ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții K.C., K.F., K.J. și C.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestuia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, după întocmirea în prealabil a raportului de evaluare pentru imobilul situat în sector 1, București. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 8481 din 12 iulie 2007 a Primarului Municipiului București au fost acordate, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în discuție, având în vedere imposibilitatea restituirii acestuia în natură.

Se mai arată că deși Dispoziția menționată a primit avizul de legalitate al Prefecturii și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor , nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 8481/2007 emisă de Primăria Municipiului București, excepție respinsă ca inadmisibilă pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la 16 iunie 2009. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, întemeiată pe dispozițiile art. 47 C. proc.

civ., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din 16 iunie 2009. Prin sentința nr. 2868 din 7 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să înainteze dosarul nr. 28834/2007/SP3 din 8 februarie 2008 cuprinzând Dispoziția nr. 9491 din 12 iulie 2007 emisă de Primăria Municipiului București unui evaluator autorizat sau unei societăți de evaluare și să emită decizia conținând titlul de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 C. proc. civ. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că odată respinsă excepția de nelegalitate invocată la fond, încheierea prin care s-a respins nu a fost comunicată părților, instanța pronunțându-se și pe fondul litigiului. Dar și pe fond s-a criticat sentința întrucât Curtea de Apel București nu a ținut seama de probele administrate și de dispozițiile Legii nr. 247/2005, referitor la procedura administrată prevăzută de Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Recursul este neîntemeiat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin Dispoziția nr. 8481/2007 a Primarului Municipiului București au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București. Instanța fondului a respins excepția de nelegalitate a acestei dispoziții față de faptul că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță. Într-adevăr, față de natura juridică a actului administrativ - Dispoziție și de prevederile art. 5 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că nu pot fi atacate în justiție pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca fiind inadmisibilă.

Acest act emis în baza Legii nr. 10/2001 poate fi atacat în instanța civilă de drept comun, controlul de legalitate exercitându-se de prefectură, în urma acestui control fiind emis avizul de legalitate conform Legii nr. 247/2005. De altfel acest aviz a fost emis constatându-se că nu există elemente de nelegalitate care să justifice acțiunea în contencios administrativ. Pe fondul pricinii, din probele administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că dispoziția în litigiu și avizul de legalitate au fost înaintate recurentei-pârâte care trebuie să urmeze procedura prevăzută d art. 4, art. 5 și art. 6 din Legea nr. 247/2005, pentru a se emite titlul de despăgubire. Acest fapt nu s-a întâmplat din culpa recurentei, care a încălcat astfel dreptul reclamanților-intimați la soluționarea cererii într-un termen rezonabil și nu a făcut nici un fel de probă pertinentă cu care să justifice existența unor motive temeinice de natură a o împiedica să rezolve cererea intimaților.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2868 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.