ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2010

A supra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 18 aprilie 2006, reclamantele S.(născută C.)C.L. și C.N.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.D.V., să se dispună de către instanță lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului din București, sector 1 și a terenului aferent de sub construcție. In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. La data de 7 iunie 2006, pârâta P.O.D.V. a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei municipiului București. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 17142 din 14 noiembrie 2006 a admis excepția de inadmisibilitate.

A respins acțiunea principală privind pe reclamantele S.C.L. și C.N.C. ca inadmisibilă. A respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantele au formulat acțiunea în revendicare ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar imobilul în litigiu formează obiectul legii speciale de reparație. S-au avut în vedere caracterul special și derogator de la dreptul comun al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. S-a apreciat totodată că acțiunea este inadmisibilă și față de împrejurarea că la 22 iulie 2006, autorul reclamantelor a depus notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, fără a face cunoscut instanței modul în care Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a răspuns la respectiva notificare.

Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței judecătoriei a fost admis de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 586 A din 4 mai 2007. A fost desființată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează nici o cauză legală de împiedicare a foștilor proprietari să revendice de la actualii deținători chiriași - cumpărători ai imobilelor preluate abuziv de stat, pentru ca o astfel de acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. să fie inadmisibilă. îngrădirea exercițiului acțiunii în revendicare ar reprezenta o încălcare a însuși dreptului de proprietate și a principiului liberului acces la justiție, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 10/2001 nu reglementează raporturile dintre fostul proprietar și deținătorul actual al imobilului preluat de către stat, respectiv chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu sunt incidente în cauză. Soluția tribunalului a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta P.O.D.V. împotriva deciziei nr. 586 A din 4 mai 2007. După desființarea cu trimitere, prin sentința civilă nr. 13836 din 30 octombrie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale. A declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția civilă. S-a reținut de către judecătorie că imobilul revendicat (apartament la mansardă și terenul aferent) a fost evaluat de expertul numit în cauză, D.P., la suma de 510.891 lei, potrivit raportului de expertiză, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., competența soluționării cauzei în primă instanță aparține tribunalului. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 639 din 28 aprilie 2009 a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului. A declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență motiv pentru care a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării acestuia. A reținut că potrivit art. 112 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când aceasta este cu putință.

Prin urmare, în situația în care nu se prețuiește de către reclamant obiectul litigiului, urmează ca instanța să stabilească valoarea acestuia, în vederea determinării competenței materiale, prin raportare la valoarea obiectului litigiului la data introducerii acțiunii și nu ulterior, la data administrării probei. In speță, judecătoria nu a invocat excepția de ordine publică a necompetenței materiale, apreciindu-se competentă a judeca acțiunea, pe care a respins-o ca inadmisibilă. Nici ulterior, la judecarea apelului și respectiv recursului nu a fost invocat aspectul necompetenței materiale a primei instanțe. Tribunalul a constatat astfel că necompetența materială a judecătoriei, chestiune de ordine publică a fost verificată și stabilită în mod irevocabil, intrând, pe o parte în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte, urmează a fi menținută în acest fel conform principiului non reformatio in pejus.

S-a mai reținut totodată că tribunalul a verificat valoarea obiectului litigiului la data introducerii acțiunii și nu la data efectuării expertizei tehnice, constatând că acesta este de 408.727 lei. Potrivit art. 18 1 C. proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Regulatorul de competență a fost stabilit de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 45 din 19 octombrie 2009 în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că este de necontestat că valoarea imobilului în litigiu este de peste 500.000 lei, potrivit raportului de expertiză aflat la filele 47-56 ale dosarului nr. 6863/299/2008 al Judecătoriei sectorului 1 București și că valoarea inițială indicată de parte la depunerea acțiunii se situa sub acest plafon.

Î n speță, s-a vădit însă că prețuirea reclamantelor a fost fundamental incorectă și disproporționată, respectiv de 1308,33 lei față de 510.891 lei, valoarea reală a imobilului la care ulterior a achiesat și pârâta. Nu s-a putut reține autoritatea de lucru judecat privitor la competență, întrucât judecătorii care au soluționat speța în diverse grade de jurisdicție nu au fost sesizați de părți și nici nu s-au sesizat din oficiu cu privire la aspecte ce țin de competența materială în funcție de valoarea obiectului cererii. Î mpotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamantele C.C.N. și S.(fostă C.)C.L., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Au invocat ca și chestiune prealabilă aspectul potrivit căruia din dispozitivul sentinței atacate lipsește instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența de soluționare. Au arătat că în mod greșit și nelegal s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, în raport de valoarea stabilită de expert, fără a ține cont că același expert, prin precizările făcute a recunoscut că aceasta era valoarea de circulație a imobilului la momentul efectuării expertizei și nu la momentul sesizării instanței de j udecată. In aceeași completare la raportul de expertiză s-a făcut prețuirea de către expertul contabil a valorii imobilului revendicat la momentul sesizării instanței cu judecata pricinii, stabilindu-se că aceasta este în sumă de 408.727 lei.

Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Referitor la motivul de recurs, invocat ca și chestiune prealabilă, vizând aspectul potrivit căruia dispozitivul hotărârii atacate nu coincide cu minuta, respectiv din dispozitiv lipsește instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența soluționării cauzei, se reține că acesta nu vizează motive de nelegalitate, conform exigențelor art. 304 C. proc. civ., putând face obiectul unei cereri de îndreptare eroare materială. In plus, se reține că o atare cerere de îndreptare eroare materială a și fost formulată în cauză. Î n ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se retine că obiectul cererii de chemare îl constituie acțiunea în revendicarea imobilului situat în București, sector 1. Prin cererea de chemare în garanție a Primăriei municipiului București formulată de pârâta P.O.D.V., aceasta a arătat că prețul de vânzare al apartamentului a fost de 1308,33 lei, iar reclamantele nu au indicat o altă valoare a imobilului revendicat. Art. 112 C. proc. civ. precizează elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată, iar la pct. 3 din articol se stipulează că în cuprinsul acesteia se va indica obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. Așadar, cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul, punând în mișcare acțiunea civilă și, totodată, de regulă, învestind instanța cu soluționarea ei, își formulează pretențiile față de cel chemat în judecată, solicitând concursul instanței pentru satisfacerea lor.

Introducerea cererii de chemare în judecată produce o serie efecte procedurale, cât și unele efecte substanțiale, asupra fondului dreptului, unul din acestea fiind sesizarea sau învestirea instanței cu soluționarea litigiului. Se retine că instanța, respectiv Judecătoria sectorului 1 București a soluționat, în primul ciclu procesual, acțiunea, în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă, constatându-și astfel competența. Totodată art. 18 C. proc. civ. stipulează că instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Din cuprinsul art. 112 pct. 3 C. proc. civ. nu poate rezulta deci o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului este cea „prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Totuși, ulterior acestui moment, însăși legea permite reclamantului să „mărească sau să micșoreze câtimea obiectului cererii", fără ca astfel să se considere că a fost modificată cererea, art. 18 1 din cod aducând o precizare scadentă. Prin urmare, stabilirea competenței se face prin cererea introductivă de instanță, această cerere „legând instanța". In plus, se reține că potrivit completării la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar D.P.

(filele 13-18 dosar nr. 49207/3/2008 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă), valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data introducerii acțiunii a fost stabilită ca fiind de 408.727 lei, sub limita pragului prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b ) C. proc. civ. Pentru cele ce preced, se va admite recursul reclamantelor și se va modifica sentința atacată în sensul stabilirii competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele C.C.N. și S.(C.)C.L. împotriva sentinței nr. 45 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică sentința în sensul că stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.