ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată pe rolul Tribunalului

Timiș, reclamanții

ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE prin PRIMAR si CONSILIUL LOCAL

SÂNNICOLAU MARE au chemat in judecată pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

BUCUREȘTI, A.V.A.S. BUCUREȘTI, A.S.C., SC S.W.C. SA SÂNNICOLAU MARE, A.S.O.,

S.J., S.M., O.D., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI –

prin D.G.F.P. TIMIS, solicitând instanței să

constate nulitatea absolută a

Contractului de vânzare nr. TM 72 din 18

august 2000 și a Actului adițional nr. V/2084/2003 la acesta, a Contractului de

cesiune nr. 10/2003, a Actului adițional nr. 11/2003 la Statutul SC S.W.C. SA,

să dispună radierea din Registrul Comerțului a transmiterii acțiunilor către SC

S.W.C. SA, înființarea unui sechestru asigurător și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea procesului.

Prin sentința civilă

nr. 1295 din data de 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în

dosarul nr. 3095/30/2007 a fost admisă excepția prescripției dreptului la

acțiune, a fost respinsă acțiunea ca prescrisă și au fost obligați reclamanții

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei către pârâta SC S.W.C.

SA Sânnicolau Mare și în sumă de 500 lei către pârâta A.S.O.

Î

mpotriva acestei hotărâri au declarat apel

reclamanții Orașul

Sânnicolau Mare prin Primar și Consiliul Local

Sânnicolau Mare, iar prin decizia civilă nr. 58 pronunțată în data de 27 martie

2008 de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 3095/30/2007, a fost admisă calea

de atac, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre

rejudecare instanței de fond. La pronunțarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut că,

referitor la constatarea nulității

absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, intervenit între Fondul Proprietății de Stat și A.S.C.

sunt incidente, sub aspectul prescripției extinctive, dispozițiile art. 2 din

Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora, nulitatea absolută a unui act poate fi

invocată oricând.

Hotărârea instanței

de apel a fost atacată cu recurs de pârâții SC S.W.C. SA SÂNNICOLAU MARE,

A.V.A.S. BUCUREȘTI, A.S.C., A.S.O., S.J. și S.M., iar prin decizia civilă nr.

3745 din data de 11 decembrie 2008, pronunțata de Înalta Curte de Casație și

Justiție București, secția comercială, în dosar nr. 3095/20/2007 au fost

respinse recursurile ca nefondate și au fost obligați recurenții la plata sumei

de 8.879 lei cheltuieli de judecată către reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE -

prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE.

In rejudecare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 2 martie 2009

sub nr. dosar 3095.1/30/2007 și a fost soluționată prin sentința civilă nr.

1169 din 27 noiembrie 2009, în sensul

respingerii

excepțiilor invocate și respingerii ca neîntemeiate a acțiunii

formulate

de reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE prin

Primar

și CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, fiind obligați

reclamanții față de

pârâta SC S.W.C. SA Sânnicolau Mare la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că:

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta A.V.A.S., a fost tranșată

irevocabil prin decizia nr. 58 din 27 martie

2008 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, în dosarul nr.

3095/30/2007, cu motivarea că acțiunea în constatarea nulității absolute este

imprescriptibilă și a desființat hotărârea prin care a fost respinsă cererea

reclamanților ca prescrisă.

calității sale procesual pasive, invocate de D.G.F.P. Timiș în numele Ministerului

Economiei și Finanțelor în temeiul art. 25 din Legea 31/1954, a fost respinsă

ca neîntemeiată, în

raport de calitatea de

fost deținător al acțiunilor sociale a Ministerului

Finanțelor Publice

pentru Statul Român, anterior privatizării.

acțiunii, invocată de pârâta SC S.W.C. SA, în baza prevederilor art. 111 C.

proc. civ. a fost respinsă cu motivarea că cererile în constatarea nulității

absolute a unui act juridic sunt admisibile prin

raportare la textul legal

invocat.

autorității de lucru judecat, invocată de aceeași pârâtă SC S.W.C. SA ca și

consecință a soluționării între părți a aceluiași litigiu prin sentința civilă

nr. 1829/PI din 13 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalului Timiș în dosarul

nr. 7039/COM/2000, rămasă irevocabilă prin decizia CA Timișoara nr. 327/A/2000,

a fost respinsă de instanța de fond, în considerarea obiectului cauzei care

vizează constatarea nulității absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni cât, și a cesiunii de acțiuni și a actelor subsecvente, față de cererea

care a format obiectul dosarului nr. 7038/COM/2000 respectiv „constatarea

nulității absolute a „Actului de Transmitere a

100% din acțiunile societăților comerciale" nedatat, înregistrat

sub nr.

21013 din 06 octombrie 1999 la FPS", pentru neîndeplinirea

cerințelor impuse de dispozițiile art. 1201 C. civ., respectiv pentru

inexistența identității de obiect și de părți, între cele două litigii.

instanță, a respins

cererea reclamanților ca neîntemeiată, apreciind că:

SC S.W.C. SA a fost înființată în baza Legii 15/1990 și HCL nr. 61 din 27

aprilie 1995, autorizată prin sentința civilă nr. C 1084 din 26 octombrie 1995

pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul 6/S/1995 definitivă și

irevocabilă, investită cu formulă executorie la 02 noiembrie 1995; că, potrivit

actelor constitutive ale SC S.W.C. SA

, a

fost înființată cu capital de stat, deținut de Statul Român, ca

acționar

unic până la transmiterea acțiunilor, urmare a privatizării societăților

comerciale în temeiul Legii 58/1991, a Legii 99/1999 și O.U.G. nr. 88/1997,

dată până la care atribuțiile AGA au fost preluate de FPS și FPP ; că nu a fost

dovedită calitatea de acționar a Consiliului Local Sânnicolau Mare la

constituirea societății comerciale S.W.C. SA.; că dintr-o eroare, Consiliul

Local Sânnicolau Mare a fost înregistrat acționar unic al aceleiași societăți

în Registrul Comerțului, fără a exista vreo acțiune emisă pe numele său, sau

vreun act care să justifice această înregistrare, nefiind relevante mențiunile

din Registrul Comerțului, care reprezintă doar o

formă de publicitate a

actelor constitutive de drepturi, ca și

publicarea acestor acte în Monitorul Oficial; că în lipsa mențiunilor exprese

în actele constitutive ale societății, mențiuni care să ateste calitatea de

acționar al Consiliului Local în reprezentarea Statului Român, potrivit

dreptului comun, acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor.

Ca urmare, s-a conchis că nu este dovedită calitatea

de acționar a

Consiliului Local Sânnicolau Mare la constituirea

societății și, pe cale de consecință, toate acțiunile, care au derivat din

calitatea de acționar

unic a Statului

Român, sunt acțiuni legitime și conforme cu legea, atât

contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. TM 72 din 18 august 2002 și actele adiționale la acesta, cât și

contractul de cesiune acțiuni sunt valabil încheiate, neexistând nici o cauză

dintre cele prevăzute de art. 966 și art. 968 C. civ. de natură să atragă

sancțiunea nulității absolute a acestora.

împotriva sentinței

civile nr. 1169 din 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Timiș, au

declarat apel reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL

SÂNNICOLAU MARE, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia civilă

nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, în dosarul nr. 3095.2/30/2007, instanța de apel a admis calea de

atac ordinară exercitată de reclamanții ORAȘUL SÂNNICOLAU MARE, prin PRIMAR și

CONSILIUL LOCAL SÂNNICOLAU MARE, a desființat sentința civilă nr. 1169/2009,

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3095.1/30/2007 și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a reținut în

considerentele deciziei pronunțate următoarele:

Prin Hotărârea nr. 61

din 27 aprilie 1995, Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare a aprobat

reorganizarea Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau

Mare, prin transformarea ei în societate comercială. Societății astfel

înființate urmau sa-i fie transmise în concesiune serviciile orășenești: de

alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, de producere,

transport și distribuire a energiei termice, de transport local în comun, de

colectare, transport, depozitare și neutralizare a gunoiului și a

reziduurilor urbane, de administrare și

întreținere a fondului locativ. în

continuarea demersului inițiat în 27

aprilie 1995, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr.

84 din 29 iunie 1995 s-a aprobat înființarea și statutul SC A. SA Sânnicolau

Mare ca societate comercială continuatoare a Regiei Autonome de Gospodărie

Comunală și Locativă Sânnicolau Mare, reorganizarea fostei regii autonome

aprobându-se în condițiile stabilite de O.G. nr. 69/1994 privind unele măsuri

pentru organizarea regiilor autonome de interes local și de Legea nr. 135/1995

pentru aprobarea acestei ordonanțe.

Insă, SC A. SA

Sânnicolau Mare nu s-a mai înființat, respectiv actele privind constituirea

acesteia nu au fost depuse la Judecătoria Sânnicolau Mare, așa cum prevedea

procedura legală de constituire în vigoare.

In schimb, pârâtul A.S.C.,

director al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare

la data reorganizării, prevalându-se de calitatea sa, a semnat statutul și a

solicitat Judecătoriei Sânnicolau Mare autorizarea funcționării SC S.W.C. SRL,

pe baza aceleiași hotărâri de consiliu local nr. 61 din 27 aprilie 1995 și

ulterior s-a prezentat la Registrul Comerțului, înregistrând cererea nr. 7263

din 11 iunie 1996 pentru înmatricularea acestei societăți. Așadar, s-a

înființat o societate având ca obiect de activitate prestarea serviciilor de

interes public local, dar sub o altă denumire decât cea inițial stabilită.

Acționarul

unic al societății a fost Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare, așa cum

rezultă din anexa nr. 2 la cererea de înmatriculare. Totodată, din cuprinsul

cererii de înmatriculare, la rubrica intitulată „opis documente depuse"

reiese că la aceasta s-au anexat Hotărârea Consiliului Local al Orașului

Sânnicolau Mare nr. 61 din 27 aprilie 1995 privind reorganizarea Regiei

Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare, Hotărârea

Consiliului Local al Orașului Sânnicolau Mare nr. 84 din 29 iunie 1995 privind

aprobarea statutului SC A. SA, Hotărârea Consiliului Local al Orașului

Sânnicolau Mare nr. 94 din 25 iulie 1995 privind patrimoniul public și privat

al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Sânnicolau Mare.

Din actele

menționate, rezultă, așa cum reclamanții apelanți susțin, că de la data

înființării și până în prezent S.C. S.W.C. SA. a avut același obiect de

activitate cu fosta Regie Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă

Sânnicolau Mare și că a preluat întreg patrimoniul acesteia. Potrivit

prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 69/1994, acționar al societății nou

înființate nu putea fi decât Consiliul Local Sânnicolau Mare.

În anul 1999, pârâtul

A.S.C., din proprie inițiativă, în lipsa unui mandat din partea consiliului

local sau din partea statului prin Ministerul Finanțelor, a solicitat

îndreptarea unei pretinse erori materiale din certificatul de înmatriculare al

S.C. S.W.C. S.A., susținând că în mod greșit la rubrica destinată acționarului

s-ar fi înscris Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare și că Statul Român

trebuie să figureze ca acționar. Cererea de îndreptare a erorii materiale a

fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. 5846 din 02

septembrie 1999 și a fost admisă. Prin încheierea cu același număr, judecătorul

delegat a dispus radierea consiliului local și înscrierea Statului Român ca

acționar al societății.

Apoi, prin cererea

înregistrată sub nr. 5850 din 31 iulie 2000, reclamanții au solicitat Oficiului

Registrului Comerțului radierea Statului Român care a fost înscris ca unic

acționar al societății și reînscrierea Consiliului Local, arătând că acționar

al SC S.W.C. SA

. este Consiliul Local și că

acesta a fost în mod corect trecut în

certificatul de înmatriculare al

societății. Cererea a fost admisă și din 31 iulie 2000, în Registrul

Comerțului, ca acționar unic al societății S.W.C. SA. figurează din nou

Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare, rezultând calitatea procesuală a

acestuia.

Societatea pârâtă a

fost inițial constituită cu acționar unic în considerarea faptului că acesta

era Consiliul Local, iar după vânzarea acțiunilor către pârâtul A.S.C. ca

persoană fizică se impunea să aibă minim cinci acționari. De aceea, el a

cesionat soției și altor trei rude, respectiv pârâților 5-8, câte o acțiune,

sens în care au încheiat actul intitulat „Contract de cesiune părți sociale nr.

10 din 27 iunie 2003", având în realitate ca obiect acțiunile societății S.W.C.

SA., așa încât cesiunea acțiunilor către pârâții 5-8 s-a făcut în aceeași zi cu

încheierea actului adițional nr. 2084 din 27 iunie 2003 la contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TM 72 din 18 august 2000.

Față de aceste

aspecte și în considerarea faptului că reclamanții au invocat și motive de

nulitate ale transferurilor succesive ale acțiunilor societății S.W.C. SA., pe

care prima instanță nu le-a analizat în conținutul sentinței atacate, instanța

de control a

apreciat că Tribunalul Timiș

nu a cercetat fondul cauzei, pe de o parte

apreciind greșit interesul

reclamanților și, pe de altă parte, regimul juridic aplicabil, în speță

raportat la criticile privind nulitatea unor acte.

De asemenea, Curtea

de Apel, a reținut că, aprecierea instanței de fond, în ceea ce privește faptul

că reclamanții nu au dovedit calitatea de acționar al Consiliului Local al

Orașului Sânnicolau Mare la sus-numita societate și că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut această calitate, este nefondată si în

discordantă cu înscrisurile de la dosar. Dar, a consemnat că, în măsura în care

instanța de fond ar aprecia ca fiind necesare precizări referitoare la cadrul

procesul în cauză, are posibilitatea de a le pune în discuția părților, pentru

o analiză deplină și eficientă a pricinii.

Totodată, instanța de control a reținut că prima

instanță a omis să

se pronunțe asupra cererii reclamanților de

instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce intră în patrimoniul

pârâtei, fapt care a fost solicitat de reclamanți prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș în 06 aprilie 2007, până la concurența sumei de 50.423,13 lei,

respectiv asupra mijloacelor fixe și asupra imobilelor identificate în cererea

introductivă de instanță (verso alin. 6).

Față de aspectele mai

sus expuse, pentru a nu împiedica părțile să uzeze de ambele căi de atac

prevăzute de dispozițiile legale aplicabile cauzei și pentru a se cerceta

acțiunea pe fond, raportat la criticile aduse și în apel, a fost admisă calea

de atac și desființată hotărârea primei instanțe cu trimitere spre rejudecare,

cu indicația de administrare a probelor solicitate, cât și a oricăror probe va

considera că sunt necesare și utile soluționării, pe fond a pricinii.

Împotriva

deciziei civile nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunțate de

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, a declarat recurs pârâtă A.V.A.S. București,

criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru pronunțarea hotărârii cu aplicarea

greșită a legii.

Recursul este nefondat.

În memoriul de recurs pârâta a dezvoltat două critici

privind soluția instanței de apel.

Primul dintre aceste motive vizează aprecierea făcută

de Curtea de Apel Timișoara, în sensul că soluția primei instanțe este

nefondată pentru că nu s-a analizat judicios fondul cauzei în ceea ce privește

faptul că reclamanții nu au dovedit calitatea de acționar al Consiliului

Local la SC S.W.C. SA., și că Statul Român prin

Ministerul

Finanțelor Publice ar fi avut această calitate, pentru

argumentul că această soluție este în discordantă cu înscrisurile depuse la

dosar.

Întrucât această critică vizează aspecte de

netemeinicie a hotărârii, respectiv de administrare și interpretare a

probatoriului, nu

de nelegalitate, instanța

de recurs urmează a o înlătura, în considerarea

faptului că, potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., este ținută să examineze cauza, exclusiv

din perspectiva motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate. Invocarea de

către pârâtă a incidenței în speță a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 88/1997, a art. II din Legea nr. 99/1999 raportat la art. 123 alin. (3) din

Legea nr. 31/199, în raport de critica formulată, nu reprezintă aplicarea

greșită a textelor legale în cauză, având în vedere că soluția instanței de

apel se referă tocmai la nedezlegarea corectă de către prima instanță, a

situației de fapt, la care aceste texte ar fi aplicabile, desființarea

hotărârii făcându-se cu trimitere pentru completarea probatoriului.

Al doilea motiv de critică susținut de pârâta

A.V.A.S. constă în aprecierea ca nelegală a motivării instanței de apel cu

privire la cererea reclamanților de instituirea unui sechestru asigurător

asupra bunurilor ce intră în patrimoniul pârâtei SC S.W.C. SA, pentru

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 591 C. proc. civ.

Și acest motiv de recurs este nefondat și urmează a

fi respins, Înalta Curte, reținând că soluția instanței de apel este legală și

că, în mod corect, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru

a nu priva părțile în litigiu de un grad de jurisdicție, având în vedere că

prima instanță nu a soluționat unul dintre capetele de cerere cu care a fost

investită.

Îndeplinirea condițiilor art. 591 C. proc. civ.

vizează aspectele de admisibilitate a sechestrului asigurător și prin urmare

ele sunt lipsite de relevanță în cauză, câtă vreme instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra cestei cereri, ci, constatând că instanța de fond a omis să o

analizeze, a trimis cauza spre rejudecare, chiar în scopul soluționării

acesteia.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei

A.V.A.S. București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 7 iunie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20

ianuarie 2011.