ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2011

Ședința publică de la 24 martie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul B.M.L. prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30 iunie 2010, a solicitat lămuriri, precizări cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 520/59/2004. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 281 1 C. proc. civ. Reclamantul B.I.

la data de 6 septembrie 2010, a depus, pe rolul aceleiași instanțe, cerere prin care a solicitat redeschiderea dosarului, arătând, în esență, că decizia a fost luată fără verificarea actelor oficiale justificative; că nu s-a făcut verificarea regularității actelor de sesizare de către instanța de apel; că nu există un control judecătoresc asupra expertizelor depuse la dosar, expertize care au fost întocmite fără acte justificative în ceea ce privește suma de 4.249.399.878 lei reprezentând incorporările imobilului din litigiu, apreciind că întrucât lipsește verificarea regularității actelor de sesizare, decizia nr. 89/A/2005, în ceea ce privește suma de 4.249.399.878 lei, nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a mai arătat că suma reprezentând incorporările imobilului din litigiu este foarte mare. Reclamantul intimat B.M.L. a formulat note de ședință, prin care a solicitat lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în esență, modalitatea în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând imobilizările incorporale, expertizele efectuate, precum și faptul că instanța de apel nu a clarificat, cele arătate și sesizate în actul de dare în folosință, în sensul că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F. 2131 topo 565-566/b, imobil nestipulat în actul de dare în folosință; imobilul cuprins in C.F. 2267 topo 564 - Socodor nu are număr de casă și nu este alcătuit din corpul A+B cum se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate corpul A (magazia) are o suprafață de 262 mp la parter și mai are două nivele, suprafața totală fiind astfel de 786 mp.

In actul adițional 150 din 15 aprilie 1993 s-a renunțat la corpul B care nu face obiectul contractului, nefiind proprietatea comunei Socodor, precizând că nici magazia nu a fost proprietatea comunei. Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212 din 18 mai 1991 de către persoana fizică I.D. pe de o parte și Primăria Socodor. La data de 17 noiembrie 2010, reclamantul B.I. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 531/59/2004, solicitând lămuriri cu privire la suma de 4.249.399.878 lei din dispozitivul hotărârii arătate, în sensul de a se preciza ce acoperă, respectiv ce investiții reprezintă această sumă.

Reclamantul B.I. a formulat precizări cu privire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 531/59/2004, invocând erori și omisiuni privind calculul efectuat de către expert; că decizia a fost luată fără verificarea actelor oficiale justificative; că nu s-a făcut verificarea regularității actelor de sesizare de către instanța de apel. Curtea de Apel Timișoara prin încheierea din data de 20 septembrie 2010 a respins cererea reclamantului B.M.L., iar prin încheierea din 6 decembrie 2010 a respins cererea reclamantului B.I., ambele cereri privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 89/2005 pronunțată în dosarul nr. 520/2004 al Curții de Apel Timișoara.

În motivarea acestor încheieri, Curtea de Apel a reținut, în esență, că instanța nu se poate referi la aspecte ce au făcut obiectul judecății propriu-zise, ci doar la eventuale precizări privind dispozitivul hotărârii ce face obiect al cererii de lămurire. S-a mai reținut că atât petentul B.M.L., cât și petentul B.I., au solicitat lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în esență, modalitatea în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând imobilizările incorporate, expertizele efectuate, precum și faptul că instanța de apel nu a clarificat, cele arătate și sesizate în actul de dare în folosință, în sensul că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F.

2131 topo 565-566/b, imobil nestipulat în actul de dare în folosință; imobilul cuprins in C.F. 2267 topo 564 - Socodor nu are număr de casă și nu este alcătuit din corpul A+B cum se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate corpul A (magazia) are o suprafață de 262 mp la parter și mai are două nivele, suprafața totală fiind astfel de 786 mp. în actul adițional 150/15 aprilie 1993 s-a renunțat la corpul B care nu face obiectul contractului, nefiind proprietatea comunei Socodor, precizând că nici magazia nu a fost proprietatea comunei. Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212 din 18 mai 1991 de către persoana fizică I.D. pe de o parte și Primăria Socodor.

S-a apreciat că aspectele privitoare la cuantumul sumei sunt rezultat al probelor administrate în cauză, probele însele fiind considerate criticabile, instanța nu se poate pronunța asupra acestor chestiuni care au intrat sub puterea de lucru judecat, iar decizia nr. 89/2005 a Curții de Apel Timișoara a fost analizată și in recurs, pronunțându-se decizia comercială nr. 259/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s- a respins recursul declarat de reclamant, rămânând astfel irevocabilă. Astfel, instanța de apel a apreciat că, criticile aduse de petenți privesc chiar hotărârea în sine, și nu sunt doar niște aspecte ce pot fi lămurite pe calea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281/1 C. proc.

civ. Nemulțumirile exprimate de petent și cererea de redeschidere a dosarului de față nu pot fi analizate, nefiind întemeiate pe vreo dispoziție legală aplicabilă, în această fază procesuală, tinzând să critice, în subsidiar și modul de aducere la îndeplinire a hotărârii pe calea executării silite, fapt ce ar putea fi analizat pe calea unei contestații la executare și nicidecum printr-o lămurire de dispozitiv, formulată la 5 ani după pronunțarea deciziei în apel. Împotriva încheierilor din 20 septembrie 2010 și 6 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul B.M.L., iar împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță a declarat recurs reclamantul B.I.

1. Recursul reclamantului B.M.L. În motivarea recursului său, privind încheierea din data de 20 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a considerat lipsa rolului activ al instanței prin neaplicarea articolelor incidente în speță ale Constituției, ale tratatelor și protocoalelor la care România este parte. Recurentul a mai susținut că instanța a constatat greșit că a depus la data de 6 septembrie 2010 o precizare care nu există la dosar întrucât nu a fost depusă, iar redeschiderea dosarului nu a fost cerută de către B.M.L. Prin cererea de lămuriri, susține recurentul, nu dreptul de creanță se contestă ci modul de aplicare al dispozitivului legat de înțelesul acestuia.

De asemenea, susține că nu a solicitat evacuarea pârâtei, iar din dispozitiv nu reiese clar ce obligații are pârâtul legat de conservarea, întreținerea imobilului altuia și obligația restituirii imobilului de către cel în favoarea căruia a fost instituită retenția, după plata sumei datorate de către proprietar. În ce privește încheierea din data de 6 decembrie 2010 recurentul arată că încheierea este din data de 22 noiembrie 2010 și pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2010; la apelul nominal s-a constatat greșit că se prezintă intimatul B.I. personal; B.M. nu a fost citat; la data de 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara a emis citația pentru termenul din 6 decembrie 2010; încheierea recurată a avut termen de judecată la data de 6 decembrie2010, termen la care numai B.M.L.

a fost prezent, altcineva nu. 2. Recursul reclamantului B.I. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia reclamantul a susținut că mențiunea făcută de instanță că a fost prezent la ședință este o eroare întrucât nu a fost prezent. Totodată, susține recurentul, este o afirmație nereală că a solicitat admiterea cererii arătând că nu a contestat suma investiției ceea ce ar fi fost în contradictoriu cu cererile anterioare, mai mult susține că nici la data de 6 decembrie 2010 nu a fost prezent astfel că nu putea solicita în contradictoriu cu cererile sale. De asemenea, susține recurentul, prin cererea de îndreptare eroare materială întemeiată pe dispozițiile art. 281 și art. 281 1 C. proc.

civ. a solicitat îndreptarea erorilor privind calitatea experților; instanța de apel în dispozitivul deciziei a încălcat grav interesele personale prin calculul sumei de 4.249.399.878 lei pentru că creanța nu îndeplinește calitatea să fie certă, lichidă și exigibilă. Instanța de apel nu a lămurit ce fel de investiții s-au încorporat în dispozitivul deciziei recurate. Recursurile sunt nefondate. Având în vedere că ambele recursuri privesc aceleași critici referitoare la aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză unitară a celor două recursuri. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat de ambii recurenți, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prima ipoteză a articolului menționat nu a fost criticată, cu alte cuvinte nu s-a demonstrat că lipsește fundamentul juridic și faptic pe care se bazează soluția instanței de apel. Pentru cea de-a doua ipoteză „încălcarea sau aplicarea greșită a legii” s-a pus în discuție î ncălcarea dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ. Recurenții au solicitat prin cererile adresate instanței de apel ca, în baza art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., să se lămurească dispozitivul deciziei comerciale nr.89/A/2005, în sensul de a se da lămuriri, precizări cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii privind suma de 4.249.399.878 lei. Art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. Rezultă că instanța de judecată poate dispune lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date care să permită executarea ei, părțile având alegerea folosirii procedurii reglementată de textul de lege enunțat sau pe calea unei contestații la executare, ceea ce nu este cazul în speță întrucât dispozitivul este clar. Din examinarea criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte constată că acestea se referă la hotărârea în sine, aspecte care nu pot fi lămurite pe calea acestei proceduri, adică a unor cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. Pe de altă parte, recurenții au invocat pe calea recursului aspecte ce privesc fondul cauzei, probleme ce au fost tranșate cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 259/2007 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Referitor la procedura de citare a părților se constată că aceasta a fost legal îndeplinită, criticile fiind nefondate. Cât privește celelalte critici referitoare la aspectele privind erorile și omisiunile privind calitatea experților; calculul experților; omiterea de către Curtea de Apel Timișoara de a verifica actele oficiale justificative; mențiunea prezenței la ședință a părților; toate acestea sunt aspecte ce exced cadrului procesual al recursului, astfel încât, nu pot face obiectul analizei în această cale de atac a recursului.

În consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul B.M.L. împotriva încheierilor din data de 20 septembrie 2010 și respectiv 6 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.