ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2011

Excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta A.V.A.S., a fost tranșată irevocabil prin decizia nr. 58 din 27 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3095/30/2007, cu motivarea că acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă și a desființat hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamanților ca prescrisă.

Excepția lipsei calității sale procesual pasive, invocate de D.G.F.P. Timiș în numele Ministerului Economiei și Finanțelor în temeiul art. 25 din Legea 31/1954, a fost respinsă ca neîntemeiată, în raport de calitatea de fost deținător al acțiunilor sociale a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, anterior privatizării.

Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC S.W.C. SA, în baza prevederilor art. 111 C. proc. civ. a fost respinsă cu motivarea că cererile în constatarea nulității absolute a unui act juridic sunt admisibile prin raportare la textul legal invocat.

Excepția autorității de lucru judecat, invocată de aceeași pârâtă SC S.W.C. SA ca și consecință a soluționării între părți a aceluiași litigiu prin sentința civilă nr. 1829/PI din 13 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalului Timiș în dosarul nr. 7039/COM/2000, rămasă irevocabilă prin decizia CA Timișoara nr. 327/A/2000, a fost respinsă de instanța de fond, în considerarea obiectului cauzei care vizează constatarea nulității absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni cât, și a cesiunii de acțiuni și a actelor subsecvente, față de cererea care a format obiectul dosarului nr. 7038/COM/2000 respectiv „constatarea nulității absolute a „Actului de Transmitere a 100% din acțiunile societăților comerciale" nedatat, înregistrat sub nr. 21013 din 06 octombrie 1999 la FPS", pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de dispozițiile art. 1201 C. civ., respectiv pentru inexistența identității de obiect și de părți, între cele două litigii.

Pe fondul cauzei, tribunalul Timiș, ca primă instanță, a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată, apreciind că: SC S.W.C. SA a fost înființată în baza Legii 15/1990 și HCL nr. 61 din 27 aprilie 1995, autorizată prin sentința civilă nr. C 1084 din 26 octombrie 1995 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul 6/S/1995 definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie la 02 noiembrie 1995; că, potrivit actelor constitutive ale SC S.W.C. SA , a fost înființată cu capital de stat, deținut de Statul Român, ca acționar unic până la transmiterea acțiunilor, urmare a privatizării societăților comerciale în temeiul Legii 58/1991, a Legii 99/1999 și O.U.G. nr. 88/1997, dată până la care atribuțiile AGA au fost preluate de FPS și FPP ; că nu a fost dovedită calitatea de acționar a Consiliului Local Sânnicolau Mare la constituirea societății comerciale S.W.C. SA.; că dintr-o eroare, Consiliul Local Sânnicolau Mare a fost înregistrat acționar unic al aceleiași societăți în Registrul Comerțului, fără a exista vreo acțiune emisă pe numele său, sau vreun act care să justifice această înregistrare, nefiind relevante mențiunile din Registrul Comerțului, care reprezintă doar o formă de publicitate a actelor constitutive de drepturi, ca și publicarea acestor acte în Monitorul Oficial; că în lipsa mențiunilor exprese în actele constitutive ale societății, mențiuni care să ateste calitatea de acționar al Consiliului Local în reprezentarea Statului Român, potrivit dreptului comun, acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor. Ca urmare, s-a conchis că nu este dovedită calitatea de acționar a Consiliului Local Sânnicolau Mare la constituirea societății și, pe cale de consecință, toate acțiunile, care au derivat din calitatea de acționar unic a Statului Român, sunt acțiuni legitime și conforme cu legea, atât contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TM 72 din 18 august 2002 și actele adiționale la acesta, cât și contractul de cesiune acțiuni sunt valabil încheiate, neexistând nici o cauză dintre cele prevăzute de art. 966 și art. 968 C. civ. de natură să atragă sancțiunea nulității absolute a acestora. împotriva sentinței civile nr. 1169 din 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Timiș, au declarat apel reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Decizia civilă nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în dosarul nr. 3095.2/30/2007, instanța de apel a admis calea de atac ordinară exercitată de reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, a desființat sentința civilă nr. 1169/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3095.1/30/2007 și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a reținut în considerentele deciziei pronunțate următoarele: Prin Hotărârea nr. 61 din 27 aprilie 1995, Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare a aprobat reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare, prin transformarea ei în societate comercială. Societății astfel înființate urmau sa-i fie transmise în concesiune serviciile orășenești: de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, de producere, transport și distribuire a energiei termice, de transport local în comun, de colectare, transport, depozitare și neutralizare a gunoiului și a reziduurilor urbane, de administrare și întreținere a fondului locativ. în continuarea demersului inițiat în 27 aprilie 1995, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr. 84 din 29 iunie 1995 s-a aprobat înființarea și statutul SC A. SA Sânnicolau Mare ca societate comercială continuatoare a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare, reorganizarea fostei regii autonome aprobându-se în condițiile stabilite de O.G. nr. 69/1994 privind unele măsuri pentru organizarea regiilor autonome de interes local și de Legea nr. 135/1995 pentru aprobarea acestei ordonanțe. Insă, SC A. SA Sânnicolau Mare nu s-a mai înființat, respectiv actele privind constituirea acesteia nu au fost depuse la Judecătoria Sânnicolau Mare, așa cum prevedea procedura legală de constituire în vigoare. In schimb, pârâtul A.S.C., director al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare la data reorganizării, prevalându-se de calitatea sa, a semnat statutul și a solicitat Judecătoriei Sânnicolau Mare autorizarea funcționării SC S.W.C. SRL, pe baza aceleiași hotărâri de consiliu local nr. 61 din 27 aprilie 1995 și ulterior s-a prezentat la Registrul Comerțului, înregistrând cererea nr. 7263 din 11 iunie 1996 pentru înmatricularea acestei societăți. Așadar, s-a înființat o societate având ca obiect de activitate prestarea serviciilor de interes public local, dar sub o altă denumire decât cea inițial stabilită. Acționarul unic al societății a fost Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare, așa cum rezultă din anexa nr. 2 la cererea de înmatriculare. Totodată, din cuprinsul cererii de înmatriculare, la rubrica intitulată „opis documente depuse" reiese că la aceasta s-au anexat Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr. 61 din 27 aprilie 1995 privind reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare, Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr. 84 din 29 iunie 1995 privind aprobarea statutului SC A. SA, Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr. 94 din 25 iulie 1995 privind patrimoniul public și privat al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare. Din actele menționate, rezultă, așa cum reclamanții apelanți susțin, că de la data înființării și până în prezent S.C. S.W.C. SA. a avut același obiect de activitate cu fosta Regie Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare și că a preluat întreg patrimoniul acesteia. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 69/1994, acționar al societății nou înființate nu putea fi decât Consiliul Local Sânnicolau Mare. În anul 1999, pârâtul A.S.C., din proprie inițiativă, în lipsa unui mandat din partea consiliului local sau din partea statului prin Ministerul Finanțelor, a solicitat îndreptarea unei pretinse erori materiale din certificatul de înmatriculare al S.C. S.W.C. S.A., susținând că în mod greșit la rubrica destinată acționarului s-ar fi înscris Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare și că Statul Român trebuie să figureze ca acționar. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. 5846 din 02 septembrie 1999 și a fost admisă. Prin încheierea cu același număr, judecătorul delegat a dispus radierea consiliului local și înscrierea Statului Român ca acționar al societății. Apoi, prin cererea înregistrată sub nr. 5850 din 31 iulie 2000, reclamanții au solicitat Oficiului Registrului Comerțului radierea Statului Român care a fost înscris ca unic acționar al societății și reînscrierea Consiliului Local, arătând că acționar al SC S.W.C. SA . este Consiliul Local și că acesta a fost în mod corect trecut în certificatul de înmatriculare al societății. Cererea a fost admisă și din 31 iulie 2000, în Registrul Comerțului, ca acționar unic al societății S.W.C. SA. figurează din nou Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare, rezultând calitatea procesuală a acestuia. Societatea pârâtă a fost inițial constituită cu acționar unic în considerarea faptului că acesta era Consiliul Local, iar după vânzarea acțiunilor către pârâtul A.S.C. ca persoană fizică se impunea să aibă minim cinci acționari. De aceea, el a cesionat soției și altor trei rude, respectiv pârâților 5-8, câte o acțiune, sens în care au încheiat actul intitulat „Contract de cesiune părți sociale nr. 10 din 27 iunie 2003", având în realitate ca obiect acțiunile societății S.W.C. SA., așa încât cesiunea acțiunilor către pârâții 5-8 s-a făcut în aceeași zi cu încheierea actului adițional nr. 2084 din 27 iunie 2003 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TM 72 din 18 august 2000. Față de aceste aspecte și în considerarea faptului că reclamanții au invocat și motive de nulitate ale transferurilor succesive ale acțiunilor societății S.W.C. SA., pe care prima instanță nu le-a analizat în conținutul sentinței atacate, instanța de control a apreciat că Tribunalul Timiș nu a cercetat fondul cauzei, pe de o parte apreciind greșit interesul reclamanților și, pe de altă parte, regimul juridic aplicabil, în speță raportat la criticile privind nulitatea unor acte. De asemenea, Curtea de Apel, a reținut că, aprecierea instanței de fond, în ceea ce privește faptul că reclamanții nu au dovedit calitatea de acționar al Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare la sus-numita societate și că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut această calitate, este nefondată si în discordantă cu înscrisurile de la dosar. Dar, a consemnat că, în măsura în care instanța de fond ar aprecia ca fiind necesare precizări referitoare la cadrul procesul în cauză, are posibilitatea de a le pune în discuția părților, pentru o analiză deplină și eficientă a pricinii. Totodată, instanța de control a reținut că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii reclamanților de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce intră în patrimoniul pârâtei, fapt care a fost solicitat de reclamanți prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș în 06 aprilie 2007, până la concurența sumei de 50.423,13 lei, respectiv asupra mijloacelor fixe și asupra imobilelor identificate în cererea introductivă de instanță (verso alin. 6). Față de aspectele mai sus expuse, pentru a nu împiedica părțile să uzeze de ambele căi de atac prevăzute de dispozițiile legale aplicabile cauzei și pentru a se cerceta acțiunea pe fond, raportat la criticile aduse și în apel, a fost admisă calea de atac și desființată hotărârea primei instanțe cu trimitere spre rejudecare, cu indicația de administrare a probelor solicitate, cât și a oricăror probe va considera că sunt necesare și utile soluționării, pe fond a pricinii. Împotriva deciziei civile nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a declarat recurs pârâtă A.V.A.S. București, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii. Recursul este nefondat. În memoriul de recurs pârâta a dezvoltat două critici privind soluția instanței de apel. Primul dintre aceste motive vizează aprecierea făcută de Curtea de Apel Timișoara, în sensul că soluția primei instanțe este nefondată pentru că nu s-a analizat judicios fondul cauzei în ceea ce privește faptul că reclamanții nu au dovedit calitatea de acționar al Consiliului Local la SC S.W.C. SA., și că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut această calitate, pentru argumentul că această soluție este în discordantă cu înscrisurile depuse la dosar. Întrucât această critică vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii, respectiv de administrare și interpretare a probatoriului, nu de nelegalitate, instanța de recurs urmează a o înlătura, în considerarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., este ținută să examineze cauza, exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate. Invocarea de către pârâtă a incidenței în speță a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 88/1997, a art. II din Legea nr. 99/1999 raportat la art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/199, în raport de critica formulată, nu reprezintă aplicarea greșită a textelor legale în cauză, având în vedere că soluția instanței de apel se referă tocmai la nedezlegarea corectă de către prima instanță, a situației de fapt, la care aceste texte ar fi aplicabile, desființarea hotărârii făcându-se cu trimitere pentru completarea probatoriului. Al doilea motiv de critică susținut de pârâta A.V.A.S. constă în aprecierea ca nelegală a motivării instanței de apel cu privire la cererea reclamanților de instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce intră în patrimoniul pârâtei SC S.W.C. SA, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 591 C. proc. civ. Și acest motiv de recurs este nefondat și urmează a fi respins, Înalta Curte, reținând că soluția instanței de apel este legală și că, în mod corect, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva părțile în litigiu de un grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță nu a soluționat unul dintre capetele de cerere cu care a fost investită. Îndeplinirea condițiilor art. 591 C. proc. civ. vizează aspectele de admisibilitate a sechestrului asigurător și prin urmare ele sunt lipsite de relevanță în cauză, câtă vreme instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cestei cereri, ci, constatând că instanța de fond a omis să o analizeze, a trimis cauza spre rejudecare, chiar în scopul soluționării acesteia. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei A.V.A.S. București. PENTRU