înalta Curte constată că acestea se referă la hotărârea în sine,

aspecte care nu pot fi lămurite pe calea acestei proceduri, adică a unor cereri

întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

Pe

de altă parte, recurenții au invocat pe calea recursului aspecte ce privesc

fondul cauzei, probleme ce au fost tranșate cu autoritate de lucru judecat,

prin decizia nr. 259/2007 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială.

Referitor

la procedura de citare a părților se constată că aceasta a fost legal

îndeplinită, criticile fiind nefondate.

Cât privește

celelalte critici referitoare la aspectele privind erorile și omisiunile

privind calitatea experților; calculul experților; omiterea de către Curtea de

Apel Timișoara de a verifica actele oficiale justificative; mențiunea prezenței

la ședință a părților; toate acestea sunt aspecte ce exced cadrului procesual

al recursului, astfel încât, nu pot face obiectul analizei în această cale de

atac a recursului.

În consecință, față de cele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamantul

B.M.L.

împotriva încheierilor din data de 20 septembrie 2010 și respectiv 6 decembrie

2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamantul

B.I.

împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2011.